LOADING

Type to search

Ortodoxie si traire

Oare există până la urmă vrăjmași?

Share

Orice om care lasă să strălucească în viața,în gândurile, cuvintele și faptele sale, lumina, adevărul, bunătatea, frumuesețea și iubirea lui Hristos, sau are anumite daruri dela El, va împărți lumea din jurul să în două.

Unora le va fi foarte drag și dorit, iar altora le va fi urât, nesuferit, cu multă diplomațe(viclenie) ignorat sau persecutat, dar nimeni nu va rămâne indiferend de viața și lucrările lui.

Iar el se va adânci întru sine, în rugăciune, defapt în Dumnezeu, și va revărsa tot mai multă iubire, lumină și bunătate.

zzzzunnamed
Iubirea adevărată se arată în suportarea cu bucurie a nedrepăților și prin rugăciunea de binecuvântare a așa zișilor vrămași. Mari Sfinți ca Siluan Athonitul și Isac Sirul se rugau și plângeau pentru vrășmasilor, chiar și pentru demoni.
Un alt mare sfânt din secolul trecut , Sfântul Nicolae Velimirovici, poate cel mai talentat și prolific scriitor duvonicesc, a trăit o viață de nesfârște persecuții.În scrierea sa de meditații și rugăciunii telogice și filosofice: ,,Rugăciuni pe malul lacului” , a lăsat scrisă o frumoasă rugăciune pentru vrășmasii și persecutorii săi, pe care i-a iertat, ia binecuvântat , iar până la urmă i-a iubit cu recunoștință ca peniște binefăcători.
Iată rugăciunea sa:

Doamne binecuvântează pe vrăjmaşii mei!

Şi eu îi binecuvântez şi nu-i blestem!
Vrăjmaşii m-au împins şi mai mult spre Tine, în braţele Tale, mai mult decât prietenii. Aceştia m-au legat de pământ şi mi-au răsturnat orice nădejde spre pământ.
Vrăjmaşii m-au făcut străin faţă de împărăţiile pământeşti şi un locuitor netrebnic, faţă de pământ. Precum o fiară prigonită, aşa şi eu, prigonit fiind, în faţa vrăjmaşilor, am aflat un adăpost mai sigur, ascunzându-mă sub cortul Tău, unde nici vrăjmaşii, nici prietenii, nu pot pierde sufletul meu.
Doamne, binecuvântează pe vrăjmaşii mei! Şi eu îi binecuvântez şi nu-i blestem. Ei au mărturisit în locul meu păcatele mele în faţa lumii. Ei m-au biciuit, când eu m-am cruţat de biciuire. Ei m-au chinuit atunci când eu am fugit de chinuri.
Ei m-au hulit atunci când eu m-am măgulit pe mine însumi.
Ei m-au scuipat atunci când eu m-am mândrit cu mine însumi.

Când eu m-am făcut înţelept, ei m-au numit nebun.
Când m-am făcut puternic, ei au râs de mine ca de un pitic.
Când am vrut să conduc pe oameni ei m-au împins înapoi.
Când m-am grăbit să mă îmbogăţesc, ei m-au smucit înapoi cu mână de fier.
Când m-am gândit să dorm liniştit, ei m-au trezit din somn.
Când mi-am zidit casă pentru viaţă lungă şi liniştită, ei au răsturnat-o şi m-au izgonit afară. Într-adevăr vrăjmaşii m-au dezlegat de lume şi mi-au prelungit mâinile până la veşmântul Tău.

Binecuvântează Doamne pe vrăjmaşii mei!
Binecuvântează-i şi-i înmulţeşte; asmute-i şi mai mult împotriva mea, ca fuga mea spre Tine să fie fără întoarcere; ca să se rupă nădejdea mea în oameni ca pânza de păianjen; ca smerenia să împărăţească deplin în inima mea; ca inima mea să devină mormântul celor rele.
Ca toată comoara mea să o aduni în ceruri. Ah, de m-aş elibera odată de autoamăgire, care m-a încâlcit într-o mreajă cumplită a vieţii înşelătoare!
Vrăjmaşii m-au învăţat să ştiu ceea ce puţin ştiu în lume: că omul nu are pe pământ vrăjmaşi afară de sine însuşi. Doar acela urăşte pe vrăjmaşi, care nu ştie că vrăjmaşi nu sunt vrăjmaşi, ci prieteni severi. De aceea, Doamne, binecuvântează pe prietenii şi pe vrăjmaşii mei! Sluga blestemă pe vrăjmaşi căci nu ştie, iar Fiul îi binecuvântează căci ştie. Fiul ştie că vrăjmaşii nu pot să se atingă de viaţa lui. De aceea El păşeşte liber între ei şi se roagă lui Dumnezeu pentru aceştia.
Doamne binecuvântează pe vrăjmaşii mei! Şi eu îi binecuvântez şi nu-i blestem!

 

Arhim. Andrei Coroian

Marius Matei

Preot in Floresti, jud. Cluj. Autor al cărții "Harta credinței. Meditații catehetice pentru copii și adulți", Editura Lumea credinței, București, 2020.

  • 1

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *