Sărbătoarea Neamului. Scrisoare către mai marii noștri

Am așteptat cu mare nerăbdare sărbătoarea de 1 Decembrie. Nu e de mirare: nu avem din nefericire multe prilejuri de bucurie, cam astfel am putea defini noi, românii, timpurile prin care trecem. Afirmația e valabilă și pentru poporul care-și duce zilele acasă, în România, așa cum știm cu toții, dar și pentru noi, cei din diaspora, cu toate cele caracteristice ei. Dacă ar fi să facem o comparație, ar trebui să vorbim despre o cursă cu obstacole, pe care o parcurgem gâfâind, până la un final la care, odată ajunși, ne întrebăm la ce a servit?

Cei care vor să evite și întrebarea și răspunsul, încearcă să se „adapteze”, după cum fals se descrie acțiunea. Pentru că oricât te-ai lepăda de tradițiile tale, de moștenirea lăsată de atâtea generații de străbuni, de obiceiuri și credințe, nu poți să devii ceea ce nu ești și nu vei putea fi niciodată. Rămâi o imitație nefericită, pe care cei pe care vrei să-i imiți n-o vor lua niciodată în serios. Dar asta este o altă tragedie și nu vreau să vorbesc acum despre ea…

Vreau să vorbesc despre noi, cei care ne încăpățânăm să păstrăm legătura cu pământul în care ne-am născut, cu gândirea și credințele în care ne-am născut și care ne sunt dragi, pentru că ele ne reprezintă așa cum suntem, cu defectele și calitățile noastre.

Și acum vine momentul să pun o întrebare: Domnule președinte ales al țării – Klaus Johannis – al țării care v-a chemat s-o conduceți, s-o reprezentați, să fiți pentru toți un exemplu pozitiv, unde vă este conștiința că asta este menirea dumneavoastră? Zadarnic stați la defilări cu mâna pe inimă, precum americanii, gestul nu corespunde unei conștiințe că reprezentați România, un popor creștin, în care mai bine de 90% sunt ortodocși. Ați auzit vreodată de această realitate? Da, români ortodocși care v-au ales în fruntea statului lor, așteptând atașament pentru cei pe care îi conduceți? Respectându-le tradițiile, credința, moștenirea spirituală, așa cum se cuvine unui conducător al poporului? Ați participat cu emfază la defilarea în cinstea sărbătorii noastre, în tribună, alături de Foști și Prezenți… Ați auzit Imnul nostru, în care vocea minunată care îl intona cânta la un moment dat strofa a treia: „Preoți cu crucea în frunte, căci oastea e creștină…”

V-aș întreba acum: care oaste creștină? În tribună alături de dumneavoastră, cel cu mâna pe inimă, n-am văzut nici un reprezentant al Bisericii Ortodoxe Române! Știați că ea există? Știați cât a contribuit ea la evenimentele pe care le sărbătorim azi cu toții? Cunoașteați rolul ei în istoria atât de zbuciumată a poporului pe care vreți să îl conduceți și reprezentați? Cât a contribuit ea la păstrarea, existența și menținerea acestui popor?

Un conducător de stat pune realitățile statale mai presus de simpatiile personale și familiare, domnule Președinte. Datorați ceva acestui popor, n-ar trebui să uitați asta. Poate luați pildă de la festivitățile minunatei țări franceze, pe care o privim cu smerenie, cu umilință. Deși o țară laică prin excelență, condusă de politicieni ai unui partid cu precădere ateu, la festivitățile oficiale, participă totdeauna reprezentanți nu numai ai Bisericii majoritare, dar ai tuturor celorlalte, chiar și ai celei Ortodoxe.

La noi? În țara deocamdată nelaicizată oficial (vine și asta cu timpul, conform unor grupări nereprezentative, dar foarte puternice), cu marea majoritate a cetățenilor creștini ortodocși practicanți, nu găsiți potrivit ca pe lista invitaților la sărbătoarea oficială să apară și reprezentanți ai Bisericii Ortodoxe, nu găsiți cu cale să vă îndepliniți datoria legală, oficială, pe care funcțiunea dumneavoastră o presupune, indiferent de sentimentele personale? Și să nu faceți eventual invitații astfel întocmite, încât să fie în mod necesar refuzate? Ce-ar fi să explicați în fața poporului această atitudine unică într-un stat european civilizat și democratic?

Ce-ar fi să nu mai jigniți sentimentele noastre prin atitudini care îndurerează și indignează poporul pe care vreți să îl guvernați? Să nu ne mai jigniți și îndurerați nici pe noi, cei din diaspora, care încercăm din toate puterile să păstrăm caracterul nostru național, tradițiile, spiritualitatea proprie, în condiții nu tocmai ușoare. Care încercăm cu capul sus să mărturisim că suntem români, să nu ne mai rușinăm încercând să explicăm altora, de ce „acasă al nostru” nu ne este acordat în realitate de cei care ar trebui să-l mențină, ca pe un acasă adevărat. Oricât vi s-ar părea de ciudat, oamenii privesc aici lucrurile altfel, în respectul tradițiilor lor, pe care din păcate nu ni-l pot recunoaște nouă…

Și ar mai fi ceva: Ziua aceasta care ar trebui să fie o mare sărbătoare pentru inimile noastre a fost din păcate pentru mulți oameni din diaspora o mare dezamăgire și îndurerare, domnule Prim Ministru. Technocrația și specializarea extremă nu duc la negarea sentimentelor umane care fac cinste oricui, oricât ar fi el de „tehnocrat”. Nu uitați asta stimate domnule Cioloș și nu vă înregimentați în acțiuni care pun semne de întrebare! E foarte important ca specializarea și calificarea profesională să fie întovărășită și de inimă. E un lucru fundamental pentru poporul nostru, crescut în tradiții pe care le cunoașteți și dumneavoastră foarte bine.Lumea e mult mai complexă decât câteva reguli limitate și limitatoare care nu duc omenirea spre nimic bun.

Lidia Stăniloae