Viata ca un psalm
19 noiembrie 2015
Share
Doamne, Te iubesc cât nimeni nu poate ști!
Nu este un delir ocazional, ci o neputință vindecată. Bucuria vindecării atrage firesc fidelitatea, ascultarea și ispășirea.
Nimic nu poate fi mai frumos decât o secundă de veșnicie…
De dorul Tău mă mistui, ard mocnind de aștepare, anticipând întâlnirea euharistică. Vreau să fiu mereu voios, răbdător, calm, pentru a împrăștia mesajul Tău plin de iubire. Mă prinzi de mână, eu Te urmez (mă ridici ori de câte ori eu cad).
Ajută-mă să Te iubesc deplin…
Un singur Mesia crucificat și înviat îmi poate dărui veșnicia (ceilalți sunt doar mojici). Mesia, plin de iubire, pășește încet (fruntea-i plină de sânge).
Strop cu strop, sângele Lui purifică o lume.
Plâng văzând această priveliște zdrelită: în lipsa credinței, totul e plin de bălării. Văd o cetate trufașă care respinge Adevărul și își sapă cu exces de zel propria groapă. Dar zâmbesc, sunt nespus de bucuros, văzând un Mesia plin de iubire, Care se roagă. Iar rugăciunea lui… răzbate-n iad. De acolo mă scoate, plin de orgoliu. Mă spală, mă reîntregește, îmi dăruiește o inimă nouă. Tu de ce rămâi nepăsător în fața Golgotei sângerânde. Până la ultima picătură, Mesia plin de iubire, a murit pentru tine! Te scoate din iad, dacă vrei, dacă Il lași, dacă vrei să pleci de-acolo… O singură bucurie sfântă: resurecția (înviere, nu înăbușirea unei revolte). Să nu uit de Prietenul meu, să nu trădez iubirea, asta e singura mea cruce (calea sigură spre iertare). Rouă din lacrimi Îți ofer, flori din gânduri-rugăciune, liturghii din milostenii, toate ale Tale sunt… De Tine mă voi ține, pentru a păstra flacăra bucuriei. Nimic nu îmi e mai drag ca Domnul, nimic mai important ca dialogul plin de iubire cu El. Lumea atee nu duce nicăieri, doar provoacă, satanizează și urăște. Iartă-i pe toți, pe fiecare… Nimic nu vreau să aleg fără Tine. Tu ești scăparea mea, Doamne. Noi învățăm limbajul iubirii, nu bruxeleza asură.
Este dificil sa vorbesti despre bucurie intr-o lume trista, intristata de propriul egoism.
Este nasol uneori sa fii fericit, cand langa tine sunt atat de multi nefericiti.
E grav chiar sa reusesti, cand esti inconjurat de atatia ratati.
Raul contamineaza. Este un virus ucigas, ce deterioreaza membrana sperantei.
Aceasta este miza maleficului: deznadejdea, depresia, apostazia, tristetea suprema.
Iar daca nu ai aceasta explozie de lumina in tine, este imposibil sa devii lanterna altora.
Secretul este sa nu iti pui bazele bucuriei in creatie, in materie, in palpabil, in senzorial, in placere, in patima.
Fundatia bucuriei este Creatorul, credinta, iubirea, iertarea, rugaciunea, dialogul permanent, ca evadare din inchistarea egoismului.
Deschiderea aceasta catre toti este mare noutate a crestinismului. O deschidere ca o imbratisare, ca o mangaiere, ca o incurajare.
Nu poti reusi fara Dumnezeu, orice metoda ai inventa, nu tine.
Dumnezeu este sursa absoluta de bucurie, restul este un surogat ieftin.
Munca trebuie imbinata cu rugaciunea, ca reteta a vietuirii sanatoase.
Roaga-te, citeste, fa matanii, posteste, zambeste.
Nu trai pentru imagine, tu esti deja imaginea, chipul divin.
Nu te justifica de pacate, ci paraseste-le cu fermitate, ca si cum te-ai scutura de o lipitoare ucigasa.
Nu omite Spovedania, singura sansa de iertare.
Participa la Liturghie, roaga-te pentru bolnavi.
Citeste Psaltirea si nu ii uita pe cei adormiti.
Nu esti singur, ai ajutor ceresc permanent, gratuit, neconditionat.
Ratacirile tineretii nu le reprograma ca potentiale esecuri.
Epoca de consum va trece fara sa realizezi, nu te lasa subjugat de aurul nisipos al lumii.
Evanghelia nu este o carte de impresii, ci este vestea care te salveaza.
Vesta care nu te lasa sa te ineci.
Dar beneficiaza de roadele ei, fii contemporan cu apostolii.
Cei cu pantaloni zdrentuiti pot deveni filantropi.
Sclavul este deja eliberat de moarte, de iad si de pedeapsa.
Nu te lasa orbit de curcubeul imaginar al profitului.
Traieste viata ca un psalm, fiecare luna poate fi ultima.
In genunchi, nu poti fi doborat de nimeni.
Este nasol uneori sa fii fericit, cand langa tine sunt atat de multi nefericiti.
E grav chiar sa reusesti, cand esti inconjurat de atatia ratati.
Raul contamineaza. Este un virus ucigas, ce deterioreaza membrana sperantei.
Aceasta este miza maleficului: deznadejdea, depresia, apostazia, tristetea suprema.
Iar daca nu ai aceasta explozie de lumina in tine, este imposibil sa devii lanterna altora.
Secretul este sa nu iti pui bazele bucuriei in creatie, in materie, in palpabil, in senzorial, in placere, in patima.
Fundatia bucuriei este Creatorul, credinta, iubirea, iertarea, rugaciunea, dialogul permanent, ca evadare din inchistarea egoismului.
Deschiderea aceasta catre toti este mare noutate a crestinismului. O deschidere ca o imbratisare, ca o mangaiere, ca o incurajare.
Nu poti reusi fara Dumnezeu, orice metoda ai inventa, nu tine.
Dumnezeu este sursa absoluta de bucurie, restul este un surogat ieftin.
Munca trebuie imbinata cu rugaciunea, ca reteta a vietuirii sanatoase.
Roaga-te, citeste, fa matanii, posteste, zambeste.
Nu trai pentru imagine, tu esti deja imaginea, chipul divin.
Nu te justifica de pacate, ci paraseste-le cu fermitate, ca si cum te-ai scutura de o lipitoare ucigasa.
Nu omite Spovedania, singura sansa de iertare.
Participa la Liturghie, roaga-te pentru bolnavi.
Citeste Psaltirea si nu ii uita pe cei adormiti.
Nu esti singur, ai ajutor ceresc permanent, gratuit, neconditionat.
Ratacirile tineretii nu le reprograma ca potentiale esecuri.
Epoca de consum va trece fara sa realizezi, nu te lasa subjugat de aurul nisipos al lumii.
Evanghelia nu este o carte de impresii, ci este vestea care te salveaza.
Vesta care nu te lasa sa te ineci.
Dar beneficiaza de roadele ei, fii contemporan cu apostolii.
Cei cu pantaloni zdrentuiti pot deveni filantropi.
Sclavul este deja eliberat de moarte, de iad si de pedeapsa.
Nu te lasa orbit de curcubeul imaginar al profitului.
Traieste viata ca un psalm, fiecare luna poate fi ultima.
In genunchi, nu poti fi doborat de nimeni.
Cinci lucruri avem de luat cu noi. Ne spune părintele Antim Ivireanul (ierarh canonizat) care sunt acestea: spovedania (sinceră, completă), rugăciunea (fierbinte, zilnică), postul (de păcate şi de bucate), milostenia (criteriul judecăţii) şi dragostea (unica poruncă). În completare, sfântul de origine georgiană adaugă: Nici un lucru nu e mai primit decât ajutorarea săracilor şi a bisericilor (conform „Patericului românesc”). Toate acestea au o pecete: smerenia. Fără smerenie, toate sunt pierdute. Fără smerenie, toate sunt stricate. Fără smerenie, osteneala e în deşert. Smerenia e un lacăt care încuie cele cinci lucruri de luat cu noi, ca să nu le fure diavolul (prin mândrie).
Cinci milostenii iniţiate de către Sfântul Antim din Iviria: învăţământul gratuit pentru copiii sărmani, suportarea cheltuielilor de înmormântare pentru săraci, milostenie pentru cei din închisori (sâmbăta), îmbrăcăminte pentru cei goi (Joia Mare) şi ajutor pentru fetele de măritat (de Sfântul Dumitru).Cinci pomeniri speciale la liturghie: pentru dascăli (luni), pentru preoţi (marţi), pentru făcătorii de bine (miercuri), pentru slugi (joi) şi pentru cei necăjiţi (vineri).
Cinci concluzii apostolice:
1. În rugăciune, cerem mântuire.
2. Dumnezeu ne cere credinţă şi fapte bune, aşa cum regele lumesc ne cere impozite.
3. Spovedania o facem cu hotărârea că nu mai greşim de aici înainte.
4. Dragostea este unirea multora în aceeaşi cale către Dumnezeu.
5. Fiind robi, iubim cel mai mult libertatea.
Cinci rugăciuni zilnice: Tatăl nostru, Psalmul 50, Crezul, Cuvine-se cu adevărat şi Paraclisul Maicii Domnului.
Dintre toate formele de ascetism, stâlpnicia pare a fi cea mai grea pentru un călugăr. Nu e uşor să trăieşti 40-50 de ani pe o platformă de doi metri pătraţi, la 20 de metri înălţime. Bunăoară, cuviosul Alipie a trăit 53 de ani sus pe stâlp: peste capul lui se arăta un stâlp luminat ca de foc. Stâlpnicii depindeau de bunăvoinţa celor ce le aduceau apă şi puţină hrană. Cunoşteau Evangheliile, Psalmii şi Ceasurile pe de rost, ţineau calendarul pe răboj, ziceau neîncetat rugăciunea inimii şi făceau metanii.La baza coloanei se adunau pelerini pentru îndrumare spirituală. Tot aici se slujea Liturghia. Nu e nimic excentric, nu e nici o plăcere bizară să trăieşti suspendat în cer. Nu e un suicid lent: stâlpnicii ating vârste înaintate. Aceşti vulturi ai pustiei sunt în primul rând asceţi. Chiar dacă puţini au sfârşit fulgeraţi, restul nu s-au descurajat. Viaţa pe stâlp e un trai în rugăciune. Stăteau toată ziua în picioare, iar noaptea privegheau ca capul pe balustradă. Îşi petreceau nopţile recitând psalmi. Sfinţilor stâlpnici Maron, Alipie, Simeon cel bătrân, Simeon cel tânăr, Daniel, Lazăr, Mar Zeora, Pavel din Latro, Lazar Galisiotul, Luca şi tuturor staţionarilor sirieni, rugaţi-vă pentru noi!
Marius MATEI
