Pedagogia ascultării (I)

Altruismul oferă copiilor beneficii pe termen lung. Copiii sunt mai altruiști atunci când își recunosc greșelile. De pildă, dacă strică accidental un aparat de fotografiat, vor fi mai determinați ulterior să acorde o mână de ajutor la altă sarcină. Contemplarea propriei limitări îi face mai generoși. Mare parte din comportamentul copiilor poate fi descris în termenii celor cinci factori de bază: agreabilitate, conștiinciozitate, nevrozism, deschidere, extraversiune.

Copiii vor fi chestionați asupra acestei probleme. Vor fi invitați să își acorde un punctaj de la 1 la 10 afirmațiilor de mai jos, în funcție de acuratețea cu care îi descriu:

Am un cuvânt bun pentru toată lumea.

Cred că ceilalți au intenții bune.

Îi respect pe ceilalți.

Îi accept pe ceilalți așa cum sunt.

Îi fac pe ceilalți să se simtă în largul lor.

Nu insult pe ceilalți.

Sunt pregătit întotdeauna.

Acord mare importanță detaliilor.

Fac planuri și le respect.

Nu mă eschivez de la îndeplinirea datoriilor.

Nu mă simt deprimat.

Nu intru ușor în panică.

Îmi place să descopăr lucruri noi.

Nu îmi însușesc lucruri care nu îmi aparțin.

Nu trișez.

Nu îmi plac certurile interminabile.

Nu sunt superficial.

Dacă punctajul va fi foarte mic, sub 40 de puncte, înseamnă că este o mare problemă cu acordarea încrederii. Dacă punctajul este mare, aproape de maxim, înseamnă că există multă armonie și mult echilibru. Grija față de ceilalți este principiul moral aflat la baza altruismului, alături de cinste, libertate, loialitate, respect și sfințenie (dezgust față de contaminare). Lipsa altruismului are un efect extrem de negativ, asemenea sedentarismului sau consumului de droguri. Tot un efect negativ au și bârfele. Se bârfește excesiv despre celebrități, pe care majoritatea covârșitoare a copiilor nu le vor întâlni niciodată. Mintea confundă oamenii pe care îi vedem în ziare cu membrii importanți ai tribului, ai grupului social. Copiii vor fi invitați să analizeze o discuție viitoare, pentru a estima dacă bârfele au depășit două treimi din totalul conversației.

Copiilor, și nu numai, le place să simtă că aparțin unui grup. Există o acută nevoie de a fi acceptat și o mare teamă de a nu fi respins. Adesea, copiii se grăbesc să se evalueze ca aparținând sau nu unui grup. Numai că adesea conformismul creează probleme. Atunci când sunt împreună, copiii tind să fie tot mai mult de acord unii cu alții, deși poziția grupului poate fi exagerată uneori. Nimeni nu are curajul să atragă atenția asupra unui mic derapaj, de teamă să nu fie exclus. Grupurile iau decizii, chiar extreme, mai des decât indivizii, iar acest fenomen se numește polarizare. De exemplu, imediat după intrarea în scenă a unui conducător autoritar într-un grup de copii, aceștia vor deveni apatici, lipsiți de motivație, cu toate că anterior fuseseră veseli și creativi. Astfel, un copil inteligent, sub presiunea grupului, poate comite fapte stupide.

Un alt aspect important este evitarea minciunii. Brotacii orăcăie zgomotos pentru a-și alunga dușmanii. Cu cât broasca este mai mare, cu atât orăcăitul este mai puternic. Acest sunet profund este mai amenințător. Așa că broaștele se folosesc de o viclenie: coboară tonul vocii, pentru a putea produce un orăcăit mai impresionant. Pașii mici spre necinste conduc la pași mai mari. Cearta poate izbucni din cel mai banal motiv. Un copil crede că i se aruncă o privire insolentă. Sau consideră că nu i se acordă respectul cuvenit. Dacă reacționează printr-un comentariu agresiv, violența poate escalada rapid.

După o ceartă, fiecare combatant crede că are dreptate. Este convins de asta. Amândoi protestează, afirmând că au acționat în legitimă apărare sau că acțiunile lor erau justificate. Copiii consideră că trăsăturile intrinseci determină comportamentul celuilalt. De pildă: M-a lovit, pentru că este rău și dușmănos. Însă cred că propriul lor comportament este determinat de situație: L-am lovit, pentru că în situația aceea nu aveam de ales. Această distorsiune psihologică se numește eroare fundamentală de atribuire. Copiii uită cât de repede sunt înclinați să îi considere pe ceilalți ca făcând sau nu parte din grup. Pentru consolidarea echipei, trebuie accentuate trăsăturile comune ale celor din grup. Chiar dacă aparțin unui grup, copiii nu trebuie să piardă sentimentul identității. Nu trebuie să se identifice exclusiv cu grupul, nu trebuie să se dezindividualizeze. Acest proces ar putea alimenta agresivitatea. Dacă îi conferi unui grup putere asupra altuia, apar inevitabil violența și abuzul.

În general, se consideră că tinerii sunt mai pricepuți la empatizare decât adulții. Prin urmare, au aptitudini în domeniile empatiei cognitive și a empatiei afective. Se pricep să inițieze și să întrețină relații. Îm schimb, tinerii sunt mai puțin pricepuți la sistematizare decât adulții. Este vorba de capacitatea de a construi sau de a analiza un sistem. Totuși, adulții și copiii nu trăiesc pe planete diferite.

Copiii sunt convinși că au puterea de a percepe lumea exact așa cum este ea în realitate. Deși mintea le poate juca uneori feste. De obicei, copiii au o părere dezechilibrată despre ei înșiși. Fie se cred prea inteligenți, fie total inutili. De aceea, trebuie ajutați să învețe o linie de mijloc, recomandată atât de psihologi, cât și de asceți. Poate fi și cazul unei modestii autentice, iar în realitate copiii să se descurce mult mai bine decât ar crede. Ironia constă în faptul că tocmai cei cu rezultatele cele mai slabe se iluzionează cel mai mult. Sunt nepricepuți și deloc conștienți de asta. Mai mult, sunt și incapabili să recunoască performanțele celorlalți. Se mint singuri.

Marius Matei