LOADING

Type to search

Ortodoxie si traire

Scurte lămuriri despre rigorile postului ortodox

Share

Sfântul şi Marele Post al Paştilor (care durează şapte săptămâni) este cel mai aspru post de peste an). Reamintim în cele ce urmează, pentru lămurirea unui public cât mai larg, câteva aspecte privitoare la post în general, din perspectiva tradiţiei noastre ortodoxe (mult mai riguroasă, din acest punct de vedere, decât tradiţia apuseană, cu care nu este bine a ne «îndulci» din comoditate, cum se întâmplă mai ales cu unii credincioşi din mediul urban, şi mai ales cu mulţi români care trăiesc în diaspora). (R. C.)

Posturile Bisericii

Biserica dreptmăritoare ţine patru posturi:

1) Postul cel Mare, care durează 40 de zile (după pilda Mântuitorului, Care a postit 40 de zile în pustiu, suferind ispita diavolului şi biruind-o desăvârşit în trei rânduri) şi se încheie cu Săptămâna Patimilor, întru aducerea aminte de pătimirea lui Hristos.

2) Postul Sfinţilor Apostoli, după pilda Sfinţilor Apostoli ai Domnului, care posteau, pregătindu-se pentru propovăduirea Evangheliei lui Hristos. Începe la o săptămână după Duminica Mare (Pogorârea Duhului Sfânt, Cincizecimea sau “Rusaliile”) şi ţine până pe 29 iunie, ziua prăznuirii Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel.

3) Postul Adormirii Maicii Domnului, care durează două săptămâni, între 1 şi 15 august, până la Adormirea Maicii Domnului.

4) Postul Crăciunului, al Naşterii Domnului, care durează 40 de zile, de pe 15 noiembrie (ziua Sfântului Filip) până la Crăciun (25 decembrie).

În afară de acestea, mai sunt şi posturi de o zi: ajunul Bobotezei, ziua Tăierii Capului Sfântului Ioan Botezătorul, miercurile şi vinerile de peste an (excepţie făcând Săptămâna Luminată, cea a Rusaliilor şi cele două de după Crăciun; în calendarul bisericesc, miercurile şi vinerile exceptate de la post poartă precizarea: Harţi). Ziua de miercuri este zi de post în amintirea vânzării lui Iisus Hristos, iar vinerea – în amintirea pătimirii şi a morţii Lui pe cruce.

Postirea trupească constă în abţinerea de la consumul produselor animale şi al băuturilor alcoolice, precum şi de la unirea trupească între bărbat şi femeie. Postirea sufletească înseamnă a-ţi feri propriul tău suflet – dar şi sufletele celor din jur – de toată răutatea (mândrie, pizmă, bârfă, zgârcenie, gânduri şi vorbe urâte etc.). Asprirea postului – sau, dimpotrivă, uşurarea lui (pentru copii, bolnavi, bătrâni, călători) – trebuie să aibă binecuvântarea duhovnicului. Postul trebuie să fie însoţit de milostenie, pentru că înfometarea nu este un scop în sine; ea este chemată să întărească iubirea. Dar nici postul unit cu milostenia nu sunt mântuitoare fără participarea la Sfintele Taine ale Bisericii şi rugăciune.

Postul este strâns legat de sărbătoare, fiindcă bucuria duhovnicească a unei sărbători sfinte nu poate fi simţită cum se cuvine atâta vreme cât trupul nu este şi el curăţit prin postire, iar sufletul cât mai luminat şi mai liniştit. Este bine ca postul să fie însoţit de rugăciune şi de milostenie: rugăciunea întăreşte puterea de abţinere, iar milostenia arată măsura îmbunătăţirii noastre.

Mitropolitul Gurie Grosu

(Din Carte de înţelegere a rugăciunilor de toate zilele şi a slujbelor bisericeşti, alcătuire a Înalt Prea Sfinţitului Gurie Grosu, Mitropolitul Basarabiei, adăugită şi actualizată, Ed. Christiana, Bucureşti, 2004; reed. 2006 (pp. 81-82).)

Crucea postului

Creştinul dreptcredincios se spovedeşte şi se împărtăşeşte la capătul fiecăreia din cele patru perioade mari de post (ba chiar şi mai des, la sfatul duhovnicului), sau măcar o dată pe an – şi atunci o face, de regulă, la capătul postului pascal, primind Învierea uşurat de păcate şi cuminecat cu Trupul şi cu Sângele Domnului, adică primenit şi întărit întru cele mai dinlăuntru ale sale. […]

Postul – care «potoleşte trupul, înfrânează poftele cele nesăturate, curăţeşte şi înaripează sufletul» (Sfântul Ioan Gură de Aur) – nu se reduce, desigur, la mâncare şi la băutură, căci atunci ar fi simplu regim sau dietă (ajutând sănătăţii trupului, dar nicidecum mântuirii). Înfrânarea de la mâncare şi băutură este doar faţa cea mai concretă şi mai exterioară a postului. În răstimpul postului, se cuvine să ne păzim de excese şi smintiri toate cele cinci simţuri, iar nu în ultimul rând gândurile. Înfrânarea trupească e de mare preţ, dar de şi mai mare preţ este înfrânarea sufletească, curăţirea şi întărirea spirituală, asceza interioară. Înfrânarea din afară nu-şi atinge scopul duhovnicesc decât dacă o înlesneşte pe cea dinlăuntru şi se conjugă cu ea. Să fim mai buni, mai smeriţi, mai generoşi, mai înţelegători, mai iertători – iată adevăratele roade pe care trebuie să le aducă postul în noi. A-ţi păzi gura de clevetiri sau ochiul de atracţii deocheate e adeseori mai anevoie decât să nu mănânci carne sau să nu bei vin. Postul e o luptă complexă cu tine însuţi şi-şi împlineşte rostul în inima fiecăruia. Adevăratul post nu trebuie să te facă mai palid la faţă sau mai puţin gras, ci să te aducă în acea stare îmbunătăţită a fiinţei tale în care să fii gata să te bucuri cu îngerii şi “să ierţi toate pentru Înviere”. […]

Postul este răstimp predilect al sobrietăţii şi al interiorizării […], dar făptura omenească şi lumea nu trebuie să ajungă de tot posomorâte, căci ne deplângem şi ne războim puţinătatea, dar nu ne pierdem încredinţarea în mila şi în drept atea lui Dumnezeu. S-a spus despre creştinul ostenitor că trăieşte mai degrabă, în acest răstimp al pocăinţei transfiguratoare, un fel de “tristeţe radioasă”. De altfel, Domnul Însuşi ne învaţă că postirea nu trebuie să devină ostentativă, “de ochii lumii”, ci să ne apropie tainic de Dumnezeu, Care singur cunoaşte măsura fiecăruia – nu pe dinafară, ci pe dinăuntru (cf. Matei 6, 16-18).

Răzvan Codrescu

(Din vol. Ghid pascal, apărut cu binecuvântarea şi cuvântul înainte al P. S. Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, Col. „Învăţături şi rânduieli ortodoxe”, Ed. Christiana/ Ed. Sf. Siluan (Mânăstirea Nera), Bucureşti, 2009 (pp. 14 şi urm.)

Roadele postirii

Dar eforturile noastre de îmbunătăţire nu trebuie să se rezume la perioada postului, ci roadele postirii trebuie să se vadă mai ales în viaţa noastră de după aceea, ca învrednicire permanentă a trăirii întru Hristos. În acest sens ne atrage atenţia Sfântul Ioan Gură de Aur:

“Am lepădat povara postului, dar n-am lepădat rodul lui, pe care e vremea să-l culegem. A trecut oboseala nevoinţelor, dar să nu treacă râvna faptelor bune. S-a dus postul, dar să rămână evlavia. Mai bine spus, […] a trecut postul cel trupesc, dar n-a trecut postul cel duhovnicesc. Acesta e mai bun decât acela, iar acela pentru acesta s-a făcut. După cum, când posteaţi, vă spuneam că se poate să nu posteşti, deşi posteşti, tot astfel şi acum vă spun că se poate să posteşti, deşi nu posteşti. […] Cum poate să nu postească cel care posteşte? Iată: când cineva se opreşte de la mâncări, dar nu se opreşte de la păcate. Cum poate să postească cel care nu posteşte? Iată: când se bucură de mâncare, dar nu gustă din păcat. […]

Poate să se îmbete şi cel care nu bea vin («Vai de cei care se îmbată fără vin!» – Isaia 28, 1) şi poate să fie cumpătat şi cel care bea vin («Foloseşte-te de puţin vin pentru stomacul tău şi pentru desele tale slăbiciuni» – I Timotei 5, 23). […] Şi oare nu ne învaţă Apostolul: «Nu vă îmbătaţi cu vin, în care este desfrânarea, ci umpleţi-vă de Duhul!» (Efeseni 5, 18). Acesta este beţia cea bună. […] Umple mintea până sus cu Duhul, ca pe un pahar, ca diavolul să nu mai poată turna nimic în el! […] Paharul nostru de bună beţie să fie potirul cel duhovnicesc, potirul neîntinat al sângelui Celui Înviat, care nu îmbată, nici nu moleşeşte, ci ne întăreşte întru cumpătare. […] De această beţie să ne îmbătăm, iar de la cealaltă să ne abţinem, ca să nu pângărim acest mare praznic, al pământului şi al cerului deopotrivă. Căci bucurie mare este astăzi şi pe pământ, şi în cer. Dacă, atunci când se întoarce un singur păcătos, este bucurie pe pământ şi în cer [Luca 15, 7], cu cât mai mare bucurie va fi în cer când întreaga lume este smulsă din mâinile diavolului? Acum saltă de bucurie îngerii, acum se veselesc arhanghelii, acum heruvimii şi serafimii prăznuiesc împreună cu noi Învierea cea de a treia zi”.

Sfântul Ioan Gură de Aur

(Din vol. Sfântul Ioan Hrisostom, Cuvântări la praznice împărăteşti, traducere de Pr. D. Fecioru, Col. “Izvoarele Ortodoxiei” – 5, Tipografia Cărţilor Bisericeşti, Bucureşti, 1942 (“Cuvânt la Înviere”, p. 194 şi urm.)

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *