Scrisoare către Sfântul Nicolae

Sfinte, tu care eşti atât de bun, ajută-mi să înţeleg răutatea din mine, ca să o pot micşora. Vreau să scap de gândurile răutăţii şi numai tu, care eşti însăşi bunătatea, mă poţi învăţa.

Spune Maica Siluana:Răul e molipsitor! E lucrarea unui duh necurat, în sufletul şi trupul nostru, cu voia şi participarea noastră. Păcatul antrenează întreaga noastră fire şi ne face să trăim o mulţime de senzaţii, emoţii, reprezentări. Fiecare dimensiune a acestui complex de trăiri are undele ei, vibraţiile ei şi se propagă în jur, căutând să se comunice cuiva. Viaţa omului e trăită de fiecare persoană în parte, dar se şi împărtăşeşte, prin firea una, şi celorlalţi, în funcţie de puterea de vibraţie a trăirii respective.”

Uneori am reacţii în care nu mă recunosc, pe care nu le premeditez. Am descoperit că ne putem contamina de duhul răului chiar în biserică, dacă printre rugători s-a strecurat un îndrăcit. Privesc icoana Sfântului Nicolae şi parcă aş primi de la el sfat: „Nu-l gândi de rău pe acela, căci bucuria lui de a fi scăpat de cel care îl chinuie, cine ştie de cât timp, trebuie să fie mare, dând laudă Lui Dumnezeu. Această laudă ţi-o socoteşte Domnul şi ţie, fiindcă suporţi, în fiinţa ta de rugător curat, povara aruncată de necunoscutul, venit poate pentru prima oară la rugăciune. E ca şi cum tu ai fi participat la convertirea lui, e ca şi cum tu l-ai fi adus la biserică. Ce vei face cu această povară a răutăţii? Nu o transforma în vrajbă, nu deschide gura, până nu scapi de ea. Ieşi binişor afară din biserică, în loc cu lume puţină şi arată-te Domnului, în toată mizeria ta:

-Uite, Doamne ce-am păţit: m-am umplut de-o ură de moarte pentru un simplu ghiont. Dar răutatea aceasta nu este a mea. Nu ştiu cum m-am procopsit cu ea, nu-mi trebuie, scapă-mă de ea. Trimite-o departe de lumea noastră şi nimeni din biserică sau din casa mea sau din locurile pe unde mă duc să nu mai fie atins de ea. Nu vreau s-o arunc pe alt om. Fii Milostiv Doamne, curăţeşte-mă de rău, ca să fiu demnă de bucuria Ta!”

Târziu, umblând prin locuri pustii, am auzit glasul Îngerului: „ Întoarce-te acasă, nu-i nici un demonizat. Cel pe care l-ai întâlnit în biserică este sufletul tău din alt timp, când nu-l căutai pe Hristos. Şi totuşi, aşa cum erai, într-o zi ai intrat la sfânta Liturghie”. Încep să-mi amintesc, mă scutură un frison… Ce bună ar fi fost viaţa mea dacă ajungeam mai devreme!

Sfinte preaiubit Nicolae, în anul acesta te rog să mă înveţi cum să-mi port sufletul în picioarele goale, să nu-l încalţ cu ghetele fricii de un ger iluzoriu. Aruncă-mi-le, să nu le mai găsesc! Şi arată-mi-i pe cei călcaţi din greşeală, ca să le cer în genunchi iertare! Învaţă-mă, sfinte, să-mi pot iubi duşmanul din prima clipă, fără să trec prin văile urii. Există oare şi în acest tip de afect o „primă iubire”?

„Fără iubirea vrăjmaşilor, fiinţa umană este incompletă”, spune Pater Mihail.

Duşmanul este un vecin (nu-i pot spune aproapele) sau un străin, exasperant prin bruiajul pe care îl aduce vieţii tale. Cu greu te abţii să nu-i vrei răul, să nu-i strigi, du-te domle mai încolo, ce ai cu viaţa mea?!

Dar viaţa lui, la ea m-am gândit? Uneori, un preaplin al rugăciunii ne îndeamnă să o dăruim, să o transformăm în sprijin interior pentru un necunoscut.

Tânărul care locuieşte în apartamentul de sus îşi aduce zilnic acasă de tâmplărit, de ciocănit, de găurit şi nu se mai opreşte nici la ceasul de somn al copiilor. Are şi el doi… Într-o zi, a spart oglinda mobilei pe care o lucra, chiar în faţa uşii mele, când o cobora pe scări. M-am ruşinat că îl gândisem de rău şi tot ce făcusem pentru el era doar să-mi muşc limba, ca să nu-i reproşez neputinţa copilului de a se mai concentra la lecţii, din cauza gălăgiei pe care el o făcea.

Dintr-o dată, am început să mă rog pentru el. În ziua aceea a mai ciocănit puţin, a mai folosit polizorul de înaltă turaţie, dar nesperat, a doua zi s-a aşternut liniştea. De atunci, ca la un sunet de clopot mânăstiresc, începeam să mă rog pentru el, ori de câte ori pornea scula de mare viteză. Mă rugam simplu:

-Doamne, ajută-l să găsească de lucru ceva mai bun, să aibă cu adevărat „un loc de muncă” şi noi să putem face lecţii acasă cu copiii!

Cred că omul acela, rămas fără pâine şi silit să accepte orice, avea nevoie de sprijinul rugăciunii mele, căci n-a trecut o săptămână şi vibraţiile lucrului său la domiciliu au încetat definitiv. Nu-l mai consider duşman, abia aştept să se facă sfântul Nicolae, să urc cu dulciuri la copiii lui!

Cât despre gândurile răutăţii, când îmi vor da târcoale din nou, le voi trata cu reţeta părintelui Arsenie Boca: „Doamne Iisuse Hristoase, ajută-mi ca rugăciunea Preasfântului Tău nume să-mi lucreze în minte mai mult decât fulgerul pe cer, ca nici umbra gândurilor rele să nu mă întunece, căci iată păcătuiesc în tot ceasul. Doamne Iisuse Hristoase, ajută-mă ca astăzi toata ziua să mă lepăd de mine însumi, că cine ştie din ce nimicuri mare vrajbă am să fac şi astfel, ţinând la mine, să Te pierd pe Tine.”

Sfinte Nicolae, tu m-ai ajutat să descopăr un rost pentru bolile copiilor, când tusea şi febra care creşte ne fac să căutăm încredinţarea apropiatei vindecări în compasiunea sfintelor icoane, prezente în casă. Îngenuncherea gândului în adâncul sufletului devine atunci o stare naturală şi continuă. Bolile celor mici ne învaţă zdrobirea inimii în rugăciune. Să nu stăm departe de copiii noştri, atunci când suferă, căci rugăciunea continuă se stinge, o îneacă grijile lumii, dacă nu avem sub ochi chipul năduşit de chin a celui inocent. Nici un străin plătit, nici un spital, nici un medicament nu poate să-i grăbească pruncului tău vindecarea, ca această rugăciune, smulsă din adâncurile inimii tale! Există smerire mai adâncă decât în starea de boală a copilului?!

 

Elena Frandeş

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reguli:

  1. Tratati persoanele care scriu aceste editoriale cu respect, nu folositi un limbaj necivilizat sau cuvinte care sa aduca o vatamare morala celorlalte persoane care posteaza mesaje.
    1. In comentariile dumneavoastra va rugam sa va referiti doar la editorialul in cauza si sa nu atacati autorul.
    2. Nu folositi un limbaj explicit sexual, vulgar sau care sa care sa jigneasca.
    3. Fara comentarii discriminatorii cu tenta xenofoba, antisemita sau rasista.
  2. Nu publicati sau solicitati in comentariile dumneavostra adrese de web, produse sau servicii.
  3. Nu transformati aceste comentarii de editoriale intr-un „chat”.
  4. Pentru protectia dumneavostra nu folositi in comentarii informatii personale, adrese de email, numere de telefon sau URL.
  5. Daca aveti vreo plangere in ceea ce priveste administrarea acestor comentarii puteti trimite un mesaj la adresa de mail: contact@revistalumeacredintei.ro.
  6. Comentariile care intra in contradictie cu regulile de mai sus vor fi sterse fara a se afisa vreun motiv.
  7. Daca veti continua sa sfidati aceste reguli nu veti mai putea sa postati mesaje.

Comentand in acest editorial, sunteti de acord cu regulile precizate, le intelegeti si va dati acordul ca le veti respecta. Va multumim.