Toți vrem o nuntă ca în povești

Am fost la multe nunți în viața mea, încă din copilărie, și n-am văzut nicăieri miri sau nuntași îmbrăcați în costume tradiționale. Sunt oameni care spun că ne pierdem tradițiile și că nunțile noastre au din ce in ce mai mult iz occidental. Astfel de oameni spun că ar trebui ca mirii sa facă o nuntă tradițională românească, cu costume, horă, ștergare, colac, muzică populară, și alte asemenea.

E amuzant sa le spui unor tineri care au trăit in București toată viața lor să îmbrace un port popular la nuntă. E ciudat și necinstit în același timp să ceri păstrarea tradițiilor unor oameni care au trăit fără tradiții, o viață într-un oraș industrializat.

Eu sunt adeptul păstrării tradițiilor, dar nu adoptate în mod artificial, deci fals, ci acolo unde ele vin ca o urmare normală a vieții din copilărie si educației primite de la părinți.

Tradițiile poporului roman sunt îmbibate de mireasma curată a credinței în Dumnezeu. De 2000 de ani viața romanilor a fost mereu legată de viața Bisericii. Când au suferit românii a suferit și Biserica dar și reversul a fost la fel de valabil: când Biserica a prins o perioada de inflorire atunci și poporului român i-a fost bine. De fapt cred că teama aceasta a pierderii tradițiilor este de fapt teama de a ne pierde credinţa în Dumnezeu.

Vremurile se schimbă tot timpul, obiceiurile la fel, mentalitățile și felul de a privi viața noastră pe pământ au evoluat mereu de la o epocă la alta. Biserica a rămas mereu aceeași, mesajul ei adaptându-se înțelegerii oamenilor din epoci diferite. Hristos este același ieri si azi, Evanghelia este aceeași, scrierile Sfinților Părinți rezonează mereu în conștiințele noastre indiferent dacă trăim în secolul înaltei tehnologii sau în epoca Sfântului Ștefan cel Mare.

Biserica este prin sine traditională iar asta pentu că Dumnezeu este neschimbat și omul e mereu același, râvnind după aceleași lucruri: iubire, înțelepciune, atenție, milă, iertare, creativitate, etc.

Deci e oarecum normal ca tradițiile unui popor să se schimbe sub influența vremii dar asta nu este o tragedie atâta timp cât fiecare gest al lor e făcut din credința în Dumnezeu.

Chiar dacă noi, cei de la oraș, ne-am pierdut traditiile, viața Bisericii în care suntem angrenați zi de zi regenerează totul. Oriunde am fi pe acest glob Invierea va fi zi de Înviere, Craciunul va fi cea mai dulce si frumoasa perioadă a anului, sărbătorile Maicii Domnului vor atrage mereu mulți oameni, iar posturile de peste an vor împărți întotdeauna anul calendaristic în perioade cu specific diferit.

Un neam care are credință în Dumnezeu nu-și va pierde niciodată traditiile ci și le va innoi mereu după ritmul vieții bisericești.

Astfel nunțile organizate în stil occidental nu sunt o problemă pentru oamenii care au credință în Dumnezeu. Chiar dacă ne pierdem din tradiţii şi împrumutăm din obiceiurile occidentalilor, tot nu e o problema. Grav este atunci când imprumutăm obiceiuri păgâne şi contrare Evangheliei.

Nu rochia de mireasa de 3000 de euro e marea problemă, nici limuzinele luxoase care poartă alaiul de nuntă, nici cele șapte domnișoare de onoare sau cei șapte cavaleri. Nu!

Problema mare e cu petrecerile burlacilor, cu cele 3-4 perechi de nași, cu nepregătirea pentru Taina Cununiei, cu nunțile făcute în ajun de mari sărbători sau chiar în zi de post, cu nașii de altă credință. E grav când mirii văd Taina Cununiei ca pe o simplă tradiție.

Porumbeii eliberați la ieșirea din Biserică au un simbolism frumos, chiar dacă nu toți mirii care îi eliberează se ridică prin viața lor la măsura simbolului pe care îl arată. În schimb, decorarea bisericii cu tot felul de accesorii este un mod greșit de a percepe Biserica. Biserica e împodobită cu chipurile și virtuțile sfinților, cu dumnezeiescul chip al Mântuitorului și al Maicii Sale. Pictura murală e cea mai frumoasă sinteză in imagini a credinței ortodoxe.

Veșmintele strălucitoare ale preoților, cununiile împărătești și strălucirea coperții Evangheliei prefigurarează toate Împarația Cerurilor și prezența Împăratului la nuntă.

Toți vrem o nuntă ca în povești, s-o povestim nepoților, mai ales fetele, dar nu asta contează cel mai mult. Ziua nunții nu este o piesă de teatru care dă bine, sau o zi în care schimbăm decorul pentru a da bine în poză, ci este ziua când punem piatra de temelie a familiei creștine.

La ce folos o nuntă ca-n povești, dacă viața de zi cu zi a soților e de nepovestit?

Ce poveste mai frumoasă vrem decât prezența la nunta noastră a Tatălui, Fiului si Sfântului Duh?! Ce amintire poate fi mai frumoasa decât o nuntă cu toți cei dragi în casa Lui Dumnezeu?!

E de preferat o viață ca-n povești, cu mulți copii și bucurie în casă decât o nunta ca-n povești care se termină prost pentru că a fost așezată pe temelia show-ului, iar nu a bunei-cuviințe.

Nu e rău să-ți dorești o nuntă frumoasă ci e rău când acestă frumusețe nu este împodobită de harul lui Dumnezeu. Păcatele și obiceiurile păgane urâțesc orice nuntă.

Noi cei din Biserica suntem cei care ar trebui să arătăm ce frumoasă este unirea bărbatului si femeii în Hristos și cât de mult eclipsează taina aceasta măruntele noastre accesorii în care ne punem nădejdeade frumuseții nunții.

În organizarea unei nunți, prima grija a mirilor ar trebuie să fie Taina Cununie în Biserică și pregătirea sufletească pentru aceasta: trăire în curăție, spovedanie și împărtășanie. A doua grijă este să ne anunțăm familia și prietenii să vina toți la slujbă ca să se roage împreuna cu noi. Este de datoria noastră să accentuăm că invitația pe care o facem la nuntă este în special pentru Taina Nunții și nu pentru masa de la restaurant.

Voi enumera acum la final câteva griji pe care ar trebui sa le aibă mirii înainte de nuntă:

– viitorii soţi sa meargă sa se spovedeasca la duhvnicul lor și apoi, dacă primesc dezlegare, să se împărtășească cu Trupul și Sângele Domnului;

– să meargă cu câteva zile înainte de nuntă la biserică, unde preotul le va explica rânduiala Tainei Cununiei și efectul ei în viața mirilor;

– să se ingrijească mai degrabă pentru anunțarea zilei și orei când se va desfășura slujba cununiei decât să obțină confirmări pentru participarea la restaurant;

– după nuntă, să dea o masă și pentru cei săraci, nu numai pentru familie și prieteni căci aşa spune Mântuitorul: „Când faci un ospăţ, cheamă pe săraci, pe neputincioşi, pe şchiopi, pe orbi, Şi fericit vei fi că nu pot să-ţi răsplătească. Căci ţi se va răslăti la învierea drepţilor.” (Lc 14, 13-14)