LOADING

Type to search

Soluţii duhovniceştii pentru ieşirea din criză

Ortodoxie si traire

Soluţii duhovniceştii pentru ieşirea din criză

Share

După crearea lumii, Dumnezeu i-a binecuvântat pe primii oameni spunându-le: „Creşteţi şi vă înmulţiţi umpleţi pământul şi-l stăpâniţi” (Facere 1, 28). Creşterea la care Dumnezeu se referă nu este cea biologică ci cea duhovnicească. Omul trebuia să parcurgă drumul de la chipul lui Dumnezeu, după care a fost creat la asemănarea cu El. La această creştere sau desăvârşire se referă versetul.
O a doua datorie a primilor oameni era să se înmulţească şi prin aceasta pământul creat să fie stăpânit de către ei. Interesant este că supunerea pământului nu devine responsabilitatea doar a primilor oameni, ci în responsabilitatea întregului neam, dintodeauna şi de pretutindeni. Înţelegem că şi noi cei de astăzi avem această responsabilitate de a fi stăpâni pe pământ.
Realitatea concretă a vremurilor noastre ne arată că de prea multe ori pământul este cel care îl supune pe om şi nu invers. Mai exact materia ne supune, dacă vreţi, ne subjugă, iar în această situaţie oare noi putem împlini porunca lui Dumnezeu.
Se vorbeşte mult în zilele noastre despre criză. Şi într-adevăr traversăm o criză, în primul rând una morală. Ieşirea din criză nu înseamnă neapărat luarea unor măsuri economice de austeritate, ci mai cu seamă comuniunea dintre oameni, pentru că doar prin comuniune putem stăpâni pământul după porunca lui Dumnezeu.
Evanghelistul Luca în capitolul 16 al Evangheliei sale ne vorbeşte despre „iconomul nedrept”. Am stabilit că fiecare dintre noi prin poruncă dumnezeiască suntem iconomi.Iconomul din Evanghelie este însă numit nedrept. Vom vedea de ce.
Omul bogat care-şi lăsase averea pe mâna lui, în urma unor zvonuri hotărăşte să-i ceară socoteală pentru munca lui şi să întrerupă colaborarea. Iconomul este pus în faţa unei crize. De menţionat că pe iconom nu-l sperie gândul că i s-ar putea găsi nereguli în gestiune, ceea ce ne arată că era un administrator priceput şi cinstit. Problema era alta, aceea că îşi pierde locul de muncă. Se gândea la un viitor în care el nu-şi va mai găsi locul pe pământ. De aici constatarea dureroasă: „să sap nu pot, să cerşesc mi-e ruşine”. Nu trebuie să înţelegem în reacţia lui faptul că ducea lipsă de bani pentru întreţinere. Ca om harnic şi priceput în meseria lui, se îngrijorează că nu poate face altceva. Fiecare om are un dar de la Dumnezeu, darul personajului nostru era acela de a fi iconom, în limbajul nostru economist. Îngrijorarea lui vine din faptul că va fi nevoit să facă altceva pentru care nu are vocaţie. În ciuda faptului că va fi nevoit să muncească în alt domeniu, totuşi se gândeşte că este normal să muncească. Câţi dintre tinerii de astăzi îşi pun întrebarea ce voi face în viaţă? Foarte mulţi nu învaţă şi nu vor nici să muncească, în schimb toţi vor bani, maşini şi o viaţă lipsită de griji.
Iconomul găseşte o soluţie pentru viitorul lui. Încearcă să împlinească lipsurile muncii sale de până atunci. Fusese cum am spus mai sus, un om devotat, cinstit şi harnic. Minusul activităţii sale era acela că nu cultivase relaţii de prietenie cu alţi oameni şi că nu făcuse niciodată milostenie. De aceea pe ultima sută de metri, vrea să repare asceastă greşală. Îi cheamă pe datornicii stăpânuluii său şi le taie chitanţe pentru datoriile lor. Îl întreabă pe primul cât îi datorează stăpânului. Dacă acela îi răspunde că datorează 100 de măsuri de untdelemn, iconumul scrie pe chitanţă, 50 de măsuri. La fel cu al doilea, spunând că datorează 100 de măsuri de grâu, pe chitanţă apare 80 de măsuri. Iconomul nostru este nedrept, dar în sensul bun al cuvântului. Minusul de măsuri era partea ce se cuvenea lui. A renunţat la ea pentru a-şi face prieteni. Nedreptatea lui îndreptată înspre a-şi ajuta semenul este îndreptarea noastră înspre Dumnezeu. Iconomul caută comuniunea care îl îndreptăţeşte să stăpânească pământul. Nedreptatea lui este numită gândire înţeleaptă de stăpânul său.
Modul lui de gândire ar trebui să fie şi modul nostru de a gândi. Nu există nedreptate acolo unde gândim pentru semenii noştri şi căutăm comuniunea cu ei.
Să fim milostivi chiar şi atunci când suntem suntem în criză, gândirea aceasta este ieşirea din orice criză.
Marius Matei

Preot in Floresti, jud. Cluj. Editorialist Lumea Credintei. Autor al volumului "Catehismul invierii. Un pelerinaj spre lumina" (Editura Lumea credintei, Bucuresti, 2016). Colaborator la reviste si ziare: "Lumea credintei", "Ariesul de Turda", "Adevarul de Cluj", "Scutul patriei".

  • 1
Previous Article
Next Article

2 Comments

  1. Elena 27 august 2014

    Ganduri inspirate de aceasta cateheza: Sa nu cartesc in slujirea mea, atunci cand aceasta, prin mila lui Dumnzeu, mi-a fost dat s-o fac in vocatia mea. Sprinteneala de a lucra ceea ce stiu, ceea ce iubesc, chiar daca nu e vorba de un mare talent, ci de simpla crestere a unui copil, este o binecuvantare. Asadar nu voi ridica glasul la Domnul, intreband de ce mi se intampla asta tocmai mie, cand celui mic ii creste febra, nici dacă se trezeste de două ori pe noapte, ci voi continua cu nadejde rugaciunea. De mult folos mi-a fost de curand cartea “Sa ne rugăm 8 zile cu Sfantul Nectarie Taumaturgul” scrisa de pr.Constantin Necula. Dupa cele opt zile, febra a disparut, eruptia a palit, viata a putut continua in bucurie. Slava lui Dumnezeu pentru toate!

    Răspunde
  2. Ioan 11 iunie 2018

    Apropo, înmulțirea se referă și la cea fizică nu numai duhovnicească. Dacă protopărinții nu ar fi păcătuit, nu înseamnă că Pământul n-ar fi fost locuit. Dumnezeu ar fi avut nenumărate alte moduri minunate de înmulțire; trei ni le-a arătat: nașterea Botezătorului, a Preasfintei Fecioare și a Mântuitorului…

    Răspunde

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *