Taina Preotiei

Hristos este in inima noastră. Aici îşi zideşte templu. Pe Crucea Golgotei a pecetluit acest legământ cu noi. Duhul Sfânt ne reîncarcă cu putere de Sus. Toate inimile jertfite lui Mesia formează Biserica. Termenul latin Ecclesia cuprinde nuanţa de unire a sufletelor credincioşilor în jurul Altarului.

Nu cărămizile, termopanele şi alte materiale de construcţii formează unitatea celor adunaţi în aceeaşi credinţă, ci slujirea în Duh şi în adevăr. Hristos Domnul are o chemare pentru toţi, nu doar pentru unii privilegiaţi. Preoţii sunt doar intermediarii Cer-pămînt. Rătăciţi în pădure, ei ne arată semnele pentru a regăsi Calea. Semnele nu sunt ale lor, ci Cel Ce Este lucrează în ei.
Duhul Sfânt este o putere ce trebuie administrată, dozată, împărtăşită tuturor. Aşa a vrut Hristos ca apostolii şi urmaşii lor sa fie uneltele prin care lucrează Tatăl. Vrem să ajungem la Lumină, dar avem nevoie de cineva care să ne reaprindă lumina când ne mutilăm sufletul inconştienţi.
Eşti bolnav, ai cancer, mergi la doctor. Nu eşti mulţumit de doctor, să zicem. Asta nu înseamnă că nu mergi la alt doctor, că nu încerci să te tratezi, să te salvezi. Nu capitulezi, chiar dacă ştii că eşti subiectiv în judecata păcătoasă pe care ai facut-o doctorului. Nu-ţi convine duhovnicul, cauţi altul. Curios este că cei mai mulţi nemulţumiţi de duhovnici nu au unul şi nu au avut vreodată. Nu au căutat Cerul, ci le place să bage de vină cu şi făra motiv.

Merită să găseşti un duhovnic bun. Dacă el se mântuieşte, ai mari şanse să te tragă după el de mânuţă. Nu suntem puşi să anchetăm păcate, ci să le iertăm. Spunem despre cutare ce păcate a făcut el acum doi ani, dar nu cunoaştem că poate îi sunt iertate prin spovedanie sinceră, nu le mai repetă, face milostenie, e sincer, se mântuieşte, câtă vreme noi rămânem farisei, repetăm păcatul bârfei, smintim oamenii, nu suntem sinceri, nu ne mântuim. Să fim blânzi cu alţii şi duri numai cu noi.
Aceasta e preoţia: schimbarea gândirii, a preocupărilor, a iubirilor. Dacă se oglindeşte în credincioşi, merită jertfa. Tu Îl cauţi pe Dumnezeu şi ai nevoie de un ghid. Fără ghid vei merge la întâmplare şi ai mari şanse să ajungi la altă destinaţie decît cea dorită. Restul e teorie. Un singur lucru contează: să vrei să te întâlneşti cu Dumnezeu. Tatăl te botează prin preot, Tatăl te iartă prin preot, Tatăl se uneşte cu tine prin Euharistia liturghisită de preot.

Ţeava pe unde curge harul este preotul. Chiar şi o mică picătură, unită cu credinţa ta, te poate mântui. Preotul este portavocea faptelor bune. El îţi reaminteşte că la Judecata Mielului nu vei fi întrebat ce job ai avut, cum ţi-ai tunat maşina sau ce CD-uri ai plagiat. Altceva vei auzi: ai dat de mâncare celor înfometaţi, ai daruit haine celor goi, te-ai rugat, ai postit, ai iertat? Asta, dacă vrei Cerul. Dacă vrei pământul, îţi asumi riscurile aferente.
Nu cere bani (obsesia iehovistilor) pentru el preotul, ci pentru Hristos şi pentru săracii Lui. E trist că mulţi nu ştiu că există o cutie a milei, din care sunt îmbracaţi şi hrăniţi fraţii mai mici ai lui Hristos. Cutia aceea nu este suma tuturor indulgenţelor, ci poate fi începutul întâlnirii tale cu Cerul. Restul e sminteala.
Vai de cei ce traiesc fără grijă in Sion, în Casa Domnului… Nu e vorba de cei din lume în profeţia lui Amos, ci de poporul ales al lui Dumnezeu, de cei de o parte şi de alta a iconostasului, care nu mai pot spune că dacă nu ştiu, păcat nu ar avea, pentru că acum ştiu. Ştiu că Tatăl îi iubeşte şi ei Îi întorc spatele. Ştiu că săracii au nevoie de ei şi trec grăbiţi pe lângă ei, precum rabinul şi levitul din pilda samarineanului milostiv.
Atunci, ce este Taina Preoţiei, dacă nu misterul, de neexplicat pentru un sceptic, prin care un păcătos este îmburdat în Eden de Tatăl prin alt păcătos. Asta e Întâlnirea. Acesta e mesagerul Cerului. Contează şi viaţa mesagerului pentru model, dar contează în primul rând vestea transmisă de el: sunteţi aşteptaţi de Cel Înviat.

În acest sens, preotul este conducător al credincioşilor spre Eden, învăţător al Legii Harului, sfinţitor din încredinţarea Celui Vechi de Zile. Biserica este sfântă pentru că Hristos Capul e sfânt şi izvor de sfinţenie. Dacă unele mădulare ale Ecclesiei sunt bolnave, ele nu trebuie excluse, ci, dimpotrivă, au venit la locul potrivit pentru a se vindeca. Hristos e Doctorul sufletelor şi al trupurilor Care reîmprospătează toată suflarea. Preotul este unealta harului, administrator al sacramentelor care restaurează omul şi creaţia, ghid spre Împărăţie, mai presus de îngeri în Euharistie.
Să nu ne batem cu pumnii în piept că suntem şi noi fii ai lui Avraam, tăiaţi sau netăiaţi împrejur, acuzându-i pe cei “bolnavi” de erezie, că din orice piatră poate Tatăl să ridice urmaş al patriarhului. Apoi, Mesia a venit pentru cei bolnavi, nu pentru cei sănătoşi. Nu în ultimul rând, dacă-i marginalizăm pe cei ce gândesc “altfel”, ne mândrim şi nu credem că Hristos a murit pentru păcătoşi, dintre care cel dintâi sunt eu. Nu dacă zicem Doamne, Doamne ajungem la Întâlnire, ci dacă înţelegem ce schimbare a adus Mesia asupra gândirii umane. Odată ce am înţeles de ce a şocat mesajul mesianic o lume, să şocăm şi noi prin bunătate.

De fapt, până aici am vorbit despre un singur lucru. O chestiune controversată pentru atei, dar de pus în practică pentru rămăşiţa celor ce cred până la capăt. Este vorba de preoţia universală, faptul că fiecare dintre noi Îl poate oglindi pe Mesia celor din jur. Lumina noastră să lumineze pe fraţi, ca şi ei să preamărească pe Tatăl. Un creştin – preot universal este luminat de Sus, dar ghidat şi de jos de mesagerul hirotonit.
Un Botez ne uneşte, o Împărăţie ne revendică. Atunci, de ce să ne certăm… Mesagerul hirotonit devine împăciuitorul, iertătorul de şaptezeci de ori câte şapte, modelul nostru uman după modelul hristic. Administratorul Tainelor cereşti ne pregăteşte să ne întâlnim cu Domnul Dumnezeul nostru.
Mesagerul hirotonit nu este one-man show, nici guru, ci un smerit confident al Cerului. Nu face rugăciuni la întâmplare sau inventate, nu improvizează harul sau doctrina. Totul, până la detaliu, este numai din revărsarea bunătăţii şi iubirii Mielului Înjunghiat, Iisus Hristos.
Mesagerul hirotonit nu este preot de dragul lui, să aibă şi el o ocupaţie, preoţia nu este un scop în sine. Mesia a vrut ca lucrarea Lui în lume să fie continuată de apostoli şi urmaşii acestora (episcopi, preoţi şi diaconi). Mesagerul hirotonit devine continuator al minunilor făcute de Mesia. Miracolul zilnic rămâne Euharistia, taina salvării şi a regăsirii păcii interioare.
Mesia pune în balanţă două preoţii: una veşnică şi una trecătoare. Prima e vitală, numită după Melchisedec, misteriosul personaj biblic, a doua e utilă temporar, e o călăuză spre adevăr, a lui Aaron (fratele lui Moise). Epistola către Evrei Îl identifică pe Hristos ca Arhiereu Veşnic, după rânduiala lui Melchisedec. Uneltele harice umane urmează această descendenţă.

Mesia Arhiereu nu e scutit de supliciu. Ca să ajungă la Înviere, a trecut prin Cruce. Traseul e identic pentru discipolii de atunci şi de azi. Preotul devine, în acest sens, un însoţitor de bord în Crucea vieţii. Avraam ar fi putut să jertfească un berbec în locul fiului său. Dumnezeu Şi-a jertfit efectiv Fiul. În această jertfă constă puterea preoţiei, care sacrifică iar şi iar pe Fiul pe altar şi Îl oferă ucenicilor spre veşnicie.
Deja drumul la cruce începe să aducă rod: Simon din Cirene devine mai întâi în exterior, mai târziu în interior un om care a purtat crucea, devine un ucenic – preot universal al Arhiereului Veşnic Hristos. Preotul urmează acelaşi itinerariu şi îi conduce pe ucenici după el spre Golgota.
Iisus atârnă în locul lui Baraba între zeloţi, ba mai mult, în locul nostru… Moartea lui Iisus are, deci, o semnificaţie înlocuitoare. Facem această jertfă in amintirea Lui. Preotul vesteşte suferinţa şi se roagă pentru resurecţie. Trecătorii hulesc pe Christul răstignit, ereticii îi imită, preotul intuieşte Învierea.

Peste ţară se lasă întunericul, pământul se cutremură, Iisus Arhiereul poartă păcatul şi despărţirea de Deus a întregii lumi. Pogoară-Te de pe cruce! Aceasta e cea mai profundă ispită, în mijlocul unor chinuri inimaginabile, de a abandona lucrarea de mântuire. Preotul este ispitit de Lucifer să renunţe, dar cel ce va răbda până la sfârşit se va mântui.
Care e rezultatul morţii Arhiereului după rânduiala lui Melchisedec: triumful diavolului, nu; sfârşitul cetei ucenicilor, nu; sfârşitul lui Iisus, nu. Moartea Lui este preludiul istoriei învierii: învierea sfinţilor, deci, începutul unei noi creaţii. Cutremurul de pământ şi ruperea în două a catapetesmei templului vestesc că s-a încheiat Vechiul Legământ al preoţiei lui Aaron. La final se află biruinţa lui Iisus. Preoţii sunt mesagerii acestei biruinţe.

Marius Matei