LOADING

Type to search

Reconfigurare de urgență

Ortodoxie si traire

Reconfigurare de urgență

Share

Arde. Un hotel, un oraș, o lume. Arde gheena. Și nu ne deranjează nici mirosul de gheenă, nici de ars. Vin Salvatorii și îi refuzăm. Vrem să fim arși. De vii, de morți, numai să fim arși. Ne ardem și nu ne învățăm minte. Încă. Îi ardem pe alții și credem că suntem fericiți. Fals. Singura fericire e să te lași scos din gheena care arde.

Iisus face politică: să nu știe stânga ce face dreapta! E urgent să facem această politică și noi. Politica mântuirii, smerenia. Nu suntem fericiți, pentru că nu suntem săraci cu duhul. Cine e fericit?! Cel sărac cu duhul, cel smerit, cel ce nădăjduiește în iubirea divină, cel ce iartă neputințele, cel ce face fericit pe alții.

Culmea ecumenismului: o piață din centrul Romei va purta numele lui Martin Luther. Deci jubileul de 500 de ani de la reformă (1517) incepe nu în Germania, ci chiar în Roma împotriva căreia protesta Luther. Totuși eu nu înțeleg cine și ce va sărbători… (părintele Mihail Pruteanu)

Păcatul nu poate fi legalizat, indiferent de secol, de limba moartă sau vie, de ghețari sau dinozauri. Cei ce mărturisesc adevărul sunt ironizați de către impostori, dar situația se va schimba. La un moment dat, îngăduit de pronie. Doamne, caută din cer spre noi, ca noi să căutăm spre cer! Iisus nu a inventat crucea. Nicidecum, ci curajul de a o purta. Cu demnitate. A trăi altfel, a trăi cu altcineva. Urgent. Toți discipolii Adevărului ajung gunoiul lumii. Se lasă smeriți și își iartă călăii.

Este o mare consolare pentru mine să-mi aminteasc că Domnul, pe care l-am simţit aproape, în credinţă umilă precum un copil, a suferit şi a murit pentru mine şi că El se va uita la mine cu dragoste şi compasiune. i mulţumesc lui Dumnezeu pentru oportunitatea pe care mi-a dat-o de a învăţa că moartea este cheia care deschide uşa către adevărata noastră fericire. (Mozart)

Acum o sută de ani, oamenii erau mulțumiți, deși erau săraci. Acum au de toate, dar sunt foarte nemulțumiți. Acum suntem mofturoși, răsfățați, deprimați, leneși, invidioși, mult mai mult decât erau bunicii noștri. Prea mult... Prea mult TV, prea mult internet, prea mult suc acidulat, prea mult carburant, prea mult din prea multe. Suntem sufocați, blocați, nefericiți. Fără să devenim anacronici, căutăm soluții. Oricum, Duhul Sfânt nu poate rămâne într-un pântece exagerat de ghiftuit. În Anglia, biserici goale, golite de suflete care nu le mai caută, devin ateliere de reparat mașini. Sau hoteluri. Sau orice. E prea mult, totuși…

Înainte de a-ţi da crucea pe care o duci, Dumnezeu a privit-o cu ochii Săi cei preafrumoşi, a examinat-o cu raţiunea Sa dumnezeiască, a verificat-o cu dreapta Sa neajunsă, a încălzit-o în inima Sa cea plină de iubire, a cântărit-o cu mâinile Sale pline de afecţiune, ca nu cumva să fie mai grea decât o poţi duce. Şi după ce a măsurat curajul tău, a binecuvântat-o şi ţi-a pus-o pe umeri. Deci o poţi duce! Ţine-o bine şi urcă pe Golgota spre Înviere! Revelaţia ne învaţă că Dumnezeu este dragoste. Existenţa îşi are începutul, de asemenea, în dragoste ca dar al lui Dumnezeu. Răscumpărarea şi naşterea noastră din nou s-a făcut tot prin dragoste, o dragoste atât de mare, încât a dus la jertfa Fiului lui Dumnezeu. Semnele Răscumpărării trebuie să reveleze în cele din urmă şi în noi chipul lui Dumnezeu, această realitate fundamentală, pentru a putea spune: omul este dragoste. (pr. Galeriu)

Discernământ, iubire, dorință arzătoare după Dumnezeu. Singură credința ne poate resuscita. Curaj! Ne temem doar de propriile păcate. Pace! Ne luptăm doar cu propriile patimi. Auzim multe cuvinte rele în jur și ne tulburăm, din două motive: judecăm pe alții și ținem mult la imagine, adică slavă deșartă. Tulburarea vine din două păcate ale noastre, nu din context, nu din vina altuia. Dacă Hristos este în noi, în inima noastră, Îl vom da și altora, cu toată iubirea Lui. Dacă suntem nervoși, vom enerva pe toți, făcând jocurile mincinosului.

Avva Pimen cel Mare

Un semn distinctiv al celui ce vrea să se vindece este seriozitatea. Sub nici o formă, nu ne permitem să ratăm veșnicia. Nu că ar fi cumva meritul nostru, nicidecum!… Propaganda agnostică ne face și un bine: ne scutește de ipocriții care vânau avantaje, iar acum fug primii, de frica persecuțiilor. Hristos nu are nevoie de circari gelați, ci de oameni serioși, care nu caută nod în papură la orice, care nu sunt puși pe ceartă, care nu vor să se îmbogățească cu orice preț. Hristos ne atrage atenția: fratele Lui este doar cel ce face voia lui Dumnezeu! Iar în cele mai dificile clipe, El este sprijinul nostru. Singurul.

Singura terapie este iubirea. Numai așa te vindeci. Prin iubire, crezi, speri, ierți. Îți dai o șansă, Fără Iubire, totul e un iad. Vindecarea devine renunțarea la ură, împăcarea cu orice preț, de dragul veșniciei. Persoanele care iubesc iradiază lumină, voie bună, viață. Iubirea este singura definiție adevărată a lui Dumnezeu. Singura care nu cade. Niciodată.

Adevărul nu se schimbă. Nu poate fi modificat nici prin tortură, nici prin propagandă soft. Victoriile mincinosului viclean sunt iluzii. El știe că, în final, va pierde. Totul. E doar frustrare, orgoliu, răzbunare. Fără rost. Depinde în ce echipă ești. Slujești adevărul sau minciuna, nu poți fi cu ambele. Fie ești beznă, fie te scalzi în lumină. Suntem cam gârboviți, dar nu doborâți. Câtă vreme există Euharistie, există mântuire. Pregătiți-vă! Ieșiți din negare, din ură, din frică, din defetism. Nu e vreme de amânare.

Orice boală sufletească este mult mai periculoasă decât cea trupească, deoarece consecințele pot fi veșnice și iremediabile. Dar boala sufletească este de multe ori fie negată, fie ignorată. Până la metastază. Azi e dificil să predici despre folosul bolii. Crede lumea că ești dus de acasă. Sfinții decretează starea de alertă, nu e vreme de altceva. Neutru, orice, numai util nu. Cauza e clară: banalizarea celor sfinte!

Președintele Italiei

Președintele Italiei, Sergio Mattarella, a afirmat, în cadrul unei conferințe organizate de Corriere della Sera, că viața nu poate fi înțeleasă decât prin și grație cărților.Inaltul demnitar a susținut de asemenea că recomandă clasicii ruși, în special pe Dostoievski, ca lectură benefică pentru tinerii în formare și a mărturisit în cadrul aceleiași onorabile adunări că este un cititor înrăit.

Dumnezeu este începutul, mijlocul și sfârșitul oricărui bine. Noi cum primim Mesajul Lui? Dacă dorim vindecare și suntem pacienți buni (răbdători), Tratamentul va da roade.

Hristos este in inima noastră. Aici îşi zideşte templu. Pe Crucea Golgotei a pecetluit acest legământ cu noi. Duhul Sfânt ne reîncarcă cu putere de Sus. Toate inimile jertfite lui Mesia formează Biserica. Termenul latin Ecclesia cuprinde mai bine nuanţa de unire a sufletelor credincioşilor în jurul Altarului. Nu cărămizile, termopanele şi alte materiale de construcţii formează unitatea celor adunaţi în aceeaşi credinţă, ci slujirea în duh şi în adevăr. Hristos Domnul are o chemare pentru toţi, nu doar pentru unii privilegiaţi. Preoţii sunt doar intermediarii Cer-pămînt. Rătăciţi în pădure, ei ne arată semnele pentru a regăsi Calea. Semnele nu sunt ale lor, ci Cel Ce Este lucrează în ei. Duhul Sfânt este o putere ce trebuie administrată, dozată, împărtăşită tuturor. Aşa a vrut Hristos ca apostolii şi urmaşii lor sa fie uneltele prin care lucrează Tatăl. Vrem să ajungem la Lumină, dar avem nevoie de cineva care să ne reaprindă lumina când ne mutilăm sufletul inconştienţi.

Eşti bolnav, ai cancer, mergi la doctor. Nu eşti mulţumit de doctor, să zicem. Asta nu înseamnă că nu mergi la alt doctor, că nu încerci să te tratezi, să te salvezi. Nu capitulezi, chiar dacă ştii că eşti subiectiv în judecata păcătoasă pe care ai facut-o doctorului. Nu-ţi convine duhovnicul, cauţi altul. Curios este că cei mai mulţi nemulţumiţi de duhovnici nu au unul şi nu au avut vreodată. Nu au căutat Cerul, ci le place să bage de vină cu şi făra motiv. Merită să găseşti un duhovnic bun. Dacă el se mântuieşte, ai mari şanse să te tragă după el de mânuţă. De aceea, aş reîntitula acest articol Taina Duhovnicului, nu a duhovniciei, pentru că persoana duhovnicului este cea care îţi poate marca shimbarea totală a modului de viaţă. Nu suntem puşi să anchetăm păcate, ci să le iertăm. Spunem despre cutare ce păcate a făcut el acum doi ani, dar nu cunoaştem că poate îi

Tinerii în Biserică

sunt iertate prin spovedanie sinceră, nu le mai repetă, face milostenie, e sincer, se mântuieşte, câtă vreme noi rămânem farisei, repetăm păcatul bârfei, smintim oamenii, nu suntem sinceri, nu ne mântuim. Să fim blânzi cu alţii şi duri numai cu noi. Aceasta e preoţia: schimbarea gândirii, a preocupărilor, a iubirilor.Dacă se oglindeşte în credincioşi, merită jertfa. Tu Îl cauţi pe Dumnezeu şi ai nevoie de un ghid. Fără ghid vei merge la întâmplare şi ai mari şanse să ajungi la altă destinaţie decît cea dorită. Restul e teorie. Un singur lucru contează: să vrei să te întâlneşti cu Dumnezeu. Tatăl te botează prin preot, Tatăl te iartă prin preot, Tatăl se uneşte cu tine prin Euharistia liturghisită de preot. Ţeava pe unde curge harul este preotul. Chiar şi o mică picătură, unită cu credinţa ta, te poate mântui. Preotul este portavocea faptelor bune. El îţi reaminteşte că la Judecata Mielului nu vei fi întrebat ce job ai avut, cum ţi-ai tunat maşina sau ce CD-uri ai plagiat. Altceva vei auzi: dă mâncare celor înfometaţi, dă haine celor goi. Asta, dacă vrei Cerul. Dacă vrei pământul, îţi asumi riscurile aferente. Nu cere bani pentru el preotul, ci pentru Hristos şi pentru săracii Lui. E trist că mulţi nu ştiu că există o cutie a milei, din care sunt îmbracaţi şi hrăniţi fraţii mai mici ai lui Hristos. Cutia aceea nu este suma tuturor indulgenţelor, ci poate fi începutul întâlnirii tale cu Cerul.

Vai de cei ce traiesc fără grijă in Sion, în Casa Domnului… Nu e vorba de cei din lume în profeţia lui Amos, ci de poporul ales al lui Dumnezeu, de cei de o parte şi de alta a iconostasului, care nu mai pot spune că dacă nu ştiu, păcat nu ar avea, pentru că acum ştiu. Ştiu că Tatăl îi iubeşte şi ei Îi întorc spatele. Ştiu că săracii au nevoie de ei şi trec grăbiţi pe lângă ei, precum rabinul şi levitul din pilda samarineanului milostiv.
Atunci, ce este Taina Preoţiei, dacă nu misterul, de neexplicat pentru un sceptic umanist secular, prin care un păcătos este îmburdat în Eden de Tatăl prin alt păcătos. Asta e Întâlnirea. Acesta e mesagerul Cerului. Contează şi viaţa mesagerului pentru model, dar contează în primul rând vestea transmisă de el: sunteţi aşteptaţi de Cel Înviat. În acest sens, preotul este conducător al credincioşilor spre Eden, învăţător al Legii Harului, sfinţitor din încredinţarea Celui Vechi de Zile. Biserica este sfântă pentru că Hristos Capul e sfânt şi izvor de sfinţenie. Dacă unele mădulare ale Ecclesiei sunt bolnave, ele nu trebuie excluse, ci, dimpotrivă, au venit la locul potrivit pentru a se vindeca. Hristos e Doctorul sufletelor şi al trupurilor Care reîmprospătează toată suflarea. Preotul este unealta harului, administrator al sacramentelor care restaurează omul şi creaţia, ghid spre Împărăţie, mai presus de îngeri în Euharistie.

Să nu ne batem cu pumnii în piept că suntem şi noi fii ai lui Avraam, tăiaţi sau netăiaţi împrejur, acuzându-i pe cei “bolnavi” de erezie, că din orice piatră poate Tatăl să ridice urmaş al patriarhului. Apoi, Mesia a venit pentru cei bolnavi, nu pentru cei sănătoşi. Nu în ultimul rând, dacă-i marginalizăm pe cei ce gândesc “altfel”, ne mândrim şi nu credem că Hristos a murit pentru păcătoşi, dintre care cel dintâi sunt eu. Nu dacă zicem Doamne, Doamne ajungem la Întâlnire, ci dacă înţelegem ce schimbare a adus Mesia asupra gândirii umane. Odată ce am înţeles de ce a şocat mesajul mesianic o lume, să şocăm şi noi prin bunătate (lipsă de răutate).
De fapt, până aici am vorbit despre un singur lucru, nedenumit încă. O chestiune controversată pentru atei, dar de pus în practicpă pentru rămăşiţa celor ce cred până la capăt. Este vorba de preoţia universală, faptul că fiecare dintre noi Îl poate oglindi pe Mesia celor din jur. Lumina noastră să lumineze pe fraţi, ca şi ei să preamărească pe Tatăl. Un creştin – preot universal este luminat de Sus, dar ghidat şi de jos de mesagerul hirotonit.

Un Domn, o credinţă, un Botez ne uneşte, o Împărăţie ne revendică. Atunci, de ce să ne certăm…Mesagerul hirotonit devine împăciuitorul, iertătorul de şaptezeci de ori câte şapte, modelul nostru uman după modelul hristic. Administratorul Tainelor cereşti ne pregăteşte să ne întâlnim cu Domnul Dumnezeul nostru. Mesagerul hirotonit nu este one-man show, nici guru, ci un smerit confident al Cerului. Nu face rugăciuni la întâmplare sau inventate, nu improvizează harul sau doctrina. Totul, până la detaliu, este numai din revărsarea bunătăţii şi iubirii Mielului Înjunghiat, Iisus Hristos. Mesagerul hirotonit nu este preot de dragul lui, să aibă şi el o ocupaţie, preoţia nu este un scop în sine. Mesia a vrut ca lucrarea Lui în lume să fie continuată de apostoli şi urmaşii acestora (episcopi, preoţi şi diaconi). Mesagerul hirotonit devine continuator al minunilor făcute de Mesia. Miracolul zilnic rămâne Euharistia, taina salvării şi a regăsirii păcii interioare. Mesia pune în balanţă două preoţii: una veşnică şi una trecătoare. Prima e vitală, numită după Melchisedec, misteriosul personaj biblic, a doua e utilă temporar, e o călăuză spre adevăr, a lui Aaron (fratele lui Moise).Epistola către Evrei Îl identifică pe Hristos ca Arhiereu Veşnic, după rânduiala lui Melchisedec. Uneltele harice umane urmează această descendenţă. Mesia Arhiereu nu e scutit de supliciu. Ca să ajungă la Înviere, a trecut prin Cruce. Traseul e identic pentru discipolii de atunci şi de azi. Preotul devine, în acest sens, un însoţitor de bord în Crucea vieţii. Avrraam a putut să jertfească un berbec în locul fiului său. Dumnezeu Şi-a jertfit efectiv Fiul. În această jertfă constă puterea preoţiei, care sacrifică iar şi iar pe Fiul pe altar şi Îl oferă ucenicilor spre veşnicie.

Deja drumul la cruce începe să aducă rod: Simon din Cirene devine mai întâi în exterior, mai târziu în interior un om care a purtat crucea, devine un ucenic – preot universal al Arhiereului Veşnic Hristos. Preotul urmează acelaşi itinerariu şi îi conduce pe ucenici după el spre Golgota. Iisus atârnă în locul lui Baraba între zeloţi, ba mai mult, în locul nostru… Moartea lui Iisus are, deci, o semnificaţie înlocuitoare. Facem această jertfă in amintirea Lui. Preotul vesteşte suferinţa şi se roagă pentru resurecţie. Trecătorii hulesc pe Christul răstignit, ereticii îi imită, preotul intuieşte Învierea. Peste ţară se lasă întunericul, pământul se cutremură, Iisus Arhiereul poartă păcatul şi despărţirea de Deus a întregii lumi. Pogoară-Te de pe cruce! Aceasta e cea mai profundă ispită, în mijlocul unor chinuri inimaginabile, de a abandona lucrarea de mântuire. Preotul este însutit ispitit de Lucifer să renunţe, dar cel ce va răbda până la sfârşit se va mântui. Care e rezultatul morţii Arhiereului după rânduiala lui Melchisedec: triumful diavolului, nu; sfârşitul cetei ucenicilor, nu; sfârşitul lui Iisus, nu. Moartea Lui este preludiul istoriei învierii: învierea sfinţilor, deci, începutul unei noi creaţii. Cutremurul de pământ şi ruperea în două a catapetesmei templului vestesc că s-a încheiat Vechiul Legământ al preoţiei lui Aaron. La final se află biruinţa lui Iisus. Preoţii sunt mesagerii acestei biruinţe. Cand vine un Musafir, imi schimb planurile…

Înainte de a-i purifica pe alții, trebuie să începi prin a te purifica pe tine însuți; ca să poți învăța, trebuie să fii tu însuți învățat; să devii lumină, ca să luminezi, să te apropii de Dumnezeu, ca să-i poți apropia de El pe ceilalți, să fii sfințit, ca să sfințești, să duci de mână și să sfătuiești cu înțelepciune. Știu ai cui slujitori suntem, la ce înălțime ne aflăm și cum este Acela spre care ne îndreptăm. Cunosc măreția lui Dumnezeu și slăbiciunea omului, dar și puterea lui. Așadar, cine este preotul? Este apărătorul adevărului, se înalță împreună cu îngerii, preamărește laolaltă cu arhanghelii, ridică pe altarul din ceruri jertfele, este părtaș la preoția lui Hristos, plămădește din nou făptura, reface în ea chipul lui Dumnezeu, o zidește din nou pentru lumea de sus și, lucrul cel mai însemnat, este îndumnezeit și îndumnezeiește. (Sf. Grigorie de Nazianz)

Îngeri sfinţi, îngeri dragi, fiţi lumina noastră. Îngeri de lumină, îngeri călăuzitori, ocrotiţi-ne. Zice o pildă veche că îngerii ne protejează cu preţul aripilor lor, ca noi să nu ne frângem. Îngeri sfinţi, îngeri dragi, învăţaţi-ne vocaţia luminii. Sufletele noastre sângerânde sunt pansate de intermedierile voastre către Stăpânul, îngeri sfinţi, îngeri dragi. Îngeri sfinţi, îngeri dragi… plângeţi în turlele bisericilor pentru păcatele noastre. Nu ne îndoim nici o clipă că vă rugaţi pentru noi: Deschide, Doamne, uşa la care am plâns şi am bătut an de an. Deschide uşa milostivirii, Doamne, pentru rugile înaripaţilor sfinţi. Îngeri sfinţi, îngeri dragi, vreţi să trăţi în raiul din noi, să nu vă întristăm. Îngeri sfinţi, îngeri dragi, aripi de diamante aveţi pururea: mijlocirea voastră e preţioasă. Îngeri sfinţi, îngeri dragi, priviţi tăcerea amurgului: liniştea din timpul rugăciunii. Iertaţi-ne, îngeri sfinţi, îngeri dragi, că am uitat îngenuncherea copilăriei şi, o dată cu ea, inocenţa. Voi nu obosiţi sub pleopa timpului, îngeri sfinţi, îngeri dragi.

Ca să ajungem la înviere, Domnul Hristos nu a putut rămâne pe Tabor, întrucât nu avea cine să meargă pe Golgota. Virtuţile sunt posibile: Biblia nu e gata pe Cruce. Încă primii creştini se rugau pentru cei adormiţi (Liturghia lui Iacob, Liturghia armeană, Evhologhiul lui Serapion). Suntem în căutarea vindecării şi a minunii: nu cerem semne exterioare, ci transformare lăuntrică. Milostivirea divină nu răspunde decât smereniei. Să ne încredem în puterea lui Dumnezeu. Martori ai minunii nu pot fi curioşii şi gălăgioşii, ci discreţii. Biserica Învierii nu este o arcă scufundată. Din primejdie, nu ne putem izbăvi doar cu bomboane. Dacă vrem sănătate, să nu luăm otravă.

Ortodoxia este un orizont al credinţei, nu un lucru pasiv din faţa noastră. Este un tip de sensibilitate, o experienţă cotidiană a concretului. Nu putem sectariza, pentru că nu ne putem despărţi de iubirea Maicii Domnului! Cum ar zice Stăniloae, ortodoxia e bucuria tuturor de toţi. Nu suntem milenarişti, nu calculăm Parusia, ci veghem să nu se stingă candela. Dorul după Mire ne poate salva.

Marius Matei

Preot in Floresti, jud. Cluj. Editorialist Lumea Credintei. Autor al volumului "Catehismul invierii. Un pelerinaj spre lumina" (Editura Lumea credintei, Bucuresti, 2016). Colaborator la reviste si ziare: "Lumea credintei", "Ariesul de Turda", "Adevarul de Cluj", "Scutul patriei".

  • 1

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *