Paradisul ca o bibliotecă

Atingerea mamei îi face pe copii mai rezistenți la stres, zice diaconul Sorin Mihalache. Dragostea schimbă decisiv felul de a vedea lumea. Absența atașamentului interpersonal afectează serios sănătatea. Blândețea deprinsă în familie se răsfrânge asupra tuturor manifestărilor ulterioare. Mamele care ajung devreme acasă cresc copii fericiți. Părinții care nu au uitat sensul valorii pot să își ghideze copiii către fericire. Mamele știu că dominanța experiențelor senzoriale exclude dispoziția reflexivă și vor căuta o educație echilibrată pentru copii, fără excese. Fără dragoste, ne pierdem pe noi înșine. Mama amintește copilului cât de necesare sunt experiențele ziditoare. Lumea nu este neapărat un loc al căderii, ea poate deveni o scară către cer.

O mamă iubitoare nu se concentrează pe greșelile copilului său, ci pe reușite. Nu este nevoie ca accesul la calculator să fie permanent, pot fi fixate niște reguli. Mama insuflă copilului credința, iubirea și speranța. Îl învață să nu fie violent, să nu fie nervos, nici lăudăros, nici răutăcios. Mama îi povestește copilului despre Dumnezeu. Asta îl va ajuta enorm în viața de adult.

Omul se mântuiește fie prin asceza pustnicilor, fie prin dragostea familiei. Așa a lăsat Dumnezeu lucrurile. Dragostea aduce cunoaștere. Jorge Luis Borges își imagina paradisul ca o bibliotecă, un spațiu al cunoașterii depline, în care toți oamenii au acces la luminare. Copilul de vârstă fragedă nu poate dormi, decât dacă este înconjurat de dragostea maternă. Doar așa se simte în siguranță. Familia este o bibliotecă frumoasă, plină de rafturi cu cărți ziditoare. Dacă nu suntem înconjurați de sfinți, nu putem dormi liniștiți.

Mama își învață copilul cum să depășească o eventuală înfrângere și cum să câștige cu Dumnezeu. Îl educă în spiritul religiei iubirii. Îl protejează de întunericul singurătății. Îi insuflă smerenia: omul nu merită Raiul, dar poate să îl obțină dacă își menține simțul proporțiilor. Dacă nu pierde dragostea. Dacă nu părăsește biblioteca. Dacă continuă să își dorească o fericire veșnică. Întreg universul va conspira ca fiecare om să își atingă obiectivul. Depinde doar de obiectivul propus, să fie cel adecvat.

Chiar dacă copilul cade de 99 de ori, mama îl învață să se ridice de 100 de ori. Nu renunță. Caută sfaturile Părinților vii. Aici găsește îndemnul la răbdare: așteptarea nu trebuie să fie dureroasă. Cine va reuși să rabde până la final, acela va dobândi fericirea veșnică. Va scăpa de nervozitate, deoarece a găsit Hrana vindecătoare. Biblioteca este spațiu de liniște, de meditație, de introspecție, de resemnificare. Aici nu simți cum se scurge timpul, cufundat în lectura înțelepțitoare.

Un copil își poate învăța mama trei lucruri, potrivit lui Paul Coelho: fericirea inocentă, ocuparea timpului și îndeplinirea dorințelor. Copilul nu este încă zăpăcit de grija banilor, are o mulțime de idei cum să se joace și este sigur că va primi ce își dorește, cel mai târziu de Crăciun. Este fericit, deoarece nu are nici o umbră de îndoială. Adultul poate primi mai mult decât oferă, dacă acceptă lecția de inocență. Mama trebuie să tempereze elanul copilului și să îl ghideze către dorințe potrivite.

Nimic nu este complet greșit, până și un ceas stricat arată ora exactă de două ori pe zi, zice Paul Coelho. Nu există copii răi, ci doar răbdare, rugăciune și perseverență. Omul contemporan nu este ateu adevărat. El crede că totul este posibil, inclusiv existența lui Dumnezeu sau fericirea copilului său. Doar că adesea inversează locurile în clasament, uitând că Dumnezeu nu poate fi pe locul al doilea. Este o neînțelegere în bibliotecă, o confuzie istorică.

Nu neapărat cărțile imense vor fi eficiente. O broșurică poate fi adesea mult mai limpede. Numai că mulți o ignoră, confundând-o cu un semn de carte. Este o nebunie să dai afară copiii din bibliotecă, speriindu-i cu coperți groase. Captivi în disciplina mentală a jucătorilor de șah, adesea uităm de disciplina îngerilor. Biserica este o imensă bibliotecă, plină de operele sfinților, care relatează despre fericirea îngerilor. Dar nu doar copiii trebuie să citească despre îngeri. Adulții își îndeamnă copiii spre lectură doar dacă au și ei o carte în mână când fac asta.

O țară fără biblioteci este un teritoriu trist, plin de superstiții și ostilități. Binele se învață, dar este nevoie de buni învățători, de călăuze. În mare măsură, omul este și autodidact, mergând conștiincios spre sala de lectură, pentru a-și încărca bateriile. Era să uit: nu mai are timp de așa ceva… Stă ore în trafic și la TV și nu mai are minute de meditație.

În bibliotecă afli despre umilințele suportate de alții. Adesea suntem stânjeniți de lucruri pasagere, dar depășim criza prin metodele celor despre care am citit. Avem mereu cheia potrivită la noi. Adesea, omul are casa prea mare, burta prea mare, gura prea mare. Are nevoie să slăbească. Să facă mătănii. Să învețe tăcerea.

O carte bună nu este neapărat cea mai premiată. Ea poate fi adesea descoperită abia peste mult timp de la lansare. Azi, sunt citite cărțile promovate în ușa librăriei și sunt vizionate filmele redifuzate de sute de ori (nu ai cum să le ratezi). Dar capodoperele pot să zacă în așteptare. Cu siguranță, sunt manuscrise care încă nu au ajuns în biblioteci și scenarii excelente în așteptare. Adevărate rețete de vindecare a agoniei. Unele informații le vom pune cap la cap abia Dincolo.

Ne prefacem că suntem puternici, tocmai pentru că suntem slabi. Suntem nematurizați duhovnicește, iar asta ne costă scump. Lipsa educației spirituale este o sclavie de bună voie. Există libertate doar acolo unde dragostea este activă. Fericirea este o binecuvântare cuceribilă. Înfăptuirea este riscantă, dar stagnarea este letală.

Marius MATEI