LOADING

Type to search

Reset. Agendă catehetică despre sfinți și animale (III)

Ortodoxie si traire

Reset. Agendă catehetică despre sfinți și animale (III)

Share

Sfântul simplității spunea că cei care doresc să trăiască o viaţă duhovnicească autentică ar trebui să înceapă prin a se mulţumi cu puţine. În acest fel, aceştia se vor elibera de duhul lumesc, vor avea mai puţine griji, iar viaţa le va fi simplificată, cu suficient timp pentru cele duhovniceşti. Încărcaţi de griji privind studiile şi viaţa, precum şi de preocupări lumeşti, tinerii simt nevoia unor momente de pace şi de resetare a propriilor valori, astfel încât să-şi lucreze virtuţile şi să-şi găsească traiectoria de dezvoltare şi de mântuire.

Cu cât oamenii se îndepărtează mai mult de viaţa cea simplă, firească şi înaintează spre lux, cu atât creşte şi neliniştea din ei. Şi cu cât se îndepărtează mai mult de Dumnezeu, este firesc să nu afle nicăieri odihna. De aceea umblă neliniştiţi chiar şi împrejurul lumii – precum cureaua maşinii împrejurul roţii nebune – pentru că în toată planeta noastră nu încape multa lor linişte. Din traiul cel bun lumesc, din fericirea lumească iese stresul lumesc.

Oamenii încearcă să se liniştească cu calmante sau cu teorii yoga şi nu vor adevărata linişte, care vine atunci când se smereşte omul şi care aduce mângâierea dumnezeiască înlăuntrul lor, zice sfântul simplității Şi turiştii care vin din ţări străine şi umblă pe drumuri, prin soare, căldură, praf, prin atâta zăpuşeală, gândeşte-te cât suferă! Ce silă, ce apăsare sufletească au, de ajung să socoată destindere această chinuială exterioară! Cât sunt de izgoniţi de ei înşişi, de ajung să socoată această chinuială drept odihnă!

Când vedem un om cu o nelinişte mare, cu mâhnire şi supărare, deşi le are pe toate – nu-i lipseşte nimic – atunci să ştim că-i lipseşte Dumnezeu.

Viaţa de astăzi e alergătură, este o junglă, un iad. Dumnezeu să mă ierte, zice sfântul simplității, dar lumea a ajuns un adevărat spital de nebuni. Oamenii nu se gândesc la cealaltă viaţă, ci cer numai aici mai multe bunuri materiale. De aceea nu află linişte şi aleargă mereu. În mod minunat, sfântul simplității vorbea cu urșii, îmblânzea șerpii, îndruma iepurii, iubea căprioarele.

Dumnezeu este foarte aproape de noi, dar și la mare înălțime, zice sfântul simplității. Pentru ca cineva să-L „îndoaie” pe Dumnezeu, să-L facă să Se coboare și să rămână cu el, trebuie să se smerească și să se pocăiască. Atunci Preamilostivul Dumnezeu, văzând smerenia lui, îl înalță până la ceruri și-l iubește foarte mult.

Sfântul Ilie este hrănit de un corb. Prorocul Daniel, a rămas nevătămat în groapa cu lei, unde a stat vreme de șase zile. Hristos a venit în lume primind căldura și afecțiunea animalelor, în ieslea din Betleem. Mai târziu, când Hristos era gata să predice lumii, după postul de 40 de zile, Îl vedem trăind în mijlocul fiarelor din deșert: Era împreună cu fiarele și îngerii Îi slujeau.

În minunea vindecării demonizaților din ținutul Gherghesenilor, Hristos a poruncit demonilor să intre în turma de porci, animale necurate potrivit Legii Vechi, care s-au aruncat în lac. Aceasta este o dovada că și animalele pot fi posedate de diavol. Iona a rămas trei zile în burta balenei, număr ce simbolizează perioada de timp de la Răstignire până la Înviere.

