Să scriu şi eu despre Adrian Năstase?
22 iunie 2012
Share
La ce ar folosi?! Mi-a ajuns spectacolul penibil al serii de ieri. În care dovedim cât de mult depindem de alţii, cât de mult trăim în alţii, cât de mult ne interesează criticile şi cuvintele altora. Dacă am ajuns să ne jucăm cu vieţile altora, să ducem oamenii la închisoare doar pentru „imagine”, să facem arestări cu DNA-ul doar de ochii lumii. Să ne sinucidem doar ca să le dăm altora o lecţie…
Ce ţară tristă! Să mă ierte colegii mei, cititorii, prietenii mei, dar în ultima vreme ţara mă obligă să scriu foarte prost. Şi nu am cum să scriu bine între lucruri triste. Şi oameni condamnaţi la jale. O stare de depresie colectivă a devenit beţia vieţii noastre. Deschidem internetul şi ne ameţim cu ştiri amare. Vorbim cu prietenii şi auzim numai lucruri triste. Am ajuns să fim căutători de veşti triste. Bănuim, suspectăm, gândim rău despre oricine. Facem scenarii ipotetice despre răul celor din jur şi ne imaginăm cum fac aceştia fărădelegea. Suntem bolnavi. Gata să trăim şi să murim prost. Gata să facem din această ţară doar un bazar turcesc de antichităţi. Cu hărmălaie, cu circ, cu fum de mici şi souveniruri ieftine. Aşa ca pentru orice buzunar…
Victor Hugo spunea odată că: „Trebuie să ai curaj pentru marile supărări din viaţă şi răbdare pentru cele mici, după ce ţi-ai terminat cu bine treburile zilnice dormi liniştit. Dumnezeu ştie tot”. Tocmai de aceea renunţ să mai spun ceva în plus. Prefer să am demnitatea tăcerii…
Catalin DUMITREAN
