Utopicii…
16 august 2018
Share
Cei mai frumoşi copii sunt gândurile de pace. Să fie pace! Să fie înţelegere! Să ne iubim curat!
Poate e utopic, poate e prea mult, poate o să mă judecaţi că sunt un naiv după atâţia ani de creştinism, că nu am înţeles gravitatea mântuirii, că mâna cu care am dezlegat atâtea vieţi a ajuns să tremure şi merită lecţii, corecţii, sfaturi de la cei ce au mâinile legate.
Că sunt bolnav de credulitate, că sunt uşor de dus de nas, că sunt prea şmecher şi vă scriu frumos ca să-mi ascund păcatele, că sunt un nebun care ar trebui să tacă.
O, dar sunt fericit! Nebun, şmecher, naiv şi cum veţi vrea! Şi pe deasupra foarte aproape de Hristos! Utopic în iubirea mea de cer, inconştientă şi minunată! Un copil, aşa cum ar trebui să fiţi toţi! Naivi, creduli, necomplicaţi, superbi, iubitori de cer.
Ce să vă mai spun? Pun o prinsoare, ca orice copil care nu a auzit că rămăşagul e necanonic şi nu se cade făcut de ortodocşi. Dar eu sunt copil şi am dreptul să-l pun…
În rai se intră cu capul plecat şi cu zâmbetul pe buze! „Un sfânt trist e totuşi un sfânt trist!”- spunea odată Mitropolitul Antonie. Dumnezeu acceptă şi sfinţii trişti, gravi, mereu îngrijoraţi că ar putea fi un cataclism, ceva rău, doar că locul lor în Împărăţie va fi undeva pe la umbră, prin colţurile în care îngerii de obicei se duc să lăcrimeze…
Catalin Dumitrean
