LOADING

Type to search

Pâinea cea de toate zilele și acoperișul deasupra capului

Ortodoxie si traire

Pâinea cea de toate zilele și acoperișul deasupra capului

Share

O cămăruță de la etajul 6 al unui bloc din Balta Albă transformată în altar, un altar transformat în dormitor, un dormitor transformat în atelier de împletit metaniere. Doi prunci care se joacă la poalele unui baldachin, care adăpostește icoana Maicii Domnului. Părinții care se uită la ei, neputincioși. Ce vor mânca mâine? Cu ce se vor îmbrăca? Cum vor plăti doctorii? Amândoi se uită în sus. De acolo vin toate, exact cât trebuie, cât să „plutească” cele patru suflete pe marea agitată a vieții…

 

Un drept sau un vis de neatins?

E bine, e chiar un act de mare curaj să te încrezi în Dumnezeu, cu toată ființa ta. Dar când faci asta zi de zi, ceas de ceas, cu ochii țintă la copii, e foarte greu! Tot ceea ce vor Constantin și Ramona este un locșor al lor, pentru a-și crește copii departe de zbuciumul lumii, aproape de Maica Domnului și de sfinții lor iubiți. În prezent sunt îngăduiți într-o cameră, în apartamentul minuscul al unui prieten milostiv. Nu au acte valide – că nu au domiciliu în buletin –, nu au asigurări, nu au nimic. Împletesc metaniere pe care le vând, ocazional, pe la hramuri și slujbe duminicale. El mai muncește pe unde poate, cu ziua. Ea stă acasă cu copiii. A început Facultatea de Teologie, pe care a fost nevoită să o abandoneze. Deocamdată. Dar scrie povești și poezii religioase. Povestește cu mult calm:

„La momentul când soțul meu m-a cunoscut, eram bolnavă. Mergeam cocoșată la 90 de grade și simțeam cum putrezesc de vie. Lui nu i-a fost silă de mine sau de hainele mele negre. Ne-am întâlnit la mormântul părintelui Ilie Lăcătușu, eu venită de la Brașov să mă rog, de disperare. Părintele Iustin mi-a dat ca ascultare să rabd tot ce voi fi pățit acasă, și anume faptul că tatăl meu vitreg mă bătea (lucra la penitenciar), și mă bătea, și mă bătea, poate-poate realizez că el e dumnezeul meu. Așa zicea: că mă bate până mă omor sau plec de nebună în pădure. Voia să ardă hainele negre de pe mine, îmi stingea candela, stătea în fața mea pe un scaun când mă rugam și așteptam din clipă în clipă să mă calce în picioare. Îmi dădea să mănânc iarbă și flori. Zicea: «Sfânto! Hai, fă o minune! Unde e Dumnezeul tău?». Mă scuipa în față înainte să plec la slujbă și îmi zicea că Dumnezeu m-a uitat…”.

Ca familia primilor oameni: căsuță pe pământ și o grădină

Nici viața lui Constantin nu a fost mai bună, dimpotrivă. Tot de la Ramona am aflat că de la 11 ani bătea drumurile la mânăstiri să se roage pentru mama lui, care a murit de avort septic.

„Pe la nouă ani a căzut din tei și a stat în moarte clinică. Acolo a văzut iadul și raiul… Mărindu-se, venea în București, la predicile părintelui Irineu Curtescu. Dormea iarna în scări de bloc sau pleca noaptea la Petru Vodă, la Sfântul Maslu. Până să fie dat afară din căsuța bunicilor (apartamentul în care s-a născut a fost vândut de tatăl său, care căzuse în patima beției), dormea cu un nailon în geam și mergea la pădure iarna, să aducă lemne cu spatele. E cocoșat și plin de noduri în mușchi. Are rinichii praf și reumatism până în inimă”, completează Ramona lista lungă de necazuri și încercări ale soțului ei.

Un fapt care m-a pus pe gânduri este acela că din foarte puținul pe care îl au, o parte merge ca milostenie către alții, mai necăjiți ca ei – dacă există o treaptă inferioară a precarității materiale…! Mai mult, baldachinul pentru icoana Maicii Domnului a fost comandat fără să aibă toți banii necesari, dar au vândut – pe neașteptate – un număr mai mare de metaniere și așa au putut onora comanda. Mari sunt minunile lui Dumnezeu!Așadar, ce vor aceste patru suflete? Un locșor în care să poată trăi, departe de lumea dezlănțuită, dar aproape de Dumnezeu. Sunt atâtea case în satele românești care nu mai au stăpân, sunt nelocuite (deși în stare bună), sunt atâtea grădini lăsate pârloagă, atâtea resurse care se irosesc. Oare de ce nu am putea găsi, la cât suntem de mulți creștini în țara asta, un locșor pentru familia aceasta care cere doar un petic de pământ și un acoperiș deasupra capului?! La câtă risipă, la cât dezmăț, la câtă paragină vedem zilnic, mă întreb dacă nu putem întoarce situația pentru o faptă bună, în urma căreia vom fi pomeniți toată viața, ba chiar și dincolo de ea?

M-am despărțit de familia asta încercată, cu ultimele cuvinte ale Ramonei:

„Sunt inimile noastre de carne vie, pe care acum e presărată sare. Când ațipim auzim sonerii și bubuituri în ușă. Ne-a intrat teama în oase și ne rugăm rușinați să nu îngăduie Dumnezeu să fim robi ai acesteia. Să ne întărească fiecare ridicare. Pentru unii, prețul unui acoperiș este o sesiune de cumpărături la Viena, sau o geantă, sau o tăiere de moț. Vrem doar o căsuță cum o fi, dar a noastră, din care să nu fim constrânși de nimeni. Ajutați-ne, vă rugăm!”.

 

Răzvan BUCUROIU

Cel/cea care dorește și poate să ajute la rezolvarea acestei situații dramatice, rog să scrie pe adresa de mail: razvan.bucuroiu@lumeacredintei.com.

Mulțumesc, în numele lui Dumnezeu cel Preamilostiv!

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *