Predica părintelui Tarcea trecea prin ziduri

Părintele Tarcea va muri în temniță la Aiud, în 1963. Avea peste 70 de ani. Deocamdată, cu zece ani în urmă, venise pe Bărăgan, cred că de la Hunedoara, unde era preot și devenise supărător cu prezența lui harnică în cetatea oțelului.

Aici, în satul nou, a făcut treabă bună. Când autoritățile s-au milostivit și le-au permis bănățenilor să-și ridice biserică, dându-le termen de zidire – două zile – atunci preotul cu creștinii ortodocși au ridicat, la repezeală, un fel de magazie, înaltă de doi metri, lungă de zece și lată de patru și acoperită direct cu stuf. Apoi, de Ziua Crucii au sfințit-o, și acestei magazii i s-a zis biserică. Oamenii au dat icoanele aduse de ei de acasă și au împrumutat obiecte de cult de prin vecini iar rugăciunile bisericii s-au făcut auzite, în această magazie sfințită, fără arhiereu. Predica părintelui Tarcea trecea prin ziduri, de-o auzeau până peste Dunăre satele din Balta Brăilei. Aici ne adunam, aici ne închinam, aici ne întăream sufletește. Totdeauna rugăciunea a fost mângâiere și sprijin.

(Pr. Dimitrie BejanSatul blestemat, Editura Cartea Moldovei, 1998, pag. 43)

Preotul Gheorghe Tarcea s-a născut intr-o familie de ţărani ardeleni din părţile Sibiului. Studiile primare le-a urrmat în localitatea natală, iar cele gimnaziale, liceale şi superioare la Sibiu. A fost mobilizat şi a participat la prima conflagrație mondială. După terminarea războiului se stabileşte în Hunedoara, unde se căsătoreşte şi are 4 copii. Funcționează ca învăţător în Hunedoara şi indeplineşte calitatea de preot ortodox, slujind în diferite parohii subordonate Protopopiatului Hunedoara.

Este arestat în mai multe rânduri, fără a fi condamnat. Începând cu anul 1945, este mereu arestat şi internat în diferite lagăre de muncă forțată sau îi este impus domiciliu obligatoriu până în anu1 1956. În 22 mai 1958, este din nou arestat și judecat la Tribunalul Militar al Regiunii a III-a Mititare Cluj. A fost condamnat la ternniţă grea pe viată. Cunoaşte supliciul Penitenciarului din Aiud, unde decedează la 30 septembrie 1963. Nu se cunoaşte locul unde odihnesc rămăşiţele sale pământeşti.

Fiu de ţărani ardeleni, Gheorghe Tarcea s-a remarcat din tinerețe prin pasiunea studiului şi un idealism national care îl va apropia şi implica în activităti politice importante. in anul 1913, este inregimentat în Corpul 31 Infanterie Sibiu şi va participa la sângeroasele bătălii care au marcat prima conflagraţie mondială. Se intoarce rănit de pe frontul din Galiţia si, după întremarea fizică, se îndreaptă spre Hunedoara, unde va funcţiona aproape 3 decenii în învățământ. Este încadrat ca învăţător titular la şcoala Centrală de Stat din Hunedoara, cu mici întreruperi, între anii 1920-1945. A fost director la această instituţie în perioada anilor 1940 – 1945. A predat în acești ani, în paralel, limba română, istoria şi geografia la Şcoala de Ucenici Industriai din Hunedoara, de pe Iângă Uzinele de Fier din localitate1. După anul 1920, urmează și cursurile Institutului Teologic – Pedagogic din Sibiu, secția pedagogică2. La 30 decembrie 1929 a fost hirotonit preot de către Mitropolitul Ardealului. A păstorit credincioșii în câteva parohii din Protopopiatul Hunedoara, în localitățile: Josani, Peștiș, Mânerău, Răcăștia, Nandru, Buiuturi3.

Din inițiativa și la stăruințele sale, la Hunedoara s-a organizat și sfințit o cantină pentru muncitorii siderurgiști cu venituri scăzute. A fost arestat și anchetat în timpul regimurilor autoritare ale regelui Carol al II-lea și mareșalului Ion Antonescu, apoi cel comunist4. În august 1945 a fost suspendat din învățământ și va activa un timp ca preot, până în 1950, când este din nou arestat, stabilindu-i-se domiciliul obligatoriu în localitatea Răchitoasa din Bărăgan. Eliberat la 20 iunie 1956 se întoarce la Hunedoara5. În cursul anului 1957, funcționează ca preot în parohia Buituri, județul Hunedoara. În 22 mai 1958 este din nou arestat și acuzat că face parte din organizația subversivă „Garda Albă”, care urmărește înlăturarea regimului comunist din românia prin insurecție armată. În timpul anchetei desfășurate la Securitatea din Deva, este maltratat cu violență și chinuit cu sălbăticie. Are o atitudine demnă. Respinge cu hotărâre acuzația de participare la organizația „Garda Albă”, dar recunoaște că a desfășurat propagandă anticomunistă și a condamnat politica ateistă a regimului comunist totalitar. În timpul procesului, denunță public torturile la care a fost supus și afirmă că declarațiile i-au fost smulse cu forța. Din familia sa au fost arestați: fiul Mircea și ginerele Amos Mihailă, condamnați fiecare la 20 ani muncă silnică6.

În materialul documentar alcătuit de Asociața Foștilor Deținuți Politici Hunedoara, preotul-învățător Gheorghe Tarcea este definit ca o persoană „cu credință neclintită către legea strămoșească a Bisericii dreptmăritoare”, făcându-se pe sine „pildă tuturor în păstorirea poporului la luminarea minții și curățenia inimii”7. Este considerat ca un preot care a păzit credința creștină, viața sa fiind o necontenită alergare spre „slujirea neamului, spre bine, adevăr și lumină, cu păstrarea neclintită a credinței în Dumnezeu”8. Ca preot, între anii 1930 – 1938, a ridicat și sfințit mai multe troițe în Hunedoara și localitățile Răcăștia și Buituri9. În perioada anilor 1954 – 1956, când a fost stabilit cu domiciliul obligatoriu în Răchitoasa (în apropiere de Fetești), a ridicat, cu sprijinul celor aflați deportați aici, o bisericuță, construită din chirpici. Aici oficia serviciul religios cu pioșenie și întreținea credința și speranța de libertate a deportaților și deținuților politici10. În timpul anchetei la Securitatea din Deva (1958), declară că, în calitate de preot, nu avea dreptul de a denunța existența unei organizații secrete anticomuniste. Are o conduită creștină exemplară și refuză să implice alte persoane, declarând că „nu a vorbit cu nimeni” despre organizație11. Caută în acest fel să împiedice arestarea și condamnarea altor oameni.

Pentru convingerile sale politice și creștine a suferit, în repetate rânduri, calvarul temnițelor și al lagărelor de muncă forțată. A fost anchetat în timpul regimului autoritar carlist. După rebeliunea legionară din ianuarie 1941, a fost arestat și acuzat de participare la răzvrătire. Acuzația era neîntemeiată, astfel că Tribunalul Civil Deva, prin Sentința nr. 1283/5 mai 1941, îl declară achitat. În septembrie 1945, este arestat și internat, până în octombrie 1946, în lagărul de la Săcel-Hațeg, jud. Hunedoara. În februarie 1950, este din nou arestat și trimis, cu pedeapsă administrativă de 4 ani și jumătate, la lagărul de triere Ghencea-București12 și apoi la canalul Dunăre-Marea Neagră13. În august 1954, după expirarea pedepsei, este stabilit cu domiciliu obligatoriu, până la 20 iunie 1956, în localitatea Răchitoasa.

În 22 mai 1958 este arestat și anchetat la Securitatea din Deva. Anchetatorul penal, lt. major de securitate Lupea Gheorghe, îl acuză de participare activă la organizația secretă anticomunistă „Garda Albă”. A fost, de fapt, o înscenare brutală, politică, a Securității, care a urmat revoluției anticomuniste din Ungaria și retragerii trupelor sovietice din România, menite să înfricoșeze, să reprime rezistența populației românești față de politica regimului comunist. Preotul Tarcea respinge acuzația de participare la organizația respectivă. Recunoaște că, în declarațiile cu sătenii, a condamnat politica guvernanților comuniști din România, în problema colectivizării agriculturii, a cotelor, impozitelor, propagandei antireligioase. Recunoaște că a condamant vehement înlăturarea Regelui Mihai I, că a criticat actul comunist al naționalizării industriei, că a îndemnat țăranii să frecventeze serviciile religioase creștine și să nu se înscrie în C.A.P.-uri14. În timpul anchetei a fost supus la tortură.

Procesul s-a judecat la Tribunalul Militar al Regiunii a III-a Militare Cluj în ianuarie 1959. Procurorul a cerut pedeapsa cu moartea pentru preotul Gheorghe Tarcea, care a demonstrat o atitudine demnă și a demascat public chinurile la care a fost supus la Securitate. Pentru această atitudine, ofițerii de Securitate anchetatori l-au scos din arestul Tribunalului și l-au chinuit cu sălbăticie, fiindu-i smulsă barba și lovindu-l cu capul de pereți15. Prin Sentința nr. 20/15 ianuarie 1959, este condamnat la temniță grea pe viață, sub învinuirea de „crimă de insurecție armată”. Se prevedea și confiscarea totală a averi personale16. Recursul este judecat la Tribunalul Suprem, Colegiul Militar. Prin Decizia nr. 181/14 aprilie 1959, se menține pedeapsa inițială. A urmat întemnițarea și alte suferințe la Penitenciarul din Deva și, din ianuarie 1960, la Penitenciarul Aiud. La 16 ianuarie 1963, îi este comutată pedeapsa, în 25 ani muncă silnică. Avea atunci 73 de ani. La 30 septembrie 1963 decedează în Penitenciarul Aiud, bolnav de meningită TBC și insuficiență cardio-respiratorie17. Deși era grav bolnav, a fost pedepsit, înaintea decesului, cu izolare severă. Viața și activitatea preotului Gheorghe Tarcea este o pildă de jertfire pentru apărarea și afirmarea valorilor morale ale spiritualității creștine. A rămas, până la sfârșitul vieții, în temnița Aiudului, un om cu o profundă credință în Dumnezeu, cu convingerea că martirajul său este pentru credința creștină și pentru Biserica care a slujit-o cu atâta dăruire.

(Ioan MunteanuMartiri pentru Hristos, din România, în perioada regimului comunist)

 


1. AFDP Hunedoara, Informație documentară scrisă.

2. ATMTT, fond Penal, dosar 1880/58/Hunedoara, vol. 1-2.

3. Preoți ortodocși, p. 212.

4. Profesor Victor Isac, Relatare scrisă.

5. ATMTT, fond Penal, dosar 1880/58/Hunedoara, vol. 2, f. 365.

6. Preoți ortodocși, p. 213

7. AFDP Hunedoara, Informație documentară scrisă.

8. Ibidem.

9. ATMTT, fond Penal, dosar 1880/58/Hunedoara, vol. 2, f.405

10. Profesor Victor Isac, Relatare scrisă.

11. ATMTT, fond Penal, dosar 1880/58/Hunedoara, vol. 2, f.397-399.

12. Profesor Victor Isac, Relatare scrisă.

13. ATMTT, fond Penal, dosar 1880/58/Hunedoara, vol. 2, f.364-365.

14. Ibidem, f. 394-400

15. AFDP Hunedoara, Informație documentară scrisă; Preoți ortodocși, p. 213

16. ATMTT, fond Penal, dosar 1880/58/Hunedoara, vol. 2, f.365-366.

17. Ibidem, vol. 7, f. nepag.

Fericiti cei prigoniti

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reguli:

  1. Tratati persoanele care scriu aceste editoriale cu respect, nu folositi un limbaj necivilizat sau cuvinte care sa aduca o vatamare morala celorlalte persoane care posteaza mesaje.
    1. In comentariile dumneavoastra va rugam sa va referiti doar la editorialul in cauza si sa nu atacati autorul.
    2. Nu folositi un limbaj explicit sexual, vulgar sau care sa care sa jigneasca.
    3. Fara comentarii discriminatorii cu tenta xenofoba, antisemita sau rasista.
  2. Nu publicati sau solicitati in comentariile dumneavostra adrese de web, produse sau servicii.
  3. Nu transformati aceste comentarii de editoriale intr-un „chat”.
  4. Pentru protectia dumneavostra nu folositi in comentarii informatii personale, adrese de email, numere de telefon sau URL.
  5. Daca aveti vreo plangere in ceea ce priveste administrarea acestor comentarii puteti trimite un mesaj la adresa de mail: contact@revistalumeacredintei.ro.
  6. Comentariile care intra in contradictie cu regulile de mai sus vor fi sterse fara a se afisa vreun motiv.
  7. Daca veti continua sa sfidati aceste reguli nu veti mai putea sa postati mesaje.

Comentand in acest editorial, sunteti de acord cu regulile precizate, le intelegeti si va dati acordul ca le veti respecta. Va multumim.