Regele – piesa care dă sens lumii fascinante a jocului de șah

Regele, pe tabla de șah, este o piesă aparte din două motive: nu poate fi capturat niciodată și toată strategia jocului gravitează în jurul lui. Finalitatea ultimă a unei partide de șah este ”încolțirea” regelui advers, concomitent cu protejarea propriului rege. Paradoxal, deși regele are o putere scăzută de atac, este cea mai apărată piesă de pe tablă, stând încă de la începutul jocului în centrul redutei militare, flancat puternic din toate părțile.

Fără rege jocul de șah nu ar avea sens și nici finalitate. Toate piesele de pe tablă se raportează în acțiunile lor, direct sau indirect, la regele propriu sau advers. Atacul direct al unei piese la regele advers poartă denumirea de șah. Astfel, numele acestui joc, șahul, poartă în sine o relaționare directă cu regele, sau altfel spus: jocul de șah implică chiar în denumirea sa apelul la rege. Regele e singura piesă care are deasupra capului crucea, ca semn al autorității omenești, care-și are izvorul în autoritatea dumnezeiască, căci Crucea este asociată mereu cu Hristos, Dumnezeul și Creatorul lumii, Cel ce de bunăvoie S-a răstignit pe ea. Regele este centrul psihologic al jocului de șah, atât prin autoritatea pe care o impune cât și prin prisma faptului că toate strategiile îl privesc în mod direct.

Prin analogie, lumea în care trăim nu ar avea sens fără Dumnezeu. Așa cum piesele de șah își justifică existența doar raportându-se la rege, la fel noi oamenii avem sens pe pământ doar raportându-ne la Cel care ne-a creat. Blaise Pascal spunea: „Dacă omul nu este făcut pentru Dumnezeu, de ce nu este fericit decât întru Dumnezeu? Dacă omul este făcut pentru Dumnezeu, de ce îi este el atât de potrivnic lui Dumnezeu ” iar Sfântul Tihon spunea: „Nimic nu este mai mare ca omul cu Dumnezeu şi nimic mai mic ca omul fără Dumnezeu. ”

Așa cum regele este centrul psihologic al jocului de șah la fel Dumnezeu stă în mijlocul creației Sale, fiind rațiunea de a exista a fiecărui lucru și a fiecărei persoane. Totul e creat, și fiecare lucru creat a primit un scop pentru a exista, din partea Creatorului. Totul are sens doar pentru că Dumnezeu le-a dat un sens.

Așa cum toată strategia jocului de șah se precipită spre final în jurul regelui, la fel viața oamenilor, buni sau răi, spre bătrânețe se apropie de Dumnezeu, temători fiind în pragul morții.

Te tabla de șah, regele este singura piesă ce nu poate fi capturată niciodată. Regele este nemuritor, deși poate cunoaște înfrângerea. Hristos este regele lumii, care deși învins pe tabla vieții, capturat, încolțit din toate părțile de dușmani, evadează din moarte, prin cruce, înviind ca un Dumnezeu. Regele, încolțit pe tabla de șah, este firea umană încolțită de propriile ei păcate care nu mai găsește niciun ajutor în puterea celor din jur. Pe orizontală toate șansele sunt epuizate și doar ridicarea privirii spre cer mai poate salva situația. Crucea de pe capul regelui simbolizează în ultimă instanță că soluția pentru om poate veni paradoxal, pe verticală, pe o altă axă a jocului, de sus, din cer, de la Dumnezeu. Când omul e prins în capcana proprie a egoismului și a răutății, doar crucea îl mai poate salva… și asta pentru că ea e semnul biruinței lui Hristos asupra răului. Crucea e izvorul vieții, altar pe care S-a răstignit Dumnezeu, căci prin ea a venit bucurie la toată lumea.

Finalurile de partidă surprind adesea pe tabla de șah regele conducându-și grijuliu pionii spre final, spre punctul maxim al vieții lor, spre moarte (ieșirea de pe tabla) și înviere (transformarea în altă piesă) la fel cum Dumnezeu ne însoțește pe fiecare din noi de la zămislirea în pântecele mamei până la moarte, făcând tot posibilul să ne mântuim. Regele încoronat cu cruce, ce poartă pionul spre final, este Hristos care-și poarta frații spre viața veșnică prin Crucea patimilor Sale. O rugăciune din acatistul Sfintei Cruce spune așa:

„De aceea cum pot eu să fug de Cruce, văzând pe Hristos că este ridicat pe ea? Cum sa-mi para grele chinurile vazand pe Stapanul meu ca le iubeste si le cere si le socoteste Lui de mare cinste? Rusine-mi este, cu adevarat, de ma voi intrista de relele ce-mi pricinuiesc oamenii, sau de ispitele ce-mi aduc diavolii, trupul si gandul meu cel rau, sau pentru saracia si bolile ce-mi vin din voia lui Dumnezeu pentru pacatele mele, deoarece acestea toate le trimite pentru ca sa ma apropie mai mult de El pentru ca sa-L slavesc si sa ma pedepsesc in aceasta viata pentru binele meu, pentru ca sa ma odihnesc cu mai multa marire intru imparatia Lui cea vesnica. ”

Regele este singura piesă care poate face rocada, și asta pentru ca această mutare să-i grăbească așezarea pe o poziție comodă, bine apărată, și restul armatei să se concentreze spre atac. Prin rocadă regele dă un impuls ofensivei zicând practic: „Mergeți fraților la luptă, eu m-am așezat bine!” Prin rocadă regele deblochează o teamă latentă a celorlalte piese că regele poate fi atacat, și le încredințează că totul e bine și pot uita de grija aceasta. Această retragere subtilă a regelui în spatele apărării este un gest de încurajare pentru armata sa, de a-și îndeplini menirea, de a ataca regele advers și a câștiga.

În relația noastră cu Dumnezeu, El este mereu Cel ne dă putere în orice facem, dar se implică cu discreție, lăsându-ne mereu impresia că prin puterea noastră am reușit. Se luptă împreună cu noi și ne întărește în bine, dar nu caută laude, ci se restrage discret în spatele nostru și ne lasă să credem că El ne-a ajutat, ca să nu constatăm asta din obligație. Dumnezeu este mereu Cel ce ia inițiativa și ne dă gânduri bune pentru a merge mai departe pe calea cea îngustă și strâmtă ce duce spre Împărăția Cerurilor. Dumnezeu este cel ce ne încurajează și ne întărește să mergem mai departe, să ne implinim vocația, să ne folosim de talantul pe care l-am primit.

În șah, regele alb nu se poate apropia de regele negru, păstrând mereu distanță minimă de o pătrățică. Cei doi regi nu pot ajunge la un compromis, nu se pot captura unul pe altul, și nici ataca. În viața de după moarte, binele nu va mai avea niciun amestec cu răul, pentru că nimic necurat nu va intra în împărăția lui Dumnezeu. În viața de acum binele se combină uneori cu răul în inimile oamenilor, dar se războiesc reciproc, și încearcă să se excludă unul pe altul. Hristos spune că nu putem sluji lui Dumnezeu dar și diavolului în același timp, pentru că în timp, pe unul îl vom urî și pe celălalt îl vom iubi. Distanța dintre cei doi regi de pe tabla de șah este tocmai această imposibilitate ca binele să stea veșnic lângă rău… Prin faptele noastre, în timp, ori ne înrăim mai tare, ori ne sfințim viața și ne apropiem de Dumnezeu.

Mutarea regelui oricând în timpul partidei dă semnale clare despre intențiile adversarului, în comparație cu mișcările altor piese mutarea regelui are o greutate anume, trăgând după sine toată strategia jocului. Intervențiile lui Dumnezeu în viața oamenilor se fac uneori evidente și produc schimbări majore. Deși Dumnezeu nu îngrădește libertatea oamenilor, El are putere de a ne influiența pe toți prin alegerile Sale. Minunile pe care le face Dumnezeu dau semnale clare uneori despre intențiile pe care le are cu un om, cu un popor sau cu lumea întreagă.

Pe tabla de șah, regele, atunci când se află în inferioritate puternică și înfrângerea este aproape, mai are o șansă de a remiza, patul. Patul e poziția de șah în care regele nu mai poate muta nicăieri, fiind amenințate toate zonele din jurul lui cu șah. La fel, și celelalte piese de pe tabla de șah nu mai pot fi mutate din cauza unui blocaj zonal. Patul e soluția neașteptată de a ieși la egalitate dintr-o partidă care era ca și pierdută.

Pe tabla vieții Dumnezeu-Regele mai are mereu o soluție pentru problemele noastre, indiferent cât de gravă ar fi situația. Ba mai mult, Dumnezeu spre deosebire de noi care ne supunem regulilor de pe tabla de șah a vieții, nu este limitat în alegerile Sale, nu este constrâns de nimic. Legile universului, pe care El Însuși le-a creat, le poate depăși oricând și poate interveni astfel în creație prin intervenții mai presus de fire (prin minuni).

Regele, dama și mintea jucătorului de șah sunt principalele instrumente psihologice prin care se poate obține victoria. Regele apărat cât mai bine, dama ieșind la atac cât mai eficient, iar mintea șahistului menținând totul într-un perfect echilibru, până la victoria finală.

În lumea reală, regele este Tatăl care este mereu discret și lucrează (atacă) doar prin Fiul (dama) pe care-l trimite în lume pentru a ne mântui pe toți. La lucrarea celor doi se adaugă mereu Duhul Sfânt (mintea nevăzută a șahistului), Cel ce pe toate le împlinește, și prin care Fiul lucrează în inimile oamenilor.

Claudiu Balan