LOADING

Type to search

Psihologia sfinților (V): Lupta cu păcatul

Ortodoxie si traire

Psihologia sfinților (V): Lupta cu păcatul

Share

În lupta cu păcatul simțim cât de tare ne-am îndepărtat de Dumnezeu. E dificil să lupți cu slava deșartă, mai ales dacă o negi. Pocăința înseamnă recunoașterea culpei și dorința de îndreptare. Taina Spovedaniei biruie orice viclenie. Problema este că prea puțini mai cred în această Taină. Prin rugăciune, omul omoară gândurile și simțămintele păcătoase. Problema este că vorbim atât de mult despre rugăciune, tocmai pentru că nu ne rugăm și simțim că lipsește ceva esențial. În lupta cu păcatul, omul cere ajutorul lui Hristos! Se refugiază (ca în vreme de război) în adăpostul sfinților. Păcatul a fost zdrobit deja de Hristos! Un om duhovnicesc mi-a zis că despre sfinți trebuie să scrie o generație care să se ridice la nivelul lor, nu generația noastră leneșă și comodă. Așa că vom scrie despre psihologie, despre suflet, despre portița de salvare. Și ne rugăm ca acea generație de mărturisitori să răsară cât de curând!

Oamenii cei mai fericiți sunt cei care sunt ocupați și muncesc cu multă râvnă. Ei nu se plictisesc, nu au timp pentru baliverne. Fericirea este o emoție care se poate exprima în toată lumea la fel, ca eliberare de neericire. Fericit este cel care nu intră în panică, chiar dacă își pierde telefonul mobil. Atunci când gândim în altă limbă decât cea maternă suntem mult mai logici, deci, să învățăm limba îngerilor. Specialiștii (britanici, desigur) spun că nici un nevăzător nu suferă de schizofrenie… Omul este fericit mai ales dacă gândurile nu îi zboară aiurea. Când își amintește un eveniment din trecut, omul își amintește – de fapt – amintirea lui (singura excepție este trăirea liturgică). Omul este fericit atunci când nu exagerează cu etalarea propriilor nemulțumiri. De la aceste premise cotidiene se da startul în lupta cu păcatul. Cei mai fericiți oameni sunt cei care fac misiune, voluntariat, oamenii plini de generozitate. Cei mai fericiți oameni sunt cei care nu devin anxioși doar pentru că nu au primit un oarecare job. Aceștia devin cei ce se luptă cu tristețea. Odată ce au gustat bucuria, vor să o păstreze și să nu o mai confunde cu plăcerea. Câtă vreme orice patimă este obsedantă, cel ce se luptă cu păcatul va trebui să scape de obsesii și compulsii, cu ajutorul duhovnicului și al terapeutului.

00000index

O carie netratată poate aduce complicații. O patimă neplivită poate umple de neghină toată țarina. O depresie nevindecată spiritual poate lua forma unei mâhniri accentuate, unor sentimente de deznădejde, unor gânduri întunecate11. Nu există depresie ușoară, ci doar depresie (nu există iad ușor). Este începutul fricii, al lipsei de credință și – mai ales – de speranță. Lupta cu păcatul începe și se termină prin lupta cu deznădejdea, singurul păcat care nu se iartă. Cel iertat se implică. În Elveția, 25000 de cetățeni au semnat o petiție pentru păstrarea crucifixelor în spațiile publice! În filme, eroul vrea doar să primească banii și să dispară. În realitate, omul nu vrea să dispară și nu este chiar atât de ahtiat în lupta după bani, câtă vreme este prins în lupta duhovnicească.

La cât de agasantă este insomnia, nu este de mirare că vorbim despre somnul de odihnă în termeni eshatologici.

La cât de dezgustător este un loc cenușiu și trist, nu este de mirare că vorbim despre locul cu verdeață în termeni eshatologici.

La câtă beznă este în noi, nu este de mirare că vorbim despre lumină în termeni eshatologici.

La cât de slabi suntem, nici o mie de cafele nu ne pot dezmetici.

Avem nevoie de mai mult, de un divorț cu trecutul, avem nevoie de Altcineva.

La cât de atrăgătoare este blândețea glasului Lui, este firesc să ne îndrăgostim de El.

La cât de oribil este războiul, este firesc să ne dorim pacea Lui.

La cât de mult ne-a răvășit păcatul, este firesc să ne luptăm cu el.

Cel ce își vede ticăloșiile va fi iertat. Azi am vizionat două filme diferite total. Scena de final, în ambele cazuri, se desfășura pe un aeroport, inducând ideea de plecare, de schimbare de tactică, de un nou fel de luptă. În familie, sfinții vorbesc despre o împreună luptă a soților (nu în tabere diferite) pentru mântuire12. Însuși Hristos ne avertizează despre luptă13. Acest mesianism este spiritualizat și universalist14, singura soluție pentru pacea veșnică. Sfinții vorbesc despre îndrăzneală spirituală, deoarece cerul se ia cu asalt15. În această luptă trebuie salvat sufletul, nu trebuie salvată lumea. Este chiar nimicită lumea ca mormânt și descoperită ca Euharistie16. Este lupta pentru cucerirea Grădinii (Adam era într-o Grădină, mormântul lui Hristos este într-o Grădină, Raiul este tot un loc cu verdeață, o Grădină plină de viață)17.

Pentru a nu deveni instrument al diavolului, omul trebuie să depășească etapa de alfabetizare spirituală18, să și folosească armele duhovnicești dobândite. Problema omului nu e moartea, ci păcatul pătruns prea adânc în ființa lui, atât de adânc încât omul nu mai urmează glasul evanghelic19. Moartea nu este un pericol, ci descreștinarea reprezintă cea mai cruntă amenințare a societății materialiste20. În multe cazuri, de la o generație la alta, copiii sunt tot mai puțin credincioși față de părinții lor. Omului i se propune pocăința, care trebuie practicată până la sfârșitul vieții, cu speranța că moartea ne va surprinde în stare de pocăință21. Principala formă de rezistență împotriva păcatului este și va fi sfințenia22.

Degeaba amenință Antihrist, Hristos veghează. Zice sfântul Ciprian că degeaba se apropie moartea, îi urmează învierea. Degeaba se închide pământul, se deschide cerul. Degeaba lumea ne este răpită, raiul ne e dăruit. Viața aceasta se termină, dar se deschid porțile veșniciei.

Toată viața lor, apostolii au privegheat și au ascultat conștiincioși poruncile dumnezeiești, ca nu cumva Stăpânul lor, venind pe neașteptate, să-i găsească nepregătiți. Adevărații orfani sunt cei ce nu Îl mărturisesc Tată pe Singurul Dumnezeu adevărat. Iudeii nu aveau voie să poarte sandale de sabat, așa că au scos pe piață un nou model de sandale, care fenta prescripțiile formale: noile sandale fără cuie (acum la ofertă). Este o nouă cruce care se oferă lumii, o cruce a profeților mincinoși. O cruce fără piroane, fără suferință, fără jertfă, fără altruism. Este cea mai mare și cea mai greu de recunoscut erezie posibilă: un creștinism fără Hristos, o familie fără Tată, o lume fără iubire, o biserică deosebit de activă, care să facă de toate, mai puțin ce trebuie.

Dumnezeu știe orice lucru nu doar cu mult timp înainte să se întâmple, ci dintotdeauna. Noi avem încredere că are grijă de noi, părintește. Cei mai răzvrătiți copii ai Lui sunt FARAONII, cei cu inimile împietrite, cei cu averi colosale și cu putere lumească considerabilă. Spune o vorbă a indienilor duwamish din Oregon: Dacă ne murdărim sufletul, ne vom sufoca în murdăria noastră (un adevărat pateric). Azi vorbim despre un trib global, care uită cât de mare nevoie are de narațiunea biblică, ca să se identifice cu modelele sfinților.

Cine caută fericirea, Îl caută pe Dumnezeul Fericirii. Cine caută tărâmul fericirii, spune fericitul Augustin, se ferește de stânca slavei deșarte. Cine aproape că a ajuns acolo, încă poate fi tras afară de nisipul mișcător al invidiei. Libertatea înseamnă să dai la o parte tot ce te ațâță și tot ce te panichează. Înseamnă că fericirea nu poate fi găsită până când sufletul nu se însănătoșește complet. Lupta este adevărată, există un dușman care ni se împotrivește.

Ne este oarecum frică de această luptă, doar pentru că încă nu am început-o încă cu adevărat. Când lupta ne intră în obicei, ca unor învingători, teama se risipește. Nu există viciu permis. Absolut toate viciile ne dăunează. Nu ne sunt interzise cu forța, noi singuri realizăm că nici un viciu nu ne ajută deloc. Când ne luptăm cu viciile, să ne luptăm cu toate, să nu menajăm nici un viciu cu care, poate, ne-am obișnuit. Evanghelia tranșează problema pentru veșnicie. Lucrurile sunt clare. Evanghelia nu trebuie tratată opțional sau parțial, ea nu este o colecție de zicale!

 

pr. Marius MATEI

 

Note:

11. Cea mai frecventă formă de depresie este distimia.

12. Sfântul Ioan Gură de Aur, Cuvântări despre viața de familie, Editura Învierea, Timișoara, 2008, p. 134.

13. Răzvan Codrescu, O introducere în creștinism, Editura Christiana, București, 2016, p. 255.

14. Ibidem, p. 55.

15. Natalia Manoilescu Dinu, Iisus Hristos Mântuitorul în lumina Sfintelor Evanghelii, Editura Bizantină, București, 2004, p. 13.

16. Ibidem, p. 694.

17. Ibidem, p. 674.

18. Preot Bogdan Aurel Teleanu, Fântâna ortodoxiei. Un îndreptar duhovnicesc pentru copii și părinții lor, Editura Lumea credinței, București, 2013, p. 122.

19.Ibidem, p. 89.

20. Ibidem, p. 184.

21. Ibidem, p. 126.

22. Ibidem, p. 157.

Marius Matei

Preot in Floresti, jud. Cluj. Editorialist Lumea Credintei. Autor al volumelor "Catehismul invierii. Un pelerinaj spre lumina" (Editura Lumea credintei, Bucuresti, 2016), "Psihologia sfintilor" (Editura Lumea credintei, Bucuresti, 2017), "Harta credintei. Meditatii catehetice pentru copii si adulti" (Editura Lumea credintei, Bucuresti, 2019). Colaborator la publicatii: "Lumea credintei", "Ariesul de Turda", "Adevarul de Cluj", "Scutul patriei".

  • 1

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *