Primejdia ignoranței

Camus spune că puterea limitată a celui rău se bazează doar pe ignoranța omului. Dacă omul nu ar fi ignorant, cel rău nu ar avea nici o putere. Așadar, un creștin nu are nici un motiv să fie ignorant, deoarece ignoranța este munca diavolului. Ceea ce îl definește pe om este tocmai năzuința de a-L căuta pe Dumnezeu.

Fiecare om este chemat să simtă pulsul veșniciei. Să se încredințeze de bucuria lui Dumnezeu de a ne ierta. Să se roage cu nădejde. Un îmblânzitor de șerpi rostește vorbe pe care nu le înțelege, dar șarpele nu îl mușcă. Nu e nevoie ca eu să înțeleg rugăciunea. Cel rău o înțelege și pleacă, nu mai mușcă. Dumnezeu ne trimite semne și minuni, ca să scăpăm[1].

Cu alte cuvinte, fiecare om are dreptul la o fericire nealterată. Fiecare om este o minune, iar Dumnezeu nu începe nici o minune fără să o termine. Dacă nu își ignoră scopul, omul poate fi fericit. A primit deja cadoul perfect, iubirea. Nu i s-a furat realitatea (furtul perfect). Iubirea este oferită tuturor, chiar și unde nu este cerută. Dar iertarea se acordă doar celor ce o cer.

• Dacă am afla că mai avem doar treizeci de minute de trăit, nu ne-am ruga mai repede, ci mai intens. Poate ar fi singura rugăciune autentică.

Prin rugăciune, îmi descâlcesc gândurile. Scap de ignoranță abia când înțeleg că hărțile cartierelor sărace sunt iconografie. Nu este suficient să fiu în preajma credinței. Trebuie să fiu în miezul ei. Nu este suficient să plătesc pe alții să se roage, dacă eu nu renunț la patimi. Este ca o luptă cu o gorilă. Nu renunț când vreau eu, ci numai când renunță gorila. Scap de ignoranță abia când accept să ies din zona de confort. Când încep să mă rog pentru cei din Tampere care apostaziază on-line.

• Oamenii sunt triști, pentru că nu mai simt prezența lui Dumnezeu. Dacă vrei să fii mereu în prezența lui Dumnezeu, va trebui să renunți la indiferență, să te rogi permanent și să citești Scriptura. Ceea ce vei citi îți va schimba viața. Nu face nici un calcul fără Dumnezeu!

Simultan, Dumnezeu ascultă miliarde de rugăciuni. Seara, înainte de culcare, număr sfinții cu care aș vrea să mă întâlnesc și stau de vorbă cu fiecare. Este impardonabil să am atât de mult timp de pregătire și să fiu tot nepregătit. La final, aș vrea ca singura mea vină să fie că L-am iubit prea mult. Aș vrea să nu renunț la ascensiune.

Aș vrea ca rândunelele să nu îmi reproșeze primăverile pe care nu le-am adus.

Marius MATEI

______________

[1] Sfântul Nicolae Velimirovici, Dicționarul vieții veșnice, Egumenița, București, 2014, p. 440. Vezi și Ernst Uehli, Mitologia germanică în perspectiva misterelor, Saeculum, București, 2001, p. 83.