Ca toți să fim una: Diavolul să nu ne surprindă

Din cauza mizeriei neînlăturate, mirosim greu a iad. Prea multă pseudoistorie. Prea mult pseudotipic. Prea multă ipocrizie, zgură expirată și bălegar în loc de parfum. Este importantă conștiința că ne aflăm în fața lui Dumnezeu. Este important să iubim nevoințele sfinților. Este urgent de aflat că Duhul Sfânt rămâne în Biserică, ca mărturie a adevărului. Este urgent de reîmprospătat că toate cele pământești sunt doar chip și umbră a celor cerești. Pentru a înțelege învierea, avem nevoie de o inimă curată. Pentru a avea o inimă curată, avem nevoie de rugăciune. Starea de înviere poate fi trăită doar în duh de rugăciune. Rugăciunea este puterea ce ne trage la cer. Cine se bucură doar că Hristos înmulțește pâinile la Tabga va flămânzi iar. Cei ce Îl iubesc se bucură mai mult că îi văd chipul. Dacă crezi în înviere e simplă lepădarea de lume: lumea se va lepăda singură de tine. Dacă nu Îl rugăm pe Dumnezeu să ne deschidă mintea, aceasta va rămâne încuiată. Când vrei să birui pe cineva, intri pe teritoriul lui. Cine vrea să învingă moartea trebuie să moară. Numai cine cunoaște oroarea morții prețuiește învierea. Moartea poate fi îndepărtată numai cu condiția ca păcatul să fie îndepărtat. În Hristos, învierea deja s-a întâmplat. Hristos e primul Trup al învierii, nu și ultimul. Bătălia decisivă s-a dat deja. Întunericul e ceva ce trebuie depășit, un obstacol în calea luminii. Există în viața noastră o convingere tulburătoare: fără iubirea lui Dumnezeu, ce am fi?

Hristos câștigă mereu și nu pierde niciodată. Biserica este PUNCTUL DE LUCRU al lui Dumnezeu, aici sfinții activează harul. Biserica este locul unde sunt salvați cei condamnați la moarte. Hristos învinge moartea, nu doar spaima de ea. În Rai mergi doar de bună voie, în iad mergi și împotriva voinței tale. Muncim cam 64000 de ore într-o viață, dar la final nu agonisim nimic fără Hristos. Lumea are nevoie de dragoste mai mult decât de shaorma. Ce am fi fără dragoste?! Fără dragoste, am fi ratați, nefericiți, morți. Dacă am fi nevoiți să alegem un singur lucru să luăm cu noi, acesta nu ar fi hamsterul. Nu putem naviga fără porturi, nu putem trăi fără dragoste.

Europa suferă, spune sfântul Paisie, deoarece nu vrea să își vindece rănile. Nu așteptăm moartea, ci învierea, ca răspuns suprem al dragostei divine față de noi. Falsele iubiri vor fi uitate pentru totdeauna, va rămâne adevărul, ceea ce nu poate fi trucat. Dumnezeu Se milostivește de noi. Vede că toți suntem supuși morții. Și nu era potrivit bunătății divine să se strice cele făcute de El, cum zice sfântul Atanasie. Cuvântul lui Dumnezeu trebuie mâncat. Este hrana care ne satură foametea duhovnicească. Citind poezia profeților, ne îndrăgostim de Autor. Pacea sufletească vine după un război duhovnicesc. Pot iubi păsările fără să fiu membru în vreo asociație de ocrotire a lor, dar nu Îl pot iubi pe Hristos fără să aparțin Bisericii Lui. Hristos distruge ceva: iluziile. Orice pedeapsă pune capăt unui lucru care – fără intervenție – ar putea continua indefinit. Numai că pedeapsa poate fi iertată. Cel ce iartă așteaptă de la cel iertat o schimbare. Demonii pleacă numai alungați, cu rugăciune și cu post.

Nu e nimic greu de înțeles, ci doar greu de acceptat. Omul se mișcă spre desăvârșire (pentru că nu o are în el). Omul are altă țintă decât el însuși (pentru că are altă cauză decât el însuși). Încă nu a ajuns la ținta pe care și-a propus-o, zice părintele Stăniloae, dar este clară destinația: existența etern bună (trăită ca bogăție infinită). Biruința Lui ne cuprinde pe toți. Ce dramă: să fii contemporan cu Hristos și să nu știi asta! Tânărul teolog Saul din Tars era seminarist la Școala lui Gamaliel și habar nu avea că Dumnezeu despre Care învăța Se întrupase și făcea minuni la două străzi distanță de biblioteca unde studia el. Ce dramă să nu știi de învierea lui Lazăr, de intrarea triumfală în cetate… Până când Dumnezeu intervine și îl cheamă și îl trimite. Iar răspunsul lui Saul este pozitiv. El devine Paulus, om nou, pentru o lume nouă, transfigurată deja. Un pescar nițel mai în vârstă se leapădă de Rabbi, așa cum unii se leapădă de viața lor după revoluții ratate. E de înțeles că i-a fost frică (de o slujnică), dar nu e logic de ce s-a scuzat că nu Îl cunoaște pe Omul Acela, în loc de Dumnezeul Acela. Este reabilitat ulterior, pentru că nu-și pierduse speranța. Din Simon, devine Petru.

Omul împlinește sensul lumii. Dar lumea nu împlinește sensul omului. Soluția este cunoașterea Sfintei Scripturi, ca mijloc de apropiere de Dumnezeu! Cine se leagă de Frumos, acela se dezleagă de nefericire. Soluția este cunoașterea Sfintei Scripturi (citirea ei în duh de rugăciune), ca mijloc de apropiere de Dumnezeu! Cine se leagă de Frumos, acela se dezleagă de nefericire. Nimic nu s-a creat fără rost, zice sfântul Maxim. Tot ce pleacă de la Creator nu este fără chibzuință, nici fără rânduială, nici la întâmplare. Nici măcar fluturii nu zboară alandala! Iubirea și înțelepciunea sunt BANDAJE care vindecă rănile morții. Chiar după cădere, omul e chemat să lucreze cu Dumnezeu. Văzând nestatornicia celor prezente, să alergăm spre cele viitoare. Făcându-Se om, Dumnezeu leagă omenirea de El (omul poate să nu mai cadă din iubire). Dumnezeu vrea să înțelegem tot mai bine gândurile Lui, pe care ni le adresează prin diferite situații la care participăm. Omul face loc în el bogățiilor de bunătate și de frumusețe ale lui Dumnezeu. Omul este chemat să aducă jertfă lui Dumnezeu „gândurile nemușcate de fiare” (sfântul ascet Marcu).

Chiar de am pierde totul în această lume, nu suntem învinși. Inima noastră se înmoaie ca o ceară în fața focului divin, nu rămâne uscată ca un lut, zice sfântul Maxim. Calea sfântă este una singură, cele nesfinte sunt multe. Hristos Domnul sfințește apele (la Iordan), sfințește pământul (prin sângele picurat de pe Cruce), sfințește văzduhul (la Înălțare). Ne sfințește și pe noi, câtă vreme suntem pe singura Cale. Există o abundență a informațiilor care nu duc nicăieri (Ieremia 46, 17). Există o dificultate în a ne aștepta rândul și o neputință de a duce la bun sfârșit o activitate începută. Punctul culminant: doar prin rugăciune și milostenie, DIAVOLUL NU TE MAI POATE SURPRINDE (scapi de mândrie). Marele final: Hristos ne cheamă la Masă, ca pe niște PRIETENI! La cât de frumos este Raiul, este de neînțeles de ce ne întristăm că vom pleca spre el… Cine Îl caută pe Dumnezeu și dorește simultan și altceva, nu Îl va găsi. Cine dorește doar propriul câștig, nu pe Dumnezeu Îl caută. Maria Magdalena Îl căuta pe Hristos și nu s-a mulțumit să găsească doi îngeri, ea Îl căuta pe Dumnezeu.

Dragostea este luminoasă, o experiență a dumnezeirii ca taină vie, zice sfântul Isaac, născut în Qatar, episcop de Ninive (Mosul), cunoscut cu numele de Sirul (1). Această dragoste stă la baza Planului veșnic și este singurul mijloc prin care omul poate ajunge la cunoașterea lui Dumnezeu. A-L cunoaște pe Dumnezeu înseamnă a-I simți prezența. Are dreptate sfântul sirian să afirme că în om se află o ușă, care se deschide într-un spațiu generos și nelimitat. Un adevăr neașteptat. Această lume interioară ne aparține. Omul se pedepsește singur atunci când respinge soluția dragostei. Mila divină îi îmbrățișează pe toți. Da, deoarece harul străpunge împietrirea inimii. Harul este, așadar, puterea de a învinge păcatul: în inima curată se imprimă cerul nou. Dragostea divină este pentru întreaga creație. Dragostea este unica eliberatoare a omului din pribegie și – mai ales – din disperare. Astfel, omul ajunge să cunoască răbdarea și puterea lui Dumnezeu. Nu e suficient ca dragostea să existe, trebuie ca omul să o cunoască. Dragostea este o restaurare deplină, deci, mântuirea devine – fără dubii – vindecătoare de înstrăinare. Dragostea este uimire peste așteptări. Sunt lacrimi care ARD și sunt lacrimi care UNG, zice sfântul Isaac. Ard patimile și ung ca un balsam. Cei îndrăgostiți plâng de bucurie când se regăsesc după o perioadă de despărțire.

Fiecare om speră să ajungă să vadă Raiul, chiar dacă nu recunoaște asta. Fiecare om tânjește după dragoste, chiar dacă greșește metodele de a o dobândi. Deși mulți au zis multe despre dragoste, numai ucenicii lui Hristos au găsit-o. Adam fusese curat în Grădină, dar a ajuns lepros și respingător, din pricina suflării șarpelui peste el, zice sfântul Efrem. Iar Grădina atotluminata l-a alungat din mijlocul ei. Arhiereul Veșnic l-a văzut scos afară de la El, s-a pogorât la el, l-a curățat și l-a adus înapoi. Binecuvântat Cel ce va da bucurie întristării noastre!

Diavolul îi surprinde doar pe cei care nu mai cred în nimic, nici în viața veșnică, nici în pedeapsă, pe cei care consideră că totul se petrece aici și acum, pe sceptici, pe comozi, pe leneși, pe mândri, adică pe noi, cei ce încă suntem pe cale, știm unde ar trebui să ajungem, dar încă nu am pus început de pocăință.

pr. MARIUS MATEI

Notă:

1. Valentin Vesa, Cunoașterea lui Dumnezeu la Sfântul Isaac Sirul, Editura Renașterea, Cluj-Napoca, 2013, p. 13.