LOADING

Type to search

Sfântul Gheorghe și problema păcii

Ortodoxie si traire

Sfântul Gheorghe și problema păcii

Share

Dioclețian, la începutul domniei sale, nu considera Creștinismul un pericol de stat; dar îl considera Galerius, un general sângeros al său. Acela l-a determinat pe Împărat, edict după edict, să aprindă cea mai sângeroasă prigoană împotriva creștinilor.

Creștinii, oamenii păcii, oamenii care-și împlineau obligațiile față de Stat, oamenii care se rugau pentru Cezar, erau arătați dușmanii Imperiului roman. Adunările creștinilor interzise (edictul din 02.02.303), Bisericile distruse; cărțile sfinte arse. Creștinii supuși la degradare civică.

Persecuția progresivă și sistematică.

Printre marii mucenici ai persecuției sunt: Sfântul Mucenic Gheorghe și Dimitrie.

Sfântul Mucenic Gheorghe e caracterizat „dărmătorul de idoli”.

Idolul este nu numai o statuie antică, ci și o ființă, un lucru, o idee, un vag, o părere, la care ții mai mult ca la Dumnezeu.

Dioclețian decretase pe Jupiter drept zeul suprem și se numi pe sine cu același nume. Deci el pretindea supușilor săi, să i se închine și lui.

Creștinii refuză închinarea la idoli și închinarea la om. Iată deci că Imperiul e în primejdie cu creștinii. Pacea Imperiului cere sânge. Sângele oamenilor păcii.

Aceasta e manevra satanei, care vrea să biruie pe Dumnezeu. El știe că libertatea omului are însușirea de a se împotrivi până și lui Dumnezeu. Deci dacă satana îi va câștiga pe oameni să se închine la orice altceva afară de Dumnezeu, la orice poftesc, el e mulțumit cu această biruință asupra lui Dumnezeu.

Dioclețian cere supușilor să-l recunoască de zeu – idol al Imperiului.

Astăzi de asemenea sunt idoli. Unul e capitalismul, închinarea la bani. Petru apărarea acestui idol modern, marii bogătași nu pregetă să arunce săracii lumii într-un nou război.

A vrea războiul e o cădere din creștinism: e a vrea să-ți asiguri viața ta peste mormântul altuia.

Dumnezeu vrea pacea, oamenii vor pacea și totuși războaiele nu se mai termină.

Cine-și râde de oameni?

Satana!

El creează oamenilor idoli, și oamenii se măcelăresc apărându-și idolii.

Unii proclamă valoarea supremă sărăcimea, împinsă cu ură împotriva bogaților; bogații își apără bogăția, declarând-o pe aceasta valoarea supremă.

Doi idoli în conflict.

Pacea e a lui Dumnezeu. El e „Domn al Păcii”. Cântarea îngerilor zice: „Slavă lui Dumnezeu întru cei de sus și pe pământ pace” (Luca 2,14)

Deci pacea e în funcție de slava pe care o dau oamenii lui Dumnezeu.

Când oamenii i-o refuză, pacea nu se mai află printre ei. „Se ia pacea de pe pământ”.

De aceea Sfântul mucenic Gheorghe ar avea astăzi mari și mulți idoli de dărâmat; idolii care nu dau oamenilor pace.

Pr. Arsenie BocaSe umplu măsurile și se plinesc vremile, Ed. Credința Strămoșească, 2009.

Urmărind cu atenție explicația părintelui Arsenie, precum că ”Idolul este nu numai o statuie antică, ci și o ființă, un lucru, o idee, un vag, o părere, la care ții mai mult ca la Dumnezeu.”, putem înțelege mai bine ce idoli are omul post-modern:

– confortul ridicat la rang de (vi)țel al vieții. (vițelul de aur din Vechiul Testament s-a metamorfozat acum în veșnica fugă spre confort la care ne jertfim banii și timpul).
– cariera ridicată mai presus de familie, a devenit dumnezeul împlinirii pe pământ.
– televizorul pe care unii creștini îl admiră mai ceva decât o icoană.
– excursiile peste tot în lume au devenit și ele pentru unii creștini leitmotivul vieții, deci i-au luat locul lui Dumnezeu, devenind și ele un idol.
– cultul trupului ca slujire neobosită în cinstea a doi idoli: Iubirea de sine și Desfrânarea.
– plăcerea sexuală ca suprema stare de fericire a relației dintre doi oameni… sau mai mulți.
– iubita/iubitul pe care îl iubim mai mult decât pe Dumnezeu. El/ea, a devenit centrul universului nostru, bucuria bucuriilor, și de aceea se întâmplă atâtea sinucideri din dragoste… idolatră, pentru că atunci când a dispărut iubita, a dispărut și centrul existenței noastre care trebuia să fie al lui Dumnezeu, veșnic bun și statornic, nu al unei persoane supuse păcatului.
– ateismul, prin care omul a ajuns propria sa normă, propriul său etalon suprem: ”eu decid ce este moral și ce nu, eu sunt dumnezeul vieții mele”.
”De aceea Sfântul mucenic Gheorghe ar avea astăzi mari și mulți idoli de dărâmat; idolii care nu dau oamenilor pace.”

Vino sfinte și dărâmă idolii din noi!

TINERII ÎN BISERICĂ

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *