Silogismul fericirii

Doar în Dumnezeu ne găsim pacea. Degeaba o căutăm prin alte părţi.

Lipsa noastră de credinţă nu are cum să nască decât groază. Doar o credinţă puternică elimină această groază. Un om îngrozit nu are cum să fie fericit. Deci, doar o credinţă puternică naşte fericirea, iată silogismul veşniciei.

Fără credinţă, ne târâm de colo până colo, fără bucurie, fără ţintă, fără linişte, fără nimic. Abia prin credinţă dobândim totul, instant sau treptat, de la caz la caz. Cert este că doar credinţa asigură fericirea, atât aici, cât – mai ales – Dincolo. De ce face credinţa asta? Pentru că Hristos a pătimit pe Cruce în locul nostru, pentru ca noi să devenim liberi faţă de patimi. adică, nu este o credinţă oarecare, aleatorie, ci este fidelitatea faţă de Cel ce s-a răstignit pentru noi.

Hristos vrea să Îl recupereze pe Iuda. La Cina cea de Taină, Hristos îi întinde lui Iuda o bucată de pâine. Iată un gest de familiaritate şi de iubire. O încercare de a-i deschide sufletul spre pocăinţă. Deşi îi întinde Pâinea, deşi Se întinde pe Sine, Iuda preferă să audă zornăitul banilor. Îl preocupa mai mult banul, decât Pâinea. Era supărat că mirul de 300 de arginţi din casa lui Simon fariseul, fostul lepros, a fost „risipit”, fără ca el să poată fura măcar o zecime din preţ. Dar recuperează imediat aceeaşi sumă: Simon fariseul îl pune în contact cu conspiratorii, care îi oferă imediat preţul. Exact suma cu care era vândut un sclav în piaţă. Paradoxal este că Iuda primeşte şi Pâinea, nu o refuză. Aici intervine ipocrizia, dincolo de trădare: se împărtăşeşte cu nevrednicie. Cât de mulţi dintre puţinii care se împărtăşesc azi nu facem la fel? Dacă s-ar fi pocăit, Iuda putea fi iertat. Doar şi Petru se lepădase şi a fost reprimit. Atât Iuda, cât şi Adam, puteau să îşi ceară iertare, să părăsească păcatul, nu să îl justifice.

După ce L-a vândut pe Hristos, Iuda nu s-a mai putut ruga.

Nu simţim la fel seară de seară, parcă ceva ne opreşte de la rugăciune? Oare nu trădarea noastră zilnică, oare nu lipsa carităţii? Încă o imagine salvatoare: leproşii izolaţi în câmp. Noi, izolaţi de lepra păcatelor. Asediaţi de propriile păcate. Un copil mic mă întreba azi dimineaţă disperat: Părinte, vom fi atacaţi? Poate acum este momentul să înţelegem cât de atacaţi suntem azi. Să pricepem cu numai rupând-o cu păcatul putem spera la pace. Ne luptăm cu păcatele şi vom birui, cu ajutorul lui Dumnezeu. Leproşii izolaţi în câmp îşi pun nădejdea în Hristos, iar Acesta nu îi dezamăgeşte.

 

Cel vindecat la scăldătoarea Vitezda este primul care îl pălmuieşte pe Hristos la proces (Caiafa îi promisese beneficii).

Oare noi nu am fost vindecaţi de către Hristos? De câte ori nu ne-a salvat El din ghearele morţii? Acum poate trebuia să fim morţi. Ceea ce trăim acum este un bonus, o şansă să ne pregătim pentru adevărata Destinaţie. Pregătindu-ne de Spovedanie, să ne cercetăm dacă am săvârşit şi aceste fapte de trădare: am fost lacomi, am făcut compromisuri, ne-am dorit o ascensiune în carieră cu orice preţ, ne-am lepădat de credinţă. Veţi spune că este imposibil un astfel mod de viaţă. Aveţi dreptate, dar iubirea este combustibilul pentru imposibil. Iubirea este definiţia lui Dumnezeu, iar Aceasta este infinit, nelimitat, poate totul. Noi putem totul în El şi nimic fără El. Împărţirea iubirii divine faţă de miliarde de copii nu este o pierdere.

Dându-ne iubirea Lui, Dumnezeu o înmulţeşte de miliarde de ori.

Ne dorim fericirea, „provocând” fericirea copiilor noştri. Le putem oferi multe, dar numai Dumnezeu le poate oferi copiilor noştri mântuirea. Noi nu putem face asta, să nu uităm acest aspect.

Fericirea noastră depinde de fericirea copiilor noştri. Iar fericirea copiilor noştri depinde de Dumnezeu. Înseamnă că fericirea noastră depinde de Dumnezeu.

Numărăm câte cupe de îngheţată au mâncat copiii noştri, dar să nu uităm să le oferim model de viaţă creştină. Să nu le impunem nimic forţat, ci doar să îi creştem în rugăciune şi corectitudine. Dacă copiii noştri sunt bolnavi, nici sănătatea noastră nu este prea bună. Credem noi că Tatăl Ceresc nu ne ocroteşte şi pe noi? El Îşi trimite Fiul să moară, ca să opereze păcatul, să îl strivească. Hristos Se operează şi noi ne vindecăm! Hristos suferă deplin suferinţa noastră. Prin suferinţa Lui, noi devenim fericiţi. Prin Învierea Lui, învingem suferinţa şi moartea. Să nu îi răsfăţăm pe copiii noştri doar cu clătite. Se vor plictisi, nu vor fi fericiţi. Să îi îndrumăm spre Casa Fericirii, Biserica Celui Răstrignit şi Înviat. Iar noi putem fi fericiţi doar în măsura în care redobândim inocenţa pruncilor. Derulăm pe repede înainte scenele violente din filmele pentru copii, dar nu e suficient.

Dacă nu îi creştem în altar, să nu ne mirăm că îi vom pierde în baruri.

Fericirea este linişte, bucurie, pace. Fericirea este o linişte mântuitoare (departe de zornăitul banilor), este o bucurie intensă (departe de păcate), este o pace veşnică (departe de orice sursă de conflict). Fiecare zi alături de Dumnezeu este cea mai fericită zi din viaţa noastră. Câtă vreme Hristos învinge durerea, nu avem de ce să nu fim fericiţi (restul sunt doar frustrări şi trădări minore).


Este destul de simplu să fim fericţi. Mai greu este să fim suficient de simpli. 

Twist [Oliver]. Nu e nici „mai taie, nu mai minti”, nici o ciocolatica bunicica, nici un joc de carti, nici un dans. Etimologic, „twist” inseamna si „luxatie”, dar si „talent”. Si „sfoara” si „efect” (la biliard). Si „curba” si „pofta” (de mancare). Si „a denatura” (cuvintele Cuiva) si „a spanzura”. Si „a serpui” si „a se strecura”. Un personaj exploatat, creat de Dickens [Charles]. Este inocent in criminalitatea ce il impresoara? Are de ales? Stie ce face? Toti sunt de acord ca este un nefericit. Cel mai. Este unul dintre sutele de mii ca el. Realitatea este trista.

Noi bem un ceai cald, dar cati Oliveri au inghetat pe sub poduri, nu departe de noi?!

Multi Oliveri traiesc fara sa primeasca nu iubire neaparat, dar macar compasiune. Face sicrie. Si-l pregateste pe al lui inca minor fiind, fara sa stie. Este traficat fara mila, cu o violenta maxima. Este in ghearele raului, parasit, umil, nebagat in seama. Gaseste o faramitura de bunatate, dar hotii il rapesc din nou. Este complice la furt sau doar o victima? Este o joaca puerila sau nu? Viata in sine este un joc de copii, dar unul culpabil. Vina majora este indiferenta fata de astfel de cazuri.

Este palid, mic si slab. Neajutorat, nemangaiat, inexistent pentru mii de crestini care se considerau practicanti. Botezat aleatoriu (era „de rand” litera T), posteste aspru cu ovaz. Vesnic infometat, vesnic infrigurat, vesnic neinteles, un Christ londonez de secol XIX, rejectat ca atatea alte miliarde inainte si dupa el. Calvar implica portie zilnica de bataie. Despre ce vorbim??!! Despre o planeta care a auzit de Hristos? Cred ca ne amagim profund, zi de zi, multiplicand drame ce puteau fi evitate, prin divorturi adultere si sinucuderi lente inconstiente. Desi pur, este pus sa indure. Ceilalti se roaga sa nu ajunga ca el, de parca el era necuratul. Doarme inconjurat de sicrie. Sunt sicriele celor care l-au chinuit.

Membri de vaza ai parohiei-institutie, oameni care circula pe strada si inca nu au aflat ca ei, de fapt, au murit.


Mananca resturile ce raman de la caini, nu faramiturile de la masa stapanilor, este un Iov minor ce zguduie un materialism salbatic. Prea multi Cuore, cersetori-printi, mizerabili… In maxima noastra proximitate. Le mai zvarlim niste parizer stricat, ca la pisici…. Vai de noi, nu de ei!

Generosul trăieşte experienţa apostolilor (bucuria de a fi la Nuntă, împreună cu Mirele). Generosul este dezinteresat, el ajută pe alţii, fără să aştepte ceva în schimb. Este altruist, blând, mărinimos (într-un cuvânt, creştin). Generosul îmbracă degeraţii, hrăneşte flămânzii, pansează bolnavii. Este generos doar în bine. În rest, îşi opreşte gura de la înjurătură, mâna de la lovire şi inima de la ură.

184031.p

Pe Dumnezeu Îl mărturiseşte, curăţia o păzeşte, nedreptatea o izgoneşte, păcatul îl smulge din rădăcină (cuvinte-cheie: mărturisire, conştiinţă eshatologică). Prin idolatrizarea egoismului de către mulţime, lumea îi este ostilă generosului. Dar el este încărcat de răsfrângerea generozităţii Creatorului asupra creaţiei. El nu se încurcă cu aiurelile şi născocirile, ştie ce are de făcut. Deoarece credinţa este un tezaur inepuizabil, generosul este cel mai bogat om de pe planetă.

Iubirea necondiţionată, totală, inepuizabilă se exteriorizează în generozitate. Doar pentru Cioran generozitatea este o formă deebrietate (de a îţi pierde capul), pentru discipolii Samarineanului Generos, generozitatea este metoda de a îţi salva sufletul (nu doar capul). Cei mai generoşi sunt sfinţii: Francisc, Pamfil, Valent, Nicolae, Barnaba, Andrei Şaguna, Veniamin Costachi-Cantacuzino.

Cei ce caută fără să creadă nu vor găsi nimic! Decât rebuturi, plictiseli, egoisme. Abia credinţa însufleţeşte căutarea, o umple desens şi de efect imediat: caritatea. Singură filantropia ne pune în acord total cu voinţa divină, este unicul Subiect de la Marele Examen. Nu cucerim un Ierusalim terestru prin abuzuri şi vânzări de produse, ci vizăm Ierusalimul Veşnic, Nou, Ceresc, Real. Această viză nu expiră niciodată.

Nu te urca pe Cruce! Lasă Jertfa, distrează-te, caută plăcere, numai tu contezi! Dă-te jos imediat! Fii în trend, nu vezi că eşti singurul nebun de pe aici? Eşti fariseu cu doctorat, apără-ţi privilegiile!

Ispita asta e periculoasă, adesea insesizabilă, perfidă, laşă. Suntem în negare, nu vrem să ne trezim:

Hristos nu S-a urcat pe Cruce pentru turişti!

Nu a vizat revitalizarea turismului şi creşterea profitului cu aghiazmă! Nu S-a dat în spectacol, nu a fost un bezmetic!!! Prin vocea lui Simon Petru, este atras într-o capcană, dar răspunde ferm:

Satano, mereu ai fost în urma mea, rămâi acolo!

Pe Cruce, vei fii singur, părăsit de toţi, umilit, schingiuit, eşti sigur???

  Cu Mickey-duţă nu joc şah, nu negociez, resping categoric orice ofertă, nu fac nici un compromis.

Habar nu ai, eu te ispitesc în fiecare gând, câtă vreme îmi permiţi asta, chiar îţi place!

Nu sunt un Larousse, nu le ştiu pe toate, nici nu vreau, vreau doar să fiu fericit. O fericire pe care doar Hristos mi-o poate da! Ispita asta are doar venin, atât, nimic mai mult. Ispita asta răutăcioasă are doar un mare gol, o mare lipsă, absenţa binelui.

Şarpele se hrăneşte cu beznă, eu consum Lumină cerească, chit că nu merit.

Şarpele autist este un hoţ de linişte, un pungaş mincinos, poate fi respins!

Da, aşa e, aşa să fie, dar eu îţi dau pâine muuultă pâine…

Nu am nevoie de pâinea ta second-hand! Am mană ascunsă. Şi nici nu mă hrănesc doar cu pâine, ci şi cu peşte, mă satur doar cu IHTHYS, Singurul Mântuitor de sub cer.

Am înger, nu mascotă monstru. Aştept Crăciunul, nu Helouinu’.

Semida, fiică de preot, înviată!!! Iair, tatăl ei, nu s-a lăsat doborât de deznădejde. Ispita exercita o mare forţă de atracţie, dar a respins-o, pentru că era în preajma Cui trebuia. Era el slab, dar s-a aliat cu Cel mai potrivit Prieten, Care i-a acordat timp, i-a dăruit veşnicia familiei lui.

 

Chiar dacă era preot (după rânduiala lui Melchisedc, nu a lui Veliar), Iair nu i-a putut dărui Semidei veşnicia.
Dar a apelat unde trebuia, a respectat procedura smereniei, salvarea lui a fost credinţa. De aceea, a putut respinge ispita!

Nu s-a sinucis, nu a făcut nici măcar o depresie micuţă.

A mers până la capăt cu Hristos, riscând să fie arătat cu degetul în piaţă, apostrofat în sinagogă de Sabat ca ucenic al Acelui Nazarinean.

Asta e ispita: cine nu se urcă pe cruce, nici nu învie, ci coboară în infern.

Aşadar, învierea biruie ispita, fiind Recompensa surpriză a soldaţilor care nu au trădat. Hristos participă la o nuntă doar pentru că a fost chemat acolo. Merge apoi în casa preotului din Capernaum, doar pentru că e invocat. Nu intră prin efracţie, ci aşteaptă la interfonul inimii să I se deschidă. are răbdare multă, dar uneori poate fi prea târziu. Îşi schimbă direcţia de mers, spre casa lui Iair. După ce Semida a murit, nimeni nu mai credea, deci, Rabbi nu mai trebuia deranjat. S-a mişcat prea lent, acum nu mai e nimic de făcut…

Dar Răstignitul este Învierea! Glasul lui este plin de iubire: „Nu te teme! Auzi? Nu te teme, crede numai!”. Cei de faţă Îl luau în râs. Semida a înviat! La fel, Tavita a înviat la Ioppe.

Simon Petru se transformă din agent al ispitei în agent al învierii, făcând la Ioppe exact ce Îl vede pe Iisus făcând la Capernaum, în casa lui Iair.

Iair şi coana preoteasă rămân încremeniţi! Elisei învie un copil! Ilie învie alt copil, în Sarepta, Sidon. Hristos învie alt copil la Nain. Apoi un prieten, în Betania, pe Lazăr. Vieţile oamenilor sfinţi confirmă multe astfel de resurecţii. Slavă lui Dumnezeu că acum 7 ani l-a readus la viaţă pe A., după ce i-a arătat veşnicia! (Când pierd vremea pe blogul lui Radu Paraschivescu nu mi se stinge niciodată laptoptul, decât atunci când tastez despre înviere, să fie o mică ispită să renunţ?)

Mulţi dintre cei ce umblă pe stradă nu au aflat că ei au murit deja. Sunt ai mei, ei nu cred în înviere, nu se urcă pe nici o cruciuliţă, neagă păcatul…

Asta ţine de logica divină. Doar El ştie Planul cu fiecare. Oricum, tu ai pierdut deja totul!!! Hristos Înviat este pârga tuturor celor ce au murit. Primul fruct care s-a copt (pârga) este semn clar că urmează şi celelalte. Multe fructe au început deja să se pârguiască.

Vom învia şi vom şti că El este Singurul Domn!

Am şi eu succes, câtă vreme nu toţi prăznuiesc realitatea învierii. Se prind în capcana mea ca şoriceii în lipici. Habar nu au că fiecare duminică este un Paşte! Nu îi interesează că trupul Lui a rămas neîntinat de degradare.

Beneficiază de veşnicia Lui doar cei ce se refugiază de bună voie în Adevăr. Aşa cum a făcut Sfânta Ecaterina, care a primit un inel de logodnă de la Mirele Hristos. Moartea asta implacabilă a sosit doar prin invidia agitatorului de serviciul, a celui ce scindează. Doar cei ce sunt de partea diavolului vor cunoaşte moartea veşnică.

Sunteţi cei mai caraghioşi ipocriţi. Tot vorbiţi despre înviere, dar sunteţi zombie. Păcătuiţi singuri, fără ca eu să vă ispitesc. Îmi uşuraţi treaba, acum şomez, unde sunt timpurile sfinţilor, că mă plictisesc teribil? Nu trebuie să vă daţi jos de pe cruce, că nici nu v-aţi urcat pe ea, nici nu vreţi să auziţi de ea, caterisiţi pe cei ce îmi urcă afacerile, ce mai, sunteţi în gaşca mea… Nu aveţi râvnă, nu vă smeriţi, doar număraţi dinarii şi laptele muls de la oiţele netratate.

Aş vrea să te contrazic, dar nu pot. Totuşi, sper în mila Lui şi te resping, să nu te mai văd în viaţa mea! (Abia de acum diavolul dispare, când este refuzat dialogul cu el).
Centrul vieţii: Hristos înviat

El a înviat pe cei morţi din veac (Abel, Avraam, Samuel…). El a sfărâmat împărăţia morţii. A zdrobit moartea. El ne-a înveşmântat cu nemurire. A înviat, golind mormintele. Şi-a dat viaţa pentru lume, umplând golul cu lumina Lui. Mirele Bisericii este ţintuit cu piroane.

Hristos poartă cunună de spini, noi vrem catifea?!

El putreziciunii S-a arătat străin. Nu Îl găsim, pentru că Îl căutăm printre cei morţi pe Cel Viu. (Nu are dosar de colaborator cel ce a fost sau este ofiţer). Învierea nu este un optimism superficial, ci o certitudine. Hristos ne sfinţeşte şi gândurile şi oasele! El ne luminează  simţurile. El vrea ca bucuria Lui să fie în noi, în mod deplin. Învierea este o explozie de bucurie nemărginită şi mai mult decât atât.

Un scafandru este înconjurat de apă, noi suntem înconjuraţi de ispite. Dar scafandrul are un oxigen salvator.

Imaginea violentă a morţii nu ne mai înfricoşează. Ispita este frica, pierderea încrederii. Dar acum avem curaj. Tot ce e mai prejos de Dumnezeu nu ne e suficient. Nici un suflet nu găseşte fericire, până ce nu e golit de patimi.

Dumnezeu a înlăturat întunericul. Dacă ochii noştri s-ar deschide…

Ideile religioase nu sunt suficiente, fără o convertire, o schimbare a minţii. Pierdem vremea cu aspecte minore. Iosua Navi este explicit: Nu vor fi spulberaţi decât cei ce încalcă Legământul, dar noi şi casa noastră vom sluji Domnului!

Nu ne amintim de El doar când suntem atacaţi.

 

El aduce ploaia, nu Baal, zeul furtunii. Suntem adoptaţi de către Tatăl (Îşi recunoaşte copilaşii, nu îi reneagă, le redă calitatea de fii, moştenitori ai veşniciei). Păcatul este o cădere de la etajul al zecelea. Pe la etajul al nouălea, senzaţia poate fi plăcută, dar zdrobirea e iminentă. Dumnezeu vrea milă (hesed), nu jertfă de ţapi prin malluri. Domnul Oştirilor este paşnic. El e pace, iubire şi adevăr.

Cei din robie au muncit la Canalul Eufrat. Au numit locul Dealul Primăverii (Tel Aviv) şi au refuzat libertatea de a se întoarce Acasă, în Ierusalim.

Dumnezeu nu e impresionat de fiţele noastre. A patra ispitire: nu te urca pe Cruce, fă bani!

Dacă învierea ne-a eliberat, de ce avem mentalitate de sclavi?!

Numai Dumnezeu mai poate schimba ceva într-o lume atât de disperată. Oamenii aşteptau să vină Mesia, să le rezolve problemele teritoriale. Nu aşteptau învierea… Simpli pescari, apostolii nu erau respectaţi, nu vorbeau despre Pitagora, predicau o Cruce a suferinţei, erau socotiţi nebuni, la fel ca azi.

Oamenii discutau cu patos despre Hristos, dacă e om, dacă e Domn (anii 320-330), cum discută azi despre fotbal, în băi publice, la brutărie, la cămătari, marinarii fredonau cântece, fără să ştie că sunt ariene. Doar ereticul era drăguţ, avea voce de tenor, gâdilea urechea… 

O, cât de multe manele eretice mai fredonăm… Dacă adevărul ne depăşeşte, nu înseamnă că nu există.

Nu ne rugăm doar când ni se rătăceşte vreo cămilă.

Nu înţelegem ca să credem. Credem, ca să înţelegem. A fi mistic înseamnă A ÎNCHIDE GURA, a nu ispiti pe alţii.

 ***Românul Antipa de la Calapodeşti este cinstit mai ales în Rusia şi în Grecia, dar asta nu îi dimuează cu nimic sfinţenia. Este numit „sfânt cuvios”, „sfânt atonit”. S-a născut în primul sfert de secol XIX, lângă Bacău. A fost călugăr la schitul Lacu din Sfântul Munte. După o scurtă perioadă petrecută la schiturile din Iaşi, merge la o mănăstire rusească, lângă Lacul Ladoga. Este canonizat încă din 1906.1342111073_2601_1342112058

Scopul i-a definitit exigenţele

Scopul i-a tranformat viaţa, scopul i-a arătat direcţia, scopul i-a ordonat conştiinţa: concentrarea iubirii şi a rugăciunii nu pe sine, ci pe celălalt. Pentru noi, nici un scop nu va avea vreun impact important, dacă nu este luat în serios. Strategie comună: modelul Cuviosului Antipa. Însănătoşirea înseamnă focusarea pe Dumnezeu, nu pe lucruri. Această focusare presupune identitate, integritate, chiar creativitate. Zilele sterile sunt mereu identice cu precedentele. O viaţă de sfânt ne mobilizează, ne adună, ne regrupează, ne intermediază redobândirea fericirii.

Cuviosul ne descifrează istoria mântuirii

Avantaj pentru noi: memoria pildelor sfinţilor. Suntem mai prosperi ca acum şase secole, dar şi mai neliniştiţi. Prea puţini oameni fericiţi în jurul nostru… Prea puţină credinţă. Prea puţin interes pentru aprofundarea Modelului. Agenda noastră zilnică este Sfânta Scriptură. Privitul la TV nu aduce fericirea! Fiecare ajutor acordat adaugă un plus de sens. Nu suntem ignoranţi, nu ridiculizăm, nu exploatăm.

Fericit, pentru că face parte din ceva mai grandios decât el însuşi

Cuviosul se smereşte, nu se lăcomeşte, nu se trufeşte, nu se tulbură, ci se fericeşte mulţumind lui Dumnezeu în rugăciuni cu lacrimi. Iar Domnul iubirii îi răspunde. Domnul slavei vine şi îl fericeşte cu venirea Lui. Cuviosul se roagă pentru toată lumea, pentru întregul Adam.

Din ce in ce mai dificil

Este din ce in ce mai dificil pentru un copil sa scape de sclavia banilor. Tot ce aude in jurul lui il demoralizeaza. Intra de mic intr-o competitie a duhului de stapanire. Lacomia, egoismul si mandria devin singurule lui repere. Nimeni nu ii spune ca nu sunt cele mai bune. Parintii fie se plang ca nu au destui BANI, fie sunt prea ocupati sa ii multiplice. Totul se plateste, nimic nu e pe gratis, totul e COMERCIAL, nimic nu mai e benevol.

Ceea ce cumperi nu arata cine esti

Este din ce in ce mai dificil sa afirmi asa ceva. Pari ciudat. In snobismul nostru, suntem atat de ipocriti, incat nici nu ne dam seama cat de caraghiosi am devenit. Innebuniti dupa branduri, mereu pe fuga, mereu disperati, mereu sclavi, niciodata liberi. Doar adevarul ne face liberi. Dar preferam minciuna, pentru un profit de doi lei. Cine mai cauta adevarul? Ne prefacem ca vrem adevarul estetic, dar schimbam regulile pe parcurs. Pentru ca vedem doar BANI, visam doar BANI. Stiti ce? Nu ii vom avea niciodata cu adevarat! Ei nu vor fi nostri, ci noi vom fi ai lor! Asta e tragedia pe care nimeni nu o vede.

Ai valoare, chiar daca (mai ales) nu ai bani

Este din ce in ce mai dificil sa supravietuiesti FINANCIAR. Ti se spune ca nu contezi daca esti sarac, pentru ca nu esti un cumparator, nu esti din lumea lor. Tu nu mai ai CNP, asigurare medicala, nu mai ai nici loc de veci, daca nu ai bani. Esti bombardat de reclame aiurea. Crezi ca te poti proteja de ele, dar ele iti intra in sange, in gandire, te pervertesc. Incet-incet, slujesti lui Mamona, fara sa stii. Unii prefera sa se vanda. Vand informatii, vand trupuri, vand mame, vand suflete. Vand orice, pentru 30 de arginti, pretul unui sclav pe piata.

Marfa nu te face mai fericit

Este din ce in ce mai dificil sa renunti la lucrurile inutile, nenecesare, chiar daunatoare. Pentru simplu motiv ca toata lumea musca momeala, nu e neaparat necesar sa o faci si tu. Daca ai multe obiecte devii doar un rasfatat, un egoist, un lacom, niciodata un fericit. Cati oameni sarmani ai fi putut ajuta, daca nu risipeai! Si ce fericit ai fi fost acum! Doar pentru ca li s-a facut reclama, nu trebuie sa iubim obiectele. Nu e util pentru fericirea ta sa ai haine scumpe, chiar daca ti se spune asta de la cresa.

Cultura de consum a societalului

Este din ce in ce mai dificil sa mai gasesti ceva spiritual in lumea ta. Totul se consuma, in graba, intens, pe datorie. Cand va trebui sa achiti factura… Nu mai exista social, filantropie, ci doar calcul, plus valoare, firma. Marfa devine o placere de autosatisfacere. Nu cumpar nimic pentru altii care nu au nici ce manca, ci cumpar aiurea lucruri de care nu am nevoie. Bine fac?! Copiii folosesc cuvantul „bogat” la fiecare 4 propozitii, e normal?! Toti vor vile, masini, concedii, lux, sanatate. Toti fug de Cruce, de rugaciune, de Dumnezeu. Respingerea Adevarului nu e ceva nou. Dar acum e mai pervers. Raul e prezentat drept smecher, descurcaret, neplictisitor, adrenalina, viteza. Mascota devine un model prost in locul ingerului bun. Numarati cata populatie se inghesuie duminica in mall si cati mai cauta altarele…

Materialismul fura copilaria

Este din ce in ce mai dificil sa razbati intr-o clasa plina de fite, la scoala, la servici, oriunde. Nu mai esti la moda. Ai idei depasite. Dar esti mai fericit. Nu esti nostalgic dupa copilarie (nostalgia e depresiva), dar ravnesti la inocenta vremurilor in care nu te raportai la bani si la sex. Erai fericit, pentru ca nu erai materialist. Acum vezi doar bani. Nu Il mai cauti pe Dumnezeu, asa cum un copil isi cauta Tatal. Timid, bajbaind, plangand. Si nu mai ai nici bucuria regasirii Tatalui. Nu mai esti protejat. Banii pusi de o parte pentru doctori nu te vor salva, cel mult vor prelungi agonia. Dar ce urmeaza dupa?

Este din ce in ce mai putin dificil dupa o transfuzie cu sange divin, dupa ce ai luat si Medicamentul, nu ai vizitat doar Farmacia.

Scapa cine poate? Si cine nu poate ramane fara scapare? Scapa oricine vrea, oricine invoca puterea Salvatorului. Urma scapa turma? Pastorul scapa turma! Oaia vede niscaiva iarba in prapastie si coboara sa infulece. Dar se lacomeste la iarba si devine prea grea. Nu mai poate urca singura inapoi. Pastorul isi pune viata in pericol coborand dupa ea. Dar nu o aduce cu forta. Ci abia cand devine mai usoara, dupa putina abstinenta. Icoana Blandului Pastor Il reprezinta pe Domnul Hristos cu oaia pe umeri. Adica, oaia este salvata. Misiunea nu a esuat, chiar daca lupii ataca staulul.

Numai ca azi lupul musca ca un las, pe la spate. Nu il vezi, nu il auzi. Daca ai stii ca vine, ai aprinde focul si ai tine pradatorul la distanta. Mai bine, tine focul deschis permanent. Vigilenta non-stop. Nu mai risti nimic. C.C. Ciomazga lanseaza la conferinte (la lansarea cartii) ideea pericolului ecranarii (frame-ul 25, care nu poate fi perceput constient de mintea umana). Adica, lupul iti face capultelevizor. Fii atent! Aveai o noptiera… Poate o candela, o icoana, o psaltire… Noptiera a ramas. Numai ca in locul icoanei ai pus un idol. Un televizor cronofag. A disparut si candela si catea de rugaciuni, le-ai urcat in pod.

Noul stapan al casei, idolul, iti dicteaza viata. Mananci si nu stii ce mananci. Nu stii ca bei apa otravita, doar e indulcita, nu simti amarul. Iti bubuie capul si nu vrei sa realizezi ca esti epuizat de noul tau idol. Vii acasa. Care e primul lucru pe care il faci? Inainte sa te descalti, iti saluti stapanul: deschizi televizorul. Si merge in nestire si cand aspiri si cand ai musafiri, poate si cand te rogi (pe silentios). Te rogi cu telecomanda in mana, fara sa stii ca te rogi altcuiva.

Am auzit aceste lucruri de mai mult timp. Dar nu le-am crezut. Chiar eram revoltat pe cei ce mi le explicau. Joia trecuta am auzit expunerea Profesorului. Vinerea trecuta am avut privilegiul unei vizite private a autorului Lucrarii „Se intorc mortii acasa”. M-a lamurit, m-a convins. Doar e un profesionist al televiziunii si un cautator al Adevarului. De atunci nu ma mai uit la TV. E o senzatie de eliberare nemaipomenita. Nu zic ca nu o sa ma mai uit deloc. Chiar maine il voi vedea pe profesor la B1. Dar voi consuma o doza minuscula, insignifianta. Inlocuiti TV-ul cu rugaciunea catre ingerul pazitor! Faceti asta o saptamana… O viata… Veti scapa din prapastia shottingului (de la shotie, nazbatie). Si veti redescoperi ca Pastorul e la fel de bland, gata sa va scape din ghearele haitei.

Scapa oricine vrea in echipa lui Melchisedec. Cine voteaza Veliar, lipeste afise in iad. E simplu: ori ai ulei in candela ori nu ai! Nu mai merg amanarile: Stai sa merg sa imi cumpar… E inchis peste drum. Pana vii cu uleiul de la Lidl, ai stikeez, dar Mirele a inchis usa. Faci ce vrei, dar stii ce faci?

Bataile inimii parintelui Gheorghe Santa Il cauta pe Capitanul Navei. Parintele vede in fiecare suferind o lumanare aprinsa. In prezenta parintelui, Il simt viu pe Dumnezeu. Parintele imi arata de fiecare data ca orice raza de lumina este doar un apel, un apel (nu in asteptare) la regasirea Celuilalt. Focul inimii parintelui arde pentru a sarbatori iubirea eterna. Si se considera inca slab, desi Dumnezeu l-a intarit. Biciuieste pacatul ca un profet/duhovnic plin de foc divin. Pacatosul e doar un talhar, un corupt, un putred acoperit de rusine. Pe acest pacatos il asteapta Dumnezeu la intalnire…

20746_p192mn5pql121qrqa15jj1mbqh14a

Nu puterea lumii o cauta parintele. Nu se orienteaza dupa duhul lumii… Pentru ca oamenii sa se iubeasca, nu au nevoie de samanta puterii, ci trebuie indemnati doar sa se slujeasca unul pe altul. Orice contradictie nu este decat o lipsa, o mare lipsa a bunatatii. Pacea interioara a parintelui este un arbore, un arbore ce se inalta cu multa-multa rabdare. Parintele nu este atras de neghiobia jocului cu zaruri… Nu s-a lasat prins de imaginea lebedei inventate. Pentru ca apreciaza si se straduieste pentru desavarsire, nu pentru comoditate.

Ai Sai nu L-au primit! A fost respins de cei din casa Lui. Respins, El asteapta la usa si continua sa bata. Cu rabdare si iubire, asteapta. Ai Sai nu L-au primit, pentru ca erau perfizi. Aveau o infatisare aparent binevoitoare, dar – de fapt – erau plini de indiferenta. Putin le pasa lor… Ascundeau rautate, viclenie, necinste. Erau plini de perfidie, vatamand pe Cel care le-a acordat incredere, pe Cel ce le-a spus ca ei au valoare in ochii Celui-Vechi-de-Zile. Erau insa obisnuiti cu un nivel mult inferior, neduhovnicesc, lipsit de cultura, bazat doar pe stomac. Erau periculosi, fara sa para astfel.

Nici nu au vrut sa creada, nici sa Il inteleaga

Totusi, nu a fost respins de toti. Nu a fost nici o vreme in care sa nu fie si primitori ai Cuvantului, nu doar inamici. Sa nu se creada ca nu L-a primit nimeni. L-am vazut plin de har (dupa umanitate) si de adevar (dupa dumnezeire). Noi toti, cei ce L-am primit, primim din plinatatea Lui, nu mai ducem lipsa de nimic. Il avem pe El, avem totul, avand Sursa Iubirii. Prin har, credem; prin adevar, intelegem. Indreptati calea Domnului! Credeti sincer in El! Domnul patrunde in inimile noastre prin credinta. El este Mielul divin, El ridica pacatele.

Una este sa scoti sageata din rana, alta sa vindeci rana

Nu e suficient sa te opresti din pacat, trebuie si sa fi iertat pentru pacatele comise deja. Rana noastra deja incepe sa se vindece, fara sa fie deloc meritul nostru. Suferinta de azi ne arata o lume fara Vindecator. Pacientii resping Medicamentul, considerand ca nu au nevoie. Prefera sa zaca singuri plini de sange pe campul de batalie, decat sa fie ridicati de brancardierii fara de arginti. Cine respinge Lumina, cine nu crede, acela ramane in intuneric.

Tot ce avem, de la El am primit

Nu putem primi nimic, decat daca ne-a fost dat de sus. El ne da, noi trebuie sa si primim, sa nu refuzam. Noi suntem prietenii Mirelui, stam in harul Sau, ne pastram in prietenia Lui, nu decadem. El ne pazeste sa nu cadem. Auzim gasul Lui si ne bucuram. Moare pentru pacat, fara sa fi pacatuit. Cine crede in El, are Viata, pentru ca El este Viata. Cine nu crede, nici nu Il va vedea, nu va avea Viata… Cine nu crede, mania sta asupra Lui. Mania aceasta este corupere, este moarte, este necunoastere a adevarului. Pacatul ramane in cei ce nu cred in iertare si in Cel ce iarta.

Oboseala lumii (depresia) este istovirea firii umane prin pacat. Obosesti sa tot respingi si sa tot fi respins. Este istovitor sa ramai cazut, neridicat. Este ineficient sa respingi belsugul harul, doar dintr-o incapatanare de neinteles. Doar cei ce se pun de-a curmezisul nu pot fi iertati, pentru ca nu se lasa ajutati. Dar si pentru acestia a murit Mesia.

Nu am prins nimic fara Iisus, nu am stiut unde sa pescuim. Sa pescuim corect! Acum, nu mai pescuim singuri… Nu mai pescuim in mlastini intunecate. Pescuim fericirea. De fapt, noi suntem cei pescuiti.

Cateva reguli:

1. Nu este vorba despre productia de peste oceanic.

2. Piscina cu apa curatitoare este cristelnita Botezului.

3. Lasati-va pescuiti de catre Marele Pescar!

4. Iisus pescuieste peste tot, nu are licenta doar pentru Marea Galileii.

5. Aghiuta (cel ce stramba din nas) pescuieste cei mai multi adepti negandu-si propria existenta.

6. Nu pescuim cu oricine.

7. Nu pescuim in ape otravite intentionat.

8. Ne invatam copiii cum sa pescuiasca si ce sa faca cu surplusul de peste.


9. Nu e nevoie sa investim in perfectionarea unditelor, ci sa nu uitam Scopul / Miza pescuirii.

10. Iisus se lasa prins in locul nostru.


Dumnezeu ne va pescui, ne va atrage (Osea 2, 6). Pescarii se regrupeaza in cadrul Bisericii, pregatind strategii de lupta duhovniceasca: ascultare, blandete, rugaciune. Pescarii construiesc altare si le daruiesc nume divin. Pescuiesc in profunzime, cauta supraesenta. Credinta nu e mai slaba, doar solul este mai putin fertil. Pescarii pornesc de la Origine (supraintreg), nu de la desfasurare. De la deplinatate (sfintenie), nu de la fragmentare (explozie, erezie, haos). Viata pescarilor este o reintoarcere. Ei acumuleaza virtuti, nu bunuri inutile. Din pescari, Iisus face apostoli.

Doar cine nu are izvor limpede bea din balta.

Marius MATEI

2 comments on “Silogismul fericirii

  1. Turcu martie 19, 2014 at 10:27 - Reply

    Scrieti frumos, dar este nevoie de mai multa implicare, nu credeti?

  2. Marius Matei martie 19, 2014 at 18:04 - Reply

    Daca as enumera implicarile, m-as lauda. Daca as zice ca nu ma implic, as sminti. Ce alegeti?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reguli:

  1. Tratati persoanele care scriu aceste editoriale cu respect, nu folositi un limbaj necivilizat sau cuvinte care sa aduca o vatamare morala celorlalte persoane care posteaza mesaje.
    1. In comentariile dumneavoastra va rugam sa va referiti doar la editorialul in cauza si sa nu atacati autorul.
    2. Nu folositi un limbaj explicit sexual, vulgar sau care sa care sa jigneasca.
    3. Fara comentarii discriminatorii cu tenta xenofoba, antisemita sau rasista.
  2. Nu publicati sau solicitati in comentariile dumneavostra adrese de web, produse sau servicii.
  3. Nu transformati aceste comentarii de editoriale intr-un „chat”.
  4. Pentru protectia dumneavostra nu folositi in comentarii informatii personale, adrese de email, numere de telefon sau URL.
  5. Daca aveti vreo plangere in ceea ce priveste administrarea acestor comentarii puteti trimite un mesaj la adresa de mail: contact@revistalumeacredintei.ro.
  6. Comentariile care intra in contradictie cu regulile de mai sus vor fi sterse fara a se afisa vreun motiv.
  7. Daca veti continua sa sfidati aceste reguli nu veti mai putea sa postati mesaje.

Comentand in acest editorial, sunteti de acord cu regulile precizate, le intelegeti si va dati acordul ca le veti respecta. Va multumim.