Este minunată întâmplarea din viața sfinților Trofim si Dorimedont, care au fost dați ca hrană unui urs sălbatic. Deoarece au rămas nevătămați, au fost aruncați apoi la leoparzi, apoi la lei. Pentru că nici leii nu i-au vătămat, prigonitorul a încercat singur să-i omoare, însă leii i-au apărat pe sfinți. Moaștele sfinților Filomon și Apolonie au fost duse de un delfin în Alexandria. De asemenea, știm că un leu l-a ajutat pe cuviosul Zosima să îngroape moaștele sfintei Maria Egipteanca.

În cazul Sfântului Golindouch, nu numai ca nu a fost rănit de dragon în peșteră, dar fiara a fost îmblânzită și a sfârșit prin a-și odihni capul pe sfânt. În mod similar, Sfântul Ioan a fost protejat de scorpioni și șerpi. Sfântul Alexandru a fost condamnat a fi aruncat bestiilor, însă, după rugăciunea sa, unele și-au plecat capul înaintea lui, în timp ce altele îi lingeau rănile. Impresionant este cazul Sfântului Ipatie din Gangra, care a omorât în mod miraculos un balaur ce a pătruns în castelul împăratului Constanțiu al II-lea. A atins toiagul de gura balaurului și acesta l-a urmat până în hipodrom, unde a ars într-un foc uriaș.

Sfântul Koprios a fost hrănit atunci când era mic de o capră ce a păscut cu celelalte, iar când a venit timpul sa alăpteze sugarul a coborât de pe munte, a îndeplinit sarcina, iar apoi s-a întors la păscut. Același sfânt a urcat muntele cu un măgar care a fost rănit de un urs. După aceea, a încărcat ursul cu lemnul și i-a spus: “Tu vei înlocui măgarul până se va recupera.”

Din viața Sfântului Martin este o poveste fericită care arată dragostea animalelor față de sfinți: în zona Nitria, un ascet trăia cu ierburi sălbatice, dar nu știa cum să le selecteze pe cele bune de cele otrăvite, astfel încât să nu sufere de convulsii. În acest fel, a încetat să mănânce timp de șapte zile și era pe punctul de a muri. Apoi un ibex (capră sălbatică cu coarne mari și curbate) s-a apropiat de el și i-a aruncat un sac de legume. Fiara cu gura ei a ales ierburile bune dintre cele otrăvitoare. În felul acesta, ascetul, luând acest lucru ca un exemplu a ceea ce ar trebui să mănânce, a fost salvat de la moarte.

O hienă l-a vizitat pe Sfântul Marcu Ascetul, i-a adus puiul orb și s-a purtat ca și cum aștepta ca sfântul să îl vindece. Sfântul s-a rugat, a scuipat pe ochii puiului și l-a vindecat. După câteva zile, hiena i-a adus carnea unui berbec. Ascetul a luat-o, după ce s-a asigurat că hiena a înțeles că nu ar trebui să rănească animalele săracilor.

Una din cele mai comune probleme ale plantelor și copacilor o reprezintă lăcustele. Biserica noastră se roagă la Sfântul Trifon, care a făcut minuni cu lăcustele. Un caz similar este cel al călugărului Ioannikios. Acesta a fost pe Insula Thassos, care era infestată cu șerpi veninoși. Locuitorii l-au rugat să îi scape de această povară. Acesta s-a rugat și imediat șerpii au ieșit din ascunzători și s-au îndreptat spre mare, unde s-au înecat.

Înțeleptul Hadzigeorgis a făcut semnul crucii pe mistrețul ce îi distrugea grădina, iar animalul a rămas nemișcat. Apoi l-a luat de ureche și l-a închis în grajd ca și pedeapsă. După trei ore l-a eliberat și i-a spus că dacă se întoarce o să primească o pedeapsă dublă.

În viața sfantului Serafim de Sarov se spune că acesta a fost slujit de un urs, care avea „diaconia sa”. Atunci când trebuia să primească vizitatori, sfântul îi spunea ursului Mișa: „Decât să-i sperii pe oameni, mai bine du-te să-mi aduci ceva bun. Iar acesta îi aducea miere.”

De acum nu mai acționez eu, ci Hristos acționează în mine. Sper să ajung în paradis, pentru că Hristos din mine nu poate sta în infern. În mine nu mai acționează fiara. Bucuria nu mai este a mea, ci este bucuria Lui în mine. Fiara nu mai are acces. Cine crede, acționează în consecință. Hristos îi cheamă pe pescari, îi scoate din anonimat și îi face vârfuri de lance ale istoriei mântuirii. Din momentul în care ei au acceptat, Hristos acționa în ei. Cine nu devine înger, se preface în demon. Ei au devenit îngeri. Hristos le-a propus să Îl reprezinte, să manifeste puterea Lui, să Îi facă reclamă.

Nu vorbim despre Hristos ca să ne aflăm în treabă, ci ca să ne bucurăm de invocarea Numelui Lui. Știm ce așteaptă Hristos de la noi. Pentru un ateu, păcatul nu are importanță. Pentru un creștin, păcatul îl oprește pe Hristos să acționeze în el. Din momentul în care un creștin își pune nădejdea în Dumnezeu, simte bucuria împăcării și mulțumește pentru acțiunile Lui din viața zilnică. Acel creștin nu se mai simte descurajat. Nu se mai îngrijorează de animalele din ogradă, ci are grijă de sufletul atât de neglijat până atunci.

Viața de ateu pare mai ușoară, pentru că se reduce la animalic. Dar nu este, deoarece doar atunci când Hristos acționează în om lucrurile merg într-o direcție bună.

Sentimentele de eșec și de condamnare trebuie confruntate cu învățătura biblică: Nu mai este osândire pentru cei ce sunt ai lui Hristos. Doar diavolii și cei ce aparțin diavolilor vor merge în infern. Dar noi aparținem de Hristos. Doar animalele sălbatice sunt împușcate. Noi suntem chipul Lui, nu o pradă.

Legea 205/2004 pedepsește omul crud față de un animal, dar nu pedepsește animalul crud față de un om. Legea este incompletă. Multe persoane sunt găsite sfâșiate de lupi, dar numai accidental lupii ajung să fie pedepsiți. Legea lui Hristos este completă, nimic nu a fost omis. Omul care nu se comportă animalic se va îndumnezei.

Nu toate luptele se câștigă prin arme. Dumnezeu cucerește miliarde de suflete fără armată. Nu trebuie să fim violenți ca să câștigăm ceva. Nu suntem animale de pradă, nu ne sfâșiem între noi. Singura luptă este cu noi înșine, cu păcatul din noi. Pacea sufletească vine după un război cu păcatul. Suntem în siguranță doar dacă nu suntem prea aproape de lupi. Sfântul păcii ne îndrumă să strigăm către Hristos și El va birui în lupta noastră.

Puii leilor mugesc ca să ceară de la Dumnezeu mâncarea lor, zice sfântul pocăinței. În marea largă se găsesc târâtoare nenumărate, toate așteaptă ca Dumnezeu să le dea hrană la bună vreme. Omul – în schimb – a făcut un vițel din metal prețios și s-a închinat idolului, s-a prostit de bună voie, cum zice sfântul străjer.

Omul a ajuns ca pelicanul din pustiu, ca bufnița dintre dărâmături, ca o pasăre singuratică pe acoperiș. Fiarele câmpului se vor adăpa din izvoarele trimise de Dumnezeu și asinii sălbatici își vor potoli setea. Dumnezeu face să răsară iarba pentru hrana dobitoacelor și îngăduie cerbilor să se adăpostească în munți. Sfântul navigator oficiază liturghia pascală pe o balenă, descoperind cu sute de ani înainte teritoriile de dincolo de Atlantic. Fără sfinți, lumea ar fi o noapte fără dimineață.

Hristos intră triumfal pe un asin, pentru ca omul să nu se mai poarte ca un măgăruș.

 

Te slăvesc, Doamne! Nu ai intrat în sfântul oraş Ierusalim călare pe un cal de luptă, ci, umil, pe un măgăruş. Ştiai că eşti înconjurat de ucigaşi, şi totuşi ai venit în pace, şi prin sacrificiul tău ai învins întru totul moartea înainte să se sfârşească săptămâna.

Când călăreşti pe un măgar şi măgarul se rătăceşte, nu măgarul este cel ce a greşit. Greşelile copilăreşti nu aparţin copiilor, dar nici tusea măgărească, măgarilor. Măgarul crede fără îndoială despre cal că e un animal cu urechile schiloade, iar despre catâr că e un măgar degenerat. Cine e măgar şi se crede cerb, se verifică la săritura peste groapă. Când din cerbul răpus au rămas doar coarnele, mai vin câţiva lupi întârziaţi, foarte indignaţi. Se spune că înotul face bine la siluetă. Asta spun cei care n-au văzut încă o balenă.

 

Azi e ziua Sfintei Vineri, zi în care un domnitor al Moldovei (Vasile Lupu) a plătit imensele datorii ale Patriarhiei Ecumenice de la Constantinopol. A fost una dintre cele mai generoase donații din istorie. De atunci, Iașiul este o urbe binecuvântată.

Am fost surprins să aflu despre venirea alanilor (trib sarmat încreștinat) în vremuri medievale. La 1300, Prutul se numea Alanus, iar Moldova este trecută pe o hartă europeană drept Alania. Iașiul este menționat drept Târgul iubitorilor de vin. După ce sunt înfrânți de către Hoarda de Aur, alanii (iașii) supraviețuitori din zona Mării Azov emigrează spre Iași. Pentru Evul Mediu, 10.000 de iași reprezintă o emigrare masivă. În Caucaz, urmașii iașilor sunt osetinii din Vladikavkaz (în a căror limbă iași înseamnă faimă). Ulterior, iașii din Alania fie vor migra spre Bizanț, fie se vor amesteca cu cumanii. Curios este că și Osijek-ul croat se numea în vechime tot Iași. Unii alani (iași) au migrat spre Panonia, unde au lăsat urme până azi (un județ și multe localități le poartă numele), dar mai ales faima de buni arcași. În secolul al XVI-lea, Iași-ul nostru a fost incendiat de patru ori, de tătari, de turci, de cazaci și de poloni. Cea mai cruntă a fost distrugerea provocată de către cazaci. Disperați, moldovenii se ascundeau în singurele locuri fortificate, mănăstirile, pentru a nu fi vânduți ca sclavi. În secolul XVIII, orașul a fost devastat de ciumă. În 1944, cu două zile înainte de 23 august, orașul a fost ocupat de trupele sovietice. Dar lucrul cel mai important a fost aducerea moaștelor Cuvioasei Parascheva.

În anul 1641, racla cu moaştele Sfintei Vineri a fost transportată cu o corabie pe Marea Neagră, fiind însoţită de trei mitropoliţi greci, Ioanichie al Heracleei, Partenie al Adrianopolului şi Teofan al Paleopatrei. A ajuns la Galaţi, apoi la Iaşi, pe 13 iunie, iar racla a fost întâmpinată de Vasile Vodă Lupu, de Sfântul Mitropolit Varlaam şi de episcopii de Roman şi Huşi, de cler şi credincioşi.

Păcatul este un vulcan activ, care – mai devreme sau mai târziu – va erupe cu violență. Solul vulcanic pare roditor, aduce profit la recoltă, dar costul este imens. În mod absurd, omul vrea să se despartă de natură. Metropola cu treaba ei și natura sălbatică la fel cu treaba ei, în două lumi paralele. Dar Dumnezeu nu are două creații.

Bromo este un vulcan spectaculos, adesea asociat cu hinduismul. Dar este și un idol, lumea se roagă vulcanului să nu îi distrugă. Locuitorii sunt amenințați de crizele de furie ale vulcanului. Când lava avansează, creștinii italieni din Catania se roagă sfintei vulcanilor. În Guatemala, șamanii cred că vulcanul transmite mesaje oamenilor. În Ecuador, vulcanul este punctul de reper al întregului popor și motivarea pentru purificare.

Oamenii care locuiesc în proximitatea vulcanilor sunt mult mai practicanți în ceea ce privește religia lor.

În spatele lumii naturale se află Dumnezeu, Care nu este o forță înfricoșătoare (amenințătoare), ci mângâietoare. Mai degrabă vedem efectele lumii căzute, atât prin erupții vulcanice, cât și prin sfâșierea de către lupi. În universal mesianic, aceste violențe vor dispărea. Vezuviul a fost socotit pedeapsa divină pentru cetatea decadentă.

În Hawaii, erupția vulcanică este pedeapsa adusă de alt idol, zeița Pele. Marele fotbalist și-a ales porecla după zeiță, nu invers. Aborigenii cred că idolul Pele are menirea să creeze pământ nou, distrugând pe cel vechi. Mai mult, zeița își schimbă mereu înfățișarea. Este considerată zeiță, pentru că scuipă foc. Aborigenii consideră că acest idol are puteri vindecătoare și că nu doar aduce ploaia, ci o și face. Este un zeu-demon, alături de trișorul Azeban, pisica Bastet, crocodilul Sobek, fulgerul Aji Suki Taka Hiko Ne, șarpele Kukulcan, pasărea Bmola sau ghinionistul Raiku. Nu suntem stăpâni pe acest pământ, ci doar avem grijă de el temporar. În Noua Zeelandă, există trei cuvinte importante: cunoaștere, respect și conștiință, puse în legătură cu grija pentru creație.

Doamne, Cel ce ești Atotprezent, iartă-ne absențele! Ca și Adam, ne ascundem cu veștminte de piele în iglu, dar unde vom fugi? Cine nu mai crede în Tine nu crede în nimic, ci crede în orice. Rugăciunea pornită din inimă îi este de trebuinţă omului, fiindcă lu­mina minţii noastre nu răzbeşte departe şi nu poate cuprinde în sine prea mult din lumina supremei înţelepciuni. Domnul Dumnezeu este Lumina cea nemărginită şi în lume se vădeşte noianul înţelepciunii şi atotputerniciei Sale, în timp ce în noi nu se află, ca să spun aşa, decât un strop infim din put­erea şi înţelepciunea Sa, fiindcă doar atât ni s-a dat să avem în trupul nostru supus putreziciunii, zice sfântul carității.

Am lovit icebergul și ne certăm pentru bărcile de salvare. Primim o telegramă de pe front: Evanghelia. Suntem anunțați că un Miel S-a adus jertfă nevinovată pentru omenire. Îngerul ne avertizează: Dacă nu veți crede în căldura Lui, veți îngheța. Nu e o amenințare, ci o rugăciune: Veniți de primiți căldura Lui! Vă certați pentru cartofi și mere, vă îmbuibați cu miei și capre, ați uitat de Sărbătoare.

Trăiesc în istorie doar cei care şi-au pus viaţa în slujirea altora şi trăiesc veşnic cei care au ales să vieţuiască în Dumnezeu.

A trăi pentru tine este un mod de a-ţi îngropa viaţa. Moartea este examenul existenţei noastre. Atunci ne întrebăm: Pentru ce am trăit? Cât nonsens poate avea răspunsul: Am trăit pentru mine! Dar viaţa se poate trăi deplin doar în încredere. Nu putem trăi pentru cineva dacă avem cea mai mică umbră de îndoială asupra lui. Iată că tocmai sinceritatea şi încrederea sunt foarte rare astăzi. Omul a ajuns să spună că nu are încredere nici în el însuşi. Viaţa în Hristos dă sens vieţii tale pentru că înainte de a avea încredere în El, Dumnezeu are încredere în tine. Nu vei muri. Trupul tău va pieri, dar tu vei trece într-o altă lume, deosebită, vei rămâne în viaţă, îţi vei aduce aminte de tine şi vei recunoaşte lumea întreagă care te va înconjura, zice sfântul zăvorât.

Doamne, Tu ești viața și cuviința, frumusețea tuturor făpturilor vii și neînsuflețite, Tu ești culoarea și mireasma plantelor, Tu ești respirația tuturor ființelor organice și anorganice, fiindcă Tu pricinuiești rodirea, hrănirea în plante, în arbori și în arbuști. Tu ai dat albinelor putința să facă faguri cu miere și păianjenului să își țeasă păienjenișul, iar viermilor de mătase să facă coconi, zice sfântul carității. E mai bine să fii nevrednic şi să ştii că eşti nevrednic, decât să fii vrednic şi să te lauzi cât de vrednic eşti tu. Pe o mâncare care clocoteşte nu se aşează muştele.

Pentru victimă, șarpele este cea mai înfricoșătoare ființă. Cobra își hipnotizează victim cu unduirile sale. Totul se termină într-o secundă. La rândul ei, poate fi hipnotizată de îmblânzitorul de șerpi.

Dacă vezi un şarpe, omoară-l. Nu desemna un comitet responsabil pentru şerpi.

Mic sau mare, şarpele rămâne şarpe. Dacă vrei să ucizi un şarpe, taie-i capul. Hristos ridică blestemul. Biserica este un punct de prim ajutor pentru cei mușcați de șarpe. Răniții sunt bandajați și resuscitați, iar veninul dispare. Metanii cu lacrimi! Acestea ne vor vindeca.

Dacă v-aș spune că sunt tânăr, deși nepotul meu este pensionar, nu m-ați crede. Probabil că ați calcula că am un fiu de 85 de ani deja. Sau v-ați gândi la o pensie anticipată. Ar exista și posibilitatea să fie un nepot de frate, iar fratele cu mult mai mare decât mine. Aceasta din urmă variantă ar fi cea mai plauzibilă, deși puțini s-ar gândi la ea. Am ales un exemplu oarecare, pentru a arăta că de foarte multe ori suntem pe piste greșite și tragem concluzii eronate.

Dacă L-aș vedea, nu L-aș mai scăpa din ochi. Pădurea este frumoasă, dar întunericul pădurii este urât. Lumea este o pădure pe care El o luminează. Rătăcit în pădure, El mă va găsi. Misiunea Lui de recuperare a oii pierdute nu eșuează. Îmi oferă Băutura care omoară toți viermii și toți șerpii din mine. Eu sunt în pădure, iar El este Lanterna mea.

Are grijă Dumnezeu Proniatorul să nu fie prea puține stele. Are grijă să nu fie prea multe stele. Are grijă ca perioada de rotație să nu fie prea scurtă. Are grijă ca grosimea scoarței să nu fie mai subțire. Are grijă ca distanța față de Jupiter să nu fie mai mare. Are grijă ca aportul de gaze și praf să fie suficient pentru a alimenta formarea continuă de stele. Are grijă ca supernovele să erupă destul de departe, astfel încât viața să nu fie exterminată de radiații. Are grijă de toți pădurenii!

Știam toate echipele din Europa, până la liga a treia. Doar că sportul îmi oferea o cupă goală. Părintele m-a apropiat de un Potir plin, m-a câștigat pentru Biserică și nu cred că Eurosport s-a supărat. Părintele m-a învățat cum să îi cunosc pe cei din Liga lui.

Pierdut în deşert, simt că umblă Cineva împreună cu mine. Este un sentiment al prezenţei Lui pe care nu îl ai atunci când eşti înconjurat de alţi oameni. Este de ajuns o singură întâlnire, ca să treci de la decădere la sfinţenie. În această regăsire constă Evanghelia. Pentru această întâlnire a venit la noi. Descopăr un Tată mărinimos, Care se lasă despuiat de bunuri de către cel mai mic fiu. Învăţ înălţimea şi adâncimea Lui. În deşert, Îl găsesc pe Omul Întâlnirii. Fiul Omului Se dăruieşte cu duioşie. Primesc un privilegiu excepţional: Dacă voi face ascultare, răsplata va fi fericirea veşnică. Aici nu mai zgomoteşte lumea, nu mai freamătă universul. Praful mă acoperă şi încerc să mă debarasez de el, ca să pot respira. Fără El, acum eram mort. Fiecare zi de acum încolo este un bonus. Credeam că Îl cunosc, dar nu ştiam nimic despre El. Citisem sute de cărţi, dar eram un biet nazarinean care nu putea crede că Fiul teslarului face minuni. Mă înşelam amarnic, dar nu ştiam asta. Abia în deşert am înţeles că smerenia este casa Lui. Căldura sufocantă face atmosfera grea, dar gândul că El este printre noi vindecă orice teamă. Voi căuta gustul vieţii în El. Voi căuta libertatea. Hozeva este cetatea mea de scăpare. Ştiu că El crede în mine. Ştiu că îşi pune nădejdea în mine. Ştiu cât de mult mă iubeşte. Eram un cleric care încerca să murmure o rugăciune. În realitate, eram doi. De faţă era Cineva care nu spunea absolut nimic. Dar prezenţa Lui schimba totul.

Ridicați-vă, crinii țarinii, căci gura Lui cea sfântă numele vostru a pomenit. Ridicați-vă, pietre, căci picioarele Lui sfinte peste voi au călcat. Ridicați-vă, deșerturilor, căci cu rugăciunile Lui ați fost sfințite. Ridicați-vă, pâine și vin, căci pe voi dintre toate v-a binecuvântat. Ridicați-vă, peștilor, căci flămând a fost și voi L-ați hrănit. Ridicați-vă și vă rușinați, spini și trestii, căci durere I-ați pricinuit. Ridicați-vă și vă căiți, fier și lemn, căci chinuri pe cruce I-ați pricinuit. Ridicați-vă și vă tânguiți, locuitori ai cetăților, căci Lui nu ați crezut. Ridicați-vă și vă acoperiți cu cenușă, căpetenii, că voi L-ați osândit.

Priveghere și workshop la Iași. Titlu mare în ziar bisericesc. Acum ceva timp o asemenea asociere era greu de conceput. Asocierea ispitei animalice cu soluția sfinților brusc nu mai pare atât de originală. În deșert, pe drum, lași totul în urmă. Deșertul este segmentul dintre sclavie și libertate, dintre Egipt și Israel. În liniștea deșertului, auzi lacrimile pustnicilor pentru cei nemântuiți.

În deșert te rogi permanent, nu doar când îți pierzi cămila. O cămilă poate să lucreze o săptămână fără se bea, omul poate să bea o săptămână fără să lucreze. Cei care au o cămilă în deșert au aceeași mândrie ca și posesorii de mașini scumpe din oaze.

În Persia se zice că moartea este o cămilă ce doarme pe pragul fiecărei case.

În India se zice că dacă bagi în casă un pui de cămilă vei fi nevoit să dărâmi casa. În Alaska se zice că toata zăpada din lume nu e suficientă pentru un un Crăciun perfect. Deșerturile sunt parcurile pustnicilor. Un delfin învață engleza, dar un englez nu învață delfineza. Când vulturii tac, papagalii trăncănesc. În Jamaica se zice să nu spui crocodil până treci râul. Când un crocodil deschide gura nu știi dacă zâmbește sau vrea să te mănânce. În Cambodgia se zice că nu e nevoie să înveți crocodilul să înoate.

 

Marius MATEI

Marius Matei

Preot in Floresti, jud. Cluj. Editorialist Lumea Credintei. Autor al volumului "Catehismul invierii. Un pelerinaj spre lumina" (Editura Lumea credintei, Bucuresti, 2016). Colaborator la reviste si ziare: "Lumea credintei", "Ariesul de Turda", "Adevarul de Cluj", "Scutul patriei".

  • 1

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *