LOADING

Type to search

Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava

Ortodoxie si traire

Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava

Share

 

După chipul şi asemănarea Învăţătorului

Priviţi icoana sfântului! Cât de mult seamnă cu Domnul Iisus! În simplitate, în mărturisire, în persecuţie, în întreaga viaţa.

Iată un discipol adevărat. Merită să aveţi puţină răbdare, să îi aflaţi viaţa şi activitatea de azi (pe propria piele, citindu-i acatistul). Ioan „al nostru drag şi scump” s-a născut la Trabzon, cu câteva sute de ani înainte ca fotbalistul Alex Bourceanu să se mute acolo. Vorbim despre anul 1290, poate 1295.

Există negustori cinstiţi

Ioan se ocupa cu negoţul, era harnic şi cinstit. Nu înşela pe nimeni. Nu dorea să se îmbogăţească, nu dorea să fure, chiar dacă mulţi făceau asta în jurul lui, el nu s-a lăsat dus de val. Asta poate fi o primă noutate în viaţa lui. A început bine, promiţător, cu Dumnezeu, nu cu mamona. A descoperit mereu noutate, prospeţimea credinţei, încât nu a renunţat la principiile de viaţă ale Evangheliei. Nu s-a depărtat de sursa fericirii Lui, Dumnezeu. El lucra, de fapt, pentru Cel mai bogat Stăpân, Cel mai milostiv. Nu s-a îngrijorat că va muri de foame, câtă vreme Dumnezeu are grijă de el permanent. A doua noutate a tinereţii lui: vrea să dobândească desăvârşirea. Doreşte să se lase găsit de către Nesfârşita Iubire. Singur cu Dumnezeu, deja forma o majoritate solidă. Începe să propovăduiască Evanghelia milosteniei. De ce deranja? Pentru că noii discipoli trăiau mult mai cumpătat. Ceea ce, evident, însemna scăderea consumului şi „păgubirea” altor negustori.

Pe săracii Trabzonului pururi îi avem cu noi

Multe baruri au intrat în insolvenţă

Văzându-se fără clienţi, „capitaliştii” medievali văd cu ochi răi activitatea noului profet, direct interesaţi de evitarea falimentului. Dacă peste două sute de zile pe an creştinii chiar postesc, vânzările de carne, logic, scad. Dacă mulţi creştini nu mai fură, asta înseamnă diminuarea veniturilor şi scăderea implicită a consumului. În momentul în care creştinii se roagă, în acelaşi timp ei nu merg la festivalul de turtă dulce şi se cumpără mai puţină halva, rahat sau baclava, chit că sunt de post. Dacă pe Domnul Iisus L-au prigonit, la asta se aştepta şi el, la fel cum erau pregătiţi pentru Cruce sfinţii Ioan Rusul, Nectarie de Eghina, David din Evvia, Ioan Maximovici şi mulţi alţii.

Cetatea credinţei imaculate

Bucurie împărţită celor mulţi

Nu caută porturi profitabile, ci Portul mântuirii. Numai că vrea să îmbarce în Arca Bisericii pe cât mai mulţi fraţi ai Domnului Iisus mai mici şi necăjiţi. Sfântul nu impune, ci propune. Starea lui de har vindecă corupţia şi apropie de Dumnezeu mii de inimi. Pentru anii 1300, era o raritate aşa ceva. Îl iubeşte total pe Dumnezeu şi îşi asumă asta. În 1330 ajunge la Cetatea Albă (azi, în Ucraina). Apără credinţa adevărată în faţa ereziilor vremii, fapt ce îi atrage lipsa de simpatie a veneţianului Reiz. Vrând să se răzbune pe sfânt, Reiz îl predă tătarilor nogai care conduceau acest teritoriu din sudul Basarabiei. Reiz este doar un nepot de Iudă, care preferă zornăitul banilor, în locul liniştii unei Psaltiri. Apoi încep calomniile, insultele, suferinţele. Tătarii „abia aşteptau” să le dea cineva de lucru, numai că nu era Cel curat. Reiz depune mărturie mincinoasă, spunându-le tătarilor că tânărul Ioan vrea să se lepede de credinţa creştină şi să îmbrăţişeze idolatria altaică.

Pe Cruce cu Domnul Iisus, dar aproape de Înviere

Nu se poate despărţi de iubirea Maicii Domnului

Nici o secundă, sfântul nu îşi pune problema să renunţe de a mai fi creştin. Are un singur calcul: cum să rămână cu Dumnezeu. L-a căutat, L-a găsit, acum trebuie doar să fie atent să nu Îl piardă. Nu îl interesează alte privilegii. Credinţa nu se negociază, se mărturiseşte. Ioan dă pe faţă minciuna veneţianului şi apără adevărul trăirii în Domnul Iisus Hristos. Mai mult, vrea să îl convertească pe conducătorul tătarilor. Tânarul Ioan continuă cu o rugăciune intensă, în care îi cere lui Dumnezeu să îl întărească în credinţă, pentru a nu ceda presiunilor păgânilor. Sfântul este dezbrăcat de haine, dar nu şi de har. Este gol în faţa călăilor, dar îmbrăcat în Domnul Iisus Hristos, Care îl întăreşte. Neînfricat în faţa chinurilor iminente: „Niciodată nu mă voi lepăda de Hristos Dumnezeu!”

Gata să rabde cu bucurie pentru Hristos

Toiegele noduroase care muşcau din trupul sfântului imitau loviturile primite de Domnul Hristos, peste 500 de răni majore. După prima repriză, tătarul vrea să renegocieze, propunându-i tânărului doctori persani, care să îi refacă sănătatea. În schimb, sfântul se roagă şi Îi mulţumeşte lui Dumnezeu pentru toate. Vrea să rabde până la sfârşit, ştiind că doar aşa se poate mântui. Mucenicul este legat de coada unui cal şi tras pe uliţele cetăţii, suferind amare chinuri pentru Domnul. Un locuitor al cetăţii îi taie capul, batjocorindu-l. Trupul mort al sfântului rămâne într-o baltă de sânge în plină stradă. Nimeni nu îndrăznea să se apropie, de frica represaliilor. Se arată îngerii, care se roagă lângă moaştele sfântului. Un stâlp de foc se înalţă până la cer.

Un necreştin crede că îngerii sunt preoţi creştini, deci, vrea să îi ucidă cu un arc. Numai că rămâne încleştat. Până aici! 

Furt şi de la capăt?

Încleştatul povesteşte tuturor ce s-a întâmplat. De spaimă, creştinilor li se permite să îl îngroape pe sfânt lângă biserica lor. Veneţianul intrigant revine şi vrea să fure sfintele moaşte. Sfântul se descoperă preotului bisericii de acolo, iar tentativa este desconspirată şi înlăturată. Sfintele moaşte sunt mutate în altar, aproape de Sfânta Masă. Se pare că unii nu pricep că e nevoie de schimbare. Veneţianul vedea probabil deja profitul de pe urma moaştelor, cine ştie… Sau poate se convertise. Oricum, moaştele nu se fură. Asta o bănuie şi un prunc. Şi au stat sfintele moaşte aici 70 de ani, timp în care s-au petrecut multe minuni. Multe vindecări, multe convertiri, multe iluminări, multe despătimiri.

Salvarea Sucevei

Domnitorul Moldovei Alexandru cel Bun, la stăruinţa mitropolitului Iosif Muşat, aduce sfintele moaşte ale Mucenicului Ioan la Suceava. Asta se întâmpla pe la 1402. Dar lucrarea sfântului era abia la început. În 1622, cazacii zaporojeni vor să prade Suceava. Mitropolitul de atunci, Atanasie Crimca, asemeni lui Iona în Ninive, le explică sucevenilor asediaţi că salvarea nu va veni prin arme, ci doar prin ajutorul lui Dumnezeu. Deci, îi îndeamnă la pocăinţă autentică, la rugăciune şi post. Omul lui Dumnezeu, găzduit de ei, era ultima lor scăpare. Invadatorii s-au speriat de umflarea fără precedent a râului din preajmă şi, de teamă să nu moară înecaţi, au fugit şi au renunţat să mai pârjolească Suceava. Iar noi serbăm această izbândă an de an, pe 2 iunie.

Procesiunea Învierii

Datorită contextului istoric, sfintele moaşte au fost mutate în Polonia în 1686 şi readuse la Suceava 97 de ani mai târziu. În timpul primei conflagraţii mondiale, sfintele moaşte au stat 4 ani la Viena. Dar cel mai bine învăţăm istoria citind acatistul: „Bucură-te Ioane, mare mucenice al lui Hristos!”

Marius Matei
Marius Matei

Preot in Floresti, jud. Cluj. Editorialist Lumea Credintei. Autor al volumelor "Catehismul invierii. Un pelerinaj spre lumina" (Editura Lumea credintei, Bucuresti, 2016), "Psihologia sfintilor" (Editura Lumea credintei, Bucuresti, 2017), "Harta credintei. Meditatii catehetice pentru copii si adulti" (Editura Lumea credintei, Bucuresti, 2019). Colaborator la publicatii: "Lumea credintei", "Ariesul de Turda", "Adevarul de Cluj", "Scutul patriei".

  • 1

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *