LOADING

Type to search

Tinerii trebuie să se căsătorească de tineri, trebuie să fie curaţi în faţa altarului

Ortodoxie si traire

Tinerii trebuie să se căsătorească de tineri, trebuie să fie curaţi în faţa altarului

Share

M-am căsătorit de la 22 de ani şi aşa am vrut mereu! Aşa îmi învăţ şi copiii. Din păcate pentru mine, eu n-am ales cum trebuie. Provenită dintr-o familie în care tatăl dorea să fie ateu, n-am învăţat la timp învăţăturile ortodoxe, n-am ştiut şi n-am citit Sfinţii Părinţi, nici Biblia. Întotdeauna L-am avut pe Dumnezeu în suflet dar n-am ştiut cine este până la vârsta de 35 de ani!

8bh5yb

De mică, foarte mică, L-am simţit şi am spus că este: natura – măreaţă, perfectă, sublimă sau zânele din poveşti, sau prietenul meu, un pitic imaginar sau omul – măreţ, geniu, capabil de sacrificiu, capabil de lucruri minunate (vezi geniile despre care se vorbea mult pe vremea mea, erau filme cu ele, cărţi minunate). Despre toate acestea eram fascinată, impresionată, le respectam, doream să fiu asemenea lor. Cu toate acestea căutam mereu. Credeam că bărbatul cu care mă voi mărita va fi Dumnezeu pentru mine. Am făcut bine că m-am măritat devreme, a fost rău că n-am înţeles cum s-o fac.

Am dat naştere la trei copii. Aş fi vrut oricât de mulţi! N-am mai avut cu cine! Acum, cei trei copii sunt destul de dezorientaţi. Aud de la mine cele spuse şi de dumneavoastră, dar aud de la toţi ceilalţi exact opusul. Este exact aşa cum aţi enumerat în lista de „motive care îi determină pe tineri să se căsătorească târziu”! Exact! „Păcatul din mintea ta este consecinţa harababurii din familia ta” – citat aproximativ din Părintele Cleopa. Ascult mult radio Trinitas. Prin el încerc să-i conving şi pe copiii mei despre aceste adevăruri pe care le propovăduiţi. Greu! Fata cea mare este deja pe calea greşită!

Vreau doar să vă încurajez să nu conteniţi niciodată propovăduind aceste lucruri! Este vital! Viaţa fiecăruia şi viaţa naţiunii depinde de acest lucru! Tinerii trebuie să se căsătorească de tineri, trebuie să fie curaţi în faţa altarului, trebuie să facă cununia religioasă, să se spovedească şi să se împărtăşească înainte de cununie, naşii asemenea, trebuie să lase copiii să vină în viaţa lor după cum rânduieşte Dumnezeu şi să nu intervină cu nimic… altfel fiecare persoană va muri (cel puţin sufleteşte şi duhovniceşte), fiecare neam se va pierde, iar România nu va mai avea români!

Aşadar, Dumnezeu să vă binecuvânteze! Nu conteniţi eforturile!

(Anca Postea) 

TINERII ÎN BISERICĂ

Marius Matei

Preot in Floresti, jud. Cluj. Editorialist Lumea Credintei. Autor al volumelor "Catehismul invierii. Un pelerinaj spre lumina" (Editura Lumea credintei, Bucuresti, 2016), "Psihologia sfintilor" (Editura Lumea credintei, Bucuresti, 2017), "Harta credintei. Meditatii catehetice pentru copii si adulti" (Editura Lumea credintei, Bucuresti, 2019). Colaborator la publicatii: "Lumea credintei", "Ariesul de Turda", "Adevarul de Cluj", "Scutul patriei".

  • 1

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *