LOADING

Type to search

Ortodoxie si traire

Pomelnic şi pomeniri

Share

L’am pomenit în însemnările de ieri pe Charles Bukowski şi mi’am amintit apoi că am numele lui pe un pomelnic de morţi, la biserica din Edinburgh. Dacă un pomelnic poate fi interesant, atunci acesta e cel mai interesant pomelnic pe care l’am primit vreodată. Cine mi l’a dat nu se va supăra, cred, că spun câteva cuvinte despre el.

Întâi, că e foarte lung (e scos la imprimantă) şi’mi ia vreo zece minute să’l citesc. Prima parte conţine nume obişnuite, de bună seamă ale unor apropiaţi ai celui care a scris pomelnicul, rude etc., unele cu anumite indicaţii trecute în paranteză: „proful meu”, „un băiat sărac”, „tatăl lui cutare” etc.

A doua parte e cea mai lungă şi aminteşte de’a valma un întreg panteon: scriitori, muzicieni, filosofi, pictori, actori şi savanţi. Uneori nu sînt menţionate decât prenumele răposaţilor, dar cine a trecut prin câteva cărţi ghiceşte lesne despre cine e vorba: Feodor Mihailovici, Rainer Maria, William, Marcel, Lev, Maxim, Honoré, Rabindranath, Franz, Anton Pavlovici, Edgar Allan etc. Însă cele mai multe prenume sînt urmate de numele complet, uneori în paranteze: Jorge Luis Borges, Blaise Pascal, Nikolai (Berdiaev), Serghei (Esenin), Nicolae Labiş, Mihai Eminescu, Mircea (Eliade), Emil (Cioran), Mihail (Bulgakov), Federico (Fellini), Henri Toulouse (Lautrec), Buster Keaton, Charlie Chaplin, Johann Sebastian (Bach), Ioan-Petru Culianu, Henri-Louis (Bergson), Paul Cézanne, Eugen Ionescu, Hans Christian Andersen, Thomas Mann, Andrei (Tarkovsky), Constantin Noica, Petre Ţuţea, Glenn Gould, August Strindberg etc. Între ei este, aşa cum spuneam, şi numele lui Charles Bukowski. Cred că bătrânul ar fi foarte surprins să afle asta! Persoana respectivă mi’a dat pomelnicul cu aerul cel mai firesc şi mi’a spus simplu: „aceştia sînt morţii mei, pentru ei mă rog, de ei îmi amintesc”. Nici eu n’am mai întrebat nimic.

Pomelnicul asta face: ne aminteşte şi aminteşte lui Dumnezeu. A pomeni este a aminti. „A da de pomană” nu înseamnă a da ceva pe degeaba, gratis, cum crede mai toată lumea, ci „a da în amintirea cuiva”. Cu acest sens am împrumutat noi verbul slavon. Pomenim – adică avem în memorie. Dar memoria, amintirea este şi felul nostru de a cunoaşte. Pomenim numai ceea ce am cunoscut. Despre un lucru pe care nu l’am cunoscut niciodată, spunem: „a ceva nu s’a mai pomenit”. Memoria înseamnă cunoaştere. Iar să fii în memoria lui Dumnezeu, să fii recunoscut de El între ideile/raţiunile sale din veşnicie, e însăşi viaţa veşnică. Asta a cerut şi tâlharul de pe cruce, doar atât: „Pomeneşte’mă, Doamne, când vei veni în împărăţia Ta”. Şi preotul repetă la fiecare Liturghie rugăciunea tâlharului, scoţând câte o firmitură din prescură şi punând’o lângă trupul Domnului: „pomeneşte, Doamne, pe cutare”. Fă lui veşnica pomenire! Păstrează’l în memoria Ta, recunoaşte’l între ideile Tale, aminteşte’ţi de el, pomeneşte’l cu singura pomenire veşnică, în afara căreia totul se descompune în ne-fiinţa uitării.

 

preot misionar Ioan Florin Florescu

(Jurnal scoţian) https://ioanflorin.wordpress.com/

sursa foto: doxologia.ro

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *