LOADING

Type to search

Ortodoxie si traire

Un preot de mir cu viaţă sfântă

Share

Anul trecut, în Săptămâna Luminată, m-am aflat la mănăstirea ortodoxă Saint-Antoine-le-Grand din Franţa. În ziua în care am sosit la mănăstire, unul dintre părinţii de acolo, părintele Basile, mi-a arătat capela în care slujeşte acum P. S. Paul Alderson, Episcop de Tracheia. Am intrat în capelă, iar părintele Basile mi-a arătat o cutie în care se păstrează o părticică din moaştele Sfântului Alexie de Ugine. Nu auzisem până acum de acest sfânt, şi am vrut să aflu amănunte despre viaţa lui. La plecarea din mănăstire am primit de la P. S. Episcop Paul de Tracheia lucrarea Viaţa şi Acatistul Sfântului Alexie de Ugine, cu binecuvântarea scrisă de a o traduce şi publica în România. În cele ce urmează voi prezenta un rezumat al vieţii Sfântului Alexie, alcătuit din extrase pe care le-am selectat şi tradus din această carte. (Acatistul sfântului, pe care de asemenea l-am tradus, urmează să fie inclus într-un cuprinzător Acatistier ce va apărea la Editura Agapis.)

Viaţa Sfântului Alexie în Rusia şi Estonia
Alexie Medvedkov s-a născut în ziua de 1 iulie 1867 într-un sat din nordul Rusiei. Tatăl său, Ivan Medvedkov, era preot de ţară. Foarte curând după naşterea lui Alexie, părintele Ivan a trecut la cele veşnice, iar familia s-a trezit într-o sărăcie lucie.
Alexie a urmat mai întâi cursurile şcolii ecleziastice, după care a studiat în seminarul din Sankt-Petersburg. În 1895 este hirotonit preot. Avea atunci 28 de ani. Pe 2 ianuarie 1896, mitropolitul său l-a numit în parohia Vrouda, în regiunea Sankt-Petersburg. Acolo părintele Alexie va locui şi va sluji Biserica vreme de 23 de ani.
Soseşte şi anul 1917: revoluţia bolşevică. Părintele Alexie este aruncat în închisoare şi începe pentru el martiriul sfinţilor mărturisitori ai credinţei. Suferă torturi şi, în final, este condamnat la moarte. Însă Domnul hotărăşte altfel şi familia sa îi obţine eliberarea.
Anii 1918-1919 au adus mari necazuri în întreaga Rusie. Familia părintelui Alexie fuge în Estonia. Părintele Alexie este nevoit să muncească în mină pentru a-şi întreţine familia.
În 1923, Biserica Ortodoxă a Estoniei, aflată sub jurisdicţia Patriarhului Tihon al Moscovei, îi atribuie părintelui Alexie parohia Ievve, ca preot supranumerar. Biserica Ortodoxă a Estoniei, ce depindea de Patriarhia din Moscova, era condusă de Arhiepiscopul Eusebie, fugit din Rusia în timpul revoluţiei. Cei zece ani de exil în Estonia nu au fost decât un lung calvar pentru părintele Alexie şi pentru familia sa. Soţia sa s-a îmbolnăvit prin 1926 şi în 1929 a trecut la cele veşnice.

Plecarea în Franţa şi ultimii ani de viaţă
În 12 august 1929 trece la cele veşnice şi Arhiepiscopul Eusebie. Părintele Alexie pierde astfel tot sprijinul pe care îl avea, rămânând complet singur, dat deoparte de confraţii săi estonieni, abandonat de toţi. În aceste condiţii, părintele Alexie decide să-şi îndrepte privirile către Europa occidentală. În 1929, se adresează Mitropolitului Evloghie care era, în Franţa, capul Mitropoliei ruse ce depindea de Constantinopol. Părintele Alexie îl roagă să îl primească în dioceza sa. Primeşte un răspuns pozitiv de la mitropolit şi, câteva luni mai târziu, soseşte la Paris, împreună cu fiicele sale şi cu fiul său cel mic. În 15 decembrie 1930, mitropolitul îl trimite la Ugine (în apropiere de Grenoble), în Savoia, ca rector al parohiei Sf. Nicolae, ce tocmai fusese creată.
Ugine era atunci un important centru metalurgic, în care lucrau mulţi emigranţi ruşi, estonieni şi din Balcani. În acea epocă, printre muncitori se numărau mai mult de şase sute de ruşi. Aceştia din urmă solicitaseră de la direcţiune un loc de cult. Li s-a pus la dispoziţie cu amabilitate o vastă baracă a aşezământului, pe care s-au grăbit să o amenajeze, să o înfrumuseţeze şi să îi furnizeze obiectele liturgice indispensabile. În fine, biserica a fost sfinţită de Mitropolitul Evloghie în 1927, cu hramul Sf. Nicolae.
Aceasta era comunitatea în care începea să slujească părintele Alexie, în vârstă ­atunci de 63 de ani. Ducând o existenţă aparent „obişnuită” de preot de parohie, părintele Alexie a cules roadele Duhului coapte în decursul numeroşilor ani de slujire a lui Hristos: trăia deja în sfinţenie, dar într-o sfinţenie care nu ieşea în evidenţă…
Starea sa de sănătate a început să se înrăutăţească treptat, până când în iulie 1934 s-a impus spitalizarea. Curând, medicul a hotărât ca părintele să fie operat, constatând un cancer incurabil al stomacului. Chirurgul s-a ferit să divulge acest diagnostic, astfel că nimeni nu a ştiut de care boală era măcinat părintele Alexie…
În 22 august 1934, în zori, părintele Alexie şi-a dat sufletul lui Dumnezeu.

Descoperirea minunată a sfintelor sale moaşte
Doar după trecerea sa la cele veşnice medicii dezvăluie că părintele din Ugine suferea de fapt de un cancer generalizat. Ei ordonă punerea în grabă a trupului părintelui în sicriu şi închiderea rapidă a acestuia, fiind convinşi de descompunerea cvasi-imediată a corpului.
Trec vreo douăzeci de ani. În 1953, municipalitatea din Ugine decide construirea unor imobile pe amplasamentul cimitirului comunal. Este creat un nou cimitir, iar familiilor celor înmormântaţi li se propune transferarea rămăşiţelor pământeşti ale acestora. În ziua de 22 august 1956, sub un soare arzător, groparii încep lucrul la mormântul părintelui Alexie Medvedkov. Ajunşi la adâncimea de un metru douăzeci, ei se văd împiedicaţi să-şi continue munca de către o forţă necunoscută care îi obligă să îşi pună deoparte uneltele de lucru şi să continue să sape cu mâinile. Şi în curând, spre imensa lor stupefacţie, descoperă un om perfect intact, fără nici cel mai mic semn de putrezire, ca şi cum ar fi fost înmormântat în ajun. Faţa şi mâinile sale sunt ca de ceară. Veşmintele sacerdotale din brocart alb cu cruci aurite, în care este îmbrăcat defunctul, ca şi evangheliarul pus pe pieptul său, nu prezintă nici o alterare. Este verificată starea ţesăturii: nu se deşiră. Numai legătura metalică a Evangheliei s-a înnegrit. În schimb, sicriul este complet putrezit, iar corpul zace de douăzeci şi doi de ani în contact cu pământul umed şi rece. Groparii, pradă unei mari emoţii, înţeleg că acea „forţă necunoscută” care îi oprise i-a ferit să deterioreze cadavrul cu uneltele lor. Oamenii îşi amintesc că părintele Alexie fusese înmormântat tot într-o zi de 22 august, exact cu douăzeci şi doi de ani înainte…
Portarul afirmă că n-a mai văzut niciodată un astfel de fenomen, în cei treizeci de ani de muncă zi de zi în cimitir. Este chemat un medic, care declară, bulversat: „Niciodată un om care a murit de cancer generalizat nu a scăpat de descompunere. Este o adevărată minune!”. Totuşi, mulţi gândesc că, mormântul stând deschis, corpul expus la aer şi deplasat va începe acum să se dezagrege. Dar nu!
Urmând programul – mai erau de deshumat încă doi cazaci imediat după el –, părintele Alexie nu a putut fi înmormântat în noul cimitir decât trei zile mai târziu. În decursul acestor trei zile de caniculă puternică, sicriul este lăsat deschis, deoarece o mulţime numeroasă, compusă mai ales din ruşi, francezi, polonezi şi italieni, îşi manifestă dorinţa de a vedea cu ochi lor acest fenomen neobişnuit. Toţi sunt stupefiaţi, credincioşii se aşază în genunchi şi se roagă, necredincioşii dau din cap de uimire…
Părintele Alexie Medvedkov a fost canonizat de Patriarhul Ecumenic al Con­stantinopolului Bartolomeu I în ziua de 16 ianuarie 2004, împreună cu alţi patru sfinţi ruşi din Franţa. Era pentru prima dată, din anul 1054 până atunci, când o biserică ortodoxă canoniza pe un sfânt care trăise cea mai mare parte a vieţii sale în Franţa. Este prăznuit pe 22 august (ziua adormirii sale) şi pe 13 octombrie (ziua ultimei mutări a sfintelor sale moaşte). Trupul său odihneşte din 13 octombrie 2005 în mănăstirea ortodoxă din Bussy-en-Othe (Yonne, Bourgogne).

Andrei DRĂGULINESCU

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *