LOADING

Type to search

Străin am fost și M-ați primit

Ortodoxie si traire

Străin am fost și M-ați primit

Share

Paradoxal, filmul Morgen  m-a făcut să înțeleg mult mai bine de ce Hristos Domnul a condamnat ipocrizia. Repetăm extrem de des cât de periculos este fariseismul, dar facem extrem de puțin pentru a scăpa cu adevărat de el. Dacă ar trebui să ajutăm un imigrant, am fi puși în fața unei importante alegeri. Ar trebui să aplicăm Evanghelia în viața practică. Riscul este major, ca orice discuție cu un necunoscut (care poate fi sfânt sau criminal). Când crudul Irod căuta să ia viața Pruncului, Fecioara Maria și dreptul Iosif au devenit imigranți în Egipt. Când Ierusalimul a fost înconjurat de oști – conform profeției Domnului – creștinii au devenit imigranți pe traseul Pella – Damasc. În istorie, creștinii au mereu imigranți, fie spre Lumea Nouă, fie spre cea veche. Acum sunt gazde și nu știu cum să reacționeze în fața acestei situații, dincolo de prejudecăți și de fobii.

Dacă singurul criteriu al Judecății va fi hrănirea celui flămând, sunt sigur că asta îi cuprinde în primul rând pe cei marginalizați, pe cei excluși, pe imigranți. Fără osânda că unii ar putea fi mai puțin corecți.

Un om simplu, precum Nelu din Morgen, este mai deschis în a ajuta un proscris nevinovat, pentru că nu are ce pierde, pentru că mai are omenie, pentru că nu își construiește scenarii din care el să iasă bine. Un astfel de personaj cred că era apostolul Petru, hotărât, energic și fără să se dea înapoi când un semen avea nevoie de ajutor, chiar dacă legea oamenilor are ambiguități. Obezitatea informațională la care este supus omul contemporan obturează altruismul și sporește panica, exagerând singularul.

Nimeni nu pleacă de acasă de prea mult bine. Motivele pot fi de multe feluri: economice, religioase sau sentimentale. Oricum ar fi, imigrantul are nevoie de ajutor. Se pare că ne temem de ei și nu îi hrănim. Dar cum vom răspunde la Final?! Ne temem pentru noi și pentru copiii noștri, doar pentru că nu avem credință și ne punem speranța doar în paradisul terestru. Unele articole pe această temă sunt cu adevărat înfricoșătoare. Vorbim despre porunca iubirii, dar găsim mereu scuze și motive, de cele mai multe ori pline de ipocrizie.

Avem nevoie de un șoc, pentru ca să ne trezim din amăgirea confortului și să ne rugăm mai mult pentru soluții, să scăpăm de orice formă de parvenire și să nu facem doar calcule omenești. Câtă vreme nu ne trezim, repetăm aceleași greșeli și ne consolidăm propriul infern. Este momentul să ne orientăm în labirintul vieții și să nu ne lăsăm manipulați, pentru a nu rătăci calea spre salvare și pentru a înțelege sensul pe care trebuie să îl dăm propriei existențe[1].

Un creștin continuă să promoveze speranța și optimismul, chiar dacă este invadat de știri negative. Un creștin nădăjduiește în viitorul mesianic, nu este un nostalgic deprimat care repetă fără noimă cât de bine era într-un înainte greu de identificat. Un creștin renunță la o parte din cumpărăturile făcute cu atât de multă migală în favoarea celui lipsit, tocmai pentru a nu idolatriza materia și bunul trai.

Biserica se zidește prin ceea ce dă fiecare creștin. Numai că omul secolului în care trăim a pierdut reperul[2] și se lasă amăgit de dorința de a face impresie în lume și de goana după succes. A uitat că Hristos niciodată nu îi va închide ușa în nas, ci îi va deschide, dacă el va bate la acea ușă. A uitat că nu trebuie să dovedească ceva. A uitat că nu trebuie să mai arunce vina pe altul. A uitat că face parte din cea mai narcisistă generație din istorie. Iar ca să uite că va muri, călătorește mult[3].

Totuși, omenirea a învățat ceva de la Hristos, ceva ce nu va uita niciodată.[4] Primii creștini nu știau ce va urma, dar nu se îngrijorau[5]. Le era suficient faptul că iubirea îi îndrepta spre Dumnezeu, îi unea cu Dumnezeu și îi menținea în Dumnezeu[6]. Erau imigranții spre Împărăția promisă.

 

Marius MATEI

______________________

[1] Alois Gherghuț, Cuvântul și condiția umană. Reflecții, proiecții și regăsiri, Polirom, Iași, 2019, p. 11.

[2] Alain Besancon, Dilemele mântuirii, Humanitas, București, 2001, p. 26.

[3] Ernst Uehli, Mitologia germanică în perspectiva misterelor, Saeculum, București, 2001, p. 83.

[4] Arthur Schopenhauer, Lumea ca știință și reprezentare, Grinta, Cluj-Napoca, 2008, p. 44.

[5] Jean Danielou, Biserica începuturilor, Ed. Universității, București, 2006, p. 9.

[6] J. C. Larchet, Inconștientul spiritual, Sophia, București, 2009, p. 21.

Tags:
Marius Matei

Preot in Floresti, jud. Cluj. Editorialist Lumea Credintei. Autor al volumelor "Catehismul invierii. Un pelerinaj spre lumina" (Editura Lumea credintei, Bucuresti, 2016), "Psihologia sfintilor" (Editura Lumea credintei, Bucuresti, 2017), "Harta credintei. Meditatii catehetice pentru copii si adulti" (Editura Lumea credintei, Bucuresti, 2019). Colaborator la publicatii: "Lumea credintei", "Ariesul de Turda", "Adevarul de Cluj", "Scutul patriei".

  • 1

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *