LOADING

Type to search

O altă lume

Ortodoxie si traire

O altă lume

Share

Cea a lui Dumnezeu. O lume reală, fericită, veşnică. O lume care necesită o separare clară faţă de păcat. O stare, un mesaj, o înţelegere. Logica acestei lumi ţine numai de harul omniprezent. Pregustare, dor, tânjire. O lume a sfinţilor. Să recunoaştem, care sunt adevăratele momentele de adevăr din viaţa noastră? Nu-i aşa că momentele de rugăciune, de dialog, de liniştire, de eliberare, de invocare a acestei alte lumi, împărăţii? O lume a fericirii, în măsura în care viaţa este dedicată zi de zi lui Dumnezeu. Oferire, răbdare, jertfă.

0000

Nu avem însă timp. Avem teme, nu avem timp. Avem mereu alte sarcini. Dar nu ne atingem scopul. Doar Iisus stă în afara timpului. Vede cum ne luptăm cu timpul. Şi zâmbeşte. Nu vedem această altă lume pentru că dormim. Păcatele sunt somnifere puternice, extrem de puternice. O altă lume, fără grabă, fără reproş, fără ură. Un Iisus care plânge în spitale. Suferă în orfelinate. Se jertfeşte în altare. Nu vă descurajaţi dacă nu sunteţi chiar de 10! Învăţătorul e blând, iertător şi iubitor. Ca să primeşti acest mister, trebuie doar să îţi deschizi sufletul.

Lumea fără Dumnezeu este construită după arhitectura Sodomei. Cetăţile din Valea Iordanului sunt modelele civilizaţiei de consum. Avertismentul este ignorat încă o dată. Oricine iubeşte lumea păgână nu are dragoste veşnică în el (I Ioan 2,15). Când venim la Dumnezeu, venim pentru mântuire. Nu pentru altceva. Nu cerem nimic pentru lumea păgână. Cerem doar accesul în altă lume. Vrem iertare, pace, binecuvântare. Acestea ne sunt de ajuns.

Dumnezeu este extrem de bogat în resurse. Doar că propune un alt fel de comoară. Minciuna lumii păgâne de azi este exact opusul a ceea ce gândea, spunea şi trăia Iisus. Creştinismul şi-a făcut loc tocmai pentru că promite o altă lume. Şi o şi oferă. Creştinismul îşi propune cunoaşterea lui Dumnezeu. Şi nimic în plus. Necazurile sunt doar o rouă trecătoare (Murasaki, scriitoare de secol XI, Japonia). Lumea păgână este insultătoare, propunând doar goliciunea. Mai ales goliciunea sufletului.

Totuşi, ce privilegiu are fiecare sacerdot! Cel mai bine se simte la Serviciu! Mai mult, la Serviciu este în Familie! Preoţii Îl imită pe Cel ce Îl slujesc. Nu au altă grijă decât să Îi slujească Lui.

Dar nu se mântuiesc doar preoţii. Fiecare dintre noi are această vocaţie de a sluji lui Dumnezeu. Pentru a ne mântui însă, trebuie să trăim cu Dumnezeu toată viaţa. La bază se află părăsirea patimilor. Toţi cei ce sunt ai lui Dumnezeu săvârşesc binele. Cei ce vin la Dumnezeu nu vor fi scoşi afară. Toţi cei ce se roagă vor fi salvaţi din agonie. Toţi cei ce Îl iubesc pe Dumnezeu dobândesc un plus de cunoaştere, un plus de viaţă. Nu putem să ne mântuim în afara Bisericii. Doar Aici suntem în siguranţă. Nu putem traversa marea fără Corabie. Dumnezeu chiar vrea să împartă veşnicia cu noi, iar noi ne mulţumim cu resturile?! Dumnezeu ne dăruieşte Sfintele Taine – fără să le merităm – de ce să le refuzăm?! De ce colecţionăm averi? Hristos nu a păstrat nimic absolut, El a dat totul… Ispitele sunt legate – de obicei – de sărăcie şi de boală. Dar un impas financiar sau o suferinţă nu ne pot despărţi de oceanul de iubire numit Hristos.

Fiecare serviciu este o însărcinare. Sarcina noastră este de a transmite lumina lui Dumnezeu în întuneric, începând cu noi înşine. A ne afla în serviciul Cuiva înseamnă a-L servi, a sluji unui scop. Şi nu există scop mai nobil decât salvarea păcătoşilor, dintre care primii suntem noi. Serviciul acesta este o obligaţie, o îndatorire, nu ne putem sustrage bezmetic. Întotdeauna, în Biserică există şi oscară de serviciu – pocăinţa – care ne salvează de la incendiul care cuprinde mallul lumii acesteia.

Nu avem o relaţie contractuală cu Dumnezeu, dar cu atât mai mult ne va spori dobânda!

Suntem într-un serviciu militar, ne luptăm cu patimile din noi. Biblia ne cheamă sub arme duhovniceşti şi ne promite pacea. Când nu s-a ţinut Dumnezeu de cuvânt?! Acum, în post, suntem de serviciu, în tură la locul de muncă. Pentru că niciodată nu vom mulţumi de ajuns pentru marele serviciu pe care Hristos l-a făcut pentru noi, într-o zi de Vineri care a marcat istoria. Suntem de gardă, vigilenţi, în tranşee, liniştiţi de Alianţa salvatoare. Nu suntem salariaţi, ci crucificaţi. Nu suntem mumificaţi, ci vom fi înviaţi. Trăim în atmosfera Familiei, în siguranţă, în iubire şi protecţie. Suntem bieţi copii, înveliţi noapte de noapte de Bunul Părinte, care ne învăluie în harul Lui.

Avem acelaşi nume de familie: Hristos-creştini.

În stupul nostru nu avem trântori, ci doar albine mai puţin harnice. În rugăciune – şi mai ales în Liturghie, vorbim aceeaşi limbă, limbajul iubirii.

Avem în creştinism o înviere continuă, o renaştere, o revitalizare, o reînsufleţire, o reancorare la sursa iubirii.

Ortodoxia este icoana fidelă a Împărăţiei veşnice.

Este un mod de viaţă, firescul mod de viaţă, cel lăsat de Dumnezeu pentru înduhovnicire. Ortodoxia nu este o fiţuică de week-end, un program de spectacol sau o reclamă ratată. Este imaginea vie a Împărăţiei iubirii. An de an, prima duminică din Postul Mare ne arată Planul de Mântuire. Nimic nu e întâmplător, nu există coincidenţe. Ci doar luptă şi – la final – iertarea învinşilor.

Fără Hristos înomenit am fi marii perdanţi, dar prin Înviere, toată ecuaţia se schimbă.

Este Duminica celor ce Îl urmează (necondiţionat, în toate împrejurările). Vrem să fie şi sărbătoarea noastră, a pelerinilorloviţi de furtună pe calea spre Templu. Triumful Adevărului ne umple de bucurie sfântă, văzând Iubirea cuprinzând întreaga lume. Recitesc cu entuziasm cartea lui Chesterton, filtrând informaţia „la limită”. Am listat-o, am spiralat-o, acum iaumicul dejun din ea. La fiecare pagină îmi amintesc afirmaţia părintelui Necula: „Nu Îl mai vedem pe Hristos din cauza ortodoxiei”. A omenismelor ieftine, a superstiţiilor şi fetişurilor horoscopiscice. Hristos nu e un mare guru, e Dumnezeu!

Biserica Răsăritului este condusă de către Răsăritul cel de Sus.

Fără Hristos Capul, această discuţie nu ar avea loc. Ne raportăm numai la El fiecare gând, fiecare gest, fiecare acţiune. Viaţa devine un imn de slavă. Ortodoxia este acţiunea lui Dumnezeu în lume, descoperirea ieşirii din criză, lumina salvatoare, cheia eternităţii. Nu este ceva, ci viaţa Cuiva în noi. Iar starea aceasta este permanentă.

Noi sărbătorim învierea noastră, nu doar pe cea a lui Hristos.

Nu nădăjduim în El doar în viaţa asta, ci mai ales ne bazam pe el ca Garantul Învierii noastre.

Hristos este Girantul, a plătit în avans debitele noastre.

Revenind la Chesterton, un adevăr: „Cand eram copii, le eram recunoscători celor care ne umpleau şosetele, de Crăciun, cu cadouri. De ce acum nu suntem recunoscători lui Dumnezeu că ne-a umplut şosetele cu picioarele noastre?”

Smerenia la Maxim. Nu este vorba despre „noua perlă” de la Stuttgart, nici despre nivelul nostru „minim” (de avarie), ci despre modelul de sfinţenie propus de către Sfântul Sfinţilor, Iisus Hristos, şi urmat de întreaga ceată de triumfători, în frunte cu Maxim, numit Mărturisitorul.

