Preotul nu trebuie sa fie un angajat. Slujirea sa nu trebuie sa fie altceva, decât un semn al prezenței lui Dumnezeu. Înainte de orice altceva, el trebuie sa fie o icoană a lui Hristos, Dumnezeu-Omul. „Icoana” este o reprezentare vie, întrupata, care indică sursa celui ce se afla la suprafata. Lucrarea preotului, ca păstor, nu trebuie sa fie doar un loc de muncă socială. Aceasta trebuie sa fie calea prin care el însuși devine un instrument al vestirii lui Dumnezeu, al manifestarii constante a lui Dumnezeu, care se realizeaza in mod special in cadrul fiecarei Sfinte Liturghii, cu participarea credincioșilor prezenți în biserică, asemenea îngerilor și sfinților. Preoții trebuie sa fie veriga fundamentala în transmiterea vieții divine catre umanitate, și un instrument al conectarii intre cer și pământ.
Dumnezeu este sfânt, mai presus de orice
El este inefabil, de neconceput, invizibil, de neînțeles, vesnic și neschimbator, dar pentru dragostea Lui fata de omenire, El S-a facut om, pentru a deveni Marele Preot și a sluji divin, dumnezeiasca Jertfa fără vărsare de sânge, prin preot, care este chipul Său, icoana Sa vie.
Pentru ca acest lucru să se întâmple, preotul trebuie să rămână într-o stare de familiaritate cu realitățile dumnezeisti. Preotul adevărat se afla întotdeauna în comunicare cu Dumnezeu, iar Dumnezeu, în mod constant, ii raspunde lui. El este un înger, nu un om. Atunci, in practică, el trebuie să fie persistent în rugăciune și sa rămâna în strânsă legatura si cunoastere cu Evanghelia și, in plus, desigur, cu lectura spirituală și patristica, in slujirea divina.
El va deveni o persoană plină de bucurie
De bucuria Domnului, în ciuda convingerii că el este un păcătos. Acest lucru nu vine de la puterea lui personala, ci de la harul preoției (harul divin care desăvârșește imperfectiunea) și de la prezența lui Hristos în mintea și inima lui și în întreaga sa viață.
Cum poate, el, sa spuna poporului: „Pacea mea să fie cu voi toți”, cum poate el transmite pace și liniște credincioșilor (mai ales în aceste zile dificile), daca el nu le-a atins în propria sa ființă? Această transmitere necesită o pregătire totală înaintea fiecarei slujbe, înainte de fiecare Liturghie, înainte de fiecare vizită, predică sau discutie.
Această pregătire îl ajută să se distanteze de el insusi, sau chiar sa se separe de lucrurile lumesti – „toata grija lumeasca sa o lepadam” – pentru că el vrea să se mute în prezența lui Dumnezeu și sa transmita flacara lui, oamenilor pe care isi doreste sa-i intalneasca. Adevărata viață, prezența vie, nu se realizeaza, de obicei, sărind de ici colo, sau prin a fi mereu ocupat, ci mai degrabă este vorba despre o deschidere transparenta catre prezența lui Dumnezeu.
Printre alte lucruri, de asemenea, care-l ajuta să dobândească această transparență, mai ales la Sfânta Liturghie, se numara si petrecerea unei nopti in liniște și contemplare spirituală a Evangheliei, inainte de slujire. De asemenea, postirea – sau mancarea dramuita – si privegherea in rugăciune, ajuta foarte mult.
Nu în ultimul rând, Sfântul Ioan Gură de Aur spune că preotul sau pastorul trebuie să fie preocupat cu totul, sa cunoasca totul și să fie conectat cu toată lumea, dar in acelasi timp, sa se straduiasca să se indeparteze de orice, sa se distanteze de tot ce este lumesc, pentru a fi unit singur cu Dumnezeu”.
Traducere si interpretare, dupa o predica recenta a Mitropolitului Efrem de Tripoli, Al-Koura și Imprejurimi, pentru Agentie de stiri Lacasuri Ortodoxe, de: KSLCatalin
