O altă lume a necredinţei!

 

Creştinii scriu frumos.

Creştinii vorbesc frumos.

Dar săvârşesc

foarte puţine

fapte bune.

Şi poate că,

uneori, au mai multă

nevoie de prietenie

unii cu alţii.

 

Recent o fetiţă de 11 anişori, îmi povestea la biserică că a fost puţin supărată zilele trecute, pentru că unii colegi din clasa sa nu au invitat-o acasă la sărbătorirea zilei de naştere a altei colege. Şi am întrebat-o:

 

- Dar poate că nici tu nu te-ai fi dus împreună cu ei?

 

- Şi mi-a răspuns imediat cu lacrimi în ochi:

- Da, poate aşa este, poate că nu m-aş fi dus, dar tot numai pentru faptul că ei nu ar fi insistat şi pentru că sunt sigură că lor le place să fie numai şi numai împrenună. Aşa în felul lor, unii cu alţii. Aşa se simt mai bine, aşa stau şi în clasă, în pauze şi poate că, tocmai cunoscând acest resentiment din inima lor, nu m-aş fi simţit prea bine lângă ei… Şi totuşi pe undeva m-a durut gestul lor., noi fiind colegi în aceeaşi clasă şi împăţind atâtea alte bucurii împreună… M-aş fi bucurat totuşi ca să fim toţi preiteni unii cu alţii…

Povestirea m-a îndurerat puţin. Deşi nu este nici prima nici ultima de acest fel pe car eo aud spusă din gura pruncilor. Mă gândesc chiar că aceşti copii erau pui de creştini. În orice caz botezaţi.
Dar iată, cum de mici, din fragedă copilărie încep să se izoleze unii de alţii, să-şi formeze “bisericuţe” sau găşti pe temeiul necreştine… După frumuseţe, după interese, după alte şi alte slăbiciuni şi raţiuni nefireşti.
Şi astfel, prietenia, o adevărată virtutea creştină, rămâne cumva schingiuită, lăsată la mâna liberului arbitru de a ne selecta valorile doar după bunul plac… Repet, încă din fragedă pruncie, ca să nu mai vorbim de ceea ce facem când ajungem la maturitate şi când raţiunile selective sunt mult mai aspre, mai viclene şi mai pline de ipocrizie…

 


Şi totuşi, Octavian Paler ne îndemna să “nu rupem firul unei prietenii, căci, chiar dacă îl legi din nou, noul rămâne”. La fel şi cu vorbele pe care le aruncăm în neştirea şi nesăbuinţa noastră. Sunt creatoare de prăpăstii sufleteşti. Şi aducătoare de iad…

 

Orice s-ar spune, infernul începe acolo unde este imposibilă prietenia. Aristotel spunea că “nimeni nu poate trăi fără prieteni, chiar dacă stăpâneşte toate bunurile lumii”. Iar Nichita Stănescu este autorul uneia din cele mai frumoase maxime pe care am auzit-o vreodată: “A avea un prieten este mai vital decât a avea un înger”. Un om care să-ţi aducă mângâire, care să-ţi panseze rănile la greu când sângele curge şi disperarea te cuprinde. Un suflet care să-ţi treacă cu vederea slăbiciunile. O dată, de zece, de o mie de ori…


Nu ştiu însă ce s-a întâmplat cu lumea aceasta. De ce ne permitem luxul de a pierde prietenii frumoase şi de a ne izola în cercuri “prieteneşti” egoiste. Şi un posibil răspuns ar fi acela că suntem prea invidioşi pe binele celuilalt, mai ales când apropiindu-ne mai mult de el observăm intimităţi ale fericirii lui. Pitagora arăta că “prietenia este egalitate armonioasă”. Adică puterea de împărţi ceva bun cu celălalt, adică tocmai ceea ce noi nu dorim să facem, crezându-ne unicii proprietari ai fericirii.

 

Astfel ne izolăm şi îmbătrânim fără a face concesii vieţii noastre. Neschimbând nimic din firea noastră, din metehnele prejudecăţilor noastre, la urma uremi extrem de infantile. Ca în povestea fetiţei de mai sus ne ignorăm continuu aproapele. Uitând de unii, de alţii, sau mai ales de cei pe care noi îi bănuim că sunt mai fericiţi decât noi şi pe care îi invidiem astfel profund. Antoine de Saint-Exupery credea că “nimic, niciodată nu va înlocui pe un camarad pierdut”. Viaţa fiind prea scurtă, societatea prea banală şi în fond atât de veche. Căci câtă vreme avem timp de despărţiri e semn că nu mai avem timp de iubire.

 

Catalin DUMITREAN

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reguli:

  1. Tratati persoanele care scriu aceste editoriale cu respect, nu folositi un limbaj necivilizat sau cuvinte care sa aduca o vatamare morala celorlalte persoane care posteaza mesaje.
    1. In comentariile dumneavoastra va rugam sa va referiti doar la editorialul in cauza si sa nu atacati autorul.
    2. Nu folositi un limbaj explicit sexual, vulgar sau care sa care sa jigneasca.
    3. Fara comentarii discriminatorii cu tenta xenofoba, antisemita sau rasista.
  2. Nu publicati sau solicitati in comentariile dumneavostra adrese de web, produse sau servicii.
  3. Nu transformati aceste comentarii de editoriale intr-un „chat”.
  4. Pentru protectia dumneavostra nu folositi in comentarii informatii personale, adrese de email, numere de telefon sau URL.
  5. Daca aveti vreo plangere in ceea ce priveste administrarea acestor comentarii puteti trimite un mesaj la adresa de mail: contact@revistalumeacredintei.ro.
  6. Comentariile care intra in contradictie cu regulile de mai sus vor fi sterse fara a se afisa vreun motiv.
  7. Daca veti continua sa sfidati aceste reguli nu veti mai putea sa postati mesaje.

Comentand in acest editorial, sunteti de acord cu regulile precizate, le intelegeti si va dati acordul ca le veti respecta. Va multumim.