LOADING

Type to search

Ortodoxie si traire

Scrisoare deschisa Părintelui Profesor Nicolae Bordaşiu

Share

Sincere mulţumiri şi aleasă recunoştinţă, Preacucernice Părinte Profesor Nicolae Bordaşiu,

Acum, la un moment al bilanţului pastoral – misionar, duhovnicesc şi apologetic, vă scriu aceste rânduri, Preacucernice Părinte Nicolae, pentru a vă mulţumi, cu sinceră recunoştinţă şi caldă afecţiune pentru tot ce aţi făcut bine atâtor oameni şi fii duhovniceşti, cărora le-aţi conturat şi marcat viaţa ori personalitatea în sens pozitiv şi luminos. Vă asigurăm că în sufletele şi în inimile noastre nu veţi fi niciodată tratat sau abordat ca un pensionar ci ca un pururea harnicul, dinamicul şi deosebitul Părinte Spiritual Nicolae Bordaşiu. În aceste clipe, cuprins fiind de emoţie, respect, recunoştinţă şi veneraţie m-am tot gândit, preţ de mai multe zile cum să-mi pot exprima, cât mai bine, în câteva rânduri, aceste stări şi sentimente faţă de Sfinţia Voastră, acum la momentul retragerii şi pensionării din viaţa pliă, activă şi dinamică a Parohiei „Sfântul Silvestru” din Bucureşti…

Constat, cu oarecare strângere de inimă, că nu este uşor să faci un asemenea lucru mai ales pentru unul ca mine care vă cunosc de relativ puţină vreme aici – la biserica ce-l are de ocrotitor spiritual şi pe Sfântul Domnitor Român Neagoe Basarab şi care a a avut, printre alţii, un veritabil slujitor sacerdotal, pastoral şi catehetic în persoana Părintelui Constantin Galeriu.

Căci Părintele Nicolae se conturează şi se identifică, cel puţin în mintea şi în inima mea, prin câteva trăsături şi calităţi distincte: – în primul rând caracterul, onoarea şi demnitatea părintelui apoi vocea sa inconfundabilă – caldă şi mângâietoare; după aceea cultura teologică şi nu numai cu care este înzestrat datorită muncii şi tenacităţii preacucerniciei sale – care este un autodidact înnăscut şi foarte perseverent; luciditatea şi spiritul său critic însoţit de foarte multă înţelegere şi condescendenţă; pe urmă spiritul de dişciplină, în primul rând cu el însuşi, de rigoare doctrinară, liturgică şi canonică revelată cu fiecare slujire a sa ori cu fiecare predică sau cuvântare, susţinute într-un mod foarte coerent şi elevat în diferite împrejurări sau cu diferite ocazii; comportamentul, felul său de a fi şi de a se raporta la semenii săi, la fiecare în parte într-un mod deosebit şi unic fiind foarte respectuos, accesibil şi deschis toate acestea descoperind, în persoana sa, o generozitate şi o etică a bunului simţ pe care le-a cultivat de-a lungul întregii sale vieţi şi care astăzi le întâlneşti tot mai rar!…

Aşa încât, citindu-i datele sale biografice mă uit că s-a născut la 22 mai anul 1924 în satul Săbolciu din judeţul Bihor. Tatăl, Gheorghe, a fost învăţător şi din anul 1929 şi preot, iar mama, Maria- nepoată de văr Mitropolitului Vasile Mangra – a fost casnică. Inceputul şcolii primare l-a făcut în satul natal, apoi la Oradea unde a şi studiat cinci clase la liceul Emanoil Gojdu. Când a venit cedarea Ardealului de Nord, familia a fost silită să se refugieze şi s-au stabilit într-un sat sărac, dar cu oameni bogaţi sufleteşte – Poiana Moţilor. A terminat liceul în oraşul Beiuş, un oraş mic dar cu bogat trecut istoric. După cedarea Ardealului aici erau două Episcopii, Prefectură de Judeţ si apăreau trei ziare. În timpul liceului a fost pedagog la internatul ortodox de baieţi.

În acest oraş a avut prilejul să-l cunoască şi să fie aproape de Episcopul Martir Dr. Nicolae Popoviciu, un înţelept ierarh şi mare patriot. După Bacalaureat a urmat cursurile Facultăţilor de Teologie şi Farmacie din Bucureşti. A avut ca profesori la Teologie pe marii dascăli şi preoţi Ioan G. Coman, Petre Vintilescu, Nae Popescu, Rovenţa, Gala Galaction precum şi pe Teodor M. Popescu şi Ioan G. Savin. În acelaşi timp avea colegi de facultate pe mitropoliţii Nicolae Corneanu, Valeriu Anania, Antonie Plămădeală, Episcopii Roman Stanciu şi Gherasim Cristea, Arhimandritul Roman Braga, sau pe Costel Bărbulescu, Teodor Damşa şi Eliade Buciuc. A făcut parte din grupul de tineri de la „Rugul Aprins” de la mânăstirea Antim, unde împreună cu alţi 11 colegi şi prieteni, între care Nae Nicolau, Roman Braga, Valeriu Streinu, Andrei Scrima, au primit binecuvântarea rugăciunii de la Părintele Ioan Kulâghin sau cel Strein. A fost secretar şi apoi preşedintele Asociaţiei Studenţilor de Teologie. Pentru a contracara activitatea utecistă în rândul studenţilor, cu binecuvântarea Părintelui Arhimandrit Benedict Ghiuş, împreună cu Roman Braga şi Gheorghe Domăşneanu au înfiinţat Asociaţia Tineretului Ortodox Studenţesc (ATOS) fapt care a făcut să fie arestaţi mulţi din ei în anul 1948.

Părintele Nicolae Bordaşiu a stat ascuns ani îndelungaţi (anii 1948-1955) prin satele bihorene, fiind căutat de securitate pentru o condamnare în lipsă la 20 de ani închisoare. Descoperit şi arestat în anul 1955, au urmat ani grei de închisoare prin Timişoara, Jilava, Oradea şi Aiud, fiind deţinut politic între anii 1955-1964. După eliberare a lucrat ca muncitor, apoi tehnician la Institutul Ioan Cantacuzino, unde a făcut parte dintr-un colectiv care a preparat pentru întâia oară în România gama globulina din sânge retro-placentar.

Întâlnirea cu Părintele Patriarh Justinian Marina în anul 1968 a schimbat drumul vieţii. Patriarhul Justinian şi ministrul Mircea Maliţa din august anul 1968 până în februarie anul 1969 au stăruit la autorităţi ca să obţină numirea sa ca profesor la Seminarul Teologic Ortodox din Bucureşti. Părintele Patriarh Justinian l-a hirotonit diacon şi apoi preot, de sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei, în 30 noiembrie anul 1969. În acest timp a urmat studiile de doctorat la Facultatea de Teologie, avînd ca îndrumător pe Părintele Profesor Dumitru Stăniloae. În anul 1973 a plecat la studii la Paris, unde a frecventat prelegerile profesorilor Jean Mrie Le Guillou O.P., Charles Kannengisser, Alain Besancon, Henri Bouillard şi unde a obţinut la Institutul Catolic un „Certificat d’habilitation pour le doctorat de 3-eme cycle” (nr. 367/ 01.10.1974). În timpul studiilor la Paris, prin Ion Cuşa, i-a cunoscut pe Ion Mămăligă, Eugen Ionescu (căruia i-a procurat Filocalia). Datorită Părintelui Dumitru Stăniloae, l-a Întâlnit pe Emil Cioran. L-a cunoscut pe Preotul Virgil Gheorghiu şi nu în ultimul rand pe Părintele Arsenie Boca. De asemenea, printre foarte mulţi alţii, a fost apropiat sau este în continuare, al Părintelui Ioan Iovan de la Mănăstirea Recea – Mureş, al Mitropolitului Ardealului de veşnică amintire şi preţuire Dr. Antonie Plămădeală – Mitropolitul Ardealul, a Mitropolitului Bartolomeu Valeriu Anania, a Părintelui Arhimandrit Nicodim Dimulescu – Stareţul Mănăstirii Crasna – Prahova.

Dar cea mai importantă relaţie a fost cu teologii de la Institutul Ortodox Saint-Serge din Paris: Olivier Clement şi Michel Evdokimov. Revenit în ţară a fost din nou profesor la seminar (1975) până în octombrie anul 1981, când este transferat la Biserica Sfântul Silvestru, unde este şi acum. Aici a avut meritul de a fi între cei dintâi care au început predarea religiei în şcoală, imediat după decembrie anul 1989. Tot aici a ajutat tineretul să cunoască învăţătura de credinţă şi în colaborare cu „Comunitatea Taize” din Franţa, începând cu anul 1990, a organizat participarea tinerilor la întâlnirile de tineret creştin din Europa. Iar până la urmă, a fost prefesor şi director la Seminarul Teologic Ortodox din Bucureşti, perioadă în care l-a cunoscut (şi) pe Părintele Gheorghe Calciu Dumitreasa – pe care l-a şi ajutat, când a fost nevoie.

A publicat studii („Frumuseţea şi însemnătatea preoţiei după Sfântul Grigorie Teologul”) şi predici. A acordat foarte multe interviuri diferitelor trusturi de presă ori posturi de radio şi televiziune.

Împreună cu Părintele Constantin Galeriu au intrat în legătură cu biserica San Silvestro din Roma pentru a obţine, pentru biserica de aici, Sfintele Moaşte ale Sfântul Silvestru, pe care le-a adus de la Roma P.F.Părinte Patriarh Teoctist Arăpaşu, depunându-le în Biserica Sfântul Silvestru din Bucureşti, la 3 noiembrie anul 2002.

A făcut parte, în mai multe legislaţii, din Adunarea Eparhială şi Permanenţa Adunării Eparhiale a Arhiepiscopiei Bucureştiului. A fost distins cu rangul de Iconom Stavrofor de către P.F. Părinte Patriarh Justinian şi apoi şi de către P.F. Părinte Patriarh Teoctist – amândoi, de veşnică amintire şi pie memorie!…

După trecerea în veşnicie a Părintelui Constantin Galeriu (august anul 2003) Părintele Bordaşiu este numit Paroh al Bisericii Sfântul Silvestru.

Cu alte cuvinte, în mintea şi în inima mea personalitatea preacucerniciei sale se conturează şi se identifică prin câteva trăsături şi calităţi distincte, şi anume: în primul rând prin maturitatea şi bogata experienţă sau înţelepciune pastorală şi duhovnicească, prin ataşamentul său faţă de valorile spirituale, perene ale poporului nostru, prin felul său de a fi foarte firesc şi mai puţin sofisticat sau complicat; după aceea prin tenacitatea şi perseverenţa lui, prin dispoziţia pe care o are spre intensificarea eforturilor în vederea rezolvării unei probleme, atunci când situaţia o cere; prin cultura teologică şi nu numai cu care este înzestrat datorită muncii şi tenacităţii sfinţiei sale – deoarece este un autodidact înnăscut şi foarte consecvent cu el de-a lungul întregii vieţi; prin luciditatea şi spiritul critic însoţit de foarte multă înţelegere şi condescendenţă; pe urmă prin spiritul său de dişciplină, în primul rând cu propria lui persoană, revelat cu fiecare slujire ori cu fiecare predică sau cuvântare, susţinute într-un mod foarte concis, coerent dar şi consistent în diferite împrejurări sau cu diferite ocazii!… De asemenea, mai are şi calitatea de a fi un om de o sinceritate, discreţie şi modestie ieşite din comun care îţi inspiră foarte multă încredere, confort sufletesc şi dragoste faţă de valorile eterne ale spiritualităţii noastre romăneşti şi ortodoxe!…

A ajuns la o vârstă, venerabilă, la care probabil, se gândeşte mai mult la ce a fost în urmă, făcându-şi tot felul de bilanţuri deşi, eu personal îi sugerez să nu renunţe, definitiv, la toate aspectele activităţii sale care este foarte folositoare multor oameni – slujitori ai altarelor sau credincioşi ai Bisericii noastre dreptmăritoare!

Cugetând la activitatea şi la personalitatea preacucerniciei sale, care este foarte bine conturată şi cât se poate de autentică şi de firească, mă gândesc la darul omului providenţial cu care l-a înzestrat Creatorul şi Stăpânul nostru al tuturor – Domnul Dumnezeu şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos – pe care sfinţia sa l-a cinstit şi l-a slujit cu toată sinceritatea, dragostea şi abnegaţia!

De aceea, m-aş bucura să ştiu că atât contemporanii cât şi posteritatea îi vor acorda, totdeauna, cinstea, recunoştinţa şi preţuirea cuvenită pentru tot ce a făcut, pentru ceea ce este şi înseamnă (sau ar trebui să însemne) în conştiinţa şi în memoria noastră colectivă, care, mă rog lui Dumnezeu să nu fie alterată şi o spun aceasta cu mare înfrigurare fiindcă, din păcate, noi cam avem „darul” acesta de a ne uita, foarte repede binefăcătorii şi înaintaşii noştri dar încerc, totuşi, să–mi fac un act de încurajare şi de optimism şi să cred că ori de câte ori va fi pomenit numele său va fi pronunţat cu veneraţie şi respect, pentru tot binele pe care l-a făcut atâtor oameni şi care fapte sunt consemnate de către Mântuitorul nostru Iisus Hristos – Arhiereul Cel Veşnic în Împărăţia Sa cea cerească şi veşnică de care, ne rugăm Lui, să aibă parte; rugăciuni cărora mă alătur şi eu, dorindu-i să ne trăiască în continuare întru mulţi, folositori şi roditori ani!

Ştiind aşadar, din propria-mi experienţă, că fiecare întâlnire cu Părintele Nicolae este un prilej de mare înălţare sufletească şi de sărbătoare, asemeni întâlnirilor învăţăceilor cu marii filozofi ai vremii antice precum: Platon, Plotin, Socrate, Aristotel, fiindu-ne pildă demnă de urmat, de înţelepciune, abnegaţie şi dăruiere, mă (mai) gândesc ce repede îi uităm noi pe aceşti oameni, pe aceşti slujitori ai vieţii noastre bisericeşti şi ai spiritualităţii noastre duhovniceşti, fiindu-le prea puţin recunoscători pentru toate căte ne-au făcut şi ne-au dăruit ei nouă, neaducându-ne, astfel, aminte „de mai marii noştri”!… Dar, „noi locului ne ţinem, cum am fost, aşa rămânem”…

În încheiere, eu personal, mă simt foarte onorat pentru faptul că am avut fericitul prilej şi marea şansă de a-l întâlni şi (de) a-l cunoaşte pe Parintele Nicolae Bordaşiu – mare personalitate a spiritualităţii noastre româneşti contemporane şi, nu în ultimul rând de a avea posibilitatea să-mi exprim, în scris, recunoştinţa şi omagiul meu la acest ceas aniversar când îi doresc să aibă parte, în continuare, de multă sănătate, de mult spor şi de multe împliniri duhovniceşti.

Totodată, un gând sincer şi profund, de aleasă afecţiune, consideraţie şi admiraţie faţă de Maica Preoteasă – Doamna Rodica Gabriela Bordaşiu – stâlp, reazăm, prieten sincer, de neasemuită nădejde, al Părintelui Nicolae – pe parcursul întregii sale vieţi, plină de încercări, obstacole, piedici, suferinţe dar şi cu momente de bucurie, înălţare spirituală şi optimism creştinesc!

Cu aleasă preţuire şi deosebită recunoştinţă,

Stelian Gomboş –

Consilier la Secretariatul de Stat pentru Culte

din cadrul Guvernului României

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Next Up