LOADING

Type to search

Povestea pescărușului

Ortodoxie si traire

Povestea pescărușului

Share

În largul mării, trăia odată un pescăruș. Era mereu vesel și jucăuș și nu cunoștea tristețea.

Era mai mare decât un porumbel și mai mic decât un vultur. Avea aripile suple și ascuțite.

Când a împlinit patru ani, era considerat adult. Nu locuia în ținuturile prea calde. Îi plăcea să mănânce moluște.

Nu înțelegea de ce frații lui din familia Laurus Marinus atacă păsările bolnave. Credea că trebuie să fie un secret la mijloc. Nu reuși să afle nici un răspuns, ori pe cine întrebă.

larus-ridibundus1-e1429880501604

Îi era milă de o pescărușă argintie, care era bolnavă de curând. Încerca să păstreze aparențele, să nu afle jefuitorii și să o atace.

În fiecare zi, îi ducea noii lui prietene insecte și viermi, ca să se hrănească. Știa că viața este scurtă. Bunica lui murise la treizeci de ani. Dar această pescărușă nevinovată abia învățase să zboare. Jurase să o protejeze de orice pericol.

Cei din clanul Laurus Marinus atacau mai ales iarna. Erau alb-negri, păreau pașnici, dar nu iertau nici un bolnav. Nimeni nu știa de ce.

Toate celelalte familii de pescăruși erau îngrijorate de această situație. Laurus Fuscus, Laurus Argentatus și Laurus Cacinans-Mihaelis au organizat străji, pentru a apăra păsările bolnave.

Când zburau, toți pescărușii aveau aceeași viteză, peste 100 km/h. Hoții nu atacau doar alți pescăruși, ci și rațe. Se hrăneau în gropile de gunoi ale orașelor de pe țărm. Erau numiții gheene.

La rândul lor, gheenele din Laurus Marinus erau atacate de berze și de vulturi. Era o luptă pe viață și pe moarte de fiecare dată.

Numai că acum nu se mai găsea mâncare. Pescărușii căutau și în gropile de gunoi care sunt mai departe de țărm. Au ajuns chiar până la Satu Mare. Mergeau până în oceane, să ciugulească carne dintre dinții balenelor.

Viața liniștită de altădată părea o amintire. Pescărușul vesel nu înțelege de ce e otrăvită apa. Nici de ce trei verișori de ai lui au căzut secerați în timp ce învățau să zboare. Nu a văzut nimic. Doar a auzit niște sunete ciudate.

Acum era fericit că o poate ajuta pe pescărușa bolnavă. Mai ales că se apropia iarna, care își lua de fiecare dată tributul ei.

Era fericit că poate fi util. Nu se preocupa de ce vulturii credeau că toți pescărușii, toate bufnițele și toate lebedele erau periculoase. El nu era. El nici nu se simțea pescăruș. Devenise înger.

Nu era resemnat că nu aflase secretul atacului, dar nu vroia să devină obsedat de această idee. Nu îi era frică. Era hotărât să își apare prietena, chiar cu prețul vieții. Să se prefacă el bolnav, ca să îl atace pe el, numai să scape ea.

Moartea nu îl speria. Nu înțelegea cearta dintre doi pescăruși agresivi. Păreau că doar el nu pricepe. Poate nu era nimic de înțeles. Poate trebuia doar să ajuți când poți. Nu ai cum să înțelegi neînțelesul.

Dacă ar fi aflat de ce, poate nu ar mai fi fost fericit. Poate nu s-ar mai fi împrietenit cu nimeni. Poate ar fi devenit el însuși un atacator. Poate chiar unul feroce, dintre aceia care atacă chiar oameni.

Anii au trecut, iar prietena bolnavă s-a făcut bine. Dacă nu i-ar fi adus el de mâncare atât de multe ierni, cu siguranță nu ar fi supraviețuit. Acum nu mai era nici un pericol. Gheenele nu îi mai jefuiau cuibul. Nu mai era o țintă.

 

 

Tags:
Marius Matei

Preot in Floresti, jud. Cluj. Editorialist Lumea Credintei. Autor al volumelor "Catehismul invierii. Un pelerinaj spre lumina" (Editura Lumea credintei, Bucuresti, 2016), "Psihologia sfintilor" (Editura Lumea credintei, Bucuresti, 2017), "Harta credintei. Meditatii catehetice pentru copii si adulti" (Editura Lumea credintei, Bucuresti, 2019). Colaborator la publicatii: "Lumea credintei", "Ariesul de Turda", "Adevarul de Cluj", "Scutul patriei".

  • 1

You Might also Like

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *