Puterea care învinge moartea
Share
Blândețea este poarta dragostei, este un munte de răbdare și un vulcan de speranță. Omul caută singura putere care poate câștiga în fața morții. Sensul biruinței este dobândirea veșniciei. Aduce bucurie captivilor. Suportă cele nedemne pentru cei nedemni. Ne oferă arvuna învierii, garanția că se împlinește promisiunea. Hristos!
În tinda Bisericii
Omul este biruitor atunci când dă dovadă de blândețe, de discreție și de multă iertare, când nu caută să se îndreptățească, când mângâie pe cel care tocmai l-a pălmuit. Blândețea este limbajul pe care orice surd îl poate auzi. Unde nu este discreție, absentează harul. Încă nu ne aflăm în acel bine unde să nu ne poată atinge nici un rău, considera Fericitul Augustin acum multe secole și este valabil și astăzi. Toate meritele noastre sunt daruri divine. Mucenicia noastră este lupta cu încercările cotidiene. Fără Hristos, totuł este superstiție și groază. Omul este chemat să simtă PULSUL VEȘNICIEI. Dragostea nesfârșită a Lui se vede din răbdarea și bucuria de a ne ierta, ne învață sfântul Nicolae Velimirovici. Un lac fără apă, continuă sfântul sârb, nu mai este lac, ci un crater uscat. Un om fără Dumnezeu nu mai este om, ci un mormânt uscat!
Omul are un sentiment de încredere profundă în rezolvarea favorabilă a acțiunii de salvare din infern, în realizarea dorinței de a trăi permanent împreună cu Dumnezeu. Omul are convingerea că veșnicia dorită se va realiza, deoarece nădăjduiește puternic în sprijinul lui Hristos. De altfel, Dumnezeu este Singurul în Care omul poate avea toată încrederea. Sfinții ne prezintă mijloacele care garantează nădejdea omului: rugăciunea, mărturisirea păcatelor, împărtășirea cu Sfintele Taine, citirea Scripturii și milostenia. Nădejdea este viața veșnică, nimic altceva. Necredinciosul este nefericit, deoarece nu are nădejde (este lipsit de frumusețea duhovnicească). Numai În Biserică, omul poate învăța blândețea, iubirea și nădejdea, nicăieri altundeva. Credința despovărătoare este izvor de bucurie și de nădejde. Un om credincios este plin de veselie și de speranță. Este convins că Hristos nu îl părăsește, sub nici un chip. De ce a furat Adam? Nu îi lipsea nimic! Se fură timp, mult timp prețios, pentru că nu se aruncă televizoarele. Păcatul îl umple pe om de spaimă, iar spaima îl face să vadă dușmani peste tot. Nu este suficient ca omul să fie creștin pe hârtie, dacă nu scapă de drama păcatului și nu caută bucuria prieteniei cu Hristos. Părintele Necula este magistral: Preotul nu anuță Frică tuturor!
Până la urmă, învinge omul dispus să moară. Să moară față de păcat, să moară în locul altuia, să moară pentru a învia. Scopul nu este să vrei să fi mereu primul, ci să dai un bun randament, să fi eficient în operațiunea de salvare. Pentru asta, e nevoie de educație, credea marele matematician Solomon Marcus. Capcana omului care nu mai este interesat de adevăr constă în tentativa de a compromite adversarul. Aceasta poate fi fatală, deoarece este plină de invidie și de ură. Omul se simte deosebit de frustrat atunci când nu înțelege ceva. Nu pricepe că fără smerenie și ascultare nu poate intra în logica cunoașterii. Schizofrenizarea omului este puternic întreținută de consumul media fără discernământ. Competiția strică lucrurile, atunci când mijloacele devin scopuri în sine. De cele mai multe ori, cultivăm o falsă seriozitate, prost înțeleasă și uneori absurdă. Suntem proprii noștri sabotori. Avem un ton exagerat de răstit, așa cum am văzut în filme. Uităm de tonul blând al Evangheliei. Suntem ezitanți fără un motiv clar. Bănuim că de vină este doar îndoiala, lipsa de încredere totală în dragostea divină, de încredințare în voia lui Dumnezeu. Uităm prea des de educația legată de identitatea noastră duhovnicească. Efectul: ne lipsesc deprinderile virtuților, ba chiar și speranțele sfinților. Oamenii pot învăța să se împrospăteze din izvorul harului, doar să aibă o voință autentică, nedisimulată (ceea ce Părinții numesc sârguința spre bine).
