Rugăciunea Postului Mare tâlcuită de Sfântul Inochentie al Odesei

Cum numărul de faţă apare în mijlocul Sfântului şi Marelui Post, prin care ne pregătim, sufleteşte şi trupeşte, să întâmpinăm după cuviinţă marele praznic al Învierii Domnului, să ni-l luăm drept călăuzitor pe «calea pascală », printre alţii, pe un mare înduhovnicit rus din secolul al 19-lea, Sfântul Inochentie al Odesei, şi să luăm aminte la frumoasa şi adânca sa tâlcuire duhovnicească a rugăciunii Sfântului Efrem Sirul (rugăciune care, după rânduiala Bisericii răsăritene, se rosteşte anume în Sfântul şi Marele Post). Traducerea românească (în care rugăciunea e puţin diferită de forma în care s-a impus ulterior) a fost făcută la 1910 de viitorul patriarh Nicodim Munteanu, iar în fragmentele reproduse aici apare discret îndreptată după limba de azi. (R. C.)

Doamne şi Stăpânul vi eţii mele, duhul trândăvi ei… [nu mi-l da mi e] –

Ne-am fi putut aştepta, fraţii mei, ca Sfântul Efrem Sirul să-şi înceapă smerita rugăciune cu cererea de a fi îndepărtată de la dânsul altă patimă oarecare, iar nu trândăvia sau lenea, care nu pare un lucru aşa de însemnat. Însă omul lui Dumnezeu vede în trândăvie pe cel mai mare duşman al mântuirii sale, căci păcat este a nu face nimic, când Însuşi Domnul zice despre Sine şi despre Tatăl ceresc: «Tatăl Meu până acum lucrează, şi Eu lucrez» (Ioan 5, 17). Lenea slăbeşte puterile şi însuşirile noastre, atrăgând după sine patimi şi năravuri rele, prin care ne amăgim că putem scăpa de plictiseală şi urât. De aceea, fiecare se cade să aibă lucrarea lui, căci omul fără ocupaţie e jucăria diavolului.

… [duhul] deznădejdii, … [nu mi-l da mi e] –

Adevăratul duh creştinesc este cel al luminii, al bărbăţiei şi al tăriei, al păcii şi al bucuriei necurmate. Or, în omul nemulţumit şi dezgustat de el însuşi, care şi-a pierdut speranţele şi năzuinţele, ce curaj, ce tărie, ce pace şi ce bucurie mai poate fi? «Întristarea lumii acesteia moarte lucrează», zice Sfântul Apostol Pavel (II Corinteni 7, 10). Deznădejdea vine de la duhul întunericului, ca să ne slăbească în «lupta cea bună» şi toată râvna postitoare. [În versiunea românească a rugăciunii curentă astăzi nu apare duhul deznădejdii, ci al grijii de multe.]

… [duhul] iubirii de stăpânire, … [nu mi-l da mi e] –

Acesta este duhul care, sălăşluindu-se oarecând în îngerul cel de lumină purtător, l-a întunecat şi l-a alungat pentru totdeauna din cer. Primejdia acestui duh, frate cu duhul mândriei sau slavei deşarte, este pretutindenea prezentă, iar omul stăpânit de el ar fi gata să facă orice pentru a şi-l satisface, stârnind ura şi dispreţul celorlalţi. Dar nouă Domnul ne spune: «Cel ce voieşte să fie mai mare între voi, acela să se facă tuturor slugă » (Matei 20, 26). Creştine, cu cât vei fi mai sus, cu atât trebuie să fii mai smerit, mai străduincios şi mai dezinteresat, ştiind că toată stăpânirea este de la Domnul şi că toate sunt trecătoare!

… şi [duhul] grăirii deşarte nu mi-l da mi e. –

«Pune, Doamne, pază gurii mele! », se cuvine a ne ruga mereu, cu Psalmistul, căci din limbuţie şi clevetire nu iese nimic bun. Nu este cuvântul nostru icoana Cuvântului creator? Atunci să nu-l risipim şi să nu-l înjosim, ci să facem postul limbii, grăind numai cele de trebuinţă, cu toată înţelepciunea.

Iar duhul curăţiei, … [dăruieşte-mi-l mi e…]

– Pentru a ne păstra curaţi, avem a ne lupta cu însăşi firea noastră căzută, de aceea se cuvine a cere întru aceasta ajutor mai presus de fire: «Aruncă către Domnul neputinţa firii tale – ne învaţă Sfântul Ioan Scărarul – şi mărturiseşte înaintea Lui toată slăbiciunea Ta: atunci pe nesimţite vei primi de la Dînsul şi darul curăţiei ». Rugăciunea şi postul sunt cele mai bune mijloace pentru dobândirea şi păstrarea curăţiei sufleteşti şi trupeşti.

… [duhul] smereniei, … [dăruieşte-mi-l mi e…] –

şi jertfă de noi înşine – ne face plăcuţi şi lui Dumnezeu, şi oamenilor. Unii cred că smerenia e o formă de înjosire, dar adevărata smerenie nu înjoseşte, ci înalţă, cum Însuşi Cel ce S-a smerit până la cruce ne încredinţează, zicând: «Cel ce se va smeri pe sine, acela se va înălţa» (Luca 18, 14). Cele mai frumoase lecţii de smerenie trebuie să le luăm de la Hristos şi de la sfinţii Lui.

… [duhul] răbdării … [dăruieşte-mi-l mi e…] –

Duhul răbdării, care vine ca un dar de sus, ne face să biruim mai uşor toate încercările, fără pripă şi fără cârtire. Şi ce pildă mai mare decât cea a Domnului şi Mântuitorului nostru, Care, în locul bucuriei ce I se cuvenea, a suferit crucea. El a pregătit cununi în cer tuturor celor ce rabdă sau pătimesc pentru dreptate.

… şi [duhul] dragostei dăruieşte-mi-l mi e, slugii Tale. –

De vom avea toate ale lumii, dar dragoste nu vom avea, de nici un folos nu ne vor fi acelea, după cum ne învaţă Sfântul Apostol Pavel (I Corinteni 13, 1-3). Iar Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan ne destăinuieşte că Dumnezeu Însuşi este Iubire (I Ioan 4, 16). Cugetând la acestea, fraţilor, să ne încălzim cu focul dragostei inimile noastre cele răcite şi să ne topim laolaltă în flacăra dragostei lui Hristos, Care a biruit lumea!

Aş a, Doamne Împărate, dăruieşte-mi ca să-mi văd păcatele mele…

– Nu ne face plăcere să ne vedem păcatele şi adeseori închidem ochii asupra lor. Dar cercetarea de sine şi spovedania sunt temeiurile oricărei îndreptări şi iertări. Deci creştinul cel adevărat se va deprinde săşi vadă căderile şi slăbiciunile, ca să se lecuiască de ele cu ajutorul harului dumnezeiesc, fiind aspru cu sine şi îngăduitor cu ceilalţi.

… şi să nu osândesc pe fratele meu, că binecuvântat eşti în vecii vecilor.

Cine-i fără de păcat, ca să-i osândească pe fraţii săi? Şi oare judecata nu este a lui Dumnezeu? Tu priveşte la fratele tău păcătos ca la un om bolnav, pentru că păcatul este o boală cu adevărat, ba chiar cea mai rea dintre toate bolile. Dar putem noi osândi un bolnav că este bolnav? Mai degrabă să-l înconjurăm cu mila noastră şi să ne rugăm pentru el, binecuvântând pe Cel ce nu vrea moartea păcătosului, ci izbăvirea lui. Amin.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reguli:

  1. Tratati persoanele care scriu aceste editoriale cu respect, nu folositi un limbaj necivilizat sau cuvinte care sa aduca o vatamare morala celorlalte persoane care posteaza mesaje.
    1. In comentariile dumneavoastra va rugam sa va referiti doar la editorialul in cauza si sa nu atacati autorul.
    2. Nu folositi un limbaj explicit sexual, vulgar sau care sa care sa jigneasca.
    3. Fara comentarii discriminatorii cu tenta xenofoba, antisemita sau rasista.
  2. Nu publicati sau solicitati in comentariile dumneavostra adrese de web, produse sau servicii.
  3. Nu transformati aceste comentarii de editoriale intr-un „chat”.
  4. Pentru protectia dumneavostra nu folositi in comentarii informatii personale, adrese de email, numere de telefon sau URL.
  5. Daca aveti vreo plangere in ceea ce priveste administrarea acestor comentarii puteti trimite un mesaj la adresa de mail: contact@revistalumeacredintei.ro.
  6. Comentariile care intra in contradictie cu regulile de mai sus vor fi sterse fara a se afisa vreun motiv.
  7. Daca veti continua sa sfidati aceste reguli nu veti mai putea sa postati mesaje.

Comentand in acest editorial, sunteti de acord cu regulile precizate, le intelegeti si va dati acordul ca le veti respecta. Va multumim.