Neutru sau pasional în terapia sufletească

Există multe asemănări şi totuşi enorme deosebiri, în abordarea unui pacient „cu probleme” de către un psihoterapeut sau de către un duhovnic, în taina spovedaniei. Primul se va strădui să-şi păstreze neutralitatea, duhovnicul va aduce un noian de iubire către sufletul rănit, care se deschide în faţa lui.

Şi totuşi, ceva rămâne implacabil necesar, pentru eficienţa actului terapeutic: sinceritatea celui întins pe canapeluţa psihanalistului sau îngenuncheat sub patrafirul preotului. Fără decizia de a plonja în sinceritatea propriei vieţi, ca într-un bazin cu apă rece, este inutil totul, îi deranjăm degeaba pe medici şi Părinţi.
„A fi sincer cu alţii dar mai ales cu tine însuţi nu este deloc uşor, uneori poate fi neplăcut, dar cu siguranţă este terapeutic. Ne minţim singuri în mod repetat pentru a păstra un modus vivendi comod sau o stare de lucruri împietrită, oricât ar fi de dureros.

Ne ucidem sufletele singuri”, scrie Luminiţa Codrescu în psiholog de familie.
Şi un prieten poate fi confesorul tău, medicul tău, se întreabă adesea cei extravertiţi, care comunică uşor, care obişnuiesc să se plângă oricui, chiar într-o coadă de două ore la fisc, unde cincizeci de oameni tăcuţi sunt siliţi (pentru a nu-şi pierde rândul) să-i suporte unui străin „curăţarea hornului” (termenul este sinonimul freudian pentru procedura psihanalitică). Cel care-şi aruncă în public frustrările se simte, paradoxal, mai uşor când iese din acel loc pe care toţi ceilalţi patruzeci şi nouă l-au considerat un iad. Nici unul dintre aceia nu-i era prieten, ca să-i accepte confesiunea, dar el i-a silit. Neutralitatea lor se aseamănă cumva cu aceea a psihanalistului, totuşi, nimeni nu poate obţine consolarea sau iubirea printr-un viol, abuzând de libertatea celorlalţi, prinşi la înghesuială.

Revenim aşadar la întrebarea Luminiţei Codrescu: un prieten poate face asta? Transcriu răspunsul ei:

„Lăsând la o parte intuiţa şi bunul simţ comun, lucruri pe care se bazează şi se construiesc părerile prietenilor, psihologia este o ştiinţă, bazată pe o cunoaştere specifică, având metode şi instrumente proprii de operare. Psihoterapeutul este condiţionat de sute de ore de dezvoltare personală în a fi prezent “aici şi acum”, exclusiv pentru tine. Nu îi zboară gândul la propriile probleme, ci este prezent cu toată fiinţa lui, cu toate resursele lui, pentru tine. Te ascultă activ şi conexiunile lui neuronale sclipesc în căutarea rezolvării creative a problemelor tale. Laserul focalizat al interesului său poate produce topirea blocajelor şi problemelor şi eliberarea fluxului vital al resurselor tale vindecatoare. Un bun psihoterapeut nu înceteaza de a se construi niciodată. Adaugă fundaţiei meseriei sale mereu câte un etaj iar acoperişul său este doar cerul.”
Aş spune că, abia din locul unde psihoterapeutul şi-a terminat lucrarea asupra sufletului rănit, ea poate fi continuată, până la cer, de duhovnic.
Elena Frandeş