LOADING

Type to search

Preludii pascale – POSTUL CEL MARE

Ortodoxie si traire

Preludii pascale – POSTUL CEL MARE

Share

Postul Mare, sau Postul Paştilor, este perioada de pregătire pentru Sfintele Paşti, fiind asemănat adesea cu o călătorie duhovnicească înspre Săptămâna Patimilor şi Înviere. Iniţial, scopul postirii de dinaintea Sfintelor Paşti era pregătirea catehumenilor care urmau să fie botezaţi de Paşti şi să intre în biserică. Cu toate acestea, a devenit curând o perioadă de pregătire spirituală înaintea sărbătorii Învierii Mântuitorului pentru toţi aceia care erau deja creştini.

Postul Mare e caracterizat prin renunţarea la multe alimente, intensificarea rugăciunilor publice şi particulare, îmbunătăţire personală şi multă generozitate cu cei aflaţi în nevoi. E o perioadă de înnoire duhovnicească, o perioadă a pocăinţei, a curăţirii inimii şi minţii, a reîntoarcerii către poruncile Domnului şi către aproapele nostru. A limentele care nu sunt permise, tradiţional, sunt carnea şi produsele din lapte, peşte, vin şi ulei (în unele tradiţii, doar uleiul de măsline nu este permis; în altele toate uleiurile vegetale sunt oprite). Deoarece din punct de vedere canonic postul strict este oprit sâmbăta şi duminica (când, de altfel, se săvârşeşte Sf. Liturghie), vinul şi uleiul sunt admise în aceste zile. În data de 25 martie, de sărbătoarea Bunei Vestiri, peştele, vinul şi uleiul sunt îngăduite, ca şi în Duminica Floriilor, când se prăznuieşte Intrarea Domnului în Ierusalim, zi în care Postul cel Mare s-ar încheia, Săptămâna Patimilor fiind evidenţiată separat. De fapt, în tradiţia noastră ortodoxă, zilele Postului cel Mare se contabilizează după cum urmează: mai întâi, o săptămână zisă albă, pregătitoare, care nu e post conform rigorilor noastre răsăritene, chiar dacă s-a lăsat deja sec de carne, şi în care se consumă brânză, lapte, ouă, peşte, fiind, până la urmă, tot o săptămână festivă: gospodinele se întrec în coacerea plăcintelor, iar finii îşi vizitează naşii. Postul începe cu adevărat imediat după Duminica Izgonirii lui Adam din Rai şi durează timp de şase săptămâni, până în Duminica Floriilor. Ultima săptămână, de post aspru, este cea a Patimilor. Sunt cu totul şapte săptămâni de post, simbolizând cele şapte zile ale creaţiei, urmate de cea de-a opta, Săptămâna Luminată, ce simbolizează Învierea, un cer nou şi un pământ nou.

Pe lângă slujbele religioase desfăşurate în biserici, în perioada postului e necesar a se acorda o atenţie sporită rugăciunilor făcute acasă, care trebuie să fie mai multe şi mai dese decât de obicei. Părinţii Ortodoxiei considerau postul fără rugăciune ca fiind „postul demonilor”, deoarece demonii nu mănâncă datorită naturii lor necorporale, dar nici nu se roagă. În Postul Mare, în zilele de peste săptămână (de luni până vineri), Biserica îndeamnă la ajunare până seara. De aceea, ritualul de împărtăşanie din aceste zile a fost legat de vecernie – slujba care marchează încetarea ajunării. Acest ritual, destul de simplu la început, a fost înconjurat treptat de o solemnitate tot mai mare, adăugându-i-se câteva elemente din rânduiala Sfintei Liturghii. Astfel s-a ajuns la constituirea Liturghiei Darurilor mai înainte Sfinţite, care a devenit unul dintre momentele de vârf ale Postului Mare, prin frumuseţea şi solemnitatea ei. La această slujbă de seară, o parte din Trupul şi Sângele Mântuitorului de la slujba din ultima duminică e folosită pentru împărtăşirea credincioşilor. Această Sf. Liturghie e atribuită Sfântului Grigorie Dialogul şi se săvârşeşte doar în timpul Postului Mare, cu precădere miercurea şi vinerea seara.

În aceste câteva săptămâni ale Postului, în biserici se cântă pe tonuri mai triste şi mai tânguitoare, cântările şi imnele amintesc cu deosebire căderea noastră (dar şi putinţa de a ne ridica, cu ajutorul lui Dumnezeu) şi slăbiciunea firii noastre (dar, iarăşi, şi putinţa de a depăşi acestea cu harul lui Dumnezeu), slujbele sunt mai lungi şi mai dese şi cuprind rugăciuni şi ritualuri unice, cum ar fi rugăciunea Sfântului Efrem Sirul, Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul. Veşmintele preoţilor şi odoarele în care e înveşmântată biserica sunt de culoare închisă (neagră sau violet/purpuriu închis, de obicei). Se ţine postul de bucate mai sus amintit, dar şi abstinenţă în viaţa sexuală, precum şi renunţarea la petreceri şi distracţii lumeşti. Toate acestea sunt o invitaţie de a investi, mai mult decât de obicei, energia noastră fizică în cele spirituale, prin transformarea şi transfigurarea ei (din dragostea fizică faţă de partener în dragostea spirituală către tot aproapele, spre exemplu), prin citirea Sfintelor Scripturi şi altor cărţi duhovniceşti (din timpul rămas prin faptul că ne uităm mai puţin le televizor, bunăoară). Teologul ortodox Alexander Schmemann
spunea, în lucrarea sa Postul cel Mare, că „urmând slujbele liturgice, postind şi chiar rugându-ne periodic, nu epuizăm nevoinţele Postului. Sau, mai degrabă, pentru ca acestea să devină lucrătoare şi pline de sens, ele trebuie împletite cu întreaga noastră existenţă. Cu alte cuvinte, avem nevoie de un «stil de viaţă» care să nu fie în contradicţie cu ele, care să nu ducă la o vieţuire «scindată ». În trecut, în ţările ortodoxe, acest sprijin era dat de societatea însăşi: acesta reprezenta acel complex de datini, schimbări exterioare, legiuiri, ceremonii publice şi particulare pe care îl acoperă cuvântul rusesc byt şi care este, parţial, redat în cuvântul englezesc culture. De-a lungul Postului, întreaga societate primea un anumit ritm deviaţă, anumite rânduieli, care continuau să-i ţină treji pe membrii acelei societăţi în perioada Postului. De exemplu, în Rusia, nu se putea uita de Post chiar şi numai pentru că la vremea acestuia clopotele bisericii băteau, teatrele erau închise, iar în vremurile mai vechi tribunalele îşi suspendau activitatea”.

Toate acestea creează deci o întreagă atmosferă în viaţa noastră, atmosferă care ar urma să ne conducă la o stare sufletească pe care Biserica o consideră de mare folos: tristeţea radioasă (strălucitoare, luminoasă). Postul, abstinenţa şi, până la urmă, o anume muncire a trupului ne ridică la un nivel de la care să putem zări în cea de-a Opta zi – cea a Paştelui – tainica Lumină a Învierii.

Alexandru ŢURLEA

1 Comment

  1. Stelian Gombos 17 aprilie 2019

    Ziua, luminoasa si luminata a Invierii…

    Mai avem putin si, iata, cu totii, dupa toata jertfa/osteneala Postului si a Saptamanii celei Mari, vom ajunge, plini de har, curaj si (de) adevar, la momentul biruintei Vietii asupra mortii, la Invierea Rascumparatorului, Izbavitorului si Mantuitorului nostru – Iisus Hristos Domnul!…

    Sa dea Bunul Dumnezeu ca, Invierea Lui sa aduca, aievea, invierea noastra, iesirea ori eliberarea noastra din mormantul stricacios al robiei, al suferintei, neputintei, pacatului, slabiciunii, patimii si al mortii, celei sufletesti, duhovnicesti si vesnice la lumina cea neapusa/neinserata a Slavei si Imparatiei Sale!…

    Altfel spus, sa ne ajute Domnul ca, cel mai mare Praznic si Eveniment al Crestinismului sa (ne) aduca noua mangaiere duhovniceasca, vindecare trupeasca si alinare/tamaduire spirituala!…

    Invierea Hristica sa produca/sa genereze, cu adevarat, invierea umanitatii noastre, cea (de)cazuta in latura degradarii/deteriorarii si in umbra intunericului sau a mortii!…

    Asadar, intalnirea cu El sa fie (re)intalnirea cu noi, Invierea Lui sa fie invierea noastra, personala si obsteasca, lumina Lui sa fie lumina si (i)luminarea noastra, Viata Lui sa fie viata si (con)vietuirea noastra!…

    Si inca ceva: sa iertam tuturor toate pentru Slavita Lui Inviere!…

    Sarbatorile pascale sa le petreceti, neincetat, cu lumina si biruinta deplina, cu multa bucurie, pace si prospetime, belsug si binecuvantare!…

    Hristos a Inviat!

    Cu aleasa pretuire,

    Stelian Gombos

    steliangombos.wordpress.com

    Răspunde

Leave a Comment Stelian Gombos Cancel Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *