LOADING

Type to search

Ortodoxie si traire

Părintele Ioan potoleşte taifunul

Share

În urmă cu peste o sută de ani, în Rusia se năştea Mihail. Băiatul a primit încă de la naştere ajutorul marelui înger cu acelaşi nume. Din păcate, Mihail era extrem de bolnav, încât adesea nu putea mânca. Dar părinţii lui erau extrem de credincioşi, la fel cum erau majoritatea ruşilor din Adamovka, de lângă Harkov. Tatăl lui Mihail era o căpetenie a regiunii, fiind extrem de iubit şi de respectat. Unchiul lui Mihail era profesor la universitate şi conducător al aceste universităţi.

Tânărul Mihail a făcut primele clase la o şcoală militară din Poltava, timp de şapte ani. A iubit mult această şcoală şi mereu şi-a amintit cu drag de ea. Apoi a făcut studii ca să devină avocat. Mihail era însă cel mai bucuros atunci când se făcea procesiune cu icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului. Mihail avea mare evlavie la Sfântul Meletie, care trăise în acel oraş cu cincizeci de ani înainte. Tânărul avocat se hotărî să trăiască precum acel sfânt, evitând în fiecare zi minciuna, ajutând pe toţi şi nedormind niciodată în lux.

După ce termina munca de fiecare zi, Mihail citea „Vieţile sfinţilor”, minunându-se de marea iubire a lui Dumnezeu pentru toţi oamenii. Această viaţă liniştită a fost extrem de tulburată de războiul dintre cei îl iubeau pe ţar şi comunişti. Atunci când războiul a ajuns aproape de Harkov, tânărul Mihail a plecat în Serbia, la Belgrad, împreună cu familia lui, cu părinţii şi fraţii, pentru a fi departe de nenorocirile luptelor dintre ruşi. Unul dintre fraţii lui Mihail a devenit înginer, iar celălalt a devenit poliţist în Poliţia Serbiei. Mihail a fost nevoit să vândă ziare, pentru a putea face studiile necesare pentru a deveni preot.

Mitropolitul Antonie îl face călugăr şi îi dă numele Ioan, după obiceiul călugărilor de a-şi schimba numele când făgăduiesc că vor trăi toată viaţa lor în sărăcie, ascultare şi curăţie. La început, părintele Ioan a fost profesor de religie. Apoi a fost numit preot în Bitolia, lângă Ohrida. Aici aparţinea episcopul Nicolae Velimirovici, un mare sfânt al secolului trecut. Acesta spunea tuturor sârbilor:

– Dacă vreţi să vedeţi un sfânt în viaţă, mergeţi la Bitolia, la părintele Ioan!

Începuse să devină limpede că părintele Ioan este un om deosebit. Primii au remarcat acest lucru tinerii care îl aveau ca pedagog la şcoală. Aceştia observau că părintele Ioan se roaga toată noaptea şi dormea foarte puţin. Părintele era extraordinar de blând, răbdător şi bun. Noaptea mergea prin toate camerele unde dormeau tinerii de la internat, îi învelea cu păturile lor, căzute jos, făcea semnul Sfintei Cruci asupra lor şi se ruga:

– Doamne, ai milă de aceşti copii, să rămână mereu la fel de nevinovaţi ca acum!

Mulţi dintre aceşti tineri au ajuns ingineri de nădejde, doctori sau chiar episcopi. Sămânţa cea bună a adevărului a rodit în inima lor. Cu cât rodesc mai multe, cu atât mai bine. Părintele Ioan era extrem de smerit, refuza mereu funcţiile de conducere care i se propuneau, spunând de fiecare dată:

–  Eu sunt ca proorocul Moise, bâlbâit, cred că pe alt preot Ioan căutaţi de fapt.

Când era chemat la Belgrad, mergea cu tramvaiul şi stătea de vorbă cu oamenii, la fel cum făcea însuşi Pavle, patriarhul ţării.  Părintele Ioan este trimis să facă misiune în China, tocmai în marele Shanghai. În China a găsit o biserică neterminată şi o ceartă între credincioşi. Nu s-a dat bătut, ci şi-a pus nădejdea în Dumnezeu. Zicea de fiecare dată:

– Sunt un simplu muncitor în via Lui.

Era interesat îndeosebi de orele de catehizare ale tinerilor şi de ajutorarea săracilor. Mulţi credincioşi erau extrem de strâmtoraţi, îndeosebi cei ce se refugiaseră din Uniunea Sovietică, pentru a scăpa de ororile comunismului. A întemeiat un orfelinat pentru toţi orfanii care aveau nevoie de mângâiere şi încurajare. Ziua şi noaptea umbla pe străzile oraşului şi aduna copiii înfometaţi şi le dădea de mâncare, îi spăla, le dădea haine curate, le oferea un adăpost şi şansa de a învăţa o meserie. Cu alte cuvinte, îi salva de la moarte sigură.

381306_2156175522926_1802622951_1406963_879311735_n

A început cu opt copii, iar după puţin timp avea grijă de patru mii de copii. Slujea Sfânta Liturghie în fiecare zi, chiar atunci când era extrem de bolnav. Mai mult, mulţi bolnavi se vindecau de bolile lor în urma rugăciunilor părintelui. Adesea se întorcea desculţ. Sandalele şi le dona vreunui sărac, astfel că de multe ori chiar slujea Sfânta Liturghie desculţ. Unii îl criticau pentru asta.

Mergea şi în Hong Kong, să se roage pentru creştinii de acolo. Când predica, o lumină neobişnuită îl învăluia şi mulţi creştini se bucurau de această minune. O tânără avusese un accident teribil de cumplit la călărie şi doctorii nu îi mai dădeau nici o şansă. Craniul era fracturat în mai multe locuri. Rămăsese mută, surdă şi oarbă. Inima aproape îi cedase. Medicii refuzau să o opereze. Părintele a plecat de îndată la spital, a intrat în salonul ei, i-a scos pe toţi afară şi după două ore a exclamat:

– Slavă lui Dumnezeu că S-a îndurat de Lidia, ca odinioară de Semida în casa lui Iair!

Tânăra nu mai avea nimic, era perfect sănătoasă, spre mirarea totală a medicilor. În timpul ocupaţiei japoneze asupra Chinei, părintele era extrem de curajos. Era interzis să circuli noaptea pe stradă. Asta însă nu îl oprea pe părintele să caute pe toţi răniţii de pe străzi şi să îi îngrijească, deşi risca să fie împuşcat pe loc. Pericolul comunist a ajuns şi în China, iar părintele este nevoit să fugă în Filipine, alături de toţi credincioşii şi toţi orfanii de care avea grijă.

13528964_1779096355657771_3168984079300117559_n

Erau cinci mii de creştini sub povăţuirea părintelui în tabăra de refugiaţi de la Tubabao. Un taifun ameninţa serios tabăra şi întreaga insulă. Dar părintele s-a rugat cu lacrimi:

– Doamne, ai milă de noi!

Toţi cei cinci mii de creştini se rugau în genunchi alături de părintele lor. Taifunul a ocolit incredibil insula, spre mirarea filipinezilor, care nu mai înţelegeau nimic. Astfel de taifunuri loveau în fiecare an insula lor. De fiecare dată, impactul era devastator, totul era distrus şi mulţi mureau. Niciodată până acum taifunul nu îi ocolise. Asta i-a determinat pe localnici să se întrebe:

– Nu cumva acest preot desculţ este omul lui Dumnezeu?

Unul dintre cei cinci mii de refugiaţi a făcut un atac de panică. Îi era extrem de frică de taifunuri. Dar medicul filipinez l-a liniştit:

– Nu îţi fie frică! Bărbatul vostru este sfânt! Vă binecuvintează tabăra din patru direcţii în fiecare noapte!

307932_149743121785805_100002503557536_268795_440135099_n

Se referea la părintele Ioan, care fusese ridicat la gradul de arhiepiscop. Acum era numit „vlădica Ioan”. Cei cincii mii de refugiaţi au reuşit în cele din urmă să ajungă în Statele Unite ale Americii, mai ales în zona oraşului San Francisco. Unii au mers în Australia. Două sute de refugiaţi însă au rămas blocaţi pe insulă, în aşteptarea vaporului către America. Imediat după plecarea părintelui, un taifun a nimicit insula, cu o violenţă nemaiîntâlnită.

A primit ascultarea să se îngrijească de credincioşii din Olanda şi Franţa şi a venit în Europa pentru o perioadă. A învăţat repede limbile olandeză şi franceză şi a săvârşit Sfânta Liturghie în limbile localnicilor. La Marsilia, a săvârşit un parastas în locul uciderii regelui sârb Alexandru, fiind singurul curajos care s-a încumetat să facă acest lucru nobil. Ceilalţi colegi au refuzat să participe, dintr-o jenă neîntemeiată. Li s-a părut ciudat să slujească în mijlocul străzii. Dar vlădica aşa făcea peste tot pe unde a fost. Locuitorii Marsiliei au fost uluiţi de acest gest, iar presa a comentat mult timp această ştire. Un preot catolic le zicea francezilor de la amvon:

– Nu credeţi că există sfinţi în zilele noastre? Este unul chiar în mijlocul vostru, Ioan cel Desculţ!

Creştinii care plecaseră din China în America şi scăpaseră de taifunul din Filipine au insistat foarte tare ca părintele lor să ajungă la San Francisco. Rugăciunile lor au fost ascultate de Dumnezeu şi vlădica cel desculţ a fost numit episcop al Californiei. Aici slujea în cea mai mare biserică rusă din afara Rusiei. Aici a fost extrem de defăimat de mulţi oameni invidioşi. Dar vlădica i-a iertat pe toţi, la fel cum a făcut Sfântul Nectarie cu duşmanii săi din Egipt. Calomniatorii însă nu s-au potolit, ci l-au acuzat de tot felul de inepţii. Un sfânt în viaţă a fost judecat de un tribunal pentru multe acuzaţii fără noimă. Sentinţa a fost clară:

– Acest om este nevinovat. Cei ce îl acuză nu au nici o dovadă, pentru că nu există nici o infracţiune! Ioan Maximovici nu a comis nici un furt! Va fi eliberat!

3011_parintele_dionisie_4

Părintele i-a iertat pe calomniatori şi nu a făcut plângere împotriva lor. Acuzaţiile şi defăimările au mai continuat, dar părintele şi-a văzut în continuare de şantierul său duhovnicesc. Era multă muncă de făcut şi lucrătorii erau puţini. Părintele nu era de acord cu neatenţia la Sfânta Liturghie, cu vorbitul în biserică, mai ales în altar. Era extrem de exigent cu aceste lucruri şi condamna orice frivolitate. Cei mai comozi l-au acuzat de severitate. Unii nu au înţeles râvna pe care vlădica desculţ o avea. Nu mai întâlniseră un asemenea om. Doar cei veniţi din China i-au rămas fideli până la sfârşit. Doar scăpaseră de un taifun. Aceştia mărturiseau:

– Nu credeam că vom scăpa. Eram siguri că vom muri în Filipine! De atunci, fiecare zi este pentru noi un bonus. Noi înţelegem de ce părintele este atât de aspru uneori. Nu este permis să participăm la Sfânta Liturghie într-o ţinută indecentă. Nu este permis să facem nunţi şi petreceri în post. Noi ştim asta. Dar cei care s-au americanizat au uitat de Dumnezeu. Noi nu ne rugăm cu ereticii. Cu siguranţă, părintele Ioan nu este un fanatic, ci un apostol. Sigur că unii se simt deranjaţi atunci când părintele critică păgânismul zilei de Halloween. Nu este firesc ca un copil să se pretindă diavol.

images

În noaptea de Halloween, părintele făcea priveghere pentru Sfântul Ioan de Kronstadt. Acesta tocmai ce fusese canonizat, la insistenţele părintelui. Mulţi creştini au lipsit de la priveghere şi au participat la Halloweenul plin de farse idioate. După terminarea privegherii, părintele s-a dus în locul unde mii de oameni sărbătoreau Halloweenul în costume scumpe şi ridicole. A trecut prin mijlocul mulţimii, dar nu a zis nimic. Muzica s-a oprit şi petrecerea s-a încheiat. De atunci, în fiecare an, de Halloween creştinii nu se împieliţează, ci se roagă celor doi Ioan. Taifunul acesta este mai periculos decât cel din Filipine. A doua zi, o fetiţă a zis mamei sale:

– Părintele ne împroaşcă cu lumină!

 

Marius MATEI

 

Tags:
Marius Matei

Preot in Floresti, jud. Cluj. Autor al cărții "Harta credinței. Meditații catehetice pentru copii și adulți", Editura Lumea credinței, București, 2020.

  • 1

You Might also Like

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *