Nicolae de la Dochiariu

Când te gândeşti la fratele Nicolae, îţi vine în minte vechea doctrină creştină a „desăvârşirii prin pătimire”, care nu mai e aşa de greu de crezut dacă-i cunoşti cât de cât viaţa.
Este de 7 ani în Athos. De loc este de prin Târgovişte, unde a fost inginer silvic până într-o zi. O zi în care se întorcea cu maşina acasă cu soţia şi cele trei fiice ale sale şi când a avut un accident rutier. Una din fete, Ross Marie, a fost rănită grav, încât a stat în comă luni de zile. Nu ştiu cât a ajutat-o medicina – deşi a bătut drumul spitalelor şi prin străinătate –, dar ştiu că şi-a revenit după un Maslu şi poate pentru rugăciunile familiei. Atunci s-au hotărât, cu legământ, să-L aleagă pe Dumnezeu în viaţa lor. Aşa că fata care terminase Arhitectura s-a călugărit prima, acum 10 ani, următoarea a mai stat un an şi a terminat Dreptul şi s-a închinoviat acum 9 ani, tatăl a mai avut grijă de Ross Marie un an şi i-a spus că dacă va vedea că-i creşte carnea pe piciorul rănit al fetei, el personal o va duce la mănăstire. Aşa încât, după ce şi a treia fată – care a terminat tot Facultatea de Drept – a ajuns printre maici, iar acum este chiar lângă surorile Marta şi Maria, Nicolae a luat şi el drumul sfinţeniei, drumul Muntelui Sfânt…
Mărturisesc că le-am căutat pe cele trei surori nu pentru că n-aş fi crezut că aşa stau lucrurile, ci pur şi simplu pentru a cunoaşte nişte oameni tari în credinţă. Să le netezească Dumnezeu calea spre mântuire, că sfânt drum şi-au ales! Oamenii de lângă noi, pe care adesea îi judecăm pripit după o vorbă sau un gest, ascund de fapt în suflet o mare de durere şi credinţă! Cine poate şti ce este în sufletul acestui tată care în anii târzii ai vieţii „s-a lepădat de sine”, „şi-a luat crucea sa” şi L-a urmat pe Hristos? Bunul Dumnezeu, doar El poate cunoaşte nevoinţele acestor oameni în dobândirea smereniei mântuitoare.
„Ce e bun în durerea mea? Durerea doare. Ea nu e bună în sine, dar e bună supunerea câştigată a celui care suferă, faţă de voinţa lui Dumnezeu, e bună diminuarea voinţei mele rebele şi răbdarea dobândită. Şi mai e bună bucuria. Bucuria care urmează inevitabil suferinţei, e bucuria sufletului de a-şi afla odihna în Dumnezeu. Chinurile şi durerea nu vor înceta, decât când Dumnezeu vede că ne-am îndreptat, sau că îndreptarea noastră e fără speranţă”.
E om bun fratele Nicolae şi ştiu că şi-a încredinţat voinţa lui Dumnezeu, acolo în Munte, la Dochiariu.

George CRASNEAN

1 comment on “Nicolae de la Dochiariu

  1. Ioan martie 13, 2018 at 06:08 - Reply

    Puțini sunt oamenii inteligenți, care cu ajutorul Domnului, sunt și înțelepți, „partea cea bună” au ales !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reguli:

  1. Tratati persoanele care scriu aceste editoriale cu respect, nu folositi un limbaj necivilizat sau cuvinte care sa aduca o vatamare morala celorlalte persoane care posteaza mesaje.
    1. In comentariile dumneavoastra va rugam sa va referiti doar la editorialul in cauza si sa nu atacati autorul.
    2. Nu folositi un limbaj explicit sexual, vulgar sau care sa care sa jigneasca.
    3. Fara comentarii discriminatorii cu tenta xenofoba, antisemita sau rasista.
  2. Nu publicati sau solicitati in comentariile dumneavostra adrese de web, produse sau servicii.
  3. Nu transformati aceste comentarii de editoriale intr-un „chat”.
  4. Pentru protectia dumneavostra nu folositi in comentarii informatii personale, adrese de email, numere de telefon sau URL.
  5. Daca aveti vreo plangere in ceea ce priveste administrarea acestor comentarii puteti trimite un mesaj la adresa de mail: contact@revistalumeacredintei.ro.
  6. Comentariile care intra in contradictie cu regulile de mai sus vor fi sterse fara a se afisa vreun motiv.
  7. Daca veti continua sa sfidati aceste reguli nu veti mai putea sa postati mesaje.

Comentand in acest editorial, sunteti de acord cu regulile precizate, le intelegeti si va dati acordul ca le veti respecta. Va multumim.