Ortodoxia în Anglia. Steaua care răsare din Est

În timp ce Biserica Anglicană se strădu­ieş­te din greu să-şi ţină turma cât mai aproa­pe, o nou-venită – dar cu un trecut străvechi – îi cuce­reş­te din ce în ce mai mult pe englezi, inclusiv pe Prinţul de Wales. În primăvara trecută, într-o sâmbătă noap­tea, poliţia din Londra a fost chemată să su­pra­­vegheze o mare mul­­ţime adunată în car­­­tierul londonez Knightsbridge. Nu mai pu­ţin de 1500 de persoane se în­ghesuiau să se strecoare într-o clă­dire a cărei capacitate era pen­tru cel mult jumătate din ele. Unii chiar au leşinat, iar înăuntru, conform celor raportate de un poliţist, era «ca într-un cuptor». Înghesuiala aceasta nu era prilejuită de vreo manifestare ile­gală, ci de slujba Învierii Dom­nului din noaptea de Paşti, ţinu­tă la Cate­dra­la Ortodoxă rusă din Ennismore Gardens!
În ultimii 15 ani, numărul credincioşilor ortodocşi din Anglia a crescut de la 170.000 la mai mult de un sfert de milion, făcând din ortodoxia orientală confesiunea creş­tină cu cea mai rapidă creştere. Biserici ortodoxe şi chiar vreo 6 mănăstiri pot fi întâlnite acum din Truro şi până la Dunblane. Acest lucru este cu atât mai remarcabil cu cât Ortodoxia nu face «evanghelizare», ca alte culte creştine, şi este, după spusa unui convertit, «absurd dez­bi­nată şi plină mereu de gâlcevi».
Un factor important îl consti­tu­ie, desigur, marele număr de imi­granţi sosiţi din Est, şi mai ales din fosta Uniune Sovietică. Deşi numă­rul de convertiţi nu este mare, prin comparaţie, ei joacă un rol extra­or­dinar de însemnat. Cei mai influ­enţi oameni ai Bisericii  Ortodoxe din Anglia – Episcopul Kallistos Ware, în Biserica greacă, şi episcopul Vasili Os­borne, în Biserica rusă – au venit de la pro­tes­tanţi. În plus, există în Anglia un număr impor­tant de figuri ilustre care simpatizează cu Orto­do­xia, fără a fi propriu-zis con­ver­tiţi. Un centru important de sim­patie îl constituie asociaţia «Pri­etenii Muntelui Athos», care susţine mă­năs­tirile greceşti din Sfântul Munte şi include ca membri de seamă pe Sir Pattrick Leigh Fer­mor, pe Ducele de Edinburgh şi pe Prinţul de Wales. Implicarea Prinţului Philip nu ne sur­prin­de, având în vedere ca Biserica Ortodoxă Grea­că şi l-a apropiat mai demult. Mai sur­prin­zătoare ni se pare prezenţa Prinţului Charles, care este [conform tradiţiei] viitorul cap al Bi­sericii Anglicane. «El este pro­fund mişcat în duh de Muntele Athos», spune un mem­bru al aso­ci­aţiei. «Prinţul vizitează în fie­care an Mun­te­le Sfânt, unde pe­tre­ce cel puţin o săp­tă­mână, şi este foarte admirat acolo».
Philip Sherrard pre­­­tin­de că Prinţul Charles a fost in­flu­enţat de el, care este un sus­ţi­nă­tor radical al Or­todoxiei şi e­cologiei, ar­gu­mentând că întreaga creştinătate occidentală a dus la degradarea me­diului na­tural, prin separarea dintre spiritual şi fizic. Prinţul a mai fost puternic influenţat şi de stră-stră-mătuşa lui, Elizabeta, Marea Ducesă de Rusia, victimă a revoluţiei comuniste, canonizată în 1993. Charles a comandat o icoană a sfintei lui Aidan Hart, un neozeelandez, fost călugăr ortodox stabilit în Shropshire. Prinţul are şi un requiem scris pentru ea de cel mai eminent dintre convertiţi, John Tavener, care a compus mai multe lucrări bisericeşti şi a înfiinţat biserica sa personală, plină de icoane, în Dorset. […]
Cea mai largă prezenţă în Anglia o are Bi­se­rica greacă, cu 120 de parohii. Cea rusă to­ta­lizează vreo 35, dar, după părerea Victoriei Clark, o specialistă în Ortodoxie, ea este mai deschisă pentru convertiţi decât cea greacă. Dacă te duci în Ennismore Gardens într-o duminică dimineaţa, vei găsi acolo perechi de ti­neri care nu au ni­mic de-a fa­ce cu Rusia. Ce-i atrage aco­­lo? Con­ser­va­tis­mul [tra­­di­ţio­­na­­lismul] Or­to­do­xiei este un important fac­tor de atrac­ţie. În timp ce an­gli­ca­nii şi ca­to­li­cii ago­ni­zează sub ten­din­ţele mo­der­niste, mulţi tineri găsesc o certitudine într-un corp [e­cle­zial] care, după afirmaţia Epis­co­pului Ware, „a păstrat tradiţia şi continuitatea vechii Biserici în deplinătatea ei”.
Această aderenţă la dogmă este comple­ta­tă de credinţa că Bisericile din Vest se sprijină prea mult pe raţiunea umană. Slujbe­le ortodoxe, cu aprin­de­rea lu­mâ­nărilor, metaniile şi să­rutarea icoanelor, au mai multă acţiune fizică şi sunt mai potri­vite pentru emoţia spirituală. „Liturghia noastră are o fru­mu­seţe care se adresează întregii fiinţe”, spune Părintele John Hockway, un preot en­glez prin naştere, stabilit în Enfield. „Cân­ta­ri­le, tămâia, modul în care e construită biserica, toate sunt manifestarea lui Dumnezeu şi păr­tăşia noastră la Împărăţia Lui. Liturghia orto­do­xă răspunde unui adânc dor al fiinţei umane”.
Dacă Biserica Ortodoxă este oarecum împotriva prozelitismului, aceasta se datorează, în parte, convingerii că Liturghia vorbeşte prin ea însăşi. În plus, spune un convertit, „orto­doxul este foarte conştient de faptul că el este un musafir în Anglia şi nu doreşte să intre în conflict cu alte Biserici».
Cea mai notabilă convertire recentă fost trecerea la Orto­do­xie a unui număr de 30 de preoţi şi diaconi anglicani care au respins preoţia femeilor. «Dar – spu­ne unul dintre ei, Părintele Mi­chael Harper – nici Biserica grea­că, nici cea rusă nu s-au arătat re­cep­tive faţă de in­tenţia noastră. Atunci ne-am adresat Bisericii antiohiene… pentru că ea a fost singura care şi-a des­chis larg braţele ca să ne pri­mească».
Faptul că slujbele orto­doxe sunt ţinute tra­di­ţional în limbi nefamiliare englezilor – lim­bile sla­ve, greaca sau araba – a con­stituit un im­pe­diment pen­tru con­vertiri. În ultimul timp, însă, situaţia s-a schim­bat sim­ţitor, fiindcă bisericile au intro­dus părţi din servicii în limba en­gle­ză, iar la unele chiar întreaga liturghie. […]
În cartea sa, The Inner Kingdom, Episcopul Kallis­tos Ware recunoaşte că există unele con­flic­­te şi dezbinări în sânul Bisericii Ortodoxe, însă, ar­gumentează el, este mai bine să te sfă­desti pe anumite probleme mai puţin impor­tante decât să fii, ca anglicanii, «uniţi, în cea mai mare parte, într-o organizaţie aparentă şi să fii profund divizat în credinţe şi în formele publice de adorare a lui Dumnezeu». «Biserica Orto­doxă – spune un con­ver­­tit – este plină de tot felul de neînţelegeri mă­run­te, dar, în inima ei, ea rămâne într-o singură cre­dinţă – neclin­ti­tă: că lumea este transfigurată prin săvârşirea Sfintei Liturghii. Este foarte obiş­nuit să întâl­neşti convertiţi ca­re s-au întâmplat să ajun­gă din stra­dă la o slujbă orto­­do­xă şi să gân­­deas­că: Aici ră­mân! M-am în­tors acasă!».

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reguli:

  1. Tratati persoanele care scriu aceste editoriale cu respect, nu folositi un limbaj necivilizat sau cuvinte care sa aduca o vatamare morala celorlalte persoane care posteaza mesaje.
    1. In comentariile dumneavoastra va rugam sa va referiti doar la editorialul in cauza si sa nu atacati autorul.
    2. Nu folositi un limbaj explicit sexual, vulgar sau care sa care sa jigneasca.
    3. Fara comentarii discriminatorii cu tenta xenofoba, antisemita sau rasista.
  2. Nu publicati sau solicitati in comentariile dumneavostra adrese de web, produse sau servicii.
  3. Nu transformati aceste comentarii de editoriale intr-un „chat”.
  4. Pentru protectia dumneavostra nu folositi in comentarii informatii personale, adrese de email, numere de telefon sau URL.
  5. Daca aveti vreo plangere in ceea ce priveste administrarea acestor comentarii puteti trimite un mesaj la adresa de mail: contact@revistalumeacredintei.ro.
  6. Comentariile care intra in contradictie cu regulile de mai sus vor fi sterse fara a se afisa vreun motiv.
  7. Daca veti continua sa sfidati aceste reguli nu veti mai putea sa postati mesaje.

Comentand in acest editorial, sunteti de acord cu regulile precizate, le intelegeti si va dati acordul ca le veti respecta. Va multumim.