LOADING

Type to search

Ortodoxie si traire

Un dar neaşteptat

Share

Aud în gând colindul, care se rosteşte singur.
Binecuvântarea familiei mele, în acest Ajun, este boala contagioasă adusă de Maria de la şcoală: scarlatina. Nu este ironie, ci motiv adevărat şi bun de a-I mulţumi Domnului, pentru darul Său. Căci iubirea ar fi fost prea mică şi insuficientă, chiar adunată de la toţi, ca să ne ţină împreună. Şi mai ales, ca să ne ţină smeriţi.
R, fana călătoriilor, care plănuise un drum în Nord, departe de agitaţia gălăgioasă a familiei, acum s-a resemnat să facă garda de noapte şi de rugăciune, lângă aproapele cel mai încercat. B, care de sărbători nu poate decât să-şi plângă soarta (cu nimic mai rea decât a altora, ba chiar puţintel mai bună), zace la pat cu febră mare. Cea mică, alteori neîntrecută în pretinderea cadourilor, mulţumeşte Domnului că forma ei de boală este uşoară şi i s-a permis să petreacă acasă Crăciunul, nu în spital. Dar ce fac ceilalţi copii (contaminaţi), nu încetează ea să se întrebe şi, evident, să se roage pentru toţi, cu ardoare.

Ne organizăm pentru sărbători, ca sub asediu. Nu vrem să dăm şi altora streptococul beta-hemolitic. Rămâne ca singurul dintre noi care a făcut boala în copilărie să circule şi să facă ultimele târguieli. Adică să aleagă darurile. Este cel mai comod din fire, cel care pretinde mereu să fie slujit, să i se aducă ceaiul pe computer, să lenevească până târziu, să amâne orice treabă urgentă până se găseşte altul s-o facă în locul lui, dar iată, acum rolurile se împart după economia frustă a îngerilor:
-Tu, tu eşti alesul pentru slujirea asta.

Ezită puţin, apoi pleacă motivat ca un soldat, ca un belfer, să cutreiere magazinele şi să-şi bată capul cum ar putea să ne bucure pe fiecare dintre noi.
Îmi place această galerie nouă de personaje, care-şi arată conturul subţire, în familia mea, acum în Ajun de Crăciun. Doar apropierea ieslei umile, prefigurate de boală, o face cu putinţă. Din fericire scarlatina, cu toate înfricoşătoarele ei consecinţe, cu renunţările pe care ni le impune (nici pe colindători nu i-am putut primi!), chiar nu îmi pare o problemă.
Este doar un seminar despre renunţarea la egoism.

Dacă în peştera din Betleem, în locul acela inconfortabil pentru orice femeie ca să nască, Celui mai mare dintre Domni nu i-a fost greu să vină, dorind să ne înveţe Iubirea cerească, nouă de ce ne este adesea insuportabil să fim împreună în familie, de ce ne trebuie spaţii largi şi străine, când chiar în noaptea aceasta, departe de muzica petrecerilor, am putea asista minunându-ne, la cât putem fi de buni unul cu altul?!
Corpul ne este plin de bube, dar sufletul s-a curăţat de toate neiertările lui.
Doamne, niciodată n-ai revărsat atâta har peste noi!

Elena Frandeş

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *