Preot și proletar

Dacă vreau să scap de o durere de măsea, nu merg la benzinărie. Dacă vreau să îmi clarific problema morții, merg la preot, nu la mall. Nu mă aștept ca pompierii să construiască teatre, nici preoții catedrale. Confuzia actuală provine din distrugerea elitei creștine și promovarea incompetenței. Astfel, unii chiar nu știum cum, unde și când să scape de frica de moarte. Mai ales că aud zilnic vești teribile, care fac moartea din ce în ce mai iminentă. Cei care întâlnesc câte un om sfânt, sunt salvați. Dar cei care nu caută, nici nu vor găsi. Vor trece nepăsători pe lângă sfântul salvator, nerecunoscându-l măcar. Poate chiar scuipându-l, neînțelegându-l. Cine Îl caută pe Dumnezeu, Îl va găsi și nu va pieri.

Muncitorul vrea ca preotul să muncească cot la cot cu el, dar uită să se roage cât se roagă preotul. Acuzele și injuriile la adresa preotului sunt calomnii demonice, pe care preotul trebuie să le ierte și să nu se răzbune. În lupta de clasă, faza pe brigadă, preotul NU este burghezul pe care proletarul îl urăște. Dialogul între cei doi devine din ce în ce mai dificil. Vorbesc total alte limbi. Fiecare pare convins de propriul adevăr. Este o muncă de dezbinare demonică, nimic mai mult.

Acum o jumătate de secol, în Franța laică, mulți preoți au lucrat în fabrici, tocmai pentru a scurta distanța dintre Biserică și membrii ei. Din păcate, tentativa a dat destul de puține roade. Mai degrabă are șanse proletarul convertit să devină preot, decât invers. Dar cei doi nu se exclud. Spitalul nu exclude catedrala, așa cum parcul nu exclude muzeul. Muncitorul modern se grăbește mereu, de parcă ar vrea să nu întârzie la întâlnirea cu sine însuși. Graba aceasta nu este niciodată o scuză pentru lipsa de evlavie.

Proletarul să nu uite că preotul se roagă zilnic pentru toată lumea și mediază o sumedenie de conflicte delicate. Fără acest mediator, nu s-ar putea munci, din pricina haosului. Cetatea are nevoie și de soldați și de croitorese și de gropari.

Eminescu însuși simte tensiunea dintre oameni, din cauza sărăciei. În viziunea lui, copilul de proletar este sceptic, resemnat cu înfrângerea. De mic i se spune că alții fură, că îl fură, că el este sărac din cauza altora. Ajuns matur, se răzbună pe dușmanul imaginar, chiar cu riscul propriei salvări. Truismul că lumea este plină de amar este doar o lozincă ieftină a celor care ignoră mesajul divin. Este mai mult o frustrare a lipsei de turism în Alpi.

Preotul și proletarul sunt frați, uneori gemeni. Doar istoria i-a încurcat. Dar nu există nici un litigiu. Doi frați care nu se întâlnesc mulți timp par certați, își scot vorbe, se justifică. Nu se mai cunosc. Se acuză, se luptă, uită să fie uniți. Cât de urât este să nu fie frații împreună! Au și uitat de la ce a pornit vechea lor ceartă. Poate i-a întărâtat vreun vecin invidios. Cât de mică, mai există o șansă de reconciliere.

Marius MATEI