Nichifor Crainic al meu

Il iubesc pe vladica Bartolomeu, fara sa mi se impuna, ci doar pentru ca am un respect deosebit fata de oamenii placuti Cerului. Vorbesc despre Inalt Prea Sfintia Sa la timpul prezent, pentru ca nu ne paraseste, ci doar a ajuns mai repede Acasa. Nu m-am intalnit de foarte multe ori cu dansul, dar intalnirile au fost decisive pentru mine. L-am admirat ca tanar liceean, imi notam toate predicile sale din catedrala. Tremuram cand vorbea cu mine, nu de frica, ci de emotia de a sta langa dansul. Citeam in acea perioada articolele sale din Gandirea si din anii Rugului aprins. Pentru mine, va spun sincer, era un Nichifor Crainic. Nu este o comparatie simpla, pentru mine chiar era Crainic (nu am mai zis asta nimanui pana acum, urasc lingusitorii).

Il consideram bunicul meu. De cate ori eram smintit de vreo uratenie in lumea clerului, nu abandonam Arca numai datorita verticalitatii sale. Stiu foarte multe cazuri in care a facut dreptate, total impartial. Chiar daca altii incercau sa ii sopteasca altceva la ureche, dansul asculta doar de chemarea Cuvantului. Nu mi se pare potrivit ca eu sa scriu despre vladica, pentru ca sunt prea neinsemnat. Cand am primit solicitarea domnului Razvan Bucuroiu, m-am gandit initial sa refuz elegant. Insa mi-am amintit de anii in care diaconul (pe atunci) Stefan Iloaie mi-a pus in brate o gramada de casete audio cu predicile Inaltului si m-a rugat sa le transcriu. Miile de ore petrecute in intimitatea casetofonului, ascultand vocea ierarhului si asternand-o pe hartie m-au schimbat: dintr-un tanar dezordonat m-am hotarat sa devin un teolog de care vladica sa fie mandru. Mi-s dragi acele manuscrise si azi. Nu am facut singur asta, ci alaturi de alti colegi (azi exista carti de predici dupa acele transcrieri).

A fost momentul in care am decis sa raman in trapeza teologiei, sa nu ma reprofilez spre staulul de vanzari. Mi-i foarte drag vladica, pentru ca este (e greu sa zic a fost) corect, cinstit si, mai ales un om al literelor. Pentru mine, care cochetam cu revistele literare, a fost modelul ideal, Crainicul meu. M-a incurajat sa continui revista seminaristilor. Dar momentul decisiv a fost la hirotonirea mea ca preot. Aceste sentimente insa le mai tin in camara mea, pentru a nu fi prea subiectiv. Am avut acele putine discutii cu Inalt Prea Sfintia Sa, dar nici nu imi trebuiau mai multe pentru a realiza bunatatea lui, deschiderea lui, simplitatea lui. Am sters din articol cateva amintiri, pentru a nu vorbi prea mult despre mine, ci despre dansul.

Stiam cu totii ca e bolnav. Ne rugam pentru sanatatea dansului, sinceri, fara sa fim constransi. Ii mustram pe toti cei care se aflau in treaba criticandu-l pe nedrept, desi nu aveam aceasta calitate. O faceam din reflex, imi aparam bunicul. Il iubesc pe vladica si ii cer scuze ca, in dorinta de a fi sincer, poate nu am gasit cuvintele potrivite la acest ceas dureros. Nu am vrut sa copiez biografii scrise de altii, ci am ales sa scriu ce simt eu cand ma gandesc la dansul. Poate e gresita abordarea, dar sunt trist si nu pot concepe un panegiric canonic. Am slujit Liturghia in aceasta dimineata. Prima in care l-am pomenit pe ierarhul care m-a hirotonit la cei adormiti. Plang si stiu ca nu sunt coerent, dar nu ma pot aduna. Poate peste un timp ma voi reculege si voi fi in stare sa gasesc idei mai stralucite. Acum nu pot decat sa repet de mii de ori: cat de drag mi-este, ce mult il iubesc, nu pentru ca este ierarhul meu, ci pentru ca este bunicul meu, Crainicul meu, modelul meu. Este, da, la prezent. In rai, traieste prezentul continuu.

Sunt trist si pentru ca ii vad pe colegii mei ca nu il plang, ca nu se roaga, ci doar bizantinizeaza cine il va urma. Nu vreau sa ii judec, dar omului trist i se iarta multe, ca mult iubeste. Va fi prima data cand voi merge la Radio Renasterea (meritul sau) si el nu ma va mai asculta. Dar sunt sigur ca 91,0 FM este o frecventa buna Dincolo. Are dreptate cine zice ca nu e bine sa predici la inmormantarea cuiva din familie: mama, tata, bunic. Eu nu predic acum, ci aprind o lumanare pentru bunicul meu (si al multora). Acum voi citi „Taborul” (revista) trist, voi privi in gol spre balconul unde vladica isi face plimbarea de seara.

 

MM

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reguli:

  1. Tratati persoanele care scriu aceste editoriale cu respect, nu folositi un limbaj necivilizat sau cuvinte care sa aduca o vatamare morala celorlalte persoane care posteaza mesaje.
    1. In comentariile dumneavoastra va rugam sa va referiti doar la editorialul in cauza si sa nu atacati autorul.
    2. Nu folositi un limbaj explicit sexual, vulgar sau care sa care sa jigneasca.
    3. Fara comentarii discriminatorii cu tenta xenofoba, antisemita sau rasista.
  2. Nu publicati sau solicitati in comentariile dumneavostra adrese de web, produse sau servicii.
  3. Nu transformati aceste comentarii de editoriale intr-un „chat”.
  4. Pentru protectia dumneavostra nu folositi in comentarii informatii personale, adrese de email, numere de telefon sau URL.
  5. Daca aveti vreo plangere in ceea ce priveste administrarea acestor comentarii puteti trimite un mesaj la adresa de mail: contact@revistalumeacredintei.ro.
  6. Comentariile care intra in contradictie cu regulile de mai sus vor fi sterse fara a se afisa vreun motiv.
  7. Daca veti continua sa sfidati aceste reguli nu veti mai putea sa postati mesaje.

Comentand in acest editorial, sunteti de acord cu regulile precizate, le intelegeti si va dati acordul ca le veti respecta. Va multumim.