LOADING

Type to search

Ortodoxie si traire

Presimt că ne vom mântui!

Share

 

 

  Sibiu. Duminică de pace. Stăm la Sfântul Maslu în Grădina de Vară a Bisericii Sfântul Ioan Iacob Românul. Vreo 200 de oameni. Atmosferă prietenească, evlavie şi parcă un fior nelămurit.

Mă uit spre aceşti oameni. Sunt credincioşii fideli ai secolului XXI. Marea majoritate trecuţi de vârsta tinereţii. Silabisesc în taină după timbrul preotului cuvintele celor şapte evanghelii.  Parcă totuşi aşteaptă ceva mai mult, dar nu ştiu dacă au curajul să o spună. Nu o vor spune. Sunt prea cuminţi ca să mai adauge ceva la zestrea blândă a rugăciunilor de maslu. Îi ştiu aproape pe toţi. Cu unii am discutat ore întregi pe parcursul ultimului deceniu, cu alţii zile. cu alţii cât pentru o eternitate. Nu par să mai ceară nimic de la viaţă. un fel de amestec şi resemnare blajină. Ţin capetele în iarbă şi nici măcar un ochi nu se ridică cu îndrăznire spre cer.

   La sfârşitul slujbei mă adaug acestui grup. Le vorbesc despre darul pămîntului care ne susţine genunchii, despre agonia Ardealului sub pericolul secuiesc, despre confuziile cotidiene în care ne-a aruncat societatea de consum. Marea majoritate mă privesc uimiţi. Parcă nu se aşteaptă la acest cuvânt al meu. Am un moment de ezitare, nu ştiu dacă e bine să mai continuu sau să renunţ ca la un principiu facebook. Deşi mă cunosc de atâta timp, deşi îmi ştiu neliniştile naţionale făcute publice înaintea atâtor mii de oameni, deşi m-au ascultat ani la rând faţă către faţă acum mă privesc curios. Mă tem să nu se ridice şi să plece cum au făcut-o atâţia alţii în resemnarea lor…

    După câteva clipe de dezmeticire cei mai mulţi încep să dea afirmativ din cap. Stânjeneala cuvântului îmi pare dărâmată. Apoi feţele credincioşilor par înflăcărate. În sfârşit încep să îi recunosc pe cei cu care ani de zile am împărţit idealuir, vise, emisiuni tv, reacţii ortodoxe şi naţionale. Mă simt în formă. Vorbesc şi mai răspicat despre cenaclul nostru de mâine seară, când la ora 18 va trebui să depăşim condiţia mediocră de cântăreţi şi spectatori şi să redevenim aceeaşi ostaşi ai regimentului dumnezeiesc, gata de reacţie în faţa osândei străine şi diavoleşti.

Promit pentru oameni să nu plec steagul dăruirii niciodată. Toamna mi se aşează pe suflet ca o pasăre phoenix. Începe să se lasă frigul şi să îl simţim până în prăsele. Undeva în Ardeal mai există încă români!

 

E bine să te rogi mereu pentru tine şi pentru alţii. Da, nu am greşit scriind că pentru tine… Smerit, în chilia ta, tovarăş cu lacrimile îngerilor şi ale florilor din fereastră. Nu vă cere nimeni, nici eu, nici Dumnezeu, ca să staţi pe rugul toamnei şi să uitaţi de voi înşivă. Nu vă dau nici măcar un sfat, dar simt că inimile cerului ajung să bată în clopotele bisericilor şi să vă trezească bucuria.

  Haideţi să facem toamna bucuriei. Să simţim că nici măcar o frunză nu e moartă, că ruginiul înseamnă doar o stare de pocăinţă şi nimic mai mult. Condiţia umană are dreptul la mântuire. Noi înşine suntem datori şi obligaţi să ne mântuim. Altfel de ce ne-am mai născut? Doar ca să fim umbre şi idealuri neîmplinite? Vedeţi, e toamnă pe pământ, dar acum pustnicii au început până şi ei să cânte cu voce tare, să se coboare din peşteri la liturghie şi să se împărtăşească cu bună mireasmă duhovnicească. Şi aceşti sihaştrii nu sunt decât excepţia care întăreşte regula. Presimt că va fi bucurie! Presim că Iisus Hristos va sta mai mult alături de noi în aceast toamnă! Presimt veşti blânde şi bogăţie de rai! Presimt că ne vom mântui!
Catalin Dumitrean

 

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *