LOADING

Type to search

Ortodoxie si traire

Numai în Tine îmi aflu pacea

Share
 

Ne rugăm împreună cu Sfântul Ioan, apostolul Kronstadtului: „Prea Sfântă Treime! Învaţă-mă să-mi întorc faţa de la toate cele lumeşti: numai în Tine îmi aflu pacea! Numai în Tine îmi găsesc mulţumirea şi fericirea. Fereşte-mă de trufie şi învaţă-mă smerita înţelepciune. Acoperă-mă de tot răul sub acoperământul aripilor Tale. Când rostim numele Sfintei Treimi, avem concentrat în acest nume întreaga fiinţă a Domnului: bunătate fără de sfârşit şi lumină neapropiată”.

De multe ori, nu ştim ce să cerem Tatălui printre lacrimile îngenunchinde din faţa candelei. Mai bine să psalmodiem: „Dă-mi, Doamne, bucuria mântuirii tale” (Psalmul 50, 13). Singura bucurie veşnică, fără lovituri de boomerang hedonist. Nu ne vom aduna comori pe pământ: „mi-am clădit case, mi-am sădit vie; mi-am făcut grădini şi parcuri, cumpăratu-mi-am robi şi roabe şi vite şi oi am avut mai mult decât toţi. Aduna-tu-mi-am argint şi aur şi bogăţii ca de împăraţi şi iată totul este deşertăciune şi vânare de vânt şi nici un folos nu este sub soare” (Eclesiast 2, 4-11). Surplusul creează doar nelinişte: mereu, plusul meu va fi minusul altuia, iar filantropia va rămâne o bunătate premeditată.

Ţinta noastră este Împărăţia unde Mielul stă pe tron: nu ne vom poticni, ci îi vom ajuta pe fraţii Lui mai mici. Sfinţii sunt rudele noastre mai înţelepte, care ne sfătuiesc cum putem să ajungem Acasă. Nu ne vom lamenta pentru ghimpele din trup, dat nouă ca să nu ne trufim. Nu ne văicărim, ci ne încredem deplin în puterea lui Dumnezeu. H. Keller mărturisea: „Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru handicapurile mele, pentru că prin ele m-am descoperit pe mine, munca mea şi pe Dumnezeul meu.”

Doamne, dă-ne această credinţă care mută munţii. Doar Tu ne cunoşti dificultăţile, durerile, problemele care se află în faţa fiecăruia dintre noi, ca nişte munţi impenetrabili (A. Coniaris). Doamne, noi credem, ajută necredinţei noastre, întăreşte-ne credinţa.

Cât de multă dreptate are părintele Teofil de la Sâmbăta: „În Biserică ne rugăm învăţând şi învăţăm rugându-ne”. Sau: „În momentul în care te afirmi cu smerenia, sigur nu o ai. Unde este sinceritate, acolo este şi darul lui Dumnezeu.” Ajută-ne, Doamne, să ne ferim de rutină!

Sfinte Dumnezeule,
Tu eşti mântuirea mea,
Iartă-ne că suntem răi,
Dar suntem copiii tăi
Şi dă liniştea sufletelor noastre.

 

Pr. Marius Matei

 

Marius Matei

Preot in Floresti, jud. Cluj. Autor al cărții "Harta credinței. Meditații catehetice pentru copii și adulți", Editura Lumea credinței, București, 2020.

  • 1

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *