Sfântul Apostol Pavel (29 iunie): Un glas din cer ne cheamă
Share
Este din tribul lui Beniamin, născut în anul al cincisprezecelea al erei creștine, în Cilicia. Fariseu cu studii înalte. Cetățean roman (cum ar fi azi pașaport diplomatic american). Cunoaște curentele gândirii grecești.
Înfățișarea exterioară nu îl recomandă ca un top model. Este scund, chel, cu nasul strâmb. Chiar picioarele-i sunt strâmbe. Învață foarte bine meseria de țesător și este extrem de harnic. La început, este iritat de creștinism, neînțelegând mesajul și dorind să apere tradiția strămoșilor cu sabia.
Pornește spre Damasc în căutarea unui cadavru și spulberarea unui mit. Ce mare dramă: să fii contemporan cu Iisus și să nu ai habar de asta! Să mergi pe aceleași ulițe cu El și să nu Îl observi. Să aștepți un Mesia, dar să fii printre puținii care nu au aflat că a sosit deja. Să nu fii martor la minunile care s-au petrecut la doi pași de tine. Practic, să participi la altă serbare, la altă nuntă, nu la cea la care ai fost invitat și la care îți doreai să mergi.
Clar că este vorba despre Pavel, primul inchizitor. Înainte de convertire ucide creștini, crezând că face un bine iudaismului. Numai că, în orbirea lui, Îl exclude pe Dumnezeu din ecuație. Crede că faptul că are scrisori de la Caiafa e suficient.
Decisiv este momentul întâlnirii cu Dumnezeu, Care îl cheamă. Minunea se va repeta la Alexandria cu Procopie. Și cu mulți alți convertiți de-a lungul secolelor. Mulți torționari au devenit martiri, și pe vremea lui Dioclețian, dar și a lui Stalin sau Dej.
Din experiența întâlnirii cu Dumnezeu, Pavel iasă alt om. Nu se poartă ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. De multe ori, noi în Vinerea Mare ne convertim real, dar în lunea udatului uităm toată bucuria.
Întâlnirea cu Dumnezeu întărește convingeri și clarifică totul. Știi exact ce ai de făcut. Nu trebuie să convingi pe nimeni de nimic. Nu trebuie să te stresezi ce vor zice oamenii. Nu trebuie să îți pară rău că oamenilor nu le place fularul tău. Te gândești doar dacă Celui de Care te-ai îndrăgostit îi place al tău comportament. Pentru că nu îți mai e frică de El, nici nu mai cauți cadavrul Lui, deja Îl iubești și nu vrei să pierzi iubirea Lui pentru nimic.
Singurul lucru pentru care merită să slujești în Biserică nu este retribuția tarifară, ci faptul că este singurul cabinet unde poți întâlni astfel de oameni, care vin să mulțumească în fața altarului. Poți câștiga înzecit în altă parte, fără probleme, dar nu ai întâlni astfel de convertiți. Nu te-ai putea molipsi de harul lor, primit și de ei în dar.
Pe un astfel de drum al Damascului a fost și K., un oltean mutat în Ardeal. Nu cred că un om poate inventa așa ceva. Mai ales că nu e singurul și toți relatează aceeași experiență, chit că nu se cunosc între ei să se înțeleagă. Mai mult, aceeași stare o găsești și în istorie descrisă, în țări diferite, în secole diferite. Dacă reușești să treci de prejudecata îndoielii, ai foarte mult de câștigat din rodul acestei credințe.
Un ghid necreștin îmi relata anul trecut că el a văzut multe astfel de cazuri la pelerinii ierusalimiteni, dar prefera să fie rezervat și să considere acest sindrom, bizar pentru el, o enigmă și nimic mai mult. Pentru un ateu, glasul Damascului nu înseamnă nimic, pentru că nu aduce plus valoare în contabilitatea lui drăcească. Pentru că este atât de îndepărtat de Adevăr, încât doar dolarul contează și nimic mai mult.
Glasul Damascului este chemarea Tatălui care tânjește de dor după copiii Lui și unii nu vor să se calmeze. Continuă să se agite fără rost, să ucidă, să producă, să consume, să se consume, până la epuizare. Acest glas divin există în fiecare dintre noi. Un om duhovnicesc ne învață traducerea. Ca și cum te uiți la un film brazilian, dar nu știi portugheza. Avem nevoie de un tălmaci al graiului duhovnicesc, nu putem urca muntele Damascului de capul nostru, șerpii ne vor strivi.
Glasul plin de iubire ne cheamă, doar că urechile noastre sunt pline de ceara indiferenței. Doar pocăința ne destupă urechile, ca să ne bucurăm de simfonia îngerilor. Nu e o metaforă, e coloana sonoră a raiului.
Pavel înțelege acest glas și îl transpune în scrisorile sale, explicând tuturor generațiilor rostul suferințelor trecătoare ca modalitate de întâlnire cu Cel ce a suferit pe Golgota. Dumnezeu ne dă întâlnire pe Cruce!
Deși nu promite reduceri, este cel mai influent misionar creștin. Epistolele lui dau consistență Noului Testament, explicând învățătura mântuirii și normele de aplicare. Pavel arată că omul primește darul înfierii: fiul recunoscut (legitim) are drept de moștenire! Cel ce refuză înfierea rămâne ilegitim, bastard, sclav, fără drept de moștenire.
