LOADING

Type to search

Ortodoxie si traire

Varvara – Sfanta din turn

Share

O privesc în icoană aşa cum a zugrăvit-o pictorul:tânără frumoasă,robită de glasul Mirelui său ceresc ţinând într-o mână Crucea şi-n cealaltă paharul mântuirii.O văd bând până la fund amărăciunea de a trăi într-o lume căzută în prăpastia rătăcirii idoleşti.Varvara – sfânta care a devenit ocrotitoarea celor care îşi petrec viaţa în inima pământului pentru a scoate la lumină pâinea cea de toate zilele pentru familia lor, jertfindu-şi viaţa pentru bogăţiile cu care este înveşmântată lăcomia .

 

Din turnul în care fusese nevoită să trăiască privea la neasemuita Creaţie a Lui Dumnezeu şi se întreba cum de cred oamenii că zeii cei neînsufleţiţi au făcut acestea?Şi prin mila Mântuitorului primeşte Botezul apoi îndemnul:”Îndrăzneşte,căci Eu voi fi cu tine!”

Văzându-i făptura gingaşă nu ne putem imagina tăria şi cutezanţa pe care a arătat-o în faţa celor care nu sufereau s-o audă rostind Adevărul despre milostivirea Lui Dumnezeu închinat în Sfânta Treime. Căci ea a fost păstrată ca pe un odor de preţ pentru a fi dată ca soţie celui care avea să plătească preţul setei de mărire a tatălui său. Dar fecioara a lepădat de la sine amăgitoarele mângâieri ale lumii preferând în locul lor prigoană şi sabie întru mărturisirea Evangheliei Lui Hristos.

 

Supusă celor mai crunte chinuiri fecioara Varvara stăruia în credinţa ei îndemnându-i pe toţi să lase venerarea zeilor căci în aceste închipuiri idoleşti se ascund duhurile necurate.

Dar nimic nu-l îndupleca pe crudul său părinte ,nici vorbele,nici liniştea cu care sfânta primea grelele pătimiri ,nici chiar minunile care se săvârâeau cu ea. Ca o fiară cumplită o dădea pe mâna păgânilor ca să ruşineze nevinovăţia ei plimbând-o goală prin cetate şi să-i sfâşie carnea de pe neîntinatul ei trup.Iar ea primea toate acestea căci se împlinise proorocia:”Că mama mea şi tatăl meu m-au părăsit dar Domnul m-a luat”. I se frângea inima de milă văzând sălbatica pornire a tatălui său şi fugea dinaintea lui ca nu cumva acesta să-şi facă păcat de moarte ucigându-şi propriul copil.

 

Şi a fugit sfânta în munţi urmărită de orbirea cea cumplită a celui care în mod firesc ar fi trebuit s-o ocrotească dacă n-ar fi fost robit de stăpânul întunericului şi muntele s-a deschis primind-o la sânul lui. Nici această minune n-a putut opri mânia cea ucigaşă căci tatăl a luat-o de acolo târând-o de păr pentru a o arunca în închisoare.Iar sfânta s-a lăsat în voia Domnului pentru a se preamări numele Lui printre martori şi privitori.S-a dus apoi la tăiere ca un miel nevinovat precum odinioară Iisus şi“ca un miel nu şi-a deschis gura Sa şi ca o oaie înaintea celor care o tund”.

 

Ne-a lăsat-o Dumnezeu pe marea Sa muceniţă Varvara ca să ne fie mijlocitoare înaintea Lui pentru toate cererile de mântuire. Să se roage pentru toţi cei răniţi de păcate şi să tămăduiască şi rănile trupeşti ale celor atinşi de aripa nemilostivă a durerii.Ea îi păzeşte pe cei care doresc să trăiască în curăţie şi-i mângâie pe cei ce suferă pentru dreptate.Îi ocroteşte pe mineri iar pe cei care rămân blocaţi în mină prin surpări şi accidente de tot felul îi izbăveşte de năluciri şi întuneric arătându-se uneori în chipul unei fecioare îmbrăcată în veşmântul nestricăciunii călăuzindu-i spre lumină.

 

Îi mai şi pedepseşte câteodată pe lacomii de averi care-şi oropsesc fraţii punându-i să răscolească pământul pentru a se îmbogăţi din truda lor.

Sfânta mare muceniţă Varvara este pentru noi turn de tărie şi model de râvnă şi credinţă.

Să-i cântăm şi noi din cântările Acatistului pe care Sfânta noastră Biserică l-a rânduit întru pomenirea numelui ei.

“Bucură-te ,Varvara ,mireasa cea preaînţeleaptă a Lui Hristos !”

 

 

Tudora Luca

 

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *