LOADING

Type to search

Un crestin firesc

Ortodoxie si traire

Un crestin firesc

Share

Sunt atâtea moduri de a fi un bun creştin că nu există practic nici un fel de definiţie sigură la o posibilă întrebare: Cum trebuie să se comporte creştinul adevărat al secolului XXI?

Mi-aduc aminte că în Italia am avut, în acest sens, o adevărată revelaţie urmărind luni la rând munca unui vânzător de la un chioşc de ziare care zi de zi făcea aclaşi lucru cu o răbdare incredibilă: se scula în zorii zilei, îşi aranja cu migală marfa pe tarabă, ziar cu ziar, revistă lângă revistă, zâmbea clienţilor şi le vorbea mai mereu cu amabilitate, nu se inerva niciodată la eventualele vociferări ale celor ce găseau câte un “nod în papură” la marfă, socializa prietenos cu cei ce veneau numai spre a comenta câte un titlu din ziar, iar seara, pe la orele 20 strângea obosit marfa cu aceeaşi atenţie, apoi îşi făcea casa de bani şi pleca acasă.

Acelaşi tablou îl am în faţa ochilor chiar de câţiva ani de zile, de câte ori mă reîntorc la Basilica San Antonio din Padova (chioşcul se află chiar vis a vis de biserică). Anii trec, dar gesturile omului meu rămân aceleaşi.

Ultima dată când am fost în Padova ţin minte că l-am ţinut sub lupa observaţiei vreme de câteva minute.  Îl admiram, dar parcă pe moment, fascinat de atâta “firesc”, doream să-i găsesc o stângăcie. M-am scuturat repede de acest gând.

Aşa suntem însă noi oamenii, când ne scoate viaţa în cale câte un om mai important, un erou, un duhovnic, un artist, vrem ca musai să îl coborâm la nivelul neputinţelor noastre, să-i găsim fisuri în biografie şi să nu ne mai frământe cerul admiraţiilor personale cu “succesele” sale. Este un fel de demonism pe care poporul român îl încearcă cu mai toţi oamenii importanţi din preajma sa.

Prin ziare se vinde mai ales bârfa şi calomnia. Vrem să ucidem moral pe cei “buni”, să-i coborâm de pe piedestale, să le descoperim unghiurile subterane ale fiinţei şi astfel să egalizăm nebuneşte condiţia umană. De aceea a murit Hristos în felul în care a murit. De aceea l-am împuşcat pe Ceauşescu în felul în care l-am împuşcat. De aceea intrăm cu telescopul în dormitoarele marilor vedete politice ca să le cunoaştem mirosurile, gâfâielile, respiraţia de noapte, dintr-o sete morbidă de a demonstra că nu mai există genii şi sfinţi.

Deci, nerealizările noastre ar fi la urma urmei “scuzabile”, fie şi numai pentru faptul că un oarecare preot sau om de cultură a trecut, să zicem, cu maşina pe culoarea roşie la semafor, încălcând legile, moralitatea şi echilibrul social. Hmm… 

Ideal rămâne însă omul meu de la Padova. Un vânzător de ziare pur şi simplu. Un om pentru care viaţa are alte semnificaţii, mult mai normale, decât aceea de a se interesa toată ziua de “primejdiile” creştinismului şi  de”deraierile” oamenilor mari. Un creştin pur şi simplu, dar căruia Sfântul Anton i-a făcut un mare favor, acela de a-i fi un bun vecin şi-un ideal tovarăş de companie.

 

Catalin DUMITREAN

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *