LOADING

Type to search

Sfânta Cuvioasă Parascheva – o minune îndepărtată

Ortodoxie si traire

Sfânta Cuvioasă Parascheva – o minune îndepărtată

Share

Moaştele sfintei Parascheva de la Iaşi au rămas întregi, vreme de aproape 1000 de ani, iar mâna pe care i-o atingem, şoptindu-i necazurile noastre este uneori caldă. Parfumul florilor pe care i le ducem, vizitând-o, rămâne persistent impregnat în haina pelerinului şi adie în jur, preţ de o zi întreagă, ca răspuns plin de tandreţe al duhului ei.  

Cele mai multe minuni ale sfinţilor se petrec în apropiere sau prin atingere cu sfintele lor moaşte. Şi totuşi, există şi minuni îndepărtate. 

Pierdusem harul rugăciunii neîncetate, pe care l-am avut cândva. În zori mă trezeam în uscăciune sufletească şi necredinţă, ca şi cum sufletul pe care îl lucram întreaga zi, cu rugăciune şi nevoinţe, mi-ar fi fost înlocuit, după o noapte de somn, cu altul nerugător şi necunoscător de Dumnezeu.

Cineva, un duh al înfricoşării, îmi reducea la tăcere glasul rugăciunii, altădată viu şi în somn. Noaptea, cineva tăia toate punţile înapoi, spre viaţa mea de ieri, cea în care m-am rugat şi Te-am iubit, Doamne! Mă trezeam fără dorinţa să Te mai caut. Ce se petrecea cu mintea mea, sufeream de o boală a sinapselor?

Orice aş putea să uit din viaţa aceasta: iubirile din adolescenţă şi cea de mai târziu, tabietul scrisului din zori, surâsul ultimului copil pe care l-am crescut… Aş putea pierde reperele de spaţiu şi de timp, uitând să mă mai întorc acasă, ca bătrânele cu demenţă Alzheimer.   Aş putea uita limbile străine, învăţate de-a lungul vieţii, aş putea uita cum să mă descurc în cele mai simple situaţii cotidiene… dar să Te uit pe Tine, Doamne?!

Am să-i cer Îngerului să mă conducă în spaţiile cele mai întunecate ale minţii mele şi să mă ajute să Te propovăduiesc şi acolo, astfel încât nici un neuron al materiei mele cerebrale să nu moară fără a Te fi cunoscut.

Sau dacă sunt subsoluri ale umanităţii mele, în care nu mi-e îngăduit să intru, nici să ştiu de câtă răutate aş putea fi în stare pierzând ceva sau pe cineva, atunci opreşte-mă cu glas înfricoşător şi trezeşte-mă dintr-un asemenea somn, dintr-o asemenea preştiinţă! Ca nu cumva să mă prindă moartea acolo, fără Numele Tău pe buze…

Este săptămâna sfintei Parascheva, când forţa rugăciunilor ce i se înalţă de atâţia pelerini se revarsă şi asupra mea, păcătoasa, cea care anul acesta nu am avut cum să merg şi să mă amestec printre ei.

Duminica trecută, părintele Ionuţ a aşezat la închinare, în biserica noastră din Bucureşti, icoana Cuvioasei, apoi a plecat în pelerinaj cu ea, să-i ducă sărutările noastre.

Am simţit clipa exactă în care primeam răspunsul la aceste sărutări, clipa în care tânărul părinte atingea icoana de sfânta raclă. Era seara pe la şase şi priveam, cu copilul pe genunchi, baletul Spărgătorul de nuci, când am simţit deodată pacea, susţinerea în neputinţa zilnică, dispariţia oboselii, prezenţa Duhului Sfânt în casa mea.

Sfântă protectoare a casei mele îndepărtate, cât te iubesc!

Să recitim în aceste zile acatistul Sfintei Cuvioase. Fiecare va descoperi în el o izbăvire, o vindecare, o înlesnire a vieţii, ce i s-a făcut lui personal de către multmilostiva maica noastră Parascheva. Mie mi-a restabilit continuitatea şi armonia mentală conştient/inconştient, mi-a redat pacea şi duhul rugăciunii. Am descoperit asta chiar astăzi, redevenind cea care sunt, adică aceea care eram şi pe care, de un timp, nu mi-o mai aminteam în zori.

 Bucură-te, sfântă Parascheva, mult folositoare!

   Elena Frandes

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *