Să nu mai cioplim idoli în noi

Ceea ce este glorios este destul de dureros inițial. Lașii și fricoșii renunță și nu mai apucă bucuria de la final. Nu poți vorbi de eliberarea din iad, fără fi trecut prin el*. Dramaturgul elvețian Friedrich Durrenmatt este sigur că lipsa iertării dintre noi transformă mediul într-unul infernal. Astfel, omul multiplică iadul, în loc să îl elimine definitiv. În loc să afle ce este mântuirea și Cine este Mântuitor. În loc să iubească profeția și să lucreze la împlinirea ei. În loc să se bucure că mântuirea este un dar.

Criminalul este iertat sub epitrahil, nu în fața unui juriu. Este reabilitat prin credință și har, pentru a nu recidiva niciodată, pentru a se transforma în cu totul altcineva, mai bun, mai iertător, mai blând. În Est, fiecare ins are suspiciunea că toți sunt spioni. În Vest, fiecare ins are suspiciunea că toți sunt infractori. În Rai, toate suspiciunile sunt înlăturate. Nu alegem nici Egiptul, nici Babilonul. Mai degrabă Ierusalimul. Mitropolitul Bartolomeu a ales serul adevărului**:

1.Sarcasmele nu l-au demobilizat.

2.În S.U.A. a fost un misionar, nu un simplu pașaportar.

3.Maleficii nu au reușit să îl racoleze.

4.Radu Gyr era un îndrăgostit de adevăr.

5.Postul înseamnă să nu mai cioplim idoli în noi.

Nu suntem forțați să renunțăm la iad. Prin iubire, nu suntem convinși. Suntem seduși. Renunțarea la iad este un efect al găsirii raiului. Postul devine ceva firesc. Rugăciunea nu este ceva forțat. Găsirea Celui dorit înseamnă renunțarea la idolii din noi. Mai grav decât să ne mintă alții este să ne mințim pe noi înșine.

Nu putem să ne amăgim că zăpada este neagră: a făcut-o Dumnezeu albă, ne clarifică părintele Savatie, ca să mai îndulcească frigul. Să nu ne idolatrizăm, asta e cel mai bine. Așa ne recomandă toate profețiile și îndemnurile, ca să nu mai zicem de porunci. Idolatria este o nebunie, dar nici un nebun nu își recunoaște boala. Un idolatru își pierde discernământul, nu știe pe ce lume trăiește, nu își dă seama că face rău, poate fi convins că face bine. Idolatria este o aparență, un mormânt văruit plin de viermi, care devine o realitate periculoasă când este atacată. Demonii nu se lasă înfrâni fără luptă. Pacea interioară vine după un război sufletesc.

Idolii autociopliți ne fac să uităm cât de frumoasă este viața, ne provoacă frică și groază, ne aduc un iad cumplit. Dacă Iisus doar se năștea, idolii nu distrugea. Dacă Iisus doar murea, demn de milă El era. Dar Iisus Hristos a înviat, ca să nu uităm că S-a născut. Deci nu eu, ci El trebuie să aibă de câștigat din ce fac eu în viața asta. La El să mă gândesc, nu la mine. El este soluția, nu eu.

Omul care nu renunță la idoli nu poate să Îl iubească pe Dumnezeu din toată inima lui***:

1.Cel ce continuă să comită adulter este idolatru.

2.Viața și moartea au un sens, care vine la Dumnezeu ca o eliberare.

3.Despătimirea înseamnă alungarea demonilor.

4.Fără Duhul Adevărului, omul se înșeală în toate privințele: se crede mințit, deși nu e cazul (sau se crede nemințit, deși este mințit).

5.Totul în jurul nostru este minunat, să nu ne batem capul cu motive.

6.Cel mai mare păcat este bullyingul.

Să nu cioplim arme, ca nu cumva să pierdem Împărăția. Împăratul prezentat de Evanghelii să coincidă cu imaginea noastră despre Iisus, să nu cioplim falși profeți. Catalanul Armand Puig consideră că iubirea presupune o implicare totală. Împăratul trebuie slujit permanent. Garanția rezultatului final este suficientă. Fără Iisus, nu se poate scrie istoria lumii, să nu cioplim minciuni. Adevărul este esența vieții:

1.Iisus este Centrul spre care tindem toți.

2.Iubirea ne scoate din confuzie și obscurantism.

3.Spița umană meditează la un Dumnezeu însângerat.

4.Mesajul este limpede: Nu suntem osândiți, dacă încetăm păcatul.

5.Ucenicii își împart viața cu El.

6.Iadul a rămas în spate, ne pregătim de înviere.

7.Fața acră nu are nici o justificare.

8.Evităm ORICE nedreptate, ne purificăm de ORICE răutate, ocolim ORICE fariseism.

9.Cel Înviat îi alege pe cei ce își păstrează demnitatea.

Discipolii nu au contenit să predice învățătura Lui: Fericirea înseamnă a dărui. Scobirea de păcate poate fi dureroasă, dar este necesară pentru a moșteni viața veșnică, pentru a scăpa de amăgiri și nefericiri.

 

Marius MATEI

_____________

*Diana Gabaldon, Călătoarea, Nemira, București, 2015, p. 325. Vezi și Charles Dickens, Poveste de Crăciun, Arthur, București, 2009, p. 157.

**Valeriu Anania, Memorii, Polirom, Iasi, 2011, p. 227.

***Armand Puig, Iisus: un profil biografic, Meronia, Oradea, 2017, p. 405.