Rămas orfan încă de la nouă ani, viitorul monah Maxim îşi pune toată viaţa la baza Crucii. Nu îşi dedică doar o parte din viaţă, ci fiecare gând, fiecare gest. Astfel, fiecare secundă devine rugăciune, şi încă fierbinte. Este crescut de către nişte călugări palestinieni, trimişi cereşti, care îl vor deprinde cu modul de viaţă bineplăcut în faţa Celui Iubitor. Prin pronie divină, ajunge secretar al împăratului bizantin al vremii. Nu i se urcă la cap (nu rezolvă „licitaţii”), ci mărturiseşte ortodoxia în faţa ereticilor, chiar cu preţul suferinţelor.

Căutând liniştea, se retrage pe malul Bosforului. Situaţia politică se agravează (împăratul face compromisuri cu ereticii, neţinând cont de părerea sfântului, să nu negocieze cu „tâlharii”). Pentru că nu admite o coabitare cu viclean-mincinosul diavol, Maxim este arestat şi exilat în Tracia. I se taie limba şi mâna dreaptă, dar el continuă să vestească întruparea Adevărului în Persoana lui Iisus Hristos. Nu se lasă intimidat, nu îl sperie ameninţările, ci le primeşte cu râvna primilor creştini. Este exilat din nou, de această dată în Caucaz. Trece la Domnul la vârsta de 82 de ani, după o viaţă întreagă dedicată slujirii Adevărului. Moare ca simplu monah. Refuză de mai multe ori scaunul de patriarh, pentru că nu vrea să fie „politic corect”. Imediat după moarte, se petrec minuni la mormântul sfântului (izbucnesc trei flăcări).

În secolul al şaptelea, cărţile sfântului erau preferatele laicilor, care absorbeau adevărul inspirat. Maxim a fost un mărturisitor al credinţei. El nu a făcut niciodată teologie pentru teologie (să se afle în treabă, să îşi ocupe timpul), ci doar pentru trebuinţele concrete ale Bisericii din timpul său. Nu a vrut să se evindenţieze în nici un fel pe sine, ci doar să fie o temelie împotriva minciunii. Este un reper pentru toţi teologii care urmează (Simeon Noul Teolog, Nicolae Velimirovici, Iustin Popovici, dar – mai ales – Dumitru Stăniloae). Sfântul Maxim Mărturisitorul are un deosebit de mare rol în păstrarea tezaurului credinţei până azi (alături de Grigorie Palamas şi Marcu Eugenicul).

Smerenia se simte din fiecare pagină scrisă de dânsul. Este convins că nu lumina produce mizeria dintr-o cameră, ci doar o evidenţiază(rugăciunile dreptului pentru un păcătos trebuie însoţite de pocăinţa reală a păcătosului). Rugăciunea ne înalţă pe noi la Dumnezeu, nu Îl coboară pe Dumnezeu în gunoiul nostru. Trebuie să ne debarasăm de această mizerie, de zgura care ne sufocă. Părăsind binele, automat păcătuim (intrăm în sfera răului). Păcatul este o inepţie, o hoţie, dar şi o părăsire, un abandon, o lipsă, o amăgire dezolantă.

Cea mai mare bogăţie este una singură şi nu poate fi înlocuită: este aceea de a fi veşnic cu Dumnezeu. Iar dacă Tatăl îngăduie suferinţa noastră, a copiilor, este numai pentru a ne întoarce la El. Dar de drag, nu din obligaţie. Prin credinţă, ne umplem de speranţă şi de iubire, constatând în fiecare zi că tot ceea ce a pierdut Adam (mântuirea), a recâştigat Iisus Hristos. Mântuirea se câştigă greu, dar nu se mai pierde (dacă s-ar câştiga uşor, s-ar pierde la fel de uşor). Tuturor celor ce au „dor” după veşnicie şi nu se încurcă în labirintul materiei, Dumnezeu le va da bunătăţile nepieritoare. Smeritul călugăr ne învaţă că nu putem vorbi niciodată despre Dumnezeu, fără să folosim Sfânta Scriptură (ar fi o îndrăzneală necugetată). Sfântul Maxim Mărturisitorul nu are doar o inteligenţă sclipitoare, ci, în primul rând, o viaţă curată.

Strategia duhovniceasca impune sa atac brusc oastea potrivnica. Sa distrug patimile din fasa. Stiu ca Dumnezeu acorda importanta detaliilor din viata mea; nu pot ramane indiferent fata de aceste lucruri. Vreau sa Ii vorbesc in rugaciune, pentru ca intreg arborele meu genealogic sa fie scris in Cartea Vietii. Ce va scrie despre mine in Registrul lui Dumnezeu?! Ca am dat un singur pahar cu apa… Exista pericol sa fiu prea multumit cu viata pe care o duc, adica sa nu inaintez, sa ma plafonez, ca o echipa sportiva indragostita de propriul joc. Pot sa cuceresc Tara promisa! Nu vreau sa ma reintorc in sclavie… Sunt in desert, dar sper, gandindu-ma la strugurii din Tara promisa, nadajduiesc in viitor. Daca sunt impreuna cu Dumnezeu, deja formez o majoritate. Nu voi fi rasplatit de catre Dumnezeu dupa masura prestigiului omenesc, ci dupa cat de mult m-am straduit sa Il imit pe El. Iata ce trebuie sa fac: sa umblu intru totul pe calea lui Dumnezeu. El ma asteapta… Credinta mea trebuie sa fie mereu in stare de veghe. Iubesc sfaturile Monseniorului Vladimir Ghika („Scrieri spirituale”, Ecou transilvan, 2013):

Fericiti cei ce raspandesc bucurie din suferinta lor! Cei ce Il iubesc pe Dumnezeu nici nu se mai gandesc sa se intrebe daca sunt fericiti sau nu. Pentru cei ce iubesc ceea ce este greu de iubit, pamantul este mai mic, dar cerul este mai mare. Dumnezeu Se daruieste celor ce se daruiesc.

Domnul Iisus plange la mormantul lui Lazar, dar nu plange pe Cruce! Din ultimul vin a tinut Iisus sa faca primul Sange. Pentru a ne mantui, Iisus a luat infatisarea noastra; acum e timpul sa o luam noi pe a Lui! De la Iisus incoace stim ca nu exista alta Solutie decat iubirea.

Un preot nu poate cuteza sa Il sacrifice pe Iisus, daca nu s-a sacrificat mai intai el insusi cu adevarat. Ca sa Il intrezarim pe Dumnezeu, trebuie sa ne fi pierdut pe noi din vedere. Ca sa fie frumos, un suflet trebuie sa semene cu o biserica. Daca este bine sa Il astepti pe Dumnezeu, stiind si cum sa Il astepti, este cat se poate de rau sa-L faci sa te astepte.

Nu e doar posibil, e sigur chiar: vom lua o hotarare cu privire la ruperea unor relatii. A acelor relatii care ne fura unica Relatie autentica. 

Vom divorta de toate prieteniile paguboase. Vom fi treji, voiosi, vom evita contactele cu anturajul diabolesc. Si ne vom apara de trecut prin rugaciune. Planurile noastre sunt deja incununate de succes, pentru ca se inscriu in Planul vesnic. Vom avea rabdare, speranta si elan. Si vom munci in echipa, alaturi de sfinti. Seriozitatea noastra este deja apreciata de catre Cine trebuie. Nu este exclus sa ni se propuna o marire de har, o marire de bucurie, o inaintare in fericire. Nu facem noiscenarii, stie El scenariul, noi facem ascultare, fara rabat de la legea iubirii. Investitia in iubire este pe termen atat de lung, ca nu poate fi contabilizat/a (nici timpul, nici investitia). Profitam de conjunctura pozitiva creata prin Jertfa lui Dumnezeu.

Nu vrem sanse sa ne afirmam, in inteles strict uman. Recitim cat de des putem Evanghelia dupa Ioan, ca sa vedem ce a vrut Iisus sa spuna, ce a vrut sa faca si a facut, ce stare a vrut sa transmita. El nu ne trimite sa colectam donatii pentru sinagoga, ci sa saram lumea, sa ii dam gust. Prin viata noastra, dam slava Tatalui, in Fiul, prin Sfantul Duh. Avem zilnic discutii cu sfintii nostri iubiti, asa rezolvam truda noastra, in parteneriat cu triumfatorii. Nu ne dezarmeaza invidia altora, ci asta doar ne confirma ca suntem pe drumul cel bun, nu ni se urca la cap, nu renuntam la metoda. De situatia financiara nu este niciodata momentul sa ne ocupam. Ocupandu-ne de mantuire, avem tot ce ne este necesar pentru fericire. Certificat de inviere este un document oficial, parafat prin sangele divin zi de zi in liturghie.

Paraclisele sfintilor sunt cele mai avantajoase colaborari pentru noi, luptatorii. Pentru fericirea noastra, nu este indicat sa ne contrazicem cu nici unul dintre casnicii Mirelui. Sunt rudele noastre „mai in varsta”, care intermediaza reintregirea familiei. Cel mai indraznet proiect este mantuirea; il putem realiza doar impreuna cu Dumnezeu si cu sfintii Lui. Azi este cea mai prielnica zi pentru schimbarea modului de viata, pentru alungarea dietei nocive si a lipsei de miscare. De azi, viata noastra devine o continua pregatire pentru a ne impartasi cu Sfintele Taine. Nu e suficient sa ne pregatim o singura zi, superficial. Daca stiu ca duminica viitoare ma voi impartasi, voi fi mai atent ce mananc, ce vorbesc, ce gandesc, cum actionez, cum imi fac agenda pentru sfarsitul de saptamana. Si voi fi prezent, negresit, la biserica (chiar daca nu am 40 de ani si nu sunt parohul, cum zice anecdota).

Exista si distractie serioasa. Fara sa fim morocanosi, vom renunta la chilipirurile efemere, pentru a primi cununa vesniciei. Avem prieteni in cer care ne sustin. Eventualele probleme de sanatate nu inseamna ca nu vom fi premiati, dimpotriva. Relatiile statornice cu ingerii le vom consolida doar prin sinceritate. Numai un om care nu minte poate cunoaste Adevarul. Nu Il tradam pe Invatatorul inlabirintul de copaci, cum a facut Iuda. Sa luam in stapanire binecuvantarea divina, mai mult ca pana in secunda asta. Pentru a primi binecuvantarea, este nevoie si de munca noastra in ogorul Lui.

Uneori, ne lenevim sa luam in stapanire Tara promisa! Prea stam cu mainile in buzunare, in loc sa facem metanii. Dumnezeu este deosebit de atent cu fiecare semintie, cu fiecare persoana; iar cand fugim in desert, chiar si acolo El ne asteapta. Ascultarea noastra va fi rasplatita cu generozitate de catre Dumnezeu. Sa dam dovada de credinciosie. Sa dam dovada ca suntem copiii Lui. Este nevoie sa Il gasim pe Dumnezeu in noi insine, nu in risiprea lumii. Numai sufletul nostru reproduce arhetipul divin. Vom hrani sufletul prin ruga multa, nu il vom infometa. Doar paganii polemizeaza (carcotesc) „de ce actioneaza Dumnezeu asa si nu altfel”. Ioan Hrisostom indemna la fiecare predica la milostenie, fiind supranumit si Ioan cel Milostiv. Aceeasi povata spre neagonisire si caritate e valabila si pentru noi.

Nu ne educam copiii in spirit pagan. Nu ne educam copiii sa caute slava desarta a lumii. Si nu intram in controverse lumesti, care nu fac decat sa sfasie. Crestinii au fost mereu ironizati, ciufuliti („bolnavi de irationalitate”, „saraci ignoranti”), dar nu au cedat. Au stiut ca daca pe Iisus L-au scuipat, atunci si cu ei vor proceda la fel. Taras intram in apa Botezului, sub povara pacatelor si iesim in stare de a zbura catre cer. Minunea asta se repeta la Spovedanie. Intram taras si iesim zburand. O zi fara slujire, o zi fara multumire, o zi fara lacrimi de pocainta esteo zi ratata. Cata vreme respectam legea iubirii, aplicam tratamentul euharistic si ne straduim sa luptam cu raul din noi, nu ne vom scufunda. Vom avea tonus duhovnicesc, nu vom fi apatici, nu vom posti de fatada. Sa ne rugam mai ales pentru cei ce refuza colacul de salvare. Omul zilei, irlandezul Richard Sheridan, este concludent: „Cea mai buna cale de a nu esua este sa te determini sa reusesti”. Dumnezeu asteapta sa imparta victoria cu noi…

Chiar daca intervin elemente neprevazute, ne straduim sa ne respectam programul de rugaciune, sa stam de vorba cu triumfatorii-sfinti.

Nu ne ingrijoram, pentru ca schimbarile sunt favorabile. Facem cunostinta cu persoane ajunse la maturitate duhovniceasca, pentru a invata din experienta lor. Sa dedicam timpul studiului Evangheliei si comunicarii cu premiantii vesniciei. Ne putem imbunatati considerabil situatia duhovniceasca. Putem deveni fericiti. Nu neglijam filantropia, nu doar pentru a nu fi penalizati, ci din iubire fata de ceilalti.

Frumusetea este adevar si adevarul este frumusete, spune John Keats; asta este tot ce trebuie sa stim despre aceasta lume. Daca nu cunoastem adevarul, atunci nu putem crede (cunoasterea premerge credintei). Adevarul exista, nu trebuie inventat. Numai mintile eliberate de frica se lasa cucerite de catre adevar. Suntem luminati de catre puterea adevarului si ne bucuram cand tot mai multi renunta la minciuni. Tocmai pentru ca este vesnic, adevarul este inalterabil. Fidelitatea fata de adevar ne daruieste siguranta izbavirii.

Nu putem gasi adevarul in afara iubirii, nu putem afla fericirea in afara credintei, nu putem sa ne rugam in afara sperantei. Pana la urma, adevarul este castigatorul, iar noi in tabara lui. Ascunderea adevarului naste o viata pline de umbre, de angoase, de chinuri. Doar adevarul elibereaza la Spovedanie. Si Cine, nu ce, este adevarul, daca nu Iisus Hristos?! Cine descopera si pastreaza adevarul, acela este mai fericit decat cel mai bogat om din lume.

Cei ce proclama adevarul adesea sunt catalogati drept “nebuni” de catre cei orbiti de minciuni, cand ei sunt singurii sanatosi mintal. Alegem adevarul si respingem categoric blasfemia. Avem nevoie de o calauza in labirint, avem nevoie de singura calauza de incredere, adevarul. Nu ne vom rataci niciodata. Cand atat de multi mint langa noi, faptul ca suntem martorii adevarului ne transforma in revolutionari. O credinta adevarata nu poate fi superficiala, ci doar profunda. Adevarul credintei trebuie marturisit deschis, ca o fidelitate fata de original.

Nu va poticniti pe calea adevarului, pentru ca mincinosii razbunatori sa nu va prinda din urma! Iisus Hristos pune capat torturii minciunii si ne reda demnitatea. Daca nu am iubi adevarul, nu l-am recunoaste. Adevarul este Dumnezeu. Il iubim si Il recunoastem, pentru ca El ne-a iubit mai intai. Doamne, Dumnezeul Adevarului, reda-ne inocenta mantuitoare!

Sunt ranit, aproape mort, abia viu. Preotul trece nepasator pe langa mine. La fel face si „ajutorul de preot”. Eu raman lat, fara speranta, la pragul cel mai de jos, foarte aproape de deznadejde. Si – exact in momentul in care eram sigur ca totul s-a sfarsit – vine cel pe care il credeam ostil. Vine si imi acorda primul ajutor, ma resusciteaza si ma ingrijeste. Totul pe cheltuiala lui. Dar eu inca nu cunosc pe acest binefacator. Stiti voi cine poate fi?! Talharii m-au jefuit total, erau siguri ca nu voi supravietui. Dar eu i-am iertat, asa cum Iosif si-a iertat fratii tradatori. Si cand am avut ocazia sa ii spintec, le-am crutat viata, asa cum David i-a crutat-o pe a lui Saul. Acum sunt preot si trec pe langa multi raniti… Prin fiecare muribund incerc sa descopar identitatea acelui binefacator. Cat timp eram in refacere la casa de oaspeti, hangiul mi-a povestit multe despre cel pe care multi il cred ostil. Stiu numele lui, dar acum ma straduiesc sa il cunosc mult mai bine prin imitare. A platit o datorie pe care eu nu mi-o permiteam. Fara el, eram executat silit din galaxia asta. Si continui sa acumulez datorii. Toate aceste debite sunt calculate in pretul platit de el odata pentru totdeauna, pe o cruce ierusalimiteana. Totul e inclus: iertare, iubire, chiar si vesnicie. Pare incredibil de crezut, cine nu s-ar indoi ca poate exista ceva atat de minunat?!

L-am identificat pe Domnul Iisus Omul. Cand voi gasi si pe Mesia metaistoric, viata mea va deveni o majuscula. Deocamdata strang faramituri de la masa lui. Iubirea lui este dreptarul pentru noua mea viata. Ma inrolez voluntar. Vreau sa fiu luptator de partea lui, impotriva indiferentilor, a lacomilor si a mincinosilor. Adevarata dreptate este a ii urma doar lui. Sunt chemat la sfintenie, la fidelitate. Trebuie sa ma trezesc la realitatea in care iubirea, iar nu frica, este in centrul atentiei. Sunt avertizat asupra neoranduielilor. Voi starui in fapte bune? Rabdare. Rabdare si rugaciune. Toti oamenii suntem vinovati. Nici macar unul nu e drept in fata lui. In fond, de ce (cine) ne e frica?! De demonizatii de pe tarm sau de furtuna de pe mare? Doar diavolul e legat pe vesnicie, e zdrobit! Pentru cei curati, toate sunt curate. Din cauza beznei, pana si lumina nu se intrevede cu claritate. Cred ca un sejur la casa de oaspeti a strainului nu ar fi de prisos. Rugaciunea nu e prea multa niciodata.

Rasarit de gand: Sufletele le sfinteste, cugetele le indrepteaza, gandurile le curateste… Apoi, Psalmul 7, pentru eliberarea de frica. Unde imi voi gasi pacea?! Si ce reprosuri as putea sa ii fac salvatorului?! Cea mai mare nechibzuinta ar fi sa ma rog prea putin, sa nu ii multumesc cu lacrimi. Capul Suferintelor a devenit deja Capul Bunei Sperante!

Stim cum sa abordam orice noua lucrare: impreuna cu Dumnezeu! Si nu refuzam nici sprijinul oferit de catre sfinti. Respingem lumescul si Il lasam pe Dumnezeu sa domneasca peste noi. Hotararile pripite nu fac decat sa elimine armonia, asa ca vom trece gandurile noastre prin filtrul rugaciunii. Dumnezeu mangaie pe toti nefericitii, pe cei cu aspiratii neimplinite. Si, mai ales, ocroteste sufletele celor adormiti. Credem, pentru ca suntem convinsi ca Domnul Iisus anuleaza religii fricii si o instaureaza pe cea a iubirii.

O straveche legenda medievala vorbeste despre o lume rasturnata, in care dispar angajamentele religioase, in care porumbeii devin ulii. Ultima fraza ne pune pe ganduri: „Poate ca traim deja acea lume…”. Sa nu ne pierdem curajul! Sa nu slabim in a face binele. Dumnezeu ne-a ales, pentru ca sa fim fara prihana in fata Lui. Misiunea noastra este o permanenta campanie militara, iar sfintii sunt camarazii nostri de arme in razboiul cu fortele intunericului. Nu luam aminte decat la iconomia lui Dumnezeu, nu la economia vicleana.

Lumea fara Dumnezeu traieste doar pentru imparteala proviziilor (daca nu le arunci graunte, nici nu te baga in seama). De aici decurge dezbinarea inimilor. Sa reinsufletim harul lui Dumnezeu, care este in noi. Curatia comportamentala este nealterata de influente straine. Poticnirea este o consecinta a necredintei (a refuzului de a primi Evanghelia). Nu mai suntem calauziti doar de afecte si de pasiuni instabile, ci de puterea lui Dumnezeu! Cartea Apocalipsei este ferma: marii risipitori si marii desfranati vor fi pedepsiti! Ne rugam sfintilor Mal (izvoratorul de mir), Gall (luminatorul Elvetiei), Iacov (misionar in Alaska), Neoniil (calugar la Neamt), Zlata (pustnica de la Meglin/Bulgaria), Kuksa (doctor fara de arginti in Odessa contemporana), Celestin fecioara, Mellon de Rouen, Oda (intemeietoarea bisericilor / Olanda) si tuturor sfintilor necunoscuti, care nu isi iau cinstea de la oameni, ci doar de la Dumnezeu. Vino, Doamne Iisuse!

Pe Cruce, Dumnezeu preia initiativa. Prin tot ceea ce se petrece in jurul nostru, Dumnezeu ni se adreseaza. Evanghelia Lui insufleteste, dar, in egala masura, uimeste. Daca veti dori sa traiti ca si Domnul Iisus, va veti mantui. Numai ca oamenii va vor scuipa. Deja va arata cu degetul!Paganii vor sa auda doar cuvantari filosofice, nu vor sa paraseasca lacomia si desfraul. Singurele valori ale paganilor sunt armele si comertul. Noi insa, cei ce marturisim Invierea, credem ca Domnul Iisus a recapitulat prin viata Sa toate epocile istoriei. Credem ca Dumnezeu a creat lumea intocmai asa cum trebuia sa fie. Credem ca totul este supus Providentei Creatorului.

In orice domeniu, exista unele tehnici mai bune decat altele. In fiecare sector de activitate, se masoara eficienta si se iau masuri de indreptare. In ceea ce priveste dobandirea mantuirii, singura metoda brevetata este cea a sfintilor. Metoda lor este smerenia, dupa modelul biblic. E clar ca un sfant nu aduce profit unei firme. E cert ca un crestin corect nu produce plus valoare incalcand principii morale de baza. Metoda smereniei presupune multumirea cu putin, asa cum au trait apostolii si primii crestini. Numai ca asta inseamna descresterea consumului. In aceste conditii, doritorii de arginti (de 30 de ori cate 30), fragmenteaza sistematic „verigile slabe”.

Este un alt fel de Imperiu Roman, la fel de pagan, la fel de sclavagist in patimi, poate mai imoral in viata de familie si mai tolerant (in unele areale geografice) cu „sectele iudaice”. Metoda sfintilor a fost aceeasi si atunci. Nu a trebuit actualizata, pentru ca nu si-a pierdut eficienta, ci si-a confirmat zi de zi functionalitatea. Metoda sfintilor este total diferita de cea Pilatilor. Un crestin care se straduieste sa dobandeasca smerenie, har peste har, nu va minti (marketing fraudulos), nu va fura (Know-how fara licenta), nu se va baga in fata la rand, nu se va mania (nici la volan). Metoda sfintilor vine din alta Lume si tinteste spre alta, veridica, Lume.

Sunt, asadar, doua cai: calea Luminii si calea intunericului. Fiecare alege dupa plac. Metoda sfintilor nu inseamna simpla inscriere pe traiectoria luminoasa, ci pastrarea luminii. O castigi, dar o si pastrezi. O pierzi, te lupti din nou pentru ea. Intunericul se risipeste odata cu Invierea lui Hristos. Metoda sfintilor are toata puterea resurectionala, care zdrobeste intunericul. Vedem un intuneric agresiv, care tinde doar sa copleseasca lumina, dar nu reuseste decat aparent. Hristos infrunta intunericul si castiga. Sfintii nu biruie prin meritele lor, ci prin puterea lui Hristos din ei. 

Metoda sfintilor continua in Biserica lui Hristos, ca prelungire fireasca a Lucrarii Lui. Sfintii participa la stabilirea adevarului (confirma pr. Dumitru Staniloae). Dumnezeu este Cel ce lumineaza intunericul. Prin smerenie si credinta, sfintii devin aliatii Lui. Personajul Central ramane Iisus Hristos, fara de Care metoda sfintilor nu ar fi existat. Fara Iisus Hristos, Tinta (Imparatia) ar fi fost o himera. Straduinta noastra este sa nu (mai) fim fii ai intunericului!


Nu exista alta truda decat sa te rogi lui Dumnezeu (ne smereste avva Agathon). Viata in rugaciune este o viata de ardere, dar si un efort constant. Metoda sfintilor nu este o falsa smerenie, o pietate plata, o ipocrizie halucinanta, ci este dialog cu Biruitorul prin rugaciune. Orice ocupatie am avea, daca am starui in rugaciune, asemeni sfintilor, am dobandi pacea sufleteasca.


Modelul Hristos nu inseamna demonstratii de putere, ci eliberare de prizonieri din lagarul iadului. Asta sunt sfintii: eliberati de patimi. Iata speranta noastra: Invierea nu este numai incununarea unei pregatiri (serioase), cat mai ales certitudinea mantuirii (lipsa indoielii). Centrul credintei sfintilor este: Astept invierea mortilor. De aici, smerenie maxima (de inteles).

Sfintii nu sunt tristi, ci foarte bucurosi. Nu exprima canoane seci, ci traire in bucuria lui Dumnezeu. Metoda sfintilor inseamna renuntarea la bucuriile efemere, pentru dobandirea celor vesnice. Renuntarea la tristetea lumii, pentru rasplata divina. Sfintii stau la aceeasi masa (acelasi ospat) in Imparatia lui Dumnezeu! Exista impacare, intelegere, iubire. Noi aici avem liturghia, ca pregustare deplina. Exista o singura problema: cei chemati nu vor sa vina!

Metoda smereniei este o revarsare de entuziasm, o explozie de bucurie. Verificati asta prin rugaciune. Rugati-va cateva ceasuri pe zi si veti avea mari-mari bucurii, zicea parintele Cleopa (si asa este). Cititi „Cartea lui Baruh” din Vechiul Testament, pentru a savura victoria. Serbam castigul dobandit prin Hristos, marsaluind in genunchi pe sub Arcul de Triumf (Biserica). Fanii nu mai ies in strada, ci intra in arca, sa scape pe deluviu.

Nu s-au murdarit, nu au vulgarizat esenta adevarului, ci au inteles ca purificarea este un proces permanent, nu un job ocazional. Mai este un criteriu important: sfintii L-au recunoscut pe Hristos in zdrente, tremurand de frig si nu au ramas nepasatori. L-au identificat in spatele Semnului suferintei. Sfintii nu L-au tradat (ca Iuda si turnatorii de spita noua). Si nu au avut nici lacomie. Metoda sfintilor inseamna departarea de grijile marunte si propovaduirea Vestii celei mai Bune. L-au urmat pana la capat, au indurat cu El, au murit cu El, au inviat cu El, se bucura cu El in vesnicie. Nu e asa ca si noi ne dorim sa fim Acolo?

Marius MATEI

 

 

Marius Matei

Preot in Floresti, jud. Cluj. Editorialist Lumea Credintei. Autor al volumului "Catehismul invierii. Un pelerinaj spre lumina" (Editura Lumea credintei, Bucuresti, 2016). Colaborator la reviste si ziare: "Lumea credintei", "Ariesul de Turda", "Adevarul de Cluj", "Scutul patriei".

  • 1

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *