LOADING

Type to search

Smerenia Patriarhului Pavle – o lectie pentru limuzinele vladicilor

Ortodoxie si traire

Smerenia Patriarhului Pavle – o lectie pentru limuzinele vladicilor

Share

Timp de aproape o lună de zile, Lumea credinţei a privit cu atenţie către Belgrad. În noiembrie 2008, se anunţa confirmarea demisiei Patriarhului Pavle şi posibila desemnare a unui succesor al acestuia. Anunţarea demisiei patriarhului sârb – pentru a treia oară în decurs de un an – i-a divizat însă pe sinodalii de la Belgrad în două tabere ireconciliabile: una dorind alegerea unui nou patriarh, cealaltă împotrivindu-se  vehement. S-a pus chiar, la un moment dat, sub semnul îndoielii autenticitatea semnăturii de pe cererea de demisie a patriarhului. Deşi s-a crezut iniţial că demisia Prea Fericitului Pavle, de această dată, va fi aprobată de către Sinod, s-a decis în ultimă instanţă, din pricina presiunilor credincioşilor şi scenariilor din presă, că Patriarhul Pavle va conduce Biserica Sârbă până la moartea sa. În vârstă de 94 de ani, grav bolnav, internat într-un spital belgrădean de mai bine un an, liderul Bisericii Sârbe pare, iată, de neînlocuit. Cel mai probabil şi datorită aureolei de sfinţenie pe care i-au făurit-o credincioşii pravoslavnici din ţara vecină. Un portret în apoftegme al venerabilului patriarh sârb ne va convinge, cu siguranţă, de acest adevăr. (Gh. C.)

 

Votul sărăciei

Sfârşit de şedinţă a Sfântului Sinod de la Belgrad. Patriarhul Pavle, după obiceiul său, doreşte să meargă la slujba vecerniei de la Catedrala Patriarhală. Ieşind însă din Palat, zăreşte în parcarea din apropiere o mulţime de automobile luxoase, de culoare neagră, şi întreabă:

–  Ale cui sunt aceste automobile luxoase?

–  Ale vlădicilor noştri, ve­niţi la şedinţa Sinodului, Prea Fericirea Voastră! – i-a răspuns un preot care îl însoţea.

–  O, Dumnezeu să-i vadă! Cu ce ar fi mers aceştia, oare, dacă nu depuneau votul sărăciei?

Per pedes apostolorum

Diaconul care l-a însoţit până de curând pe Patriarhul Pavle în preumblările acestuia prin Belgrad povesteşte despre o lecţie primită din partea marelui ierarh, pe când mergeau ei o dată, împreună, la Biserica Banovo Brdo.

–  Cu ce vom merge acolo? Cu maşina? – a întrebat diaconul.

– Nu. Cu autobuzul! – a răspuns Patriarhul, categoric.

–  E aglomeraţie mare, zăpuşeală de nedescris în autobuz. Nu e nici foarte aproape…

– Mergem aşa! – i-a retezat vorba, scurt, Patriarhul.

–  Prea Fericirea Voastră – a încercat să îl înduplece din nou dicaonul –, e vară, iată, şi multă lume merge la Insula Ţiganlia, la ştrand. Oamenii merg mai mult goi în autobuz. Nu se cade…

–  Ştiţi ce, părinte, – a răspuns atunci, liniştit, Patriarhul – vede fiecare ce vrea!

Neagonisirea

Patriarhul Pavle refuza adeseori chiar şi salariul care i se cuvenea, mulţumindu-se doar cu pensia de fost episcop de Raska şi Prizren. Chiar şi mantia şi-o cosea singur. Tot singur îşi repara pantofii… Şi tot îi mai rămâneau bani din pensie, care nu era deloc mare. Pe aceştia îi da săracilor, ori îi dona în scopuri caritabile.

Povestec martorii că la solicitarea unor episcopi de a le fi mărite salariile, prin 1962, Pavle, episcop pe atunci, s-a mirat de acest fapt: „Pentru ce să fie mărite, dacă nu suntem în stare să cheltuim nici ceea ce avem?!”.

Gradimir Stanici, directorul tipografiei patriarhale din Belgrad, povesteşte:
„Preafericirea Sa îşi dactilografiază de unul singur cărţile. Pe hârtiile pe care scrie, aproape că nu vezi marginea; distanţa dintre rânduri, de asemenea, este insesizabilă. Economiseşte hârtia, după cum s-a deprins, căci mai înainte hârtia era foarte preţioasă. Textele Patriarhului sunt atât de clare, încât la ele aproape că nu este nevoie de vreo intervenţie”.

Vedeniile

Odată, în cabinetul Patriarhului, pe când acesta discuta cu un funcţionar din Patriarhie, a dat buzna un om de aproape 50 de ani, cu ochii mari şi cu privirea ca de jăratec. A început să povestească precipitat că a venit să comunice ceva foarte important… Patriarhul l-a poftit să se aşeze, ca să-şi tragă sufletul. Bărbatul însă a continuat să povestească cum că lui, în vis, i s-a arătat Maica Domnului, care i-a poruncit…

Patriarhul l-a ascultat plin de atenţie, dar l-a întrerupt du­pă o vreme cu asprime: „Dom­nule dragă, eu sunt ierarh de aproape 50 de ani, iar călugăr de şi de mai mulţi ani. În fiecare zi slujesc, iată, Sfânta Liturghie – şi mie nici măcar un înger nu mi s-a arătat până acum, iar dumneavoastră vi s-a arătat Maica lui Dumnezeu! Haide să fim serioşi, vă rog!”.

Luxul

Belgrădenii îl întâlneau, până nu demult, pe Patriarhul Pavle pe stradă, în tramvai, ori în autobuz. S-a întâmplat o dată, pe când patriarhul se plimba singur, urcând panta bulevardului Petru I, în drum spre Patriarhie, să oprească lângă el un Mercedes de ultimă generaţie. La volan, un preot al unei vestite parohii belgrădene. „Prea Fericirea Voas­­tră, permiteţi-mi să vă conduc” – l-a invitat, grijuliu, în maşină, preotul pe înaltul ierarh! “Indicaţi-mi doar direcţia!”… Patriarhul, urcând în automobil, îndată ce a pornit, a întrebat:

–  Părinte, dar cui aparţine maşina aceasta luxoasă?

–  Este a mea, Preafericirea Voastră!

–  Opreşte! – a poruncit atunci Patriarhul.

A coborât, şi-a făcut smerit semnul crucii, şi i-a spus preotului ce conducea:

–  Dumnezeu să vă aibă în pază!

 

(Prelucrare de
Gheorghiţă Ciocioi,
după gazeta belgrădeană  Недељне
информативне новине)

Next Article

4 Comments

  1. dan 28 mai 2014

    Cand vom avea si noi asemenea”PASTORI”

    Răspunde
    1. Alexandru 9 iunie 2014

      Când o să îi naştem.

    2. Marcu 5 mai 2017

      Linistiti-va…avem indestui pastori smeriti…

  2. ana 3 iunie 2014

    Ma bucur mult de articolul asta. Ma bucur ca mai exista si exemple bune, ca peste tot se-arunca cu noroi in toate partile, in toata lumea, in toate directiile! Va salut, domnu’ Gheorghita!

    Răspunde

